KEEP ENGLAND WHITE? (Fourth)
„AVEC MA GUEULE DE METEQUE” / „CU MECLA MEA DE VENITURĂ”
CAP. A
1.Coliba Unchiului Tom…
„Deci aceasta este micuța doamnă care a declanșat acest mare război…” Sunt cuvintele lui Abraham Lincoln când a dat bot în bot cu Harriet Beecher Stowe, autoarea romanului Coliba Unchiului Tom. Dar să lămurim contextul și mai ales invocarea a „ceva” yankeu pentru a discuta „ceva” britanic, în speță, englezesc… Voi încerca să arăt (ipoteza mea de lucru) că rasismul este ceva foarte diferit de percepțiile și reprezentările noastre actuale iar rădăcinile sale trebuie căutate în structura adâncă a ființei umane. În nici un caz (!) ceea ce este considerat rasism în Marea Britanie nu este „moștenit” de la verii buni yankei și nici vice-versa!… Iar „rasismul” nu a început cu „negrii” (ziși aici, pe pământ britanic, „Black African” și „Black Carribean”). S-a ajuns la o stereotipie de-a dreptul jenantă…
„Life Among the Lowly” celălalt titlu al romanului „Uncle Tom’s Cabin ” (29 martie, 1852) a avut un impact, zice-se, enorm, în lumea yankeilor… cel mai bine vândut (!) roman în America secolului XIX, a doua cea mai bine vândută (!) carte, după Biblie, în aceeași țară a Unchiului… Sam (în aceeași perioadă)… Socotită printre „marile romane americane”, se mai bucură și de faima de a fi declanșat Războiul de Secesiune (?!…) din încă fragilele United States… Ce romantic! O carte – fie ea și „bine vândută” – să declanșeze un uragan social -economic! Măi, să fie!… De aceea am început rândurile de față cu versurile din George Moustaki și, abia apoi, cu invocarea unui cunoscut (și multi-ecranizat, multi-dramatizat, multi-„music-hall-izat”!) roman din lumea năbădăioșilor de yankei! Ce atitudine britanică pe mine, ce ziceți? Dar să o luăm metodic:
- Romanul lui H. Beecher Stowe (predicatoare calvinistă și un fel de profesoară la Hartford Female Academy), apare în 1852; Războiul Civil American (War of Secession) are loc între 1851 și 1865. O fi existat la yankei o perioadă romantică în cultură și artă, dar nu-i prea văd lacrimogeni… poate molipsiți de moda romanelor și nuvelelor „gotice”, adusă din Europa sfârșitului de secol XIX… (pentru noi, mai relevant, Dracula… irlandezului… Bram Stoker). Stowe este una dintre principalele „contributoare” la schematismul ultra-simplificator a imaginii despre „negri” (Afro-Americans): mummy – mama negresă iubitoare, pick aninny – copii de culoare (negrii) și, culmea stupizeniei, Uncle Tom (nume devenit generic!…) – servitorul credincios al stăpânilor albi, conștiincios și devotat, dar mai ales stoic… până la îngrețoșare… (în treacăt fie spus, prima traducere a romanului, în limba română, apare deja în 1853, sub semnătura lui Theodor Codrescu).
- Războiul Civil / de Secesiune dintre Sudul (adept al sclavagismului) și Nordul (cu ambiții industriale) tinerelor State Unite NU a pornit de la sclavajul negrilor (Afro-Americans), în ciuda aparențelor istorice… Ca de obicei, trebuie căutată urma… banilor, i.e., rădăcina economică. În istoriografia americană au existat mai multe școli de gândire cu privire la măcelul fratern…
- Da, „Școala clasică” o „dă înainte” cu sclavia negrilor drept „măr al discordiei”. Dar chiar Jefferson Davis, președintele „sudiștilor”, afirmă cu subiect și predicat că în joc erau drepturile cetățenești revendicate de „sudiști”, conform și normelor legale stabilite în cadrul întregii Uniuni (liberă aderare și secesiune). Sudul, care era o zonă preponderent agricolă, având munca extrem de ieftină, dorea conservarea unui mod de viață. Disensiunea economică față de Nord, pleca de sistemul de taxe, tarife etc. Pe de altă parte, să nu uităm că și „nordiștii” erau (mari!) proprietari de sclavi (negri); însuși respectatul Abe (Abraham Lincoln), alături de mulți din cercul de comandă al armatei „Nordului”… (fără comentarii).
- A urmat „Școala progresistă” care susține, fără ocolișuri, rădăcina economică a Războiului de Secesiune. Nordul era interesat în expansiunea economică de tip industrial. Peste „Gârlă”, Marea Britanie dăduse deja de multișor tonul… Era nevoie de forță de muncă, multă și ieftină. De unde? În primul rând, din Sud, prin eliberarea sclavilor negri care, odată văzându-se fără „stăpân”, ce puteau face? O tuleau spre zonele nordice ce începuseră viguros o industrializare, de tipul „acumulării primitive a capitalului”. „Fugarii” scăpau de dracu’, dar dădeau de mumă-sa…
- „Școala revizionistă” ce a urmat, a încercat o reîntoarcere la vechile teze, „melodia” cu sclavajul negrilor și necesitatea abolirii„acestuia. De dragul, „simetriei melancolice”, parcă reînvie sentimentalismul D-nei Stowe: iubirea creștinească poate depăși înrobirea oamenilor! Dar cea fost atunci Ku-Klux-Klan – ul construit pe baze creștin-protestante și neo-protestante? Cu începuturile sale chiar în acea epocă? Numai că ăștia erau radical opuși (până la crimă!) față de toate religiile și rasele în afara protestantismului vopsit americănește și „a caucazienilor”…
Now, you get the whole picture… aveți acum o imagine (ipotetică) completă… Cel puțin în viziunea mea…
2. „Oamenii câteodată stăpânesc al lor destin; vina, Brutus, nu-i în astre că noi suntem sclavi, ci-n noi”….(Shakespeare)
În Anglia, cartea autoarei din Connecticut, „Coliba Unchiului Tom”, ajunsese (în acele vremuri) mai populară ca în S.U.A.: s-au vândut cam 120.000. de exemplare… Ciudat, nu? O țară care se auto-definește multiculturală, cosmopolită și totuși cu o tradiție conservatoare de neclintit. Yankeii, au fost de la începuturile lor multi-…(de toate)… „noi suntem un popor de emigranți!”, va spune orice locuitor de bună credință, de la Atlantic la Pacific… Britanicii? Ei bine, Nu! „Un <<Nu>> hotărât!” – îmi spune un prieten anglo-saxon cu rădăcini adânci… până la… King Arthur… Ce naiba să mai înțelegem din toate acestea?
Nissa Finney – distinsa profesoară de Geografie umană la Universitatea St. Andrews – a publicat un număr semnificativ de studii din care reiese că rasismul este „parte a vieții zilnice”… Una din concluziile ei este șocantă, în contrast cu „lustrul” pe care încearcă să și-l confecționeze cei aflați sub faldurile lui Union Jack ! „U.K. este nemăsurat de departe de a fi o societate justă rasial. Tipurile de inegalități pe care le găsim în studiul nostru nu ar fi existat dacă am fi avut o societate realmente justă”… Dar să vedem datele statistice. La un sondaj masiv, cu privire la faptul dacă se simt „discriminați” (într-un fel sau altul), au răspuns cu DA mai multe etnii/rase cam așa (am făcut o selecție, vizând doar acele categorii care ne interesează): 46 % Black Carribean (oamenii de culoare, veniți din zonele fostelor și actualelor teritorii britanice din Caraibe); 33 % Black African (nu mai traduc, înțelegeți cine…); 56 % (!) Other Black (ar veni, cei de culoare, care nu sunt direct originari din Africa și Caraibe); 63 % Gipsy/Traveller (aceștia ar fi țiganii, nomazii țigani – așa li se spune lor aici); 48 % Mixed White/Black African ( ar veni, mulatrii cu rădăcini direct africane); tot 48 % Mixed White/Black Carribean (se înțelege, mulatrii din Caraibe). În fine, pentru curiozitatea Dv., White Eastern European – 19 %! Adică, noi, „veniturile” din țările europene foste comuniste. Vreau să menționez că procentele sunt aproximative; am dedus valoarea lor de pe un grafic. Apoi, noi, „veniturile” din „lagărul fericirii” sovietice, nici n-o ducem rău. În fapt, sunt discriminați doar cei fără calificare (sau una care nu se cere, sau, dacă da, e la slab nivel), apoi cei care nu cunosc limba (își imaginează doar că o știu, din filmele văzute sau melodiile ascultate și… fredonate…).
3. „Homo homini lupus” vs. „Homo homini…pulus”…
… Bietul Th. Hobbes, cum a fost răstălmăcit! Aici – trebuie să recunosc (!) – e vina mea „proprie și personală”… Înainte de a trece la chestiile realmente întunecate pe care vreau să vi le înfățișez, cred că ar fi bine să vă „vaccinez” – „preventiv” – cu o anecdotică din studenția mea… Eram la cursul de Empirismul clasic englez; prof-ul, un distins cadru didactic, foarte serios, a ajuns – la un moment dat – cu cursul la Thomas Hobbes și, implicit, la celebra zisă „Homo homini lupus”. Urma seminarul. Aveam o colegă, (doar prenumele – Profira), venită tocmai de la Tulcea… cum a ajuns ea la UBB-Cluj, a rămas o enigmă (pentru mine). Chestia e că biata ființă era paralelă în „hiper-curbe non-euclidiene” la limbi străine… Cum o fi terminat liceul?… „Dracu’ de mine”, miștocar de pe atunci, n-am ce face și construiesc anagrama termenului de „lupus”, schimbând ordinea între literele „l” și „p”. Vă imaginați ce-a ieșit… Spre veselia generală a întregului an (care eram doar o singură grupă). Aproape că ne-a intrat la toți în reflex… La seminar, pică pe biata Profira beleaua de a-l prezenta pe marele Hobbes. Când ajunge și la cunoscuta lui zisă latinească… aplică automat, reflex… anagrama la termenul de „lupus”! Îi „scăpă porumbelul din gură”… Prof-ul – un om cu un bun simț deosebit – rămâne blocat. N-au fost urmări. Abia peste ani, fiind invitat la dizertația mea de doctorat, la banchet, îmi va reaminti „incidentul” și îmi va spune la obraz: „Știam că numai tu puteai să-ți vâri dracului coada cu homo homini… ”. Treaba e că ne-a intrat la toți din an reflexul porcos atât de adânc, încât și acum când e cazul să-l invoc pe Hobbes, cu „textul ” lui, trebuie să fiu atent să nu… „scap”…
Dar să revenim la oile noastre… sumbre… Voi încerca să merg cât mai ipotetico-deductiv cu putință…
- Se spune că D-zeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea Sa. Omul este „un nod de sfâșieri lăuntrice”, de contradicții, de acte fără sens, în ciuda raționalității sale peremptorii. Acum, trebuie să introducem o lemă : Dacă produsul creației seamănă cu creatorul, atunci și virtuțile dar și viciile creaturii trebuie să le întâlnim și la creator…; dacă produsul creației nu trebuie să semene cu creatorul (e.g., eu pot „fabrica” o trotinetă, dar mira-m-aș să „semene” cu mine… sigur, n-ar avea barbă!…), atunci care mai poate fi legătură dintre creator și creatură? Corolar: dacă omul (în speță „omul alb”, caucazian) este rasist, atunci cine poartă vina? Copiii nu pot răspunde (juridic și moral) pentru păcatele părinților, invers, lucrurile nu mai stau tocmai așa…
- J.-J. Rousseau susținea că omul este bun de la natură, doar că societatea îl „strică”; Aristotel susținea că omul este un zoon politikon (i.e., un „animal politic”), ergo: politikon-ul este aparținător al „polis”-ului, cetății, societății omenești; de aici vechea interogație – omul premerge societății sau societatea premerge omului? Atenție, nu este ca în cazul „Ce-a fost mai întâi, oul sau găina?” Ajungem și la „drăguțul de Th. Hobbes: „omul este lup pentru om”, respectiv, viața în societate este „un război al tuturor contra tuturor”. Numai Im. Kant a fost mai generos: „cerul înstelat deasupra mea și legea morală în mine”…
- Și acum un lanț de raționamente cu consecințe bipolare (!): omul este o individualitate „unică și irepetabilă” dar care are nevoie de apartenență la grup (familie, cerc de prieteni, colegi în profesie, concitadini/consăteni ș.a.m.d.); rațiunea acestei apartenențe este, în primul rând, nevoia de securitate existențială și – paradoxal! – de întărire a individualității / separării sale în raport cu „cercul social”; cel puțin în proprii săi ochi… De aici, o consecință cutremurătoare: tot ce nu este ca mine, deci îmi este străin, îmi este și dușman (diferența o poate face culoarea pielii, chiar sexul, rasa, religia, etnia, cutumele culturale ș.a.m.d.). Greco-romanii foloseau termenul de „barbar” pentru toți cei care făceau parte dintr-o populație de origine străină, de obicei, considerată inferioară din punct de vedere cultural și civilizațional (barbaros/ barbarus – gr./lat.= „străin”, „straniu”). În Evul Mediu timpuriu, termenul se referea la popoarele migratoare, invadatoare. Aceasta era oare mentalitatea exclusiv „europeană”? Nici vorbă! Apariția a ceva „străin” implică pretutindeni frică, ură, dispreț, adversitate, separare și tot așa înainte!… De aceea, (tot europenii „săracii”, dar prin mesajul christic) vor ajunge să spună – prin gura lui Hegel – că trebuie să vedem în fiecare om „un altul al meu” („al nostru” – dacă poftiți…).
- Chiar dacă J.-P. Sartre s-a aruncat cu afirmația Iadul sunt ceilalți (într-o altă versiune, Infernul e celălalt) iar apoi, în altă parte, cu „Dumnezeu e absență. Dumnezeu este singurătatea omului”, cred că al nostru Nichita a spus-o mai frumos (citez din memorie!) Unu fără / minus unu fac doi (1 – 1 = 2)! Ideea de separare a alterității și care „dublează” unicitatea identității… Iată cum putem salva și situația aparent (?) paradoxală a creării omului după chipul și asemănarea…
În episodul (imediat!…) următor voi încerca să descâlcesc „ghiveciul” indigerabil creat în mintea oamenilor de termenii: rasism, șovinism, xenofobie, apartheid, segregaționism, sexism, anti-(de toate…) și… cât mai multe „rudenii” lingvistice. Această „babilonie terminologică” nu este specifică doar perfidului Albion, o întâlnim mai pretutindeni, inclusiv în mediile academice. Pentru „încălzire” vă propun un fel de QUIZ (cum i se mai spune pe aici, pe malurile Tamisei & Medway-ului): gândiți-vă sau imaginați-vă o partidă de fotbal cu miză mare ( o finală în Liga Campionilor), pe un stadion mare (aș zice eu, New-Wembley), cu public prezent până la refuz. Implicit sute de posturi TV și Radio prezente în transmisie directă. Balamuc în toată regula… Cum le stă bine celor din UEFA – cluburi (nu naționale), jucătorii celor două echipe sunt „parașutați” din „jdemii” de cluburi, țări, continente, zone culturale DIFERITE! Ăsta-i farmecul, cel puțin ab initio, se evită „scânteile” naționale… Sau poate preferați un fotbal feminin? În aceleași condiții, dar cu o pregătire superioară la capitolul umor… din partea Dv. Întrebare de un milion de puncte (sau 175 I.Q.): cum vor reacționa spectatorii, apoi jucătorii și, de ce nu, arbitrii? Ați putea descrie un „scenariu” – să zicem – în doar 100 de cuvinte?
Pentru stimularea imaginației o întâmplare (anecdotă) cu schepsis șovinisto-rasisto-religios- „ș.a.m.d.!”: Un popă romano-catolic, calcă pe bec (nu importă cu ce sau cu… cine anume…). Superiorul îi dă un canon strașnic – să facă numai și numai fapte bune, timp de o săptămână. Ajuns în fața casei proprii, își parchează mașina proprie și vede alături parcată mașina vecinului, întâmplător,… rabin. Mașina era destul de murdară. Așa că se gândește el să înceapă cu faptele bune… ia furtunul din garajul propriu și spală mașina. Mulțumit, intră în casă (probabil să caute prilej pentru… alte fapte bune…). A doua zi, ieșind din casă îl vede pe rabin în timp ce încerca să taie partea finală de la țeava de eșapament a mașinii proprii (vreau să zic, cea a popii catolic…). N-apucă să zică ceva, că rabinul i-o ia înainte: „Ieri mi-ai botezat mașina mea, azi ți-o tai împrejur pe a ta!”…
Citește și:
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XVI). KEEP ENGLAND WHITE? (3)
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XVI). KEEP ENGLAND WHITE? (2)
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XV). KEEP ENGLAND WHITE? (1)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
