Să îmi fie iertat accesul de intertextualitate vis a vis de filmul lui Stere Gulea, o capodoperă, de altfel, dar stă foarte bine înfipt în spațiul strâmt dintre realitate și vis, cam ca Aradul, între epoca bronzului și evul mediu timpuriu. Pe scurt, îmi trimite un prieten bun niște poze de la patinoar/fostul patinoar/viitorul patinoar, unde un pui de vulpe circulă ca-n pădurea personală. Acum, o să spuneți că exagerez, că e prea mult, că de ce văd doar asta, când pilonul de pensie nu știu ce face, și Coreea de Nord aruncă lucruri ciudate către japonezi, americani și, de fapt, către oricine. Păi uite, așa, exagerez și extrapolez, în primul rând pentru că pot, și-mi permite calificarea mea de tulburător al somnului dregătorilor îmbuibați. Și de aici, pornesc nebuniile, pot să merg spre strugurii acruți de anul acesta, dar produși în Arad, pot spune că vulpea e un simbol al șireteniei, deci iată-te, șmechere, ai concurență, am putea chiar să mergem la posibilitatea unui nou focar de rabie, pe lângă cel de la primărie. Eventual, un concurs de turbați, cu locul unu deja adjudecat. Cu flori, cununiță și ace de brad.
Dar, pentru că am un suflet de mamă, voi deplânge soarta puiului, probabil orfan, aruncat de soartă în pârloaga numită Arad, și îi voi plânge și mai tare de milă bietului pui, dacă va trece pârleazul, pardon, podul, și va ajunge în centrul orașului, unde vizuina unei vulpi ar fi considerată un exemplu de curățenie și igienă. Mă rog ca puiul de vulpe să nu fie rănit de niscaiva tencuială, sau speriat de tonele de ciori de pe centru, și da, mă refer la păsări, deci nu croncăniți la mine povestea cu rasismul, că nu ține. Că, dacă vorbim de minoritatea majoritară, e destul să vezi noua colecție de linguri de lemn, oferite, chipurile, spre vânzare pe tronsonul Biserica Roșie-Ziridava, că-ți dorești să exiști sub formă de vulpe, undeva în miezul pădurii, unde nu poate ajunge mirosul. Probabil că vulpițul ar fi oarecum mirat de numărul mic, foarte către zero, al polițiștilor locali, prea ocupați să fie prezenți la împărțitul de amenzi la diverse cluburi unde nu se cântă muzica preferată a edilului, mai exact sunetele ce reprezintă, fonic, masa alegătorilor săi. Îl sfătuiesc pe vulpiț să fugă departe, eventual în Ungaria, pentru că aici e mult gunoi, atât de mult, că se plâng și șobolanii că e mizerie.
Aș mai scrie, dar m-a apucat alergia, de la atât de multă ambrozie și atât de puțin nectar. Trăiască prietenia româno-animală!
