Am fost curios să văd ediţia de anul acesta de „pâine şi circ” numită şi Zilele Aradului, aşa că, m-am îndreptat spre centrul Aradului unde era organizată o parte din eveniment. La prima vedere nimic diferit de alte dăţi, aceleaşi tarabe cu mâncare, cu tablouri , costume populare, oale si una cu bere la draft .
Puţin diferită mi s-a părut muzica, pentru că era una folk, destul de placut, tinerii stăteau înghesuiţi pe treptele statuii Avram Iancu şi ascultau relaxaţi pe modul mici si bere fără alte preocupări.
Căldura de 31 de grade şi înghesuiala, dar mai ales faptul că nu aveai unde să stai jos, m-au făcut să plec rapid spre o altă locație a „circului”, în Micalaca, la parcul Orizont. Aici măcar mergea muzica pe melodii populare sau de petrecere şi parcă aerul era mai respirabil. Totuşi, ca să găseşti o masă nu era foarte uşor. Am găsit un colţ de masă lângă nişte persoane simpatice, care dădeau impresia că stau acolo de ceva vreme. Atmosfera de cartier, în care vecinii au ieşit la o bere în fața blocului iţi dădea senzaţia de acasă . Mai lipseau micii şi berea.
Distracția s-a terminat brusc. O singură tarabă era cu mâncare, coada de 20 de persoane. Cineva dăduse şpagă să fie singur cu mâncarea. La bere, doar la draft, era cumnatul ăluia cu micii. Începuse să vină lumea ca la balamuc aşa că au început nervii şi înjuraturile la coadă la mici, iar la bere era măcel. Cu greu reuşesc să pun pe masă nişte mici arși pe exterior şi în sânge în interior, cu cartofi pai pregătiţi din ziua trecută. Înving şi cu berea, aşa că încerc să recuperz avansul celor de la masă care erau veseli şi relaxaţi.
La masă aveai senzaţia de tramvai, plin de coate, îmbrânceli şi mişcări de bancă. Mesele erau puţine şi foarte apropiate deci, era imposibil să nu deranjezi pe cineva. În atmosfera plină de transpiraţie s-a aşezat lângă noi o familie cu lanțuri de aur groase, ca de bicicletă, la gât şi miros puternic de parfum. Se făcea remarcată mai ales „doamna” în rochie neagră mulată, de seară, care încerca să-şi facă loc pe bancă cu fundul. Cei de la masă au fost relaxaţi şi zâmbitori până când doamna în negru s-a întors revoltată către cel de lângă ea (care era acolo de câteva ore! ) : „ Te rog să nu mă mai pipăi!”. Domnul respectiv, cu un calm englezesc, se ridică şi ii zice femeii cu care era și stătea în faţa lui :„ Hai sa schimbăm locurile, pentru că doamna se scrăbăle!”
Şi, de aici, a început scandalul. Doamna cu rochie neagră, superjignită, a început atacul pe plan verbal având în spate o galerie de vreo zece susţinători. Cei de la masă rămaseseră în trei, restul stăteau la coadă pentrumici și bere. Noi, prinşi la mijloc, încercam să părem neutri. Totuși, cei de la masă având avantajul berii, aveau replicile cu mult mai simpatice şi cu greu îți puteai stăpâni râsul. M-am abținut cu greu să nu intervin dar, revenirea de la coadă a restului familiei cu lanțuri la gât a linştit instantaneu spiritele.
Oamenii de la masă înjurau înghesuiala și cozile. Discuţiile au mers în direcţia şpăgilor şi a organizatorilor. Concluzia părea una singură:„Iar şi-au bătut joc de noi! De ce nu au organizat „Zilele Aradului” pe Ştrand, ca pe vremuri?”
