Fraților, am înfrânt! Suntem cea mai apropiată provincie a Capitalei Europene a Culturii

ipocrizia ca principiu de viață
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

Acum câteva ore, Timișoara a fost desemnată „Capitala Europeană a Culturii 2021”. Felicitări echipei din Tmișoara care a venit cu o idee simplă „Luminează orașul prin tine!”, pornită de la faptul că este primul oraș luminat electric din Europa. Felicitări și pentru că a întrecut Bucureștiul, Clujul și Baia Mare.

Timișoara va primi 48,5 milioane de euro de la Uniunea Europeană și de la Bugetele Patriei, în plus vor fi multe alte milioane de Euro care vor fi investiți pentru infrastuctură și alte milioane de Euro vor aduce mulțimea de vizitatori. Multe alte avantaje vor veni în urma acestei nominalizări, și nu doar financiare.

Sigur că suntem puțin supărați, dar, totuși, ne gândim inclusiv cu umor la câți bani s-au cheltuit în Arad pentru „lupta Culturală”. Mai multe activități culturale sau mascate sub pulpana culturii au fost afișate sub bagheta marelui om de presă și de partid Andrei Ando. Un motiv de cheltuieli elucubrante în numele culturii făcute de administrația locală, care nici măcar nu merită enumerate. Dar mă gândesc câtă tristețe a fost azi în aripa culturală a Primăriei Arad… Era normal să câștige cineva, dar chiar Timișoara? Să vedem aici lângă noi milioanele de Euro cheltuite, să nu putem să ne bucurăm și noi de aceste bugete fantastice, să organizăm un maraton, un concurs de table, ceva?
Dureros!

E ca și cum ar câștiga la Loto colegul de serviciu cu care ai luat biletele împreună. În loc să te bucuri că a murit capra vecinului, acum trebuie să mergi să îl feliciți pentru realizări. E ca și cum ai merge cu soacra la un meci de baschet și ea ar câștiga marele premiu de pe scaun. O veste ca asta sigur te doboară, nu mai ești bun de nimic câteva zile – sau, varianta a doua, începi „vânătoarea de vrăjitoare”: ia să găsim noi cine e vinovat că nu mai avem cel mai vechi stadion din țară? Cine nu a refăcut Teatrul Vechi? De ce nu avem Operă? De ce e scandal la Filarmonică? Ce e cu salariile mizere de la teatru? De ce se prăbușesc fațadele clădirilor istorice de pe centru?

Dacă se poate discuta în termeni de culpabilitate, eu, unul, nu mă gândesc la un singur vinovat: mă gândesc că noi toți suntem vinovați, pentru că acceptăm, la fiecare alegeri, aceleași decizii ale unei mulțimi care se prezintă la vot, undeva pe la 45%, o mulțime care a votat cu mintea la micii și berea primită gratis. Cum putem vorbi despre cultură dacă ne conduc oameni aleși pe mici și bere?!

Eu zic să ne vedem de treabă și să ne uităm peste gard cum se va îngrășa capra vecinului. Eventual să participăm la evenimentele culturale Timișorene în număr cât mai mare.

Felicitări, Timișoara !

Categorie: Opinii
Etichete: 2021, alegeri, Arad, Falca, timisoara
Distribuie:
Articolul anterior
Eroare intenţionată – SUA dau un semnal oficial
Articolul următor
Subcarpați la ABC – Aeroport: EPIFANIC

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…

Au început înscrierile la cursurile de surori de Cruce Roșie

0
Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad începe înscrerile pentru școlarizare Surori de Cruce Roșie, prin curs cu durata de un an. Cursurile se desfășoară pe module, cu predare teoretică și practică. În acest an, cursurile se vor desfășura în perioada noiembrie 2026-iunie 2027, absolventele primind diploma ce le atestaă calificarea ca surori Cruce Roșie, cu noțiuni în domeniul îngrijirii bolnavului și acordare prim ajutor. Condiții de înscriere: persoane absolvente minim gimnaziu, doritoare de însușirea noțiunilor de îngrijire bolnav. Diploma este recunoscută în străinătate, la îngrijirea bolnavilor la domiciliu, dar și in azilele din Arad ca și pregătire infirmiere. Filiala județeană…
Marketing Arad, Branding Arad
DE LA ACELAȘI AUTOR

SECHESTRAT PRINTRE MORȚII VII – „JURNALUL de A.T.I.” al unui internat cu COVID la cea mai criminală secție a Spitalului Județean Arad

Un reportaj de Marian Coșeri care a declanșat, imediat după apariție, un val de procese și investigații de presă la nivel național, dar și câteva procese civile în instanțele de judecată, prin care medicul acuzat de aceste orori ne cere daune morale imense pentru că „i-am defăimat imaginea”.

GARCEA și SUSPECȚII SĂI. O poveste din care reiese că dacă ești prea tânăr pentru exigența unui ECHIPAJ, ai probleme dacă te duci la SERVICIU, dar dacă ai peste 65 de ani, poți să stai la coadă la LANGOȘ

1 comentariu
  În fiecare zi sunt difuzate restricții de circulație pe toate canalele media, dar în fiecare zi văd bătrâni pe stradă de cinci ori mai mulți decât cei de sub 50. În fiecare zi restricțiile sunt tot mai dure, dar degeaba. Plimbăreții majoritari sunt tot cei trecuți de 70. Sunt convins că nicio primărie nu a făcut până acum o listă cu cei trecuți de 65. Logic ar fi ca toată atenția să fie concentrată pe cei cu risc major de deces, dar e clar că nimeni nu i-a sunat să îi întrebe de ce au nevoie, pe unde se…

Mi-e dor de „proștii” ăia mai vechi!

2 comentarii
  Schimbarea ar trebui să fie un factor al progresului, de aceea orice schimbare ar trebui să ne bucure. Numai că în România la fiecare schimbare „spre bine” își bagă dracu’ coada și iese rău. Dacă stăm să ne gândim numai la schimbările de guverne și te ia cu frisoane. Păi ce simpatic era Boc sau ce elegant era Tăriceanu, până și Ponta pare un copil bun față de gafele de acum de la guvernare. Dar să ne întoarcem pe plaiurile noastre mirifice din municipiu unde, din ideea filozofică de a face curat printre gunoaiele Aradului, s-a ales praful. Mulți…

De ce am preferat să ignorăm critic „FÂS”-ul numit „Festivalul berii” în favoarea minunatelor „Kaszoja Fesztival” și acțiunii de strângere a uleiului ars de la Port Arthur [FOTO]

4 comentarii
  Fiind o fire critică, mă intrigă prostia. Prostia de a face un festival de bere în luna mai echivalează cu un festival al culesului viei, al stoarcerii mustului sau  al castanelor coapte, primăvara. Festivalul berii are ca origine o țară în care au plecat o mare parte din frații noștri, Germania, unde la sfârșitul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie se dă cep la primele butoaie de bere – care, la începuturi, se ofereau gratuit petrecăreților. Pentru că prostia nu doare și  foamea după bani este evidentă (inclusiv) la „Festivalul berii din luna mai” de la Arad paharul de…

Liberalism, mânca-ți-aș!

0
  Dragi Tovarăși și Iubiți Prieteni, În fiecare zi am impresia că trăiesc într-o piesă stupidă și în același timp comică de-a lu’ Caragiale. Mi se trage de acu’ vreo 30 de ani, când citeam în draci despre orice – și așa am ajuns la politică. Pe atunci se purtau cărțile împrumutate de la vecini sau de la cei cu bilbioteci mai vechi, așa că am ajuns să citesc despre propietate (o „idee absurdă” în comunism ) și ideile Liberté, égalité, fraternité. Părea atât de vechi și atât de departe de noi, cei aflați sub comunism!… După revoluție, imediat ce…

La sfidarea și durutu-n bască a autorităților județene, arădenii răspund cu muncă și umor: FII ATENT la D.J. 708 – Revetiș – Berindia! [VIDEO]

6 comentarii
  „Modernizarea drumului judetean 708 Revetiș – Berindia a inceput!!!!!!!!!!!” – scrie, uzând de umorul care i-a mai rămas (de unde, oare, mai au oamenii ăștia umor?… că de majuscule e inflație!) cetățeanul Brasai Gheorghe, care împreună cu tovarășii săi a început să umple gropile cu roaba… că ce altceva să facă?! Să zicem că te mănâncă undeva și îți iei jenți de 17 la mașină sau o cumperi așa. Deși nu îți dai seama, ești distrus! În județul nostru nu există drumuri pe care să poți merge cu mașina echipată așa. Nu cred că scapă nici mașinile cu jenți…
Next Run
Articolul următor [ROMAN FOILETON] Metamorfoza (23) Apasă aici pentru a citi
Secret Link