Un drum cu o frumusețe sălbatică, pe care pe vremuri găseai bivoli și cârduri imense de gâște, un drum pe care vrei sa mergi să scapi de agitația zilei de azi sau pe care te duci din când în când să te rogi la mormântul bunilor și al străbunilor. Acolo, undeva sub deal, în Revetiș sunt îngropați aproape toți ai mei, dar de fiecare dată drumul care duce acolo nu e un drum, e un coșmar.
Frumsețea peisajului dispare în gropi. Oricât de bună ai avea mașina gropile te disperă. Sunt puse în lung, în lat sau peste tot. Încerci să le ocolești, dar nu are sens pentru că dai în altele. După un timp renunți și mergi drept prin gropi cu zgomot de pietre lovite de caroserie și de baie de ulei târâită pe pământ. Te ia groaza și iar încerci să faci eschive. Zadarnic, aceleași zgomote de caroserie sfâșiată te fac să renunți. Culmea ai ajuns prea departe ca să te întorci.
Ce poți să faci decât să înjuri? Și îi iei pe rând cu partidele, pe cei cu funcții din zonă sau de la Consiliu Județean, pe cei care au venit la sfințire de mânăstire la Roșia, pe cei care au venit înainte de alegeri și au promis asfalt, pe cei care au câștigat colegiul, pe toți. După un timp treaba devine simplă. O groapă, o înjurătură. O groapă mai mare, mai multe înjurături…
Apoi îmi aduc aminte, că acum câțiva ani, la o sindrofie m-am dus cu tupeu la Președintele Consiliului Județean să îl întreb ce trebuie sa facem, pentru ca să asfalteze măcar drumul între Dieci și Berindia. La care omul senin mi-a zis că știe problema, dar pe zona respectivă sunt prea puțini votanți, majoritatea mai în vârstă, votanți PSD și nu merită să aloce fonduri. Așa că ar fi o singură concluzie:
Dragi cetățeni din Dieci, Revetiș, Cocioba, Roșia și Berindia, singura soluție dacă vreți asfalt e să vă înmulțiți-vă ca Rahela! Căci drumul acela nu e a vostru și nici al urmașilor voștri – ci al urmașilor-urmașilor voștri…
