Dacă penibilul ar avea o limită, cu siguranță acest personaj al pseudopoliticii din Arad a depășit-o de mult. Și da, vorbim de Sergiu Bîlcea.
De data asta, cred că a și uitat că există acea limită și a dat cu piciorul în ea, ieșind în presă țanțoș cu afirmația „PNL susține ferm familia creștină”.
Cum naiba să fii militant în mod public pentru familia tradițională dacă tu dormi în pat cu Geanina Pistru? E ca și cum Falcă ar urla în gura mare că este total împotriva operațiilor estetice: adică de nivelul irealului.
Probabil Sergiu ar trebui să redefinească definiția constituțională a familiei tradiționale, pentru că nu cred că include termenii „adulter” și „concubinaj”.
Dar da…PNL susține FERM familia creștină, formând o întreagă telenovelă fără sfârșit a încurcăturilor amoroase, care nu mai sunt de mult triughiuri. Hai să fim serioși… ori ne crede proști, ori nesimțirea a ajuns la cote maxime.
[COMUNICAT DE PRESĂ]
Sergiu Bîlcea: „PNL susține ferm familia creștină”
Pentru Partidul Național Liberal, familia creștină, credința în Dumnezeu și tradițiile sunt valori esențiale.
„PNL este un partid al libertăților individuale și un partid european. În același timp, suntem un partid care a contribuit la construcția României moderne, întemeiată pe idei naționale, credință și valori creștine. Consider că toate aceste valori importante pentru noi pot coexista într-o concepție potrivită pentru societatea noastră. Astfel, PNL apreciază că România își respectă angajamentele europene asumate și respectă deciziile CEDO, inclusiv cele pentru drepturile unor minorități, dar valorile împărtășite de marea majoritate a populației nu pot fi puse în discuție prin decizii administrative. Libertatea de a distinge între bine și rău, responsabilitatea educației pe care o transmitem copiilor noștri ne revine nouă și nu poate fi anulată”, a spus deputatul PNL Sergiu Bîlcea.
Biroul de Presă PNL Arad
Citește și:
- https://www.criticarad.ro/uite-asa-ajungi-primar-la-arad-o-dai-in-cancan-iti-faci-o-poza-din-grecia-cu-cine-trebuie-dusmanii-crapa-de-ciuda-o-arzi-pe-underground-si-astepti-oferte-de-la-brazzers/
- https://www.criticarad.ro/domnul-nostru-bovary/
- https://www.criticarad.ro/ai-de-puii-mei-sonet-despre-idila-dintre-geanina-pistru-si-sergiu-bilcea/
- https://www.criticarad.ro/cupluri-cu-care-nu-ne-mandrim-geanina-pistru-isi-cumpara-credit-politic-de-la-copii-cu-gheozdane-le-lui-falca-si-i-l-da-lui-bilcea-ca-sa-se-laude-cu-proiectele-mari/
1 comentariu. Leave new
Urmând exemplul dvs.?