BREXIT – opţiunea normală a lorzilor (un simplu punct de vedere)

brexit - opţiunea normală
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Trădare, nenorocire, descompunere, dezmembrare, insultă, batjocură, sfidare şi nu numai sunt atributele cele mai vocale şi acuzatoare ale europenilor, în deosebi a celor din Uniunea Europeană la adresa Regatului Unit al Marii Britanii, motivate de opţiunea britanicilor de a se elibera din chingile cercului UE impus lor de alţii.

Într-o seară la un post TV, când toţi analiştii „înfierau cu mânie” rezultatul referendumului şi a iniţiatorului acestuia David Cameron, un singur participant, de dreapta pe nume, – dar mai bine să-l omit – (a cărui opinii politice nu le împărtăşesc deloc!) fără a contrazice acuzatorii, a făcut pe avocatul diavolului (chiar aşa a spus!) şi a marşat pe avantajele ieşirii Marii Britanii (UK) din UE! Toate mi s-au părut fără cusur şi absolut în favoarea cetăţenilor Regatului.

În primul rând invoca faptul că UK mai este într-o uniune de state: The British Commonwealth.

Iar eu vă spun că acest Commonwealth este format din 53 de state, toate foste colonii ale Imperiului Britanic, iar în 16 dintre ele Regina Elisabetha a II-a este şeful statului. Cine ştie că şeful statului Australia – un continent – este regina Angliei sau a enorm de întinsei Canade, ce are şef pe reprezentantul Reginei, un guvernator numit de aceasta ?! Între aceste state există relaţii politice, comerciale, financiare, economice, chiar de apărare, care folosesc limba engleză ca limbă oficială şi au o populaţie de aproape 2 (două) miliarde de locuitori. Atunci, de ce s-ar subordona Regatul Marii Britanii unei uniuni de ţări de patru ori mai puţin numeroasă, ar asculta ordine ce îi dezavantajează, unele chiar în detrimentul populaţiei din UK ?!?

Avocatul diavolului a enumerat alte multe avantaje ale desprinderii din UE, a faptului că previziunile catastrofale ale terţilor nu se vor produce. Ripostă! Este întrerupt de multe ori de comesenii participanţi, unii chiar vehement, revoltându-se pentru poziţia contrară a dlui avocat. Care, menţinându-şi opiniile, a conchis  că poporul englez este unul de elită, cel mai ridicat şi riguros sistem de educaţie din lume, care generează un popor elitist, cu descoperirile ştiinţifice cele mai relevante, cu intelectuali de ridicată valoare mondială, cu un învăţământ superior dintre cele mai performante din lume, nominalizând marile universităţi Oxford sau Cambridge.

Personal împărtăşesc argumentaţia şi opţiunea domnului avocat.

Dacă vom face o retrospectivă a creării şi evoluţiei Uniunii Europene, vom lua la cunoştinţă că, în anul 1957, şase ţări vest-europene, pentru a se proteja economic reciproc şi a rezista concurenţei, încheie la Roma un Tratat al Comunităţii Economice Europene (CCE) între Franţa, Vest-Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxembourg.

Anglia este invitată să adere. Refuză. Era un Regat al Lorzilor. Nu dorea ca nu ştiu ce „ales al poporului” să le impună legile. Regatul avea legile şi cutumele sale.

Să abandoneze ei, Lorzii Europei, Magna Charta Libertatum (1215), Habeas Corpus Act (1679) sau Bill of Rights (1689) şi să se conducă după reglementări din afara Regatului? Elaborate de revoluţionari şi clase antagoniste ? Nu ! Refuză !

În 1963 văzând avantajele CCE, face demersuri să adere. Preşedintele Franţei Charles de Gaulle se opune.  Îndeosebi pentru că Regatul Unit cere reforme şi modificări ale Tratatului, toate în avantajul său. Este refuzat.

Din 1973 încep din nou tratative cu CCE. În anul 1975 guvernul laburist a lui Harald Wilson iniţiază un referendum, iar 3/4 dintre englezi optează să rămână în Comunitate. Venirea conservatorilor la putere, prin Margaret Thatcher, doamna de fier, impun renegocieri, obţinerea de avantaje. Cu toarte acestea în 1984 se punea problema unui referendum pentru ca UK să iasă din CCE. În final se evită sondarea poporului, dar disensiunile între Regatul Unit şi, în deosebi Germania, persistă. Lozinca „Cerem doar să ni se înapoieze banii noştri” – e tot mai prezentă. Marea Britanie se simţea discriminată faţă de alte ţări  din UE.

Parlamentul European „legifera” de multe ori cu încălcarea legilor interne ale statelor membre. Iar reglementările TRATATULUI PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ prevăd aplicarea prioritară faţă de legislaţia internă, ştirbind suveranitatea naţională a statelor comunitare. Or, Maria Britanie, un Regat al nobililor, nu putea să accepte la infinit o asemenea situaţie defavorabilă.

Previziunile catastrofice, invocarea producerii tuturor relelor de pe pământ, pentru britanici şi europeni, pentru că poporul englez a optat să iasă de sub tutela unor inadecvaţi, sunt regrete ale celor interesaţi iar  globalizarea şi desfiinţarea statelor naţionale, se pare, pentru moment a eşuat.

A impune naţiunilor reguli şi comportamente care contravin propriilor interese, a crea mecanisme prin care se impun inegalităţi, devenind parteneri de mâna a II-a, subordonaţi, fără drept de replică, constituie un alt mod de dominaţie, de colonizare a naţiunilor europene.

În UE este identificată deţinătoarea Puterii, ştim cine dictează discriminatoriu, direct sau prin sateliţi, locul şi modul pe care îl ocupă membrii Uniunii Europene.

Nu este deloc întâmplător că în afară de Marea Britanie, şi Ungaria, Polonia s-au abătut vizibil de la reglementările UE iar în Cehia se preconizează un referendum pe aceeaşi temă : rămânerea ţării în Uniunea Europeană.

România este afectată de BREXIT ? Nici vorbă! Situaţia e benefică!

Românii care muncesc în Marea Britanie şi sunt performanţi nu vor fi afectaţi. Hoţii şi escrocii vor fi trimişi acasă. Iar aglomerăm penitenciarele. Atât!

Relaţiile noastre economice cu Marea Britanie? Zero! De când Adrian Năstase a cumpărat cele două epave de luptă, zise fregate tip 22 ale Marinei Militare Regale Britanice, prin traficul de influenţă exercitat de primul ministru britanic Tony Blair, nimic nu s-a mai tranzacţionat. De atunci, relaţiile comerciale au rămas la stadiul de promisiuni.

Foto: wootrader.com





 

Categorie: Opinii
Etichete: brexit, international, opinii, UE, UK
Distribuie:
Articolul anterior
Calea falimentului duce departe. Odiseea lui Andrei Ando, de la ziarist la politician
Articolul următor
America

1 comentariu. Leave new

  • Avatar of balint stefan
    balint stefan
    3 iulie 2016 22:01

    Atit britanicilor cit si noua ne va fi mai bine separat.
    Va fi nevoie desigur de negocieri pe diverse teme
    Intre state nu exista prietenii.
    Doar interese.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

ULTIMELE ȘTIRI

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…
Salon Marem
DE LA ACELAȘI AUTOR

IOAN-AUREL POP | Istoria, identitatea și conștiința unui popor

0
IOAN-AUREL POP | Istoria, identitatea și conștiința unui popor | Între patriotism, criza valorilor și provocările lumii contemporane | O reflecție asupra dialogului dintre istorie, cultură, educație și îndatorirea față de viitor 1. Patriotismul – între iubirea de țară și stigmatizarea identității naționale În interviul acordat Florianei Jucan pentru Q Magazine, academicianul Ioan-Aurel Pop abordează una dintre problemele sensibile ale societății românești contemporane: locul patriotismului în conștiința publică și raportarea generațiilor actuale la propria istorie. În opinia sa, în ultimele decenii, iubirea de țară și mândria apartenenței naționale au fost supuse unei contestări persistente. Autorul consideră că această tendință se…

UNIUNEA EUROPEANĂ în oglinda crizelor

0
UNIUNEA EUROPEANĂ în oglinda crizelor | De la idealul părinților fondatori la confruntările geopolitice. Dilemele strategice ale României | O analiză critică a evoluției construcției europene, a reconfigurării relațiilor transatlantice și a responsabilității României în apărarea intereselor sale naționale. I. De la visul păcii la contradicțiile europene Părinții fondatori și rațiunea construcții istorice Uniunea Europeană nu s-a născut exclusiv din idealism, ci dintr-o înțelegere lucidă a lecțiilor istoriei. După două războaie mondiale, lideri precum Robert Schuman, Jean Monnet, Konrad Adenauer și Alcide De Gasperi au înțeles că pacea durabilă trebuia întemeiată pe interese comune și pe instituții capabile să împiedice…

Europa se poate trezi din somnul ei cel lung 

1 comentariu
Europa se poate trezi din somnul ei cel lung | Identitate, suveranitate și responsabilitate în discursul lui Marco Rubio Un discurs despre trecut, prezent și viitor Discursul susținut la Atena, la 7 octombrie 2026, de secretarul de stat american Marco Rubio, readuce în dezbaterea publică o problemă fundamentală: ce este obligatoriu să păstreze o civilizație dintr-o perioadă pentru a-și putea continua existența și dezvoltarea? Pornind de la moștenirea Greciei antice, oficialul american avertizează că Occidentul se află la o răscruce. Slăbirea identității naționale, pierderea încrederii în propria istorie, transferul unor decizii către structuri supranaționale conduce la diminuarea capacităților industriale și…

Beligeranța mondială și șansele de pace

0
Beligeranța mondială și șansele de pace | O lume în care războaiele nu mai au întotdeauna un început și un sfârșit  Lumea contemporană traversează una dintre cele mai complicate perioade de securitate de după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Nu este vorba despre un singur război care amenință ordinea internațională, ci despre o rețea de conflicte armate, rivalități și confruntări regionale fierbinți care se influențează reciproc.  Datele comunicate de Institutul suedez Uppsala Conflict Data Program (UCDP), cel mai important și mai longeviv program global de colectare a datelor statistice privind violența organizată și conflictele armate, arată că în 2025…

Democrația între viața autentică și „viața falsă”

0
Democrația între viața autentică și „viața falsă” | O reflecție asupra narcisismului, normopatiei și degradării valorilor democratice              (Andrei Marga / foto: facebook) Andrei Marga este profesor universitar, filosof și autor al numeroase lucrări de filosofie, politologie și analiză a societății contemporane. A fost rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și ministru al Educației, iar în 2012 a ocupat funcția de ministru al Afacerilor Externe. În eseul „Democraţia este desfigurată de cei care se jură că o apără”, publicat la 4 octombrie 2026, autorul pornește de la o reflecție asupra sensului vieții și ajunge la…

POLITICA stabilește obiectivele societății

0
POLITICA stabilește obiectivele societății | O privire asupra puterii, promisiunilor și intereselor  Întâmplător, pe hol, ușile de la apartamentele 8 și 9 se deschid simultan, din spatele lor apar Vasile și Petre, vecini buni. Parcă se bucură că s-au întâlnit. Se salută cu un „servus” obișnuit. Semn de respect. Vasile atacă. – Vecine, tu faci politică? – Fac, vecine! – Adică ce faci? Zi-mi și mie! – Păi… vorbesc despre ce-ar trebui să facă alții! – Și tu ce faci? – Eu? Eu fac politică! Te-am întrebat vecine pentru că aproape toată lumea vorbește despre politică, mulți o critică, unii…
Revolut
Articolul următor [ACTUALIZARE] Turul Franței, etapa a II-a: Peter Sagan a confirmat așteptările fanilor și este noul „om în galben” Apasă aici pentru a citi