ORICE OM URCĂ PE SCARA IERARHICĂ PÂNĂ LA NIVELUL MAXIM AL INCOMPETENȚEI SALE! …
(… din Legile lui Murphy…)
– XIV –
„LEGEA PORCĂRIEI UNIVERSALE”…
…Apud Ovid S. Crohmălniceanu…
Așa a înțeles distinsul critic român să interpreteze una din legile murphy-ologiei: „Probabilitatea ca felia de pâine cu unt să cadă cu fața unsă pe covor este direct proporțională cu valoarea covorului…” Deci nu e singurul care s-a lăsat sedus de umorul negru sau chiar sarcasmul enigmaticului grup Murphy, de la care ne-au rămas „teribilele legi”… repertoriul lor se îmbogățește continuu și azi…Să știți că nu mi-e rușine deloc nici cu al nostru Tudor Mușatescu: aforismele sale tăioase fac de mult parte din umorul „clasic” românesc și sunt la același nivel de demnitate cu Legile lui Murphy. Dacă nu cumva, mai sus! Dacă yankeii se cam învârt în cercul științei și tehnologiei, apoi al nostru Mușatescu are o arie tematică mult mai largă, gata, gata să cuprindă prostia omenească întreagă… deși eu, unul, mă cam îndoiesc… Dacă un pesimist ar spune că „mai multă prostie omenească nu se mai poate”, atunci un optimist ar zice cu siguranță: „ba se poate!” Dar care e „povestea” cu acest Murphy? Din ceea ce se știe, Edward A. Murphy Jr. (1918-1990) a fost inginer aero-spațial de meserie, la o mare firmă nord-americană. Era un mucalit. Tot așa, se zice, că prima lui „cugetare”, de fapt un reproș nervos la adresa unui subordonat de tipul lui Dorel al nostru, ar fi fost: „Dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost!”. „Sentința” a fost de mai multe ori amendată… apoi, au început să curgă alte și alte „cugetări” cam de prin toate părțile Americii, dar și from abroad. Așa s-a ajuns azi și,… nu e rău deloc! Faptul că eu mi-am ales drept „titlu de rubrică” cugetarea din „antet” nu este o întâmplare: am vrut să scriu exact cee ce spune „adânc”, „din puțul gândirii” (pace, Cațavencii!) zisa respectivă. Este printre cele care mi-au plăcut cel mai mult, mai ales că are bătaie lungă în cocina politichiei din Românica și de aiurea…
Personajul principal al episodului de azi este ANUL 2023.
A urcat „ierarhic” în timp și… vârstă, ajungând un ramolit, acum, la final de decembrie. Incompetența lui în a gestiona destinul oamenilor a devenit proverbială și se pare că atinge acum „apogeul”. Oare, anul care vine se va dovedi mai „breaz”? Scepticismul meu – urmare a „vaccinului” administrat de ex-profesia mea de logician – îmi spune că cel mai bun lucru este îndoiala… Dar să începem, tonic, cu o poveste ardelenească (cu schepsis…): Bacea Ion – ca tăt ardelanu’ de bună și smerită credință – în așteptarea febrilă a zilei onomastice (curând!), mere la Popă să se spovidească. E apăsat de … păcate și nu e bine să-l prindă sfârșitul de an „necurățât”… „Părinte, am vinit să mă spovidesc… am păcătuit, Părinte…”. „No, d’apoi nu-i om care să nu greșască, să videm ce-om pute tomni…”. „Părinte, ieri, după ce le-am dat fân la vite, m-am uitat io păstă gard, la vecinu’ Gheorghe a lui Prunu’ din deal… În curte era muiere’sa, dădea de mâncare la orătănii…Uitatu-m-am io bine la ie și mi s’o’mpărut că-i cam palidă. Și ce gânitu-m-am io cu mintea me șe proastă? Să-i dau niște coloare-n obraji!…”. „Și, datu-i-ai, Ioane ?” „Da, Părinte, i-am dat niște coloare-n obraji! ”. No, d’apoi aiasta’i tare mare păcat! De amu’- ncolo să zâci tri seri la rând Tatăl Nost! ”. „Da’ Părinte, asta nu-i tăt…Venind acum cătră Dumneta, am întâlnit-o pă drum pă Cocoana Preuteasă. Am salutat-o reșpectos! M-am uitat io bine la dânsa și mi s-o’mpărut mie că-i și Dânsa cam… palidă. Și m-am gânit io cu mintea me șe proastă, să-i dau și la Dânsa niște coloare-n obraji…”. „Și, datu-i-ai Ioane ?” „D’apoi Părinte, datu-i-am… Da’ Părinte, sunteți cam palid…”
Din cocoș nu faci găină, nici din curvă gospodină ! – umblă o veche zisă de pe la noi…
Ba, s’avem iertare! Ambele componente ale zisei sunt false… Azi, cercetările, studiile, experimentele de gen ne-au dovedit că se poate… Poți să-ți alegi ce sex (pardon, aici – în U.K., gen) dorești și oricând visezi; problema e de bani. Ba poți deveni – la cerere – un al treilea, al patrulea,… al n-lea gen! Cât despre curve, din nou s’avem iertare! Păi, Maria Magdalena… ce-a fost? Mai mult, niște cercetători britanici (mi-era poftă de sintagma asta, nu-i așa?… și salut Radu Banciu!) au demonstrat – sociologic! – că nefericitele ființe, categorisite ca atare, pot deveni soții și mame exemplare… istoria nu e punctată ci, chiar subliniată consistent de asemenea exemple… Ce vreau să spun prin astea? Păi, sub teroarea calendarului, e la modă ca ‘ăi mai răsăriți ai lumii, să facă acum bilanțuri, ample și „istorice” rapoarte, să traseze directive, să-și ia angajamente solemne, să promită marea cu sarea etc. că așa dă bine! De la cei vechi citire: romanii spuneau că finalul încoronează opera; se pune în spinarea lui Platon gândul că începutul e temelia operei… Acum, la trecerea dintre ani, ce să luăm mai în serios? Finalul de an sau începutul de an? Credo quia absurdum – spunea Tertullian în De Carne Christi. Chiar așa, ne sar în ochi cele două extreme (de data asta, nu de ani): Perspectiva optimistă susține că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile. Perspectiva pesimistă susține că trăim vremuri grele… Prima este falsă deoarece frizează logica elementară, a doua este și ea falsă pentru că e atât de redundantă. Să le luăm pe rând…
A. CEA MAI BUNĂ DINTRE LUMILE POSIBILE?… Pe dracu’! Aici își vâră coada sofismul pervers „Ce s-ar fi întâmplat dacă…”. Pe deasupra, se mai amestecă – într-un ghiveci indigest – două concepte ontologice (existențiale), posibilul și realul cu două concepte axiologice (valorice), binele și răul. Cele două cupluri dialectice se pot intersecta doar speculativ. Vorba aceea, mortul de la groapă nu se întoarce… Căci ceea ce a fost nu mai există; ceea ce va fi încă nu există. Tot ce este… ESTE… și atât. Colac peste pupăză, și acest ESTE, de fapt nu este… în fiecare fracțiune de fracțiune de fracțiune…etc. de timp se produc schimbări sub imperiul „jocului” dintre hazard și necesitate, Heraclit avea dreptate, pe undeva, când susținea că „totul curge”. Apoi, ceea ce ESTE nu poate fi schimbat ca fapt de a fi, pace, școala eleată, de la Parmenide încoace… Bine ziceau romanii – Carpe diem! Lumea asta nu e nici bună, nici rea, anul care acum trece nu a fost nici norocos, nici nefast: a fost și nu va mai fi. Norocul, și-l face omul… așa că anul care vine, va fi o eternă succesiune de ESTE... doar nenorocitul de calendar ne mai amintește câte ceva de trecerea inexorabilă a timpului. Când lumea posibilă a devenit reală (conform sau nu voinței, dezideratelor noastre), ea nu mai poate fi schimbată într-una mai bună sau mai rea… De aceea lumea noastră – care este – nu e nici cea mai bună și nici cea mai rea dintre lumile posibile, că ne-o facem noi, sau destinul, sau pronia cerească… depinde de ceea ce crede fiecare. Și atât! Doar ESTE și nici acesta nu e sigur!…
B. VREMURI GRELE? (Hard times)… Oricine deschide o carte, un ziar sau inspectează documente care au mai rămas din trecut etc. va întâlni același lamento – „trăim vremuri grele!” Niciodată perversa ființă umană nu a fost (și nu va fi) mulțumită de ceea ce i se întâmplă. Mereu va vrea altceva… Antropologii au scăpat din vedere aspectul de continuitate a omului cu restul regnului animal… E drept, există și o mare discontinuitate, suntem altceva decât restul ființelor vii, dar… păstrăm atâtea legături adânci cu acestea; ne miră nespus atunci când ele se reactualizează. Și la nivel uman se actualizează darwinismul – există o luptă continuă pentru supraviețuire, cei mai buni (i.e., mai bine adaptați, prin hazard), vor duce mai departe evoluția speciei; restul… Peștele mare înghite pe cel mic... Au existat, există și vor exista pururi ierarhii și ierarhizări, lupte (chiar oribile!) pentru stabilirea unor ierarhii. Selecția naturală acționează implacabil… Chiar dacă omul este singura ființă cunoscută care contrapune morala „sălbăticiei”, „cruzimii inocente, inerente” din lumea vie… Cei slabi – condamnați la pieire – se vor plânge mereu de greutatea timpului; cei puternici – „învingătorii” – n-au nevoie de scuze sau alte tot felul de justificări: pentru ei, vremurile nu sunt nici grele, nici ușoare – vorba românului (și nu numai…) „asta e! ”, „That’s it!“… Să fi avut Nietzsche dreptate cînd spunea că morala este doar pentru cei slabi? Ce atâta vânzoleală și interminabile lamentări?…
Nimic nou sub soare…
Lumea umana este – prin definiție! – o lume conflictuală: există un război continuu intra-specie și inter-specii. Ba chiar unul intra-individual… Primul este definitoriu pentru om. Ce-am făcut cu restul lumii vii… se știe… Ce spune murphy-ologia? „Sunt două feluri de oameni: cei care înțeleg ceea ce conduc și cei care conduc ceea ce nu înțeleg”… Anul 2023 – care este deja în comă – a demonstrat pe deplin acest ”adevăr”. Nu am de gând să fac aici o trecere în revistă a evenimentelor; asta e treaba altcuiva… Stau pe tușă și doar „chibițez”: Rușii (i.e., aceeași Mărie sovietică, cu altă pălărie) aplică – successfully! – principiul vechi românesc „Să moară și capra vecinului” … Se pare că totuși sunt pe cale să învingă în războiul de agresiune asupra Ukrainei… „Uncle Sam” – și după el, și NATO – dau din colț în colț. Vine anul electoral, Joe Biden pare tot mai decrepit, Donald Trump a devenit un „Șoșo” al Americii, chestia cu fondurile de ajutorare a Ukrainei a ajuns cam în coadă de pește… Dar la Putin, care „vecin”, care „capră”? Păi, până la „victoria finală”, rusnacul bagă la greu bețe-n gardul „democrațiilor consolidate”, mult clamata „unitate europeană” se clatină serios, „axa Moscova-Teheran-Beijing” se pare că merge „unsă”. Austria, Italia, ba chiar Germania au început să „șovăiască favorabil” la zburleala ursului rusesc… Țărișoare mai modeste (Moldova, Ungaria, mai nou, Slovacia) fac curte intensivă Moscovei… Da, chiar și Moldova, a cărei situație nu e nicidecum clară. Apoi, Ukraina… nu am încetat să simpatizez cu vecinii noștri de la Nord dar nici să-i mângâi necritic pe creștet: istoricește vorbind, situația geo-politică a Ukrainei nu-mi pare deloc clară, refuz să cred că ei (ukrainenii) sunt fecioara despletită și imaculată… Râsul curcilor: am citit recent că Putin e gata „să se retragă”… după victoria necondiționată asupra bietei Ukraine, se va duce la vreo datscha de-a lui (i.e. un Versailles rusesc!) unde să-și ronțăie liniștit bătrânețile și averile inimaginabile… doar un amănunt – va „candida” din nou, asta la cererea însuflețită a poporului său „erou”…
Dincolo de Europa… drama cronică a conflictului israeliano-arab are noi accente de acutizare – Gaza. Ce se întâmplă acolo i-a determinat pe unii analiști onești să spună că s-au depășit până și ororile celui de-al Doilea Război Mondial!… Nu m-aș mira… Protestele pro-palestiniene, tot mai violente și în Europa și la yankei, timidele luări de poziție pro-israeliene ne arată clar că, aici, soluția problemei este încă departe, foarte departe de prezent. Cine e în spate? Foarte probabil Moscova și Teheranul; dar să nu uităm „marea finanță” nord-americană, aflată în mâinile… cui trebuie… Cine are de câștigat? Întrebare de un milion de puncte! Industria de armament, lichidarea stocurilor militare deja depășite moral-tehnologic, au destule debușeuri, peste tot în lume, nu numai în Orientul apropiat… Doar nu luptă yankeii & NATO cu Rusia, până la ultimul ukrainian? Doar nu luptă „lumea liberă” cu întunecatul și neînțelesul Islam, până la ultimul israelian și ultimul arab? Ca român-ardelean, ce-am trăit cea mai frumoasă parte a tinereții în comunism, nu pot fi nicidecum împotriva democrației occidentale! Mai ales că acum locuiesc chiar în inima ei „clasică” – U.K.! Dar nu pot să nu mă îndoiesc de multe aspecte ale acestei lumi „libere”…
Asia! Ei, Asia!… Aici chiar că anul 2023, care e pe ducă, nu a adus „nimic nou sub soare”… China nu este și nu va fi nici a doua putere economică a lumii și nici a doua putere militară a lumii… sunt tot mai convins… Ca „putere militară”, sunt convins, oricâte fonduri s-ar băga în acest domeniu… Ca „putere economică”, nu uit cum s-a ajuns la acest nivel. Cât timp China Populară (?) nu semnase acordurile internaționale cu privire la protecția mărcilor și brevetelor, a putut copia tot ce-a vrut și n-a vrut din lumea avansată occidentală; apoi a inundat cu „ersatz”- uri toată planeta, mai ales țările sărace. Forma, aspectul, poate denumirea acelor produse atrăgeau dar… calitatea și performanțele acestor „rebuturi”? Și azi, când respectul față de tehnologia chineză este în creștere… am serioase dubii…în virtutea inerției sau… Oricum, nu-i văd pe chinezi prea curând pe Lună sau (hă-hă-hă) pe Marte. Mai degrabă pe Sud-coreeni sau japonezi… Dar nici cu yankeii „nu mi-i rușine”… By the way, Asia și Coreea: reiterez ignoranța mea totală dar, mai ales, neputința mea de a înțelege ce se petrece în Coreea de Nord… Este „butoiașul cu pulbere” al Asiei sau al întregii lumi? „Explozia” poate avea loc din inconștiență (vezi utlimul citat din Murphy!) sau prin accident… Morala? … tot din murphy-ologie: „Oamenii sau națiunile vor acționa rațional doar când celelalte posibilități au fost epuizate”! Sic!
„Nu pot să-ți dau creier, dar pot să-și dau o diplomă”!…
Acestea sunt auspiciile sub care a trăit, trăiește și va mai trăi Românica. Citatul e tot din Legile lui Murphy… Anul viitor, comparativ cu cel ce „trece” mă face să mă gândesc obsesiv la cinismul sau sarcasmul murphy-ologic, care se aplică – parcă-i un blestem! – realităților de la noi… totul se potrivește ca o mănușă și anului 2024, în mintea diriguitorilor de pe Dâmbovița… „Istoria se repetă; acesta e unul din defectele ei”. Pentru politichia miticilor (eu nu o recunosc ca fiind și ardelenească!), voi fi totuși naționalist și pesimist-optimist (nu ca „Șoșo” sau Simion), amintindu-vă gândul lui Tudor Mușatescu: „Prostia și inteligența au ceva în comun: capul”!…
Citește și:
- ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (I)
- ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (II)
- ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (III)
- ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (IV)
- ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (V)
