Cătălin Crișan va cânta la Parada Clătitelor din Moneasa

catalin crisan scaled
Distribuie:

Tradiționala Paradă a Clătitelor se va desfășura, sâmbătă și duminică (29 – 30 iulie), în stațiunea Moneasa.

Cătălin Crișan, unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică ușoară românească, va cânta, în cadrul evenimentului, sâmbătă, 29 iulie, începând cu ora 19.00, la Teatrul de Vară din stațiune.

Cătălin Crișan a debutat ca interpret în anul 1987, la „Concursul de creație și interpretare a muzicii ușoare românești”, de la Mamaia și a obținut premiul I la secția interpretare, cu melodia „Vorbește marea”, una dintre cele mai ascultate melodii romantice românești. „Dacă pleci”, „Sărut-mâna, doamna mea”, „Țiganca”, „Nu te juca”, „Mama”, „Am albit de dorul tău”, „N-avem timp” sunt alte căteva melodii care i-au decis notorietatea.

În deschiderea concertului de la Moneasa, pe scenă va urca formația Ribozom, iar maestru de ceremonii este nimeni altul decât îndrăgitul actor Zoltan Lovas.

Duminică, 30 iulie, în cadrul Paradei Clătitelor va avea loc un concert de muzică populară.

Intrarea este liberă.

Categorie: Știri, Lifestyle
Etichete: catalin crisan, Moneasa, parada clatitelor
Distribuie:
Articolul anterior
O expoziție șocantă dintr-o biserică din Nürnberg, cu DRAG QUEENS care le citesc povești copiilor și alte absurdități dintr-o zonă care, până de curând, aparținea psihiatriei clinice
Articolul următor
„Nu sunt faimos dar sunt aromân” – proiecție de film la Cinema Arta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

afi arad scaled

AFI Arad s-a deschis oficial

AFI Europe din România s-a deschis oficial la Arad, miercuri 1 noiembrie, de la ora 18:00, în prezența conducerii venite din Israel, dar și a autorităților locale. Branduri precum Decathlon,…