Cum era de așteptat, în plină campanie electorală și în mijlocul scandalului Hexi Pharma, în România reală se petrec lucruri care trec nebăgate în seamă. O agitație mare a cuprins armata română în ultimul timp, deoarece a fost declanșat un program național de achiziții fără precedent în ultimele decenii. Da, în actualul context geopolitic, în sfârșit se produc schimbări semnificative și în cadrul celei mai apreciate instituții din România: Armata.
Nu mai puțin de 800 de milioane de euro au fost destinați doar pentru achiziționarea de transportoare blindate și autovehicule militare de război. De asemenea, zilele trecute, la București, s-a desfășurat unul dintre cele mai mari târguri de tehnică militară din Europa. Se observă și o schimbare în mentalitatea de business din cadrul armatei, în sensul în care România nu mai dorește achiziționarea directă a produselor de război, ci dorește ca acestea să fie produse măcar în parte în țara noastră. Tindem să uităm faptul că până în 1989, România se afla pe locul cinci în clasamentul mondial al exportatorilor de armament. Deja divizia de mașini militare a companiei Jeep-Chrysler și-a anunțat intenția serioasă de produce la noi transportoare blindate și vehicule de teren cu destinație militară. Ar fi un pas înainte, zic eu, în modernizarea armatei.
Dar, totuși, trăim la porțile orientului, acolo unde până și cele mai serioase lucruri sunt luate lejer. Nu spun că, măcar de data asta, nu vom avea parte de un program deștept de înzestrare, pentru că lucrurile se află de abia la început. Dar nu există campanie de modernizare a armatei din istoria noastră, în care să nu ne fi furat singuri căciula. Ba au murit mai mulți soldați români de tifos și dezinterie decât de glonț sau șrapnel în cel de-al doilea război balcanic din 1913, pentru că la capitolul logistică am fost pe nicăieri. Ba am intrat pe frontul sovietic cu tunurile trase de cai din cauza afacerii Skoda din perioada interbelică, afacere care presupunea motorizarea armatei române și care s-a finalizat printr-un imens scandal de corupție militară. Ba am plecat în Afganistan la luptă călare pe mașinile noastre ARO, de făceau soldații americani pariuri la a câtea cheie pornește motorul.
Ar fi multe de spus despre diferența dintre ceea ce crede lumea că e armia română și sărăcia lucie din interiorul ei. Citiți blogul lui Adelin Petrișor și vor curge lămuririle spre voi.
Ce mă nedumirește pe mine la acest program de înarmare și înzestrare este altceva. E foarte bine că ne înnoim tehnica militară. E bine că vom avea avioane de ultimă generație, tancuri solide, transportoare rapide, arme letale și scuturi anti-rachetă. Dar din peisaj lipsește ceva ce spune multe despre latura noastră umană, ca popor. Nu prea există programe de achiziții pentru tehnica de protecție a soldatului simplu. Nu se pune problema dotării soldaților cu veste anti-glonț. Nu se pune problema dotării elementului uman cu uniforme moderne, mai bune și mai durabile. Nu am văzut un program de achiziții de căști de protecție sau bocanci adaptați diverselor tipuri de relief. Apropos, suntem prezenți cu trupe în Afganistan încă de la început, din anul 2001. Știți care e primul lucru pe care îl face un soldat român când ajunge acolo? Merge la americani să își cumpere bocanci. De ce? Pentru că noi am avut în armată generali precum Oprea, care habar nu au cu ce se mănâncă războiul. Am trimis în deșert soldați români cu bocanci de piele, la peste 40 de grade celsius! Și din 2001 până acum nici unui Napoleon din armată nu i-a trecut prin cap să cumpere câteva mii de perechi de bocanci de pânză, așa cum au americanii. La fel se întâmplă și cu vestele anti-glonț și cu căștile de protecție. Bine că recuperăm la capitolul imagine prin agresivitate și profesionalism.
În concluzie, oricâte drone vom avea, sateliți de supraveghere, tancuri, tab-uri și alte motorizate, atâta vreme cât în armata română capitalul uman nu are valoare, suntem pierduți. Le cerem ostașilor să își sacrifice viața și nu le asigurăm minimul de protecție. Nu mai pomenim acum de spitale de campanie, transporturi sanitare, pregătire psihologică și tratament post-traumatic, pentru că mi se va spune că cer prea mult. Dar, dacă totuși îi trimitem la război, măcar să le asigurăm o minimă șansă de supraviețurie. Pentru că altfel vom păți la fel ca Ucraina care după invazia rusească nu a fost în stare să își ducă la îndeplinire planul de recrutări. Deși patrioți, ucrainienii au fugit de încorporare ca dracul de tămânie pentru că știau că în armata lor ei nu sunt soldați, ci carne de tun.
1 comentariu. Leave new
Că vine nu știu cine să fabrice la noi armament e de cacao. Să facă românii că au ingineri, inventatori, IT-iști. Să facă ei tancuri românești, avioane ș.a.m.d. Abia atunci se va vedea o schimbare.