Lia Faur (n. 1970), scriitoare și profesoară de limba și literatura română. În prezent este profesor invitat la Universitatea din Udine, Italia, între 2019-2022 a profesat în aceeași calitate la Universitatea Tunis El Manar din Tunis. În cariera sa didactică a publicat mai multe articole în reviste științifice de specialitate și a participat la numeroase conferințe internaționale (https://orcid.org/0000-0001-5850-5915).
Cărți publicate: peau contre peau, traducere Roxana Bauduin, Harmattan, Paris, 2023; piele pe piele, Casa de Pariuri Literare, 2021; SAD – biografie grafică, Lia Faur & Vali Ivan, Casa de Pariuri Literare, București, 2022; Lamé – trupul nu știe nimic, antologie în limba română, Vinea, București, 2015; Piele de împrumut (ediție revizuită și adăugită), Brumar, 2018; Cum citesc bărbații cărțile femeilor, coord. Lia Faur, Șerban Axinte, Polirom, Iași, 2016; Lamé, antologie în limba franceză, Vinea, București, 2014; Poeme pentru fluturi bolnavi, Brumar, Timișoara, 2014; Avatarurile feminității în opera lui Camil Petrescu, eseu, University Presss „Vasile Goldiș”, 2014; Eșichier, Șerban Foarță & Lia Faur, Brumar, Timișoara, 2012 (Premiul Cenaclului „Lucian Blaga” al USR, filiala Arad); Piele de împrumut, Vinea, București, 2009; Exercițiu de striptease, Mirador, Arad, 2002 (Premiul pentru debut al Filialei Arad a Uniunii Scriitorilor din România).
Este prezentă în mai multe antologii de poezie. A coordonat volumul de poezie alții, Editura Brumar, Timișoara, 2012, în urma Taberei de creație de la Săvârșin. Organizează festivalul de literatură „Zile și seri de literatuă Doinaș – SAD”, ajuns la a XI-a ediție în 2025. A realizat interviuri cu traducători străini pentru revista Observator Cultural (Bruno Mazzoni, Adam Fethi etc.) (https://www.liafaur.ro/category/cronici )
e vital să schimbi poziția lucrurilor
drept în față era un hotel îmbrăcat în sticlă fumurie
acum e un copac uriaș într-o liniște desăvârșită
poziționarea ferestrei e esențială
în spatele zidurilor totul se reduce la temperatură
mâinile sub jetul fierbinte pentru a recupera absența
ploile reci în cel mai moale os al capului
poți fi oricine, te poți pierde, poți cere ajutor
vechile obiceiuri nu trebuie arătate
persoana de alături nu știe că îi auzi respirația
ca pe un ceas de nisip ce refuză să se golească
sunt locuri unde nimeni nu a făcut dragoste,
și altele unde Isus este mereu trădat
în pivnița blocului miroase a pătrunjel și a rușine
singurătatea nu cere permisiunea să intre
e bine să schimbi din când în când
fiecare obiect își caută sensul când nu-l privește nimeni
nu e vorba despre ordine, ci despre a auzi din nou
sunetul trupului cum cade în el însuși
o rugăciune dezbrăcată de religie
între oasele frunții și pereții subțiri ai unei vieți închiriate
uneori, lucrurile uită pentru tine – fotoliul, aburul, lampa
uneori, îți amintesc doar ce-ai trăit pe jumătate
o mână care n-a atins, o plecare care n-a durut destul
e bine să schimbi din când în când poziția lucrurilor.
celor fără amintiri
pe o hartă sfărâmată de timp și ruine poezia abia mai respiră
sub corpurile ușoare ale copiilor în cearșafuri,
plutind în aerul stins al jocului
întunericul gros vine mereu de unde ar trebui să vină lumina
ca o palmă zdrobind gestul curat al respirației
suntem învățați să nu mai simțim
să ne purtăm corpurile ca pe niște haine străine
să imităm gesturi, mimând viața ca într-o piesă de teatru
Europa e o masă lungă, unde frângem pâinea între tăceri
și firimiturile cad, ofrandă pentru cei flămânzi și cei uitați
deveniți, fără voie, scutul nostru, materia memoriei
nu mai e alt drum decât spre tine însuți
în acel gol tăcut unde războiul sfredelește pereții
ca o foame adâncă, devorând tot ce era stabil
străzile, pline de carne moale și praf,
cioburi ce sună ca un clopot spart
și nimeni nu te învață cum trebuie să plângi și
nu vei ști niciodată dacă lacrimile ți se cuvin.
anatomia unei tăceri
cuvintele pe care le înghiți se revarsă înăuntru
ca o substanță străină, dor ca un picior amputat
inaudibile, impalpabile, lipsite de nerv
rod ca un șoricel captiv într-o gaură de șarpe
te agăți cu dinții de ceea ce îți este familiar
înăuntru se surpă, rămâne uzură, dezvrăjire
lucrurile banale, gesturile simple
devin o hartă de sensuri inutile
inima, organ rebel, refuză locuirea în definiții
respirația trădează ceva ce nu se lasă prins
un fir care scapă printre degete, un sunet care se oprește brusc
visul devine singurul ritual să nu te îndepărtezi de tine
plânsul, o taină personală, un botez inversat.
- Vezi mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
