Literatura de ficțiune oferă științei sugestii pentru creativitate tehnică. Scriitorii din această categorie își imaginează un anumit tip de viitor pentru umanitate, în romane de „anticipație științifică” sau „science fiction” (sci-fi sau SF). A început cu britanicul H. G. Wells (considerat fondatorul acestui gen de literatură), deși asemenea ficțiuni speculative au apărut în diferite cărți apocrife, la căutătorii „vieții fără de moarte”, în Ghilgamesh, în Divina comedie a lui Dante, în Faust a lui Goethe ori desenele lui Leonardo da Vinci. Basmele românești cuprind, de asemenea, astfel de imaginații. Ficțiunea provoacă mintea cititorilor, admiratori ai textelor cu elemente fantastice, supranaturale, iar trecerea într-o altă și nouă realitate e realizabilă prin tehnici ce țin de „provocarea viitorului”, deci „tehnici futuriste”. Unele se referă la călătoria spre centrul pământului, alții își imaginează cucerirea vreunei planete, după deplasarea spre alte galaxii. Este genul fantasy, cu întâmplări din zona mitologiei și supranaturalității, ca o extensie a lumii noastre spre alte universuri (unii le zic „paralele”). Există filme științifico-fantastice, cu anticipări ale viitorului, despre viața extraterestră, cu nave spațiale imaginate ori roboți geniali. De la Frankenstein (1910), după romanul lui M. Shelley și 20 de mii de leghe sub mări, adaptare după Jules Verne, la Metropolis (1927) – cu acțiunea plasată în anul 2026, apoi Războiul lumilor ori Sfârșitul lumii (1930), Războiul stelelor (2000), cu seriale SF, prezentate cu implicarea computerelor (grafică pe calculator) ori a Inteligenței artificiale, cu roboți, cyborgi ori nave de călătorii interstelare. Altele provocări de ficțiune științifică – intrată în sfera de interes a scriitorilor – sondează conștiința și psihicul uman, un amestec de ficțiune și realitate, cum sunt filmele (și romanele) Harry Potter ( J. K. Rowling) ori Stăpânul inelelor (J.R.R. Tolkien).
Cartea lui Aldous Huxley, Minunata lume nouă, este, ca toate ficțiunile, o utopie sau o distopie (aberație genetică), care – ca majoritatea anticipărilor ficționale – poate deveni, la un moment dat, rezolvare. Lumea nouă (minunată) e un spațiu, cu oameni creați în laboratoare, după un program social, indivizi fără memorie, conștiință, înafara relațiilor interumane libere și creatoare. Scriitorul englez Aldous Huxley (1894 – 1963) a fost tradus în limba română cu principalele sale romane: Punct – contrapunct (1928), Orb prin Gaza (1936), Geniul și Zeița (1955), plus Minunata lume nouă (1932, tradus în 1958 și apoi, completat în 2003). Apare la Polirom (2011) în colecția „capodopere ale literaturii de pretutindeni într-o colecție a celor mai îndrăgite bestselleuri”.
Cum arată „minunata lume nouă”, după ficțiunea lui A. Huxley?
Autorul își închipuie „lumea nouă” ca o transformare a omului, prin modificări genetice (în laboratoare cu eprubete), spre a alcătui o umanitate manipulabilă, ascultătoare, supusă, conform programului de fertilizare. Șefii vorbesc de „singura formulă de stabilitate socială”. Orice situație care ar periclita echilibrul ființei e rezolvată prin soma, un fel de drog energizant. Celor din lumea nouă, creați în eprubete și laboratoare sofisticate, li se asigură aerotaxi, filme senzoriale, cursuri de inginerie afectivă, dreptul de a munci pentru elite, muzică la sintetizator, orga de parfumuri și sunt împărțiți pe ierarhii, joacă golf și fac sex planificat. Totul e tehnologie și ierarhizare. Ca în romanul Convoiul, scris de Ghe. Schwartz. Aici, există două lumi: cei din convoi, un fel de lanț robotic, cărora li se asigură toate necesitățile elementare și cei din afara convoiului, controlat de roboți humanoizi.„Brave New World” a lui Huxley are oameni creați spre a fi fericiți (prin manipulare și medicație), în care religia și trecutul, cultura și civilizația veche (deci istoria) au dispărut totalmente din conștiința (și interesul) acestora.
O întâlnire conversativă dintre „cei din lumea nouă” și „un sălbatic necivilizat” devine cheia (și mesajul) romanului
În Rezervație (singurul loc necontrolat de forțele de control social), se exprimă individualitatea omului, spiritul lui de libertate și gândire originală, pasiunea, patima. John, sălbaticul, rostește „Dar eu nu vreau confort. Îl vreau pe Dumnezeu, vreau poezie, vreau pericol real, vreau libertate, vreau bunătate. Vreau păcat.. Vreau să știu ce este pasiunea. Vreau să simt ceva puternic.” „Om al minunatei lumi noi”, Bernard Marx ajunge în rezervația Savage, întâlnindu-l pe John (născut în rezervație, dar fiu al unui demnitar al „statului mondial”), prilej de analiză a celor două realități: civilizație tehnologică și civilizație tradițională.
Da, „sus în camera lui, Sălbaticul (John) citea Romeo și Julieta” (p. 187). Sălbaticul John ajunge în biroul Controlorului. Aici cercetează cărți, role, hărti și capătă luminare culturală, în ciuda faptului că răsună astfel glasul Controlorului: „Lumea noastră e stabilă. Oamenii sunt fericiți: capătă ceea ce vor și nu cer niciodată ceea ce nu pot căpăta. Sunt înstăriți; trăiesc în siguranță; nu se îmbolnăvesc niciodată; nu se tem de moarte; sunt voioși, nu le pasă de patimi și de bătrânețe; n-au mame și tați care să-i necăjească și să-i sâcâie; n-au soții ori copii, ori iubiți și iubite care să le stârnească sentimente puternice…”.
Sălbaticul John rostește că o asemenea lume (controlată în totalitate de Stat) dispune de multe, dar oameni n-au libertate, n-au instabilitate, n-au pasiuni, iar mulțumirea voastră „nu are nimic din strălucirea și splendoarea unei lupte eficace împotriva nenorocirii…” (p. 234). Și continuă să aducă elogiu tulburărilor care stimulează acțiunea, implicarea, devotamentul, seducția adrenalinei, inconvenientele: „Eu unul nu vreau confort, rostește John. Îl vreau pe Dumnezeu, vreau poezie, vreau primejdie adevărată, vreau libertate, vreau bunătate. Vreau păcatul”. Cer „dreptul la nefericire” (p. 255).
Apoi, John Sălbaticul optează pentru un trai în singurătate, înafara societății moderne controlată totalmente de stat, devenind „sălbaticul misterios”, care folosește biciul pentru provocarea durerii. Ziua următoare, după ce rostise „O Dumnezeule! Dumnezeul meu!”, reporterii îl găsesc spânzurat pe Domnul Sălbatic.
Ideea romanului de ficțiune este că progresul tehnologic duce spre dezumanizare,
anulând demnitatea umană și escaladând tragismul efectelor relațiilor interumane. Cine nu se conformează noii ordini sociale, prin renunțarea la individualitate și identitate este exclus de la viața publică și socială, pentru lipsa de demnitate și împotrivirea la manipularea statului închistat în acordarea fericirii oamenilor prin influențare și medicație. Toate valorile tradiționale sunt șterse din memoria individului și din cea colectivă. Trecutul nu există și nici amintirile nu-și păstrează prospețimea.
(fotocover: dreamsofanarchitect.com)
- Citește mai multe RECENZII – AICI
