EȘTI FERICIT, OMULE? Foamea de fericire și elogiul melancolia omului

Basmul românesc Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte e metafora căutării fericirii. Ghilgameș prin iarba vieții vrea să redea viața prietenului său, Enkidu. Izvorul cu apă vie, apa tămăduirii și alte asemenea speranțe din celălalt târâm se regăsesc în mitul creștinătății, al sacrificiului lui Iisus pentru învierea în veacul veacurilor. Omenirea a căutat zeificarea, iar credințele au oferit speranța vieții veșnice, faraonice sau cristice, budiste ori lamaiste. E semn că viața e frumoasă, cu toate fațetele ei. Omenirea e alcătuită dintr-o sumă de evenimente, cu inși fericiți, melancolici, bucuroși, triști. (Când ne salutăm cu „Bună ziua”, dorim semenului nostru o lumină binefăcătoare, la fel ca urarea „La mulți ani cu fericire”. Vrem ca lumea să fie fericită)

Cartea Împotriva fericirii. Elogiul melancoliei a lui Eric G. Wilson este un eseu, care elogiază melancolia, rădăcină din care crește fericirea.

Textul ne îndeamnă la o meditație profundă despre clipele frumoase din viețile oamenilor. (Eu înțeleg cuvântul melancholy ca o variantă semantică a tristeții, o stare mai delicată decât o ușoară depresie. Pe chipul omului se citesc semnele fericirii și ale nefericirii.)

CE E FERICIREA? Cuvântul e înțeles de oricine până în momentul în care își pune problema să-l definească. DEX: „stare mentală de bine”, cu „emoții pozitive și bucurie intensă”, expresivă sau interiorizată. Îți vine să strigi cu glas puternic: „Sunt fericit”! Plângem cu lacrimi înfloritoare sau râdem cu fața înnobilată de zâmbete pure. Foamea de fericire rămâne o aspirație. Disperarea ia forma litaniei și afectează calitatea vieții, în ciuda stimulentelor (alcool, droguri, medicații).

CÂT DE FERICIT EȘTI, OMULE? Cât durează starea clipelor fericite, cât de necesară este melancolia pentru ca se reflecte pe chipul tău fericirea? Care sunt semnele fericirii tale! De unde (ne) vine fericirea? De unde (ne) vine tristețea? Intrăm deja pe știința psihologiei pozitiviste, accedem în meditația despre starea omului în diferitele sale momente afective. Când suntem fericiți, am convertit rânjetul și încruntarea în zâmbet, ca semn al beatitudinii, afirmă eseistul Eric G. Watson.

CARE ESTE IZVORUL FERICIRII ȘI CARE ESTE IZVORUL TRISTEȚII? Întrebările oferă singure răspunsul. Când cred că sunt deplin fericit, constat că izvorul acestei stări se regăsește într-o minciună pozitivă. Adevărul în care am crezut că trăiesc mă aruncă într-o tulbureală. Suntem în conturul fericirii cu prețul tristeții și al deznădejdii celorlalți ori a atâtor semeni de-ai noștri melancolici (citește triști și disperați). Două stări psihice antitetice.

OMUL FERICIT ESTE OMUL GOL, susține profesorul universitar de psihologie și literatură, în eseul amintit. Oamenii, fericiți sau nu, sunt consumați de ceva, sunt erodați de gânduri, de potențialități macabre, de izgonirea din clipă, de pierderea zâmbetului larg și ironic. Lumea nu e atât de ospitalieră și omenirea are, în tristețe și maladii, surse de coșmaruri, spaime, temeri, ticăloșii etc. Prețioasă, pentru om, e fiecare clipă, pentru că „sabia lui Damocles” atârnă de un fir de păr deasupra capetelor noastre. Literatura și arta își găsesc resurse în suferință. Eu nu cunosc vreun creator care să se declare fericit.

Filozoful H. Amiel și-a permis să susțină că „MELANCOLIA E TEMELIA TUTUROR LUCRURILOR”.

Tristețea (melancolică) îngăduie să te bucuri de fericire, iar omul dobândește speranța unei vieți împlinite, active, viață cu sens și plăcută. Aspirația spre fericire izvorăște din nedesăvârșire, din baia de suferință, din „lipsurile acestei lumi diabolic de minunată” (Eric Wilson, p. 78). Nu există bucurie (însemnul fericirii) fără tristețe (însemnul melancoliei). Obsesia fericirii derivă din obsesia melancoliei.

După opinia lui Byron, „MELANCOLIA E UN DAR ÎNSPĂIMÂNTĂTOR”.

E totuși DAR, CADOU, asemenea calului troian. Bucuria urmează deznădejdii, iar durerea se resimte prin pierderea fericirii. „Să ai o zi bună”, te salută vecinul în fiecare dimineață. „La mulți ani cu fericire” e clișeul clasic al aniversărilor. Dincolo de cele două sensuri, se regăsește starea TA, tristă, dramatică, „melancolică”. Și cât de multe exemple există în istoria personalităților ilustre ale lumii. Oameni fericiți pentru o clipă („rămâi clipă, ești atâta de frumoasă”, rostește Faust) ajung pacienți pentru psihologi și medici.

Starea condiției umane: oameni fericiți cad pe neașteptate pradă deznădejdii / vizavi/ de inși fără însușiri degustă fericiți din clipele existenței. Pilule medicamentoase prelungesc agonia. Sabia damocleană (atârnând de un fir deasupra capului nostru) planează ca o deznădejde peste fericirea umanității, împletind binele și răul, bucuria și tristețea în firele mărțișorului vieții noastre, ar spune profesorul american Eric G. Wilson. Punerea problemei despre „contra fericirii” îndeamnă la „elogiul melancoliei”. Își dau mâna pentru existența omului și a condiției acestuia între semenii săi. Antiteza dintre fericire și nefericire întreține omului o viață dinamică, activă și generatoare de soluții. Oare chiar frumusețea melancoliei bătătorește calea spre fericire?