Fiind un iubitor al animalelor și crescător de câini (posesor al unui superb exemplar de malamut de Alaska) am fost dintotdeauna fascinat de lupi. Fac parte din cercul restrâns al celor care au reușit să vadă o familie de lupi, nu o haită, de la o distanță atât de mică încât alte persoane aflate în locul meu ar fi putut cu siguranță să explice mecanismele biologice ce preced un atac de cord.
În antropologie există o teorie care încearcă să explice supremația omului modern, homo sapiens, în dauna omului din neaderthal. Mulți antropologi se întrebau cum a reușit homo sapiens să învingă, iar mai apoi să prospere, în Europa, din moment ce, la un moment dat la scara istoriei, acesta ar fi intrat în conflict direct sau indirect cu neanderthalianul. Toate datele științifice indică faptul omul din neanderthal ne era superior din foarte multe puncete de vedere: avea simțurile mai ascuțite, forța musculară net superioară, biomecanica sistemului osos era și ea un avantaj. În plus, la nivelul inteligenței, se zice că nu prea au existat diferențe. Cică dacă am putea face o călătorie în timp, să răpim un copil din neanderthal, pe care să îl ducem în secolul nostru, acesta ar face față toturor provocărilor moderne. Ar fi capabil să urmeze etapele sistemului de învățământ, ar avea inteligența necesară să se adapteze civilizației și ar putea chiar performa alături de noi, rasa câștigătoare la loteria evoluției.
Și atunci, de ce, în pofida tuturor avantajelor, omul din neanderthal a dispărut?
Antropologia modernă dă vina pe lupi. Teoria spune că, în momentul în care homo sapiens a îmblânzit lupul și l-a transformat mai apoi în câine, a suplinit cu ajutorul acestuia toate minusurile evolutive. Micile comunități de homo sapiens, însoțite de lupi-câini, au devenit mult mai eficiente la vânătoare. La adăpostul simțurilor olfactive și auditive ale acestor animale, satele au devenit mai sigure iar atacurile-surpriză, ambuscadele nocturne sau expedițiile de jaf, au devenit ineficiente, din moment ce canidele le anunțau prin lătrat. Simțul de protecție al teritoriului și avantajele biologice ale acestor animale au adus omului modern avantajul necesar la scara istoriei, iar omului din neanderthal i-a adus pieirea. Așa zice teoria, așa zic și eu.
Mă uit acum la peisajul politic național și mai ales la cel local. Trăim vremuri de schimbare. Sau măcar așa ar trebui să fie. Omul vechi, cu apucăturile lui de hoț, de mafiot, de corupt… cam trebuie să dispară. Trebuie făcut loc omului nou, cult, rafinat, civilizat și iubitor de comunitate. Un om care nu mai gândește individual, doar spre propria primenire, ci unul care vede succesul său personal în succesul societății din care face parte. Toate studiile sociologice spun asta. (Atenție cârcotașilor! Vorbim de studii sociologice și nu de sondaje sociologice). Clasa politică românească trebuie schimbată din temelii. Trebuie aduși oameni noi care să nu aibă legătură cu structurile vechi.
Este, dacă vreți, un război al civilizațiilor. Dar, totuși, este un război româno-român. Între vechi și nou. Între urât și frumos. Între hoț și cinstit.
Dar, ca la orice război, nici o oaste nu se predă din prima. Lumea veche, actualmente aflată la butoanele conducerii, se reorganizează. Și, de undeva din amintirea genetică a supraviețuirii, apelează din nou la lupii domesticiți care să le ofere avantajele supremației. La fiecare om politic vechi, apare în dreapta câte un lup tânăr, independent. A înțeles PNL București că societatea civilă poate face diferența la vot așa că și tras un lup bătrân, fără haită, în persoană lui Marian Munteanu. A înțeles PSD Arad că e praf și pulbere în propriul teritoriu, așa că s-a aliat cu un lup tânăr, în persoana lui Bulumac. A înțeles PNL Arad că are nevoie de un avantaj evolutiv? Dăi cu ,,3 pentru Arad” până se satură lumea. Și uite așa, independenții, civilii, oamenii din popor, în loc să își ocupe locul meritat în lumea nouă, se transformă încet-încet din lupi păzitori ai comunității, în câinii de aport ai lumii vechi. Dresați să culeagă voturi voturi pentru alții, aceștia oferă avantajul atât de necesar la scara istoriei care să asigure supraviețuirea pentru încă patru ani a lumii vechi. Un fel de evoluționism, dar pe invers.
Și în tot acest peisaj de război româno-român nu poți vedea altceva decât o flamură fluturând undeva în zare. E steagul învingătorului. De data aceasta, cel vechi, hidos, pus pe căpătuială, e învingător. Își va face apariția în cetate nu însoțit de aplauzele comunității, ci în schelăit de câine-companion.
1 comentariu. Lasă unul nou
Sebastian Bulumac de când e la PSD? Știam că-i independent.