FURTUNĂ ÎNTR-UN PAHAR CU VODCĂ ȘI JOC CU MIZĂ NULĂ
– TRETIAIA CIASTI –
III. „Slava Ukraini”!?…
„Nu am mai văzut o astfel de manifestare de servilism de lingău față de un tiran” – Boris Johnson (Daily Mail)… ca să mai ascultăm și o voce britanică… O fi ea vocea unui fost premier britanic… dar eu, nu știu de ce, nu l-am luat niciodată în serios pe Boris; poate din cauza părului său rebel care n-ar sta pe capul lui nici lipit cu smoală?… Ținta sarcasmului său este, evident, Tucker Carlson, by the way, controversatul interviu „luat” tavarisci-ului Vladimir Vladimirovici… Ceea ce este interesant, este faptul că aici, în Britain ( dar și peste „gârla” atlantică – sic!) ecourile „evenimentului” – atât de trâmbițat în Mati Rossia și aiurea – nu s-au stins încă… Mai ales că Putin „plusează” (foarte recent!) și își exprimă preferința sa pentru Joe Biden… acum!… Pare să fie un joc la „cacialma”, mai ales că în martie – se știe – au loc „alegeri” prezidențiale în „Măreața…”, unde se știu „candidaturile” (de fapt, candidatul) și „ieșiturile” (de fapt, „ieșitul”…). Până acum Trump și Putin se cam congratulau… ce s-o fi întâmplat?
(i) Am susținut și susțin în continuare (cu riscul de a fi chiar redundant) că: „Interviul” lui Putin spune mult mai multe decât lasă să se înțeleagă, la prima vedere, de aici, și insatisfacția mea că a fost tratat – global – prea superficial, fie și de analiști politici și geo-politici cu ștaif!… nu știu motivele, dar ceva-ceva trebuie să existe! Dovada: ecourile din mass media occidentală nu s-au stins, decât – eventual – de fațadă!…; ele continuă, cu siguranță (!) în cotloanele bine ascunse ale unor „cancelarii” din diferite state (mai ales europene, acestea fiind cele mai interesate)…
(ii)„Expozeul istoric” – atât de lung, aparent atât de plictisitor, de la începutul „discuției” lui Putin cu Carlson – are o noimă mult mai subtilă decât se crede sau se pretinde. El reprezintă ceea ce nemții au numit atât de inspirat un Weltanschauung! Iată, foarte curând se comemorează/ sărbătoresc ( sic!)… 2 ani de război în Ukraina! M-am întrebat de nenumărate ori, cum „justifică” rușii (în fapt, Putin & clica sa) ceea ce-au și numit, grotesc de eufemistic, „Operațiune militară specială”? Rar i-a scăpat lui Putin „porumbelul din gură”, vorbind de „război”… Dacă o făcea așa, de la început, consecințele politice interne, în sânul Maicii „Rossia” ar fi fost de-a dreptul teribile… nu mai suntem în 1941…; nici în cazul Afganistanului ( = „Vietnamul” sovieto-rusesc) nu se putea vorbi pe șleau, oficial-statal, de război, cu aceleași consecințe… Apoi, mi-e greu să cred că la conducerea Maicii „Rossia” se află numai cretini și dezaxați mintal… Haida-de!. Tocmai aceste dedesubturi mă preocupă – fie și din pură curiozitate…
(iii) Weltanschauung – ul rusesc – dincolo de justificarea ridicolă (!) a inexistenței (ca atare) a unei națiuni ucrainene și a unui stat ucrainean – țintește spre ceva mult, mult mai grav: transformarea problemei dintr-una internațională, într-una internă, bazată pe respectul suveranității și neamestecului în treburile interne ale altui stat !!!. Pentru mine, concluzia „subterană” îmi reconfirmă o teză (a mea, îmi asum răspunderea!) cu gust amar și orizont fatidic: Niciodată („Soha!”) țările rămase (istoric și economic) în urma celor deja dezvoltate, nu le vor mai ajunge din urmă pe cele deja „pricopsite”!; „codașele” pot eventual spera la statutul de „economii emergente” și… atât! Este o fatalitate a istoriei, legea celui „mai puternic” (indiferent sub ce aspect) va funcționa perpetuu. Este în firea omenească să fie așa și nu avem ce face! Țările „mici” (recte istorico-politic și economic) vor fi ținute mereu „în cușca lor” sau „în banca lor” (unde „clădirea” în care se află „cușca” sau „banca” este sub „oblăduirea” celor „mari”…). ONU – o organizație muribundă, ce se pregătește să fie mai degrabă un fel de poltergeist ghost , sau zombie sau strigoi/moroi – poate să „baune” mult și bine… În lumea de azi există doar cei câțiva puternici și… restul… Lupta pentru supremație se dă – exclusiv! – între cei (deja!) puternici și… atât! Îmi pare rău de biata Românică: va rămâne mereu în lumea „a treia” (e chiar prea mult spus!…), cel puțin a Europei… Dacă de la apariția statului român modern, ne-am tot comportat ca orbeții, am tot bâjbâit de colo-colo, ne-am tot „sfădit” (și cu alții, dar mai ales între noi), am îndurat diverse „protecțiuni” și „sovieti-ciuni”… ce mai vrem? Asta merităm!… Nu suntem singurii în Europa… slabă consolare…
(iv) În episodul trecut m-am oprit cu „lecția de istorie” a lui Putin, până prin preajma Primului Război Mondial, în special la Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, 1917. Abia de la acest moment încoace începe cu adevărat sarabanda rusească sau cazacioc-ul lui Vladimir Vladimirovici… Dar iată, chiar în timp ce scriu aceste rânduri, apare o știre („știre de știre”!) în mass media, demnă de menționat și comentat imediat!: Putin a semnat un Decret prin care ordonă căutarea și recuperarea proprietăților din străinătate ale Imperiului Rus și ale U.R.S.S.-ului. Nu se cunoaște (= nu s-a comunicat!) cuantumul fondurilor alocate pentru activitatea unei astfel de instituții de stat (probabil că bugetul trebuie să rămână secret!). Misiunea unei astfel de instituții de stat speciale: să asigure că Drepturile de proprietate ale Rusiei asupra acestor bunuri/valori sunt înregistrate. Apoi, respectate. Apoi – după caz – recuperate! Se știe că Imperiul Rus – la apogeu – a înglobat unele teritorii europene: din Polonia modernă (stat ce a fost „împărțit” de trei ori în istoria modernă, din câte știu; a fost „ștearsă de pe hartă” prin ”bunăvoința combinată” a Prusiei, Rusiei și Imperiului habsburgic…), apoi, cele trei state „baltice” (Estonia, Letonia și Lituania), și, în fine, din Finlanda. O bună parte din acestea au fost re-înglobate de U.R.S.S. (după înființarea sa – 1922). Excepție acum – Polonia și Finlanda. Dar, după al Doilea Război Mondial, Stalin va avea grijă să „ciupească” din greu și de aici. Abia din 1991 – destrămarea „Măreței…” – vor deveni state independente: republicile baltice, Caucazul, Asia Centrală, Moldova, Ukraina și Belarus… În locul „Măreței…” apare o nouă „Măreață…” – așa-zisa Comunitate a Statelor Independente… A-propos de noua instituție creată: mie îmi „miroase” că „eboșa” C.S.I. a fost conturată mai devreme (nu cu foarte mult timp), atunci când s-a pus teribila problemă a Alaskăi! Pe mine mă interesează „cumplit” acest lucru, fie și din motive de umor negru… E clar că suma plătită de yankei la cumpărarea Alaskăi de la Imperiul Rus (9 aprile 1867), doar 7,2 milioane de dolari, este prea mică, fie și la cursul de atunci, incomparabil mai mare decât cel prezent. Nu s-a ajuns încă la „luarea taurului de coarne” ( i.e., nereguli mari cu actul de vânzare-cumpărare, act ce se crede că e mai degrabă un act de împrumut teritorial pe perioadă determinată, deja, de mult epuizată!… – cel puțin aceasta este „poziția rusă oficială/neoficială”?) A-propos, ce or fi zicând yankeii? Cred că râd cu gura până la urechi, dar ca un bun ardelean, le-aș zice „Bă, nu-i râsu’ vost!” Și… dacă începe Cazacioc – Rock’n Roll-ul? Rusia, ar vrea ea, să se vadă pe trei continente! Abia aștept!
IV. „A Walk Among the Tombstones” („Rătăcind printre morminte”)…
Filmul – ecranizare a romanului omonim al lui Lawrence Block – (1974), permite un joc magistral al actorului irlandezo-britanico-american Liam Neeson (de trei ori laureat cu Globul de Aur, în cariera sa). El îmi vine obsedant în minte acum, când încerc să disec partea a doua a „expozeului de istorie” al lui Putin: de prin preajma lui 1917 până în prezent. Detectivul din film, suflet chinuit, luptând și cu alcoolul, își caută mântuirea pentru greșelile trecutului… În afară de pileală (de care Putin se ferește ca dracu’ de tămâie), structura personajului este aidoma dictatorului de la Kremlin iar titlul filmului este imaginea cea mai corectă pentru ceea ce se petrece azi în Europa… Dar s-o luăm metodic cu „discursul-monologul” lui Vladimir Vladimirovici în fața dubiosului Tucker…
(i) Încă înainte de începerea Primului Război mondial, Marele Stat Major austro-ungar „coace” insistent ideea unei Ukraine (stat încă inexistent) și, implicit, a ucrainizării acelei părți din Rusia țaristă. Motivele sunt prea străvezii ca să le mai analizăm aici. Dar am să merg pe textul strict al lui Putin: „oamenii care locuiau acel teritoriu (Ukraina – n.n.) nu ar fi fost cu adevărat ruși, ei ar fi aparținut mai degrabă unui grup etnic special, ucrainenii”. Această idee s-a „clocit” în Polonia – țară „tare, tare dragă lui Putin” – încă din sec. XIX: existau teoreticieni care cereau independența Ukrainei dar… să aibă relații bune cu Rusia (asta-i interpretarea „autorului” de la Kremlin…). Din cunoștințele mele rezultă cu certitudine că naționalismul ucrainean (feroce, de altfel) se naște în această perioadă atât de frământată a secolului XIX.
(ii) „Bolșevicii au încercat să restabilească (?) „statalitatea” Ukrainei: după 1917, are loc războiul civil, inclusiv războiul cu Polonia; totul se pare că se încheie în 1921 prin pacea cu Polonia: malul drept al Niprului a fost „cedat” Poloniei, „restul” devine temporar! un fel de „republică populară” după modelul bolșevic.
(iii) Înainte de 1939, Polonia a colaborat cu Hitler: Fuhrer-ul ar fi oferit Poloniei o pace și un tratat de prietenie în schimbul cedării coridorului Danzig ce lega Germania de Prusia Orientală și Konigsberg ( acest coridor va fi transferat Poloniei după război, Danzig-ul „devine” Gdansk). Polonia refuză. Dar colaborează cu Hitler, fiind implicată în împărțirea Cehoslovaciei… Ce a urmat… este deja o tristă, sumbră istorie. Apare însă ideea „vinovăției” Poloniei pentru destinul Ukrainei…
(iv) Lucrurile sunt însă mai „îmbârligate”. Putin vorbește despre Ukraina de după „Marea… din 1917”: apare Ukraina sovietică (R.S.S.U.), „care nu existase niciodată înainte” (1922). Lenin – fondatorul statului sovietic – „din motive inexplicabile” ( Sic !!!) – zice Putin – susține ideea ca țările care intraseră în componența U.R.S.S. – ca republici unionale – să aibă „dreptul de a se retrage din U.R.S.S.” . Aici e aici! de ce „motive inexplicabile”, cui, pentru cine? Se subînțelege „aluzia”: și în America, Războiul de Secesiune (puțin după mijlocul sec. XIX) nu a fost „pe placul” Nordului! Trebuia păstrată integritatea statului yankeu cu orice preț! Chestia cu lupta pro-contra sclavie a negrilor, deci în jurul „aboliționismului”, e curată gogoriță! Cu totul altceva era în joc! Ultima idee – repet! – nu este explicită în expozeul lui Putin, dar nu e greu măcar să „fabulăm” pe lângă…
(v) Vine momentul Stalin, „și mai și”!… Din nou, „din motive necunoscute” (apud același Putin), Tiranul de la Kremlin (acum Stalin – of course!) a transferat către nou-înființata Republică Sovietică a Ukrainei, o parte din terenuri și oameni care „nu a fost niciodată numită Ukraina”: au devenit teritorii ale RSSUk., cele „primite” sub Ecaterina cea Mare. Regiunea Mării Negre, de pildă, nu avea nicio legătură cu Ukraina. Respectivele regiuni „au revenit teritoriului rus” în 1654, dar fără regiunea Mării Negre. Aici tavarisci Vladimir Vladimirovici este corect (!): „Uniunea Sovietică a primit o mare parte din teritoriile care nu i-au aparținut niciodată, inclusiv Regiunea Mării Negre”. Aceste teritorii sunt rezultatul războaielor ruso-turce și au fost numite „Noua Rusie”, o „Altă Rusie”. Apoi, Putin lasă să-i scape porumbelul din gură: „Dar acest lucru nu are importanță”!!!
(vi) Până la acest moment al analizei, se conturează o primă concluzie din care derivă, mai departe, consecințe geo-politice capitale și pentru ziua de azi (chiar dacă nu au fost băgate în seamă – voit sau nevoit – de puzderia de comentatori ai „celebrului” interviu): Lenin a înființat Ukraina ca stat în acest fel… decenii la rând, Ukraina s-a dezvoltat în cadrul U.R.S.S. Din nou, „din motive necunoscute”(?)… „bolșevicii s-au angajat în ucrainizare” (?). Deci, pe de o parte, conducerea U.R.S.S. de atunci era compusă în mare parte din oameni originari din Ukraina (?); pe de altă parte, așa cum s-a întâmplat și cu alte republici sovietice, „politica generală de indigenizare urmărită de Uniunea Sovietică (…) a implicat promovarea limbilor și culturilor naționale, ceea ce nu este rău, în principiu? (s.n.). Așa a fost creată Ukraina Sovietică… Este un STAT ARTIFICIAL! UN PSEUDO-STAT! Și înainte de dobândirea independenței față de „Măreața…”, și după!…
Ce s-a întâmplat apoi, mai ales după Pacea de la Paris din 1947, în epoca strict contemporană, voi încerca să analizez și să ajung la concluziile finale în episodul următor…
De aproape 2 ani tot aștept un banc cu războiul din Ukraina. A la guerre comme a la guerre, dar și în situații tragice se poate face haz de necaz… Ei bine, am găsit… Pe Net.. Îl redau. Nu am nici o contribuție…
„Un regiment de infanteriști ruși, la periferiile Kiev-ului, februarie 2022, se deplasează pe șosea spre oraș, când se aude o voce care strigă de după un mic deal din apropierea orașului:
– Un soldat ucrainian este mai bun decât zece soldați ruși.
Comandantul rus, contrariat, alege un detașament cu zece dintre cei mai buni infanteriști și-i trimite în spatele dealului să-l elimine pe inamic. Peste câteva minute se aude un schimb de focuri de AK47, apoi se așterne liniștea.
Când să-și continue înaintarea, se aude din nou vocea:
– Un soldat ucrainian este mai bun decât o sută de soldați ruși.
Furios, comandantul formează rapid un pluton cu 100 dintre cei mai buni militari rămași și-i trimite în spatele dealului cu aceeași misiune. Din nou se aud focuri de armă. După zece minute de luptă intensă, se așterne liniștea.
Când să se pună în mișcare, vocea se aude din nou:
– Un soldat ucrainian este mai bun decât o mie de soldați ruși.
Vânăt de furie, cu venele umflate, comandantul formează pe loc o companie cu o mie de luptători și-i trimite după deal. Imediat se aud zgomotele unei lupte teribile, AK47, grenade, lansatoare de rachete, tiruri de artilerie, după care se așterne o liniște mormântală.
În cele din urmă, un soldat rus, grav rănit, se târăște de după deal și cu ultimele cuvinte înainte de a muri îi spune comandantului:
– Nu mai trimite pe nimeni… este o ambuscadă. Sunt doi soldați ucraineni, nu unul.”
[ Vă jur, am căutat din nou sursa exactă să pot face trimiterile de rigoare… dar nu am mai găsit-o… Repet, bancul nu-mi aparține, dar mi-a plăcut…]
Citește și:
- ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (IX). Despre interviul cu PUTIN (2)
- ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (VIII). Despre interviul cu PUTIN (1)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
- Interviul integral Tucker Carlson – Vladimir Putin | Subtitrat în limba Română
