Răspunzându-le prietenilor

Aventurându-mă să ies în oraș pe caniculă pentru aprovizionarea cu cele necesare traiului și pentru a plăti facturi, se întâmplă să fiu oprit și întrebat de ce nu mai apar articolele „Amintirile dintr-o țară bananieră”. Așa că, deși am decis să nu mai public nimic despre Arad, mă simt obligat să le răspund acestor prieteni (pe care pe mulți nici nu-i cunosc). 

Nu mai scriu materiale de atitudine pentru că în municipiul Second Hand presa nu reprezintă nici a patra și nici a o suta putere în stat.

Este și aceasta una dintre cauzele pentru care orașul aflat, cu mai puțin de un secol în urmă, pe primul loc ca importanță în Transilvania, a dispărut din peisaj (vezi majoritatea hărților meteo unde Aradul nici măcar nu mai există). Nu are rost să amintesc – iar și iar! – despre hub-ul economic (pe vremea când nu foloseam această sintagmă), varietatea și performanțele industriilor (dispărute rând pe rând), patrimoniul urbanistic (lăsat de paragină sau vândut la străini), specificitatea inconfundabilă a acestei populații (în continuă scădere și cu un număr alarmant de sinucideri). A scris presa, am scris și eu de destule ori fără niciun rezultat și am simțit cum, parcă tocmai în ciudă, cei aflați la butoane acționau mai vârtos în pofida opiniei publice, se lăudau cu ce nu au deloc de gând să facă, ne duc cu zăhărelul cu integrarea cetății, cu transformarea aeroportului în aeroport, cu planuri pe următoarele decenii.
Toate astea sunt cunoscute și arhicunoscute.

Dacă totuși scriu aceste rânduri, o fac în încercarea de a preîntâmpina o posibilă catastrofă de proporții.

După ce, în pofida a mii de semnături pe un document care cerea menținerea Pieței Mari, aceasta a fost totuși mutată într-un spațiu unde, din mai multe pricini, bate vântul falimentului, iar străzile comerciale Mețianu și Cicio Pop, nemaiavând vad, au rămas cu tot mai multe spații goale (și cu mici întreprinzători ruinați, de parcă nu ajunge că și pe bulevardul principal sunt, de asemenea, tradiționale magazine închise de decenii). Toate măsurile antipatriotice, aruncarea întregului comerț în brațele larg desfăcute ale marilor firme străine (care duc banii arădenilor la ele acasă) reprezintă însă un alt delict. Un alt subiect. 

Să revin: în fosta Piață a Catedralei se lucrează la ceva ce nici riveranii nu au fost întrebați ce să fie și nu știu nici acum cu cine se vor învecina

(Se zvonește că o parte a spațiului disponibilizat va fi un parc și că acolo va fi amplasat un monument Regele Mihai. Care mi-e frică să-mi și imaginez că va avea soarta monumentului Marii Uniri, realizat din banii tăi și a mei, dar care în Arad a fost înlocuit cu câteva foi de tablă ruginită.) Nici măcar în spațiul dinspre strada Gojdu nu se va lăsa loc pentru o piață ambulantă, așa cum naivii cetățeni au cerut, ci se va face altceva pentru numeroasele sărbători locale. Pentru numeroasele sărbători locale, de bine ce ne este.

Fosta Piață este străjuită, în majoritate, de clădiri cu unu, două sau chiar trei etaje. Acestea au fost ridicate cu peste o sută de ani înainte pe un teren dificil, consolidat pe solul unde în secolul al nouăsprezecelea mai trecea un braț al Mureșului. Acum o herghelie de cai putere, lucrând pe șantier, zgâlțâie din temelii casele. În așa o măsură încât, locuind acolo, nu-ți dai seama dacă esti agresat ore în șir de cutremurul care ne-a speriat cu câteva săptămâni în urmă sau dacă se lucrează afară. Nici nu mai este necesar un cutremur pentru a se prăbuși clădirile.

Îngrozită, proprietara unei firme mi-a spus că pereții au început să crape.

ATENȚIE! ÎN FOSTA PIAȚĂ A CATEDRALEI S-AR PUTEA PRODUCE O CATASTROFĂ CU VICTIME NU NUMAI MATERIALE, CI ȘI UMANE! Știu că primarului nu-i pasă de asemenea țipete alarmiste, cum nu-i pasă de „turma” al cărui păstor este.
Dar am publicat acest AVERTISMENT care ar putea constitui o piesă cu greutate la un dosar penal dacă – să ne ferească Dumnezeu! – nenorocirea se va produce. Un dosar care nu ar putea supraviețui până la prescriere.