Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a împărțit opiniile cetățenilor români și arădeni, risipind patimi, conflicte verbale, acuze de părtinire.
Nu există vreun om normal dezvoltat și sănătos care să fie de acord cu ororile produse de război și nici cineva care să nu dispună de imensă compasiune pentru suferințele copiilor, a mamelor, a comunității agresate, prin intermediul gloanțelor, bombardamentelor ori rachetelor.
Într-o lume civilizată, conflictele războinice produc drame, distrugeri de valori, schimbă ierarhii, dar mai ales construiesc teroare, provoacă răni sufletești și fizice, fără alt avantaj decât acela de afirmare a puterii discreționare a vreunui tiran, dictator ori injectat de patologic.
Putin, președintele Rusiei, ordonând invadarea Ucrainei, a devenit subiect de tribunal militar,
fiind deja acuzat de crime împotriva umanității. Tragediile sunt imense, iar compasiunea pentru cei pieriți, pentru dispariția liniștii familiale, pentru buna conviețuire a cetățenilor induce o stare generală agresată de frică, teroare și amenințare existențială.
Vinovații sunt deja judecați de opinia publică și condamnați curând de instanțele lumii civilizate, instituite pentru prevenirea și condamnarea unor asemenea comportamente barbare și dezumanizate.
Războiul distruge valori culturale, valori umane, valori materiale, distruge suflete și lasă răni, suferință și dezechilibre afective.
Din păcate, războiul, ca act de decizie politică, a atras după sine o inflamare destul de agresivă împotriva oricăror acte de cultură și activități sportive, creații literare, estetice ale
elitelor de etnie rusă, care nu au altă vină decât că s-au născut acolo.
Citesc că „O universitate din Milano cenzurează studierea operei lui Dostoievski, iar la Florența se cere demolarea statuii scriitorului rus / „În Italia, astăzi, a fi rus este considerat drept o greşeală. Și, aparent, chiar și un rus mort”.
Cel mai mare prozator rus contemporan, Vladimir Sorokin, și alți prozatori născuți în Rusia, cum ar fi Lev Șestov sau Iuri Mamleev, sunt ostracizați, riscând ca operele lor să fie arse în curtea bibliotecilor, așa cum s-a întâmplat prin Evul Mediu ori în ultimele două războaie mondiale.
Cultura rusă a dat umanității opere literare valoroase, astfel că acestea aparțin deja literaturii universale.
Îi amintesc doar pe Tolstoi, Dostoievski, Gogol, Pasternak, Pușkin, Cehov, iar întâmplarea că autorii s-au născut ruși nu-i poate scoate înafara circuitului valoric și al calității literare.
Artiștii ruși contemporani sunt alungați din sălile de spectacole din UE și Statele americane.
Celebrul dirijor Valeri Gherghiev, sopranele Anna Netrebko, Olga Peretiatko (cu tată ucrainean și mamă rusoaică), basul Ildar Abdrazakov etc. sunt repudiați de organizatorii de concerte, iar spectacolele cu ei sunt suspendate ori boicotate (Milano, Zürich, Barcelona, München, New York, Viena).
Mai mult, sunt suspendate spectacolele semnate de Ceaicovki, Prokofiev, Musorvski etc.
Aceleași revolte ridicole împotriva a tot ceea ce provine din Rusia
au intrat în isteria generală antiputinistă, un fel de rusofilie pătimașă și oarbă: scoaterea din rafturi a mărcilor de votcă, interzicerea sportivilor în competiții internaționale, stimularea urii împotriva a tot ceea ce, cultural, e creație ce aparține etniei ruse. „Dacă alimentezi la Lukoil îl ajuți pe Putin?”, îmi spune un coleg.
E o revoltă amplă determinată de invadarea, ca decizie politică a autorității statale a Rusiei, împotriva Ucrainei.
Orice război, cu atât unul care utilizează arme de distrugere neselectivă, e cea mai oribilă formulă de rezolvare a conflictelor.
Avansarea unor „sancțiuni”
împotriva artiștilor, sportivilor, operelor literare, creațiilor muzicale, a statuilor și construcțiilor istorice atinge stupiditatea într-o lume civilizată.
Ideile nu mor decât în locul oamenilor, iar oamenii mor în locul ideilor, spunea un filosof.
Arta nu are naționalitate, iar artiștii nu au etnie, ei fac parte din patrimoniul umanității,
al creației de valori, care asigură progresul social și bunăstarea emoțională a cetățenilor lumii.
Confuzia planurilor politic – artă / artist – om politic construiește comportamente încărcate de ură, de patimi incerte și de pasiuni distructive.
Războiul sa va încheia la un moment dat,
lăsând în urmă distrugere, drame, suflete oprimate, ură și suferință. Creația va continua să
asigure confortul intelectual și afectiv al umanității.
Artiștii și sportivii unesc lumea și poate înmoaie atitudinea celor obsedați de putere, de agresiune și ură:
„Noi artiștii, spune soprana O. Peretiatko, avem propria linie a frontului! Credeți-mă! Mai ales dacă vorbești rusește. Nu lăsați ura să vă intre în suflete! (…) Acum este ușor să pierzi un prieten, un frate, o persoană iubită. Și nu doar în război și bombardamente… Înțelegeți că în fața voastră stă o persoană care e și ea speriată. Atingeți-i sufletul! Nu suntem dușmani. Este foarte important acum să ne păstrăm înțelepciunea și să nu căutăm lași, trădători, disidenți, limba greșită, muzica greșită.”.
Recurgerea la condamnarea artei și artiștilor în numele apartenenței la o etnice e o formă de barbarie care marchează nefast conduita unei lumi civilizate.
