nu veți reuși

NEVOIA DE ADEVĂR

Chiar așa. Avem nevoie de adevăr sau ne place să trăim în minciună? Care dintre noi este capabil să-și definească ce tip de nevoie ne satisface? Mai înainte să ne răspundem poate că ar trebui să aflăm care sunt consecințele acestor opțiuni. Noi avem o oarecare percepție despre adevăr. Nu-l putem accepta ca fiind absolut. Pentru că ne vulnerabilizează înaintea societății. Ne naștem cu ascunderea realității. Știm deja de când suntem copii faptul că unele lucruri nu avem voie și totuși le facem. Nu din spirit de nesupunere sau neascultare neapărat, cât mai mult din dorința de a cunoaște…
0
File din dosare (3) | Geta Baciu - o poveste despre vulnerabilitate, abuz și supraviețuire în lupta cu Justiția

File din dosare (3) | Geta Baciu – o poveste despre vulnerabilitate, abuz și supraviețuire în lupta cu Justiția

O poveste care a început în 2013 de la intenția „de a lăsa totul în ordine” în urma unui diagnostic medical care punea viața sub semnul întrebării, este departe de a-și fi aflat finalul | Cum s-a transformat o luptă purtată în Justiție, într-un război cu Justiția însăși Cazul Georgetei Baciu din Timișoara este notoriu nu neapărat în spațiul public, cât mai ales în justiție, la toate nivelurile. Dincolo de pionii la vedere ai unei mafii din interiorul sistemului de justiție, mulți dintre ei nominalizați în multele plângeri și sezizări fromulate pe parcursul celor (iată) 13 ani, stau piesele grele…
0
șoșocrație (coșmarul unui ardelean

PĂLĂVRĂGEALĂ DESPRE CONDIȚIA UMANĂ (23)

PĂLĂVRĂGEALĂ DESPRE CONDIȚIA UMANĂ (23)  | „QUOD LICET JOVI, NON LICET BOVI” [În traducere liberă: „Ce-i permis lui Dumnezeu, nu-i permis și «bovinei» de om de rând; în traducere și mai ”liberă”:  „Ce-i permis  justițiarului, nu-i permis justițiabilului”]                                                                               PARTEA  a III – a [ARGUMENT. Mai toate dicționarele serioase cad de acord asupra ideii că „pălăvrăgeala” este „Discuție despre lucruri lipsite…
0
șoșocrație (coșmarul unui ardelean

PĂLĂVRĂGEALĂ DESPRE CONDIȚIA UMANĂ (22)

PĂLĂVRĂGEALĂ DESPRE CONDIȚIA UMANĂ (22) | „QUOD LICET JOVI, NON LICET BOVI” [În traducere liberă: „Ce-i permis lui Dumnezeu, nu-i permis și ‹bovinei› de om de rând; în traducere și mai „liberă”:  „Ce-i permis  justițiarului, nu-i permis justițiabilului”] PARTEA  a II – a [ARGUMENT. Mai toate dicționarele serioase cad de acord asupra ideii că „pălăvrăgeala” este „Discuție despre lucruri lipsite de importanță”. Deci, un fel de vorbărie inutilă… Și totuși întreaga istorie a umanității este punctată – dominant! – de astfel de momente. Când un fenomen „întâmplător” se manifestă repetitiv, enervant de „repetitiv”, atunci el devine necesar!… Cel puțin…
0
șoșocrație (coșmarul unui ardelean

PĂLĂVRĂGEALĂ DESPRE CONDIȚIA UMANĂ (21)

PĂLĂVRĂGEALĂ DESPRE CONDIȚIA UMANĂ (21) | „QUOD LICET JOVI, NON LICET BOVI”  PARTEA  I – a [În traducere liberă: „Ce-i permis lui Dumnezeu, nu-i permis și «bovinei» de om de rând; în traducere și mai „liberă”:  „Ce-i permis  justițiarului, nu-i permis justițiabilului”] [ARGUMENT. Mai toate dicționarele serioase cad de acord asupra ideii că „pălăvrăgeala” este „Discuție despre lucruri lipsite de importanță”. Deci, un fel de vorbărie inutilă… Și totuși întreaga istorie a umanității este punctată – dominant! – de astfel de momente. Când un fenomen „întâmplător” se manifestă repetitiv, enervant de „repetitiv”, atunci el devine necesar!… Cel puțin așa…
0
atenție, judecători! codul de procedură penală

Atenție, Judecători! Codul de procedură penală a ajuns pe mâinile lui Sergiu Bîlcea

  [COMUNICAT DE PRESĂ]   Motivarea sentinței trebuie realizată odată cu pronunțarea hotărârii Camera Deputaților a dat vot final pentru modificarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală. Printre modificările importante se află obligația judecătorilor de a realiza motivarea sentinței odată cu pronunțarea sentinței și stabilirea unor termene mai clare pentru pronunțarea unei hotărâri după închiderea dezbaterilor. „Am votat modificările Codului de procedură penală, din dorința de a avea reguli mai clare. Mi se pare esențial faptul că imediat ce o persoană este achitată sau condamnată, poate afla, la fel ca întreaga opinie publică, pe ce se întemeiază decizia…
0
fostul președinte al tribunalului arad

Fostul președinte al Tribunalului Arad, judecătorul Petre Balaș s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani

Fostul președinte al Tribunalului Arad, magistratul judecător Petre Balaș a încetat din viață, la vârsta de 70 de ani. Petre Balaș a fost secretar general la Ministerul Justiției la sfârșitul anilor `90, în timpul mandatului lui Valeriu Stoica. A fost și profesor la Universitatea de Drept „Vasile Goldiș” din Arad, pentru MAI MULTE generații de studenți, mulți dintre ei făcând parte astăzi din corpul magistraților, barouri de avocați, birouri notariale, juridice etc. Condoleanțe familiei și Dumnezeu să-l odihnească!
1 comentariu
judecător adriana stoicescu

Judecătorul Adriana Stoicescu: „Poate e timpul să batem și noi cu pumnul în masă și să lăsăm la o parte eleganța atunci când hienele atacă”

  Atac dur al fostului președinte al Tribunalului Timiș lansat în miezul negocierilor dintre PNL, USR PLUS și UDMR pentru împărțirea funcțiilor în viitorul Guvern. Negocieri care conturează „Imaginea hienelor împărțindu-și un stârv” O poză cât un milion de cuvinte, în care, cu zâmbete mijite pe sub măștile de bășcălie, fiii securiștilor și ai torționarilor bunicilor și părinților noștri își împart ce a mai rămas din țară. Limita abisului în care ne prăbușim de 30 de ani nu se mai vede.   Cu un cinism rar, dezinvolt și sigur pe el, politicianul român, indiferent la numele partidului care îl…
0
administratorul firmei tehnodomus aproape că

Administratorul firmei TEHNODOMUS aproape că scapă basma-curată în dosarul „Mită la Apele Române”! Instanța a restituit dosarul la DNA Oradea pe motiv de „nelegalitate a actelor de urmărire penală și a probelor administrate”

  Departe de a se fi încheiat epopeea juridică în cazul „Mită la Apele Române” în care a fost trimis în judecată, în stare de libertate, printre alții, și HENȚ VIRGIL SORIN, administratorul firmei TEHNODOMUS ( „constructorul nostru al arădenilor” – consacrat cel puțin pentru „marile realizări”: Stadionul UTA și podul Decebal – ca să amintim cele mai recente dintre ele, că istoria e lungă și stufoasă dar memoria mai joacă feste – vezi și articole asociate) pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată. Acest dosar ( parte dintr-un caz mai amplu) poate fi un caz-școală despre cum…
0
sri din nou în dosare”

„SRI din nou în dosare”. De această dată nu în baza unor protocoale secrete, ci în baza unei legi! Deocamdată „adoptată pe șest” doar în Camera Deputaților

  După ce în martie 2016 Curtea Constituțională a României a scos serviciile secrete din activitatea de urmărire penală, decizie care a condus la anularea probelor strânse cu ajutorul SRI, în baza unor mandate de supraveghere tehnică (MST), emis de judecători și, în consecință, la achitări pe bandă în mai multe dosare „răsunătoare”, a venit și momentul să mai scuipăm odată pe CCR și pe Justiție. De această dată nu în baza unor protocoale secrete, ci, mai cu tupeu, printr-o lege. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României (iniţiată în luna august…
0
proiectul guvernului româniei pentru grațierea

Tele-justiția din două perspective: DEȚINUT și JUDECĂTOR

  Aveam varianta unui deținut în Penitenciarul din Timișoara despre cum se desfășoară participarea la video-audierea la termenul de judecată. Am avut oarecum îndoieli că ar fi întru totul adevărat și mă gândeam că e prea subiectivă abordarea sa. M-a contactat imediat după video-intervenția sa la termenul pentru eliberare condiționată și își exprima frustrarea și temerea că nimic din ce a avut el de spus în susținerea demersului său nu a fost „auzit” de judecător pentru că el nu auzea nimic din ce întreabă instanța, imaginea era mai mult „umbre” și sunetul bruiat. Se ruga să-i fie luat în…
0
judecător adriana stoicescu

Judecător Adriana Stoicescu către Ministrul Justiției: „Vreți o justiție politizată pe față. Vreți justiția voastră. Nu vă vom lăsa să vă bateți joc de noi!”

  Un nou scandal în Justiție este pe cale să izbucnească după declarațiile recente ale ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, care, coroborate cu declarațiile de miercuri ale președintelui României, Klaus Iohanis, din care a reieșit fără echivoc faptul că se pregătesc modificări majore în domeniul legislației din justiție.  „ Într-un dispreț total la adresa justiției și a noastră, a tuturor magistraților onești, ministrul justiției din Absurdistan a prezentat ieri viziunea echipei sale pentru următorul cincinal de împliniri mărețe. Un aspect este noul avânt al luptei anticorupție. Dar ce facem cu lupta împotriva traficului de droguri? A, mă scuzați, tocmai ce…
1 comentariu
judecător adriana stoicescu

Voi, cei care priviți drepturile și libertățile propriilor cetățeni ca pe un moft, ar trebui să vă întrebați ce mai face statul vostru de drept

    „ Explozia de bucurie la aflarea încătușării unui fost procuror ne arată încă o dată că nu am înțeles nimic din lecțiile trecutului, când defilarea cătușelor provoca fieste. Justiția nu înseamnă cătușe, spre satisfacția meschină a unora. Justiția înseamnă procese corecte, probe administrate cu bună credință. Justiția înseamnă hotărâri judecătorești respectate, puse în executare, prejudicii recuperate și reparații morale. Transformată anii trecuți în circ fără pâine, Justiția nu poate însemna altceva decât Dreptate. Mult și inutil clamată, dreptatea a devenit laitmotivul unei clase politice care a tins și tinde încă să folosească justiția doar în scopuri politice. Vreți…
0
judecător adriana stoicescu

Scrisoarea deschisă a unui magistrat adresată judecătorilor din Consiliul Superior al Magistraturii

    Scrisoare deschisă adresată colegilor judecători din Consiliul Superior al Magistraturii   „În urmă cu mai bine de patru ani, ați fost aleși de cea mai mare parte a judecătorilor să îi reprezentați în cel mai înalt for al puterii judecătorești. Ați fost învestiți nu doar cu speranțele judecătorilor ci, indirect, cu speranțele întregii societăți într-o justitie demnă și, mai ales, dreaptă. Azi, ca simplu judecător, fără să am pretenția că reprezint alți colegi, vin să vă rog să vă uitați pe proiectele de candidatură, peste ce ați promis, și să vă întrebați ce ați realizat. Vă amintiți, sper,…
0
judecător adriana stoicescu

Judecător Adriana Stoicescu: „ Ne-am săturat de experimente pe seama magistraților. Apetența politicienilor pentru a măcelări non stop legile justiției trebuie să înceteze!”

    Niciun comentariu suplimentar nu trebuie făcut la mesajul concis, îndelung mocnit și dur transmis clasei politice, printr-o postare publică, de judecătorul Adriana Stoicescu. Cel mult, se poate întări o recomandare adresată tuturor politicienilor: NU VĂ MAI BATEȚI JOC DE JUSTIȚIE!   „ Infinita ipocrizie a politicienilor nu contenește a uimi. După ce au fost rezolvate toate problemele țărișoarei, am învins virusul în luptă dreaptă și suntem pe cale să salvăm și alte planete, urmează cea mai importantă problemă: JUSTIȚIA. Într-o bătaie de joc nesfârșită, absolut toate partidele ce s-au perindat pe la guvernare au avut drept țel…
0
taxe info
veterinar arad
GLR Car Wash
GLR Car Wash
Secret Link