PĂLĂVRĂGEALĂ DESPRE CONDIȚIA UMANĂ (21) | „QUOD LICET JOVI, NON LICET BOVI”
PARTEA I – a
[În traducere liberă: „Ce-i permis lui Dumnezeu, nu-i permis și «bovinei» de om de rând; în traducere și mai „liberă”: „Ce-i permis justițiarului, nu-i permis justițiabilului”]
[ARGUMENT. Mai toate dicționarele serioase cad de acord asupra ideii că „pălăvrăgeala” este „Discuție despre lucruri lipsite de importanță”. Deci, un fel de vorbărie inutilă… Și totuși întreaga istorie a umanității este punctată – dominant! – de astfel de momente. Când un fenomen „întâmplător” se manifestă repetitiv, enervant de „repetitiv”, atunci el devine necesar!… Cel puțin așa ne spune dialectica: „necesitatea” își croiește drum prin intermediul „întâmplărilor”, la fel cum legitatea obiectivă (statistic-probabilistă) apare în și prin „jocurile hazardului”… Autorul]
0. În loc de propedeutică
Am stat destul de mult pe gânduri dacă e cazul sau nu să scriu acest material. În fond, e vorba de un fel de „Justice-gate” românesc: Documentarul Recorder – Justiție capturată a produs un seism al cărui tsunami se lăbărțează în toată societatea românească de azi, și așa destul de zguduită de interminabilele certuri între partidele politice, grupuri de interese, politici publice etc. Putem fi mândri că avem și noi – ca la „casele mai mari” – așa ceva? Mai bine lipsă!… Și totuși, un „exercițiu de mass-media” a reușit să ne dea peste cap cam pe toți!… Parcă nu era suficient haosul în care ne zbatem de atâta vreme …
Reticența mea pleacă de la faptul că am avut cândva cursuri la o facultate de drept (logică juridică) dar n-am avut în toată viața mea de până acum (la 75 de ani!…) de-a face cu Justiția (personal). Cât am și cât n-am dreptul să vorbesc despre ea? Din capul locului, subliniez că Justiția – în mintea mea – nu se confundă cu cea de-a treia putere în statul democratic (i.e., puterea judecătorească)! Nu toți juriștii zac în fotolii de magistrat la fel cum nu toți magistrații (judecători și procurori) sunt corupți! Și nu vorbesc doar de societatea românească actuală! Mă las dus de un raționament simplu: dacă toți oamenii au slăbiciuni iar magistrații sunt și ei oameni, atunci și magistrații au (pot avea) „slăbiciuni”… Totul pleacă de la o anumită „percepție” personală: a vorbi de legi (juridice) mi se pare un abuz terminologic… Pentru mine – „legi” – nu sunt decât cele ale naturii, universale, obiective, necesare, indestructibile ș.a.m.d.. Pe scurt, „fatale”! Libertatea umană constă în cunoașterea, înțelegerea și respectarea practică și responsabilă a acestor legi obiective (iată, un pleonasm!). Nu contrapunerea la aceste realități ce pot părea unora chiar divine… Vorba aia, „nu te poți pișa împotriva vântului”. Ceea ce noi numim „legi juridice” nu sunt decât norme create, aplicate și dorit-respectate de către oameni. Altfel, civilizația (organizarea traiului în comun) „nu merge”… De aceea, aceste „norme” pot fi stabilite, apoi abrogate, schimbate etc. de către oameni. Iar ca „slăbiciune” a oamenilor avem expresia „legile (recte, normele) de aia sunt făcute ca să fie încălcate”! Asta e „slăbiciune umană” esențială!…
De aceea, ca fost logician de meserie, nu pot aborda o problemă fără respectarea cerinței raționale (a la Voltaire): „dacă vrei să stai de vorbă cu mine, atunci definește-ți termenii…”
Iar dacă – boieri dumneavoastră – vă imaginați că am de gând să răscolesc rahatul scandalului „Recorder-Gate”, atunci v-ați „imaginat” greșit…: oricine, dacă e curios, poate „consulta” documentarul respectiv. Pe mine mă interesează dacă e posibil un răspuns la întrebarea crucială: cât este de coruptă Justiția din România actuală?…
Poate că, în cele ce urmează, voi fi abuzat de citate; părearea mea este însă că acolo unde sunt formulate opinii profesioniste, „glosările” mele pe marginea lor nu-și mai au rostul…
1. Justiția nu e dreptate, dreptatea nu e justiție
„Spuneţi-mi ce-i dreptatea? – Cei tari se îngrădiră
Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
Şi le subjugă munca vieţii lor întregi.” [Mihai Eminescu – Împărat și proletar]
Dar poate cele mai grăitoare sunt spusele unui cunoscut mare gânditor francez, Blaise Pascal, care, evocând conceptul de justiţie, afirmă următoarele: „Este drept ca ceea ce-i just să fie urmat; este necesar ca cel mai puternic să fie ascultat. Justiţia fără forţă e neputincioasă; puterea fără justiţie este tiranică. Justiţia fără forţă este contestată, pentru că există întotdeauna oameni răi; forţa fără justiţie este condamnabilă. Prin urmare, trebuie să punem la un loc justiţia şi forţa, şi pentru aceasta să facem ca ce-i drept să fie puternic şi ce-i puternic să fie drept. Dreptatea este un lucru discutabil; puterea se recunoaşte fără nici o discuţie.[s.n.] Deci, nu avem decât să dăm putere justiţiei. Neputându-se face ca ceea ce-i drept să fie puternic, lumea a făcut ca ceea ce-i puternic să fie drept”.
Dicționarele definesc aproximativ la fel termenii de „dreptate” & „justiție”; ca „numitor comun”: « „dreptate” este principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine iar „justiție” este totalitatea organelor de jurisdicție dintr-un stat; ansamblul legilor și al instanțelor judecătorești; sistemul de funcționare a acestor instanțe.». Iar „săpând la etimologie”: «Dreptatea (în greacă δικαιοσύνη, transliterat: dikaiosýne, în latină iustitia) este principiul moral și juridic care cere ca fiecare să primească ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile.»
Interesant este faptul că, în diferite limbi moderne europene, „a face dreptate” este legat intrinsec de actul de „a face justiție”! Astfel: (engleză) – „To do justice”; (franceză) – „Rendre justice”; (italiană) – „Per fare giustizia”; (spaniolă) – „Hacer justicia”; (germană) – „Gerecht zu werden”; (rusă) – „Bершить правосудие [vershit’ pravosudiye]”… Rezultă o anomalie (fericită?) a limbii române: „justiție” & „dreptate” conotează diferit, mai mult, la noi, accentul cade pe „facerea de dreptate” și nu prea pe „facerea de justiție”… Dar să continuăm cu elucidările prin definiții deja consacrate…[glosare de drept / jurisprudență]
Deci: «Un magistrat este un membru al corpului judiciar, o persoană care înfăptuiește justiția, denumire ce include judecătorii (care judecă și pronunță hotărâri) și procurorii (care apără ordinea de drept, drepturile și libertățile cetățenilor). Aceștia activează în instanțe și parchete, având ca scop asigurarea supremației legii și un tratament juridic nediscriminatoriu. (…) Ce face un magistrat?
- Judecător: Judecă procesele, aplică legea și ia decizii în numele cetățenilor.
- Procuror: Acționează în numele statului, apără interesele generale și participă la urmărirea penală.» (…)
«Termenul provine din Roma antică, unde se referea la cetățeni aleși cu funcții importante de conducere (magistratură romană).În esență, magistratul este un profesionist din sistemul judiciar, o figură centrală în administrarea justiției, având un rol esențial în societate.»
V-am zăpăcit cu atâtea citate-definiții… nu-i așa? Din rațiuni de obiectivitate, n-am avut încotro…
O ultimă concluzie la acest paragraf: „justițiarul” este cel care „face dreptate” iar „justițiabilul” este cel căruia (ar trebui) să „i se facă dreptate”…
2. Cum se spală rufele murdare ale justiției din Românica – dar în afara familiei?
La acest balamuc, plăcut românului, în esență cârcotaș și certăreț, nu putea lipsi – „cap de afiș” – Călin-File-din Poveste… De ce oare? Ghiciți voi, boieri dumneavoastră!… „Libertatea (pentru femei)” titrează: «„Călin Georgescu rupe tăcerea după documentarul Recorder despre justiție. O frază a fost suficientă, a devenit imediat viral». Iată ce spune „gurul”: «„Timpul lămurește esențialul: minciuna se grăbește, adevărul așteaptă. Astăzi este evident, pentru noi toți, că justiția trebuie refăcută din temelii – în special acea parte care a anulat alegerile!”(…) Fraza „Adevărul aşteaptă. Numai minciuna e grăbită” aparține însă scriitorului Alexandru Vlahuță (1858–1919). Călin Georgescu nu l-a citat în postare, deși formularea este aproape identică, ceea ce a generat discuții cu privire la inspirația textului și la faptul că expresia poate fi percepută ca aparținându-i.»
Aceeași „Libertatea (pentru femei)” [11 decembrie, a.c.] titrează: „Cristian Tudor Popescu reacționează dur după scandalul declanșat de investigația Recorder despre sistemul judiciar și după momentul tensionat de la Curtea de Apel București”. La spălarea rufelor murdare în afara „familiei” nu putea să nu participe una dintre cele mai corozive dar și avizate voci, venind din partea „celei de-a patra puteri în stat”, recte, presa, mass-media (cea onestă!…). « Jurnalistul face o analiză amplă, critică dur lipsa de acțiune a președintelui Nicușor Dan și vorbește despre „dictatura Savonea”, dar și despre lacrimile provocate de intervenția magistratei Raluca Moroșanu.(…) „Până în clipa de față, documentarul Recorder a realizat ceva important: câțiva magistrați au crăpat tăcerea din Justiție, câteva mii de oameni au ieșit să protesteze împotriva caracatiței din zisa Justiție. E un început bun, dar dezmembrarea monstrului poate fi realizată doar prin măsuri operative.” (…) „Justiția monolit Savonea e foarte greu să fie spartă din interior. Trebuie un pickhammer din afară. Acesta poate fi Secția Specială de investigare a infracțiunilor comise de magistrați.” (…) Finalul conferinței: „Arsenie a pus capăt în forță conferinței de presă, condusă în stil Florin Iordache-<Altăntrebare>, refuzând să răspundă întrebărilor tuturor jurnaliștilor înscriși pe listă.” Concluzia lui CTP: un avertisment sumbru: „Nu îndrăznesc să sper că pentru caracatiță va urma ce s-a întâmplat cu regimul ceaușist…”».
Florian Pușcaș – Știripesurse.ro [ 11.12. a.c.] în „Documentarul Recorder, armă într-un război nevăzut? Surse: Coldea, Kovesi și jocurile pentru Palatul Victoria” lansează trei mari ipoteze care să mai limpezească pâcla ce plutește peste Bula lu’ Pândaru. Este clar, limpede, mult deasupra „pâclei”, că momentul ales pentru „aruncarea în arena cu lei” a documentarului „recorder” nu a fost întâmplător… Taman acum, când C.C.R. trebuie să dea un răspuns (decisiv?) la problemele ridicate de Guvernul României și, care răspuns ar putea să ne văduvească sau nu de vreo câteva sute de milione de euroi din partea U.E.!
«Una dintre cele mai des vehiculate ipoteze pornește de la situația generalului (r) Florian Coldea, trimis în judecată de DNA pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență și spălarea banilor. Dosarul său se judecă tocmai la Curtea de Apel București în faza de cameră preliminară, iar apelul va ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit unor surse din zona judiciară și a serviciilor, Coldea ar fi încercat în ultimele luni reactivarea rețelelor sale din perioada „binomului SRI–DNA”, în politică, presă și chiar în sistemul de justiție, într-o tentativă disperată de a influența parcursul dosarului. Conform acelorași surse, eliminarea Liei Savonea din poziția de lider al ÎCCJ este considerată de Coldea drept „singura șansă” pentru a-și asigura „culoarele” procedurale favorabile în momentul judecății finale.» (…).
«O a doua explicație discutată intens în mediile politice și judiciare este cea legată de Laura Codruța Kovesi. Mandatul său în fruntea Parchetului European (EPPO) se încheie anul viitor, iar potrivit unor surse apropiate acesteia, Kovesi ar viza întoarcerea în România într-o funcție de prim rang. În acest context, activarea unor rețele de influență din presă și societatea civilă ar reprezenta un pas necesar pentru reconstruirea capitalului de forță simbolic pe care l-a avut în perioada DNA.» (…)
«A treia ipoteză vehiculată privește scena politică. În contextul erodării rapide a premierului Ilie Bolojan, asociată cu măsurile economice dure și rezultatele sociale tot mai controversate, PSD avansează tot mai des ideea înlocuirii actualului șef al guvernului cu un premier PNL acceptabil pentru coaliție, dar care nu ar aparține aripii apropiate de USR. Potrivit unor surse politice, numele vehiculat pentru această eventuală rocada este cel al lui Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiției și unul dintre cei mai influenți juriști din zona liberală.(…) un atac mediatic de amploarea celui generat de Recorder ar putea avea rolul de a compromite anticipat șansele lui Predoiu la funcția de premier, prezentând, indirect, perioada sa de mandat la Ministerul Justiției ca fiind asociată unor numiri controversate sau unor rețele care ar fi „capturat” sistemul. (…). În plus, lovirea lui Predoiu prin intermediul unei investigații cu impact emoțional masiv permite ca operațiunea să aibă aparența unei presiuni civice, nu a unui calcul politic [s.n.].»
La finalul acestei prime părți, se ridică două întrebări legitime: „Cuius culpa est ?” și „Cui prodest ?”…
Răspunsul – cred eu – îl dă chiar titlul acestui episod întreg: QUD LICET JOVI, NON LICET BOVI!… I.e., justiția, în general și cea de-a treia putere în stat (cea judecătorească), în special reprezintă o castă ermetic închisă. „Bovina” de om de rând nici nu poate visa la servicii oneste și prompte ale mecanismului justițiar din Românica… Așa a fost întotdeuana: „pârlitul” plătește toate oalele sparte!…Această „etanșeizare” este dorită din anumite rațiuni politice. Totul se învârte în jurul luptei pentru puterea politică în stat. Puterea judecătorească se imaginează ca fiind complet autonomă! Ce prostie! Amintiți-vă ce spuneam, mai sus, despre slăbiciunile „normale” ale tuturor oamenilor! Credeți că cei ce „impart legea” (nu vreau să spun, „dreptatea”!) sunt absolut imuni la orice ingerință a politicului? Vise, vise, vise!…boieri dumneavoastră. Nu mai pun la socoteală și așa-zisa opoziție (caraghioasă) care, de pe tușă, cu cățel, cu purcel, vrea să pătrundă pe „terenul de joc”. Apoi, toate oalele sparte se mai sparg odată în capul „capului răutăților”, i.e. Lia Savonea?… Se vor mai găsi și alți „acari Păun”. „Doamne feri’!”, să o cred pe această „tartoriță” o fecioară despletită într-ale justiției… Dar despre toate acestea, în partea a doua a „obrăzniciei” mele…
Și totuși, o mica „șarjă”, a propos de Florin Iordache – „Altăntrebare”…
Un client întreabă avocatul:
– Cât cereţi pentru o consultare?
– 3.000 lei pentru trei întrebări.
– Nu este un pic cam scump?
– Ba da. Şi care este a treia întrebare?…
Citește și:
- toată seria PĂLĂVRĂGEALĂ DESPRE CONDIȚIA UMANĂ
- mai multe articole ale autorului: AICI – Reportaje și AICI – Opinii
