PĂLĂVRĂGEALĂ DESPRE CONDIȚIA UMANĂ (23) | „QUOD LICET JOVI, NON LICET BOVI”
[În traducere liberă: „Ce-i permis lui Dumnezeu, nu-i permis și «bovinei» de om de rând; în traducere și mai ”liberă”: „Ce-i permis justițiarului, nu-i permis justițiabilului”]
PARTEA a III – a
[ARGUMENT. Mai toate dicționarele serioase cad de acord asupra ideii că „pălăvrăgeala” este „Discuție despre lucruri lipsite de importanță”. Deci, un fel de vorbărie inutilă… Și totuși întreaga istorie a umanității este punctată – dominant! – de astfel de momente. Când un fenomen „întâmplător” se manifestă repetitiv, enervant de „repetitiv”, atunci el devine necesar!… Cel puțin așa ne spune dialectica: „necesitatea” își croiește drum prin intermediul „întâmplărilor”, la fel cum legitatea obiectivă (statistic-probabilistă) apare în și prin „jocurile hazardului”… Autorul]
1. Să facem dreptate justiției?… sau Să facem justiție dreptății?…
De 36 de ani încoace, în perioada 16 – 25 Decembrie, comemorăm „Cele zece zile care au zguduit România”… i.e., șirul evenimentelor ce au început cu revolta anti-ceaușistă și anti-comunistă de la Timișoara, baia de sânge ce a scăldat aproape toată țara (mai ales Ardealul! – Arad, Cluj, Sibiu, Brașov… dar să nu uităm totuși, Bucureștiul, unde a fost o adevărată hecatombă!), apoi momentul culminant al căderii și fugii rușinoase a Motanului Arpagic & Ovarășei Codoi, în fine, judecarea sumară și execuția celor doi dictatori criminali. Unii au numit evenimentele revoltă, alții, revoluție, alții, lovitură de stat… Au existat și voci care au deplâns sfârșitul tragic (?) dar drept al Ceaușeștilor taman în ziua de Crăciun! Cică, nu se cădea!… Fals! – zic eu… În 25 Decembrie (după canoanele creștine) se naște Mântuitorul, Cel ce deschide o eră și o lume nouă pentru omenire… Așa cum orice naștere e datoare cu o moarte, tot așa, nașterea unei Românii noi a cerut moartea celor doi dictatori; altfel, nu se putea crea făgașul unei renașteri a țării! Ce a urmat este deja istorie… Nouă nu ne rămâne decât să ne reamintim cu pioșenie de eroii și martirii acelor zile; eroii s-au jertfit pentru libertate, ieșind cu piepturile goale în fața gloanțelor, martirii sunt morții împușcați la întâmplare de către aceeași criminali.
Tot în acest interval de timp are loc un eveniment astronomic semnificativ – solstițiul de iarnă. În A.D. 2025, solstițiul căzut în 21 decembrie (Romania Mean Time – 17:03). Pentru marea majoritate a populației, evenimentul este nesemnificativ, obscur. Pentru mine, are o oarecare semnificație: calendarele tradiționale, de sorginte europeană, inclusiv cel gregorian, oficial la noi, marchează Noul An (calendaristic) în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie. De fapt, sare în ochi conexiunea cu noul an astronomic (!) (începutul iernii astronomice…). Pentru mine, 25 Decembrie 1989 se conexează, natural, cu Noul An, recte, noua etapă istorică în care a intrat țara: Schimbarea la față a României! Oricât de mult ar „băuna” nostalgicii, cârcotașii, optimiștii și pesimiștii maladivi ș.a.m.d., trăim totuși într-o nouă Românie – așa cum e ea, și cu bune și cu rele! – radical diferită de „Iepoca de Aur” (din care „am gustat” cu polonicul și tolcerul, până la 38 de ani!…).
Acum, după ce mi-am adus obolul sacru celor ce-au creat cu adevărat posibilitatea ca eu să mă pot exprima acum liber, inclusiv în Critic Arad, mă voi întoarce la oile noastre (dar nu fără legătură cu totul ce a început în acele „10 Zile Teribile”)…
Am început să scriu acest material în seara zilei de 21 decembrie. M-am oprit și am așteptat să treacă zilele de luni și marți… Motivul a fost cât se poate de serios: l-am așteptat pe Nicușor al nost’ să „iasă la rampă” după ce le-a dat magistraților din Românica un fel de rendez-vous, urmat de un fel de briefing pe sticlă pentru luminarea celor mulți. A făcut-o, telegrafic, apoi, destul de confuz, după „întâlnirile pe față și pe… dos” cu unii magistrați (curajoși și respectiv, … lași): în loc să ne „lumineze”, mai mult ne-a băgat cam pe tăți în ceață (tot e la modă fenomenul atmosferic!…).
Ce-am înțeles eu?
Păi, așa cum călătorului îi șade bine cu drumul, tot așa și românașului (fie el și magistrat!) îi șade bine cu scandalul, contestația, pâra, veșnica nemulțumire etc., toate… metehne strămoșești bine înrădăcinate… De data asta, „calul de bătaie” este – cam de multișor – justiția! I.e., „oarba care vede ce face” [Tudor Mușatescu]. Ei bine, nu sunt de acord cu vorba de spirit a celebrului dramaturg și aforist: în reprezentarea iconică a justiției (zeița legată la ochi, ținând într-o mână balanța și în cealaltă, sabia), mutatis mutandis, „hermeneutica” imaginii atât de încetățenite ar avea nevoie de o „updatare”, potrivit meleagurilor (și metehnelor) noastre strămoșești. În primul rând, legătura de la ochi e cam inutilă; justiția nostră s-a dovedit de prea multe ori a fi, de-a dreptul, chioară!; în al doilea rând, balanța nu pune pe cele două talere păcatele și virtuțile, sau, dacă vreți, justiția și dreptatea (sic!), ci autoritarismul „șefilor” (judiciari sau politicieni) și mita (mai subtilă ca cea din viața noastră de zi cu zi); în fine, în al treilea rând, sabia e cam tocită sau strâmbă, după cum „îi taie capul” pe their honours… Cel mai bun exemplu îl dau dosarele (kilometrice!) ale Revoluției din ’89 sau dosarele (așișderea!) ale Mineriadelor, rămase nerezolvate de atîta amar de ani și peste care se va așterne praful prescrierii faptelor…
Și atonci, boieri dumneavoastră, cum dracu’ să facem dreptate justiției sau să facem justiție dreptății?…
2. De la „bolnavul majestății sale” la „certificatul de revoluționar”…
Pe la începuturile adolescenței mele, (în acele vremuri, fără social media!) mă delectam cu trilogia lui Alexandre Dumas consacrată celor trei mușchetari (deveniți patru!). În „Vicontele de Bragelonne” (ultima parte a trilogiei) mă interesează acum nu aventurile personajelor D’Artagnan, Athos, Porthos & Aramis, ci o scenă din panorama făcută de prolificul autor francez societății timpului (Ludovic al IV-lea – „Regele Soare”). În saloanele „lumii bune” a timpului, unde se adunau „prețioasele ridicole” [pace, Moliere !…] apărea un poet obscur (parcă „Charon”… nu-mi mai aduc bine aminte numele), suferind de un handicap și mare doritor de glorie și recunoaștere mondenă [un fel de „Burghezul gentilom”… din nou, plecăciune, maestrului Moliere!]. Ospețele costau mult iar poetașul nostru (gazdă) era destul de strâmtorat… Ce-i trece lui prin cap? Să primească o pensie viageră în calitate de „bolnavul majestății sale”!?…
Mi-am amintit de acest „titlu”, cu ocazia reflectării asupra evenimentelor post-decembrie ’89: este vorba de distribuirea (pe bune sau pe pile) a certificatelor de revoluționar… Ca la noi la nimenea! Asemănarea cu „dosarul de cadre” (din „vremurile acelea”, staliniste și post-staliniste) care atesta „originea sănătoasă”… este izbitoare! Ca şi privilegii aferente! Ca şi privilegiile cerute de actualii magistraţi – „bolnavii majestății sale, poporul!”. Un popor, pe umerii căruia cade plata tuturor oalelor sparte de foștii (și actualii!) decidenți politici, în marea lor majoritate incompetenți, de-a dreptul „habarniști”… Bașca, obișnuita (pardon, obligatoria!) clientelă de partid! Oportunismul nu a ferit nici măcar ce-a „de-a treia putere în stat”. Chestia cu separația și independența celor trei puteri este apă de ploaie! De fapt, nici nu poate exista un astfel de clivaj. E vorba de cooperare în conștiința distincției de statut și rol. Dar la noi, „cooperarea” înseamnă imixtiune (nelegală!).
Când l-am auzit pe Nicușor al nost’ cu intenția de a declanșa (în ianuarie 2026) un referendum în lumea magistraților cu privire la CSM (rămân sau pleacă acasă?), am crezut că n-aud bine… Ce naiba de consilieri (pe speță juridică!) are Cotroceniul? Chiar dacă s-ar mulțumi cu o „consultare”, aceasta rămâne doar cu rol… „consultativ”… recte, iarăși, apă de ploaie… Las la o parte, faptul că mă tot întreb și azi, ce caută procurorii în tagma magistraților; hiba nu este în arena „reglării de conturi” între diferiți oameni ai sistemului de justiție: ea se află în sistemul de „legi” (norme) învechite (ne-„updatate”, sic!), chiar și în Constituție!… Ca să nu mai pun la socoteală „clivajul” dintre legislație și „codurile de procedură”… Ultimele permit o navigare în „derivă liberă” (!) printre valurile chichițelor juridico-avocățești, ce permit să faci „din noapte ziuă” și „a zilei ochi să-nchizi…” [plecăciune, Mihai Eminescu!]. Dar o astfel de carență cere timp serios pentru a fi soluționată. Iar acest „timp” nu este! Presează Bruxelles-ul, presează situația țării de a fi în prima linie de contact cu războiul din Ukraina, presează urgența unor măsuri economico-administrative drastice spre a aduce țara la o linie rezonabilă de plutire (dar pe seama sărăcirii populației de rând), presează deciziile, cam haotice, derutante, nu numai ale Casei Albe ci și ale U.E., presează șiretenia lui Putin, presează imbecilitatea politicienilor noștri care-și scot reciproc ochii ș.a.m.d. Deocamdată, doar „șiretenia lui Putin” rămâne efectivă: că va „pedepsi” sau nu cu război întreaga Europă (liberă) este o problemă de strategie (inteligentă?), poate de timp… important este faptul că Europa (liberă) își deturnează masiv eforturile spre reînarmare, ceea ce se soldează cu creșteri economice minuscule, mai degrabă, cu încetiniri semnificative ale dezvoltării – importante puncte marcate astfel de către ruși!… În schimb politica cinică a lui D.D.D. (Donald-Duck-Dick) de a transforma relațiile internaționale în afaceri comerciale (?) dă, paradoxal, rezultate: yankeii înregistrează o semnificativă creștere economică (e drept, mai ales pe seama investițiilor masive în A.I.!). Da, dar rezultate favorabile numai Unchiului Sam, nu și Europei… Și, fiindcă veni din nou vorba de Europa, constatăm cu tristețe absența unor personalități „charismatice”, taman acum, când ar fi mai mare nevoie de ele… Cât privește pe D.D.D., pentru mine, el nu este nici „charismatic” (mai degrabă, un fel de clown internațional…) și, nici vorbă… european… sau, măcar, pro-european…
Oare, noi, când vom învăța „să citim” corect sloganul liberal tradițional – „Prin noi înșine!” ??? Nu fac parti-pris pentru P.N.L. și alte partide cu pretenții de „rudenii” (de la noi, desigur!)… Eu am reținut din toată doctrina liberală actualizată în lume, doar ideea „statului minimal”!. La aceasta, da, „subscriu” (vorba lui Mircea Badea)… I.e., „Cu cât sunt mai multe legi, cu atât mai multă nedreptate” [anonim]. Sau, „Legea prinde muștele, dar lasă viespile libere!” [proverb din Anglia…].
Iar magistraților noștri, un „gând bun” din partea lui Jean Giraoudoux: „Ești magistrat. Datoria ta e să minți, să ascunzi, să deformezi și să calomniezi pe toată lumea”…
Dar, acum, a sosit Crăciunul! Prilej minunat să ne punem patimile (noastre!) la conservat (în cel mai acru oțet!)… Să uităm pentru câteva zile (până la Anul Nou, eventual, până la Sf. Ion!) de durerile noastre cotidiene. Să ne bucurăm de bucuria celor mici așteptându-l pe Moșu’! Să ne reamintim – măcar în aceste clipe! – că mai există … și oameni necăjiți… Se trăim plenar – măcar acum – amintirea momentului crucial al Nașterii Domnului – prilej de o nouă speranță! Indiferent de ce confesiune (sau non-confesiune) suntem…
Oare, chiar „toată lumea râde, cântă și dansează”?
Mircea Dinescu i-a dedicat președintelui o scurtă fabulă.
„Nicușor și drona”
(Fabulă pentru preșcolari):
”Noi ce visam o viață mic-burgheză,
nu să dansăm ca urșii-n lanț, pe jar,
am pus un ciung să frece-n maioneză
și am ales un Voievod hilar,
ce, neputînd să bage mîna-n dronă
s-o caute de ouă sau halva,
chiar ne-a cîntat cu vocea sa afonă:
ori îi ceva, ori merge undeva!”
Credeam că aici voi încheia „afacerea” cu „Quod licet Jovi….”. Dar, „n-a fost să fie!…”. Dac’om trăi și om fi sănătoși, după Anul Nou, voi mai reveni la temă cu ceva gânduri căci mai am multe de zis… Până atunci,
Boieri Dumneavoastră, vă urez din toată inima „CRĂCIUN FERICIT!”
Citește și:
- toată seria PĂLĂVRĂGEALĂ DESPRE CONDIȚIA UMANĂ
- mai multe articole ale autorului: AICI – Reportaje și AICI – Opinii
