Cum intră sistemu` pe ușa din dos
Pentru că-mi stă-n gât de mult timp o treabă cu un sistem – nu partid – ce n-a murit odată cu tiranu și sinistra lui, îmi consum timpul spunând câteva lucruri franc, pe care mi le asum, susțin și semnez – ca la miliție, ce frast? Nu vor înțelege esența postării mele, jigodiile din acest partid, analfabeții funcționali și beizadelele celor ce au fost la putere până-n final de `89. Nu vor înțelege nici cei născuți, să zic, după `80, dar nici cei care sug de la „master”, infuzați în sistem că e nevoie de mase, de ștampilari subjugați…
2 comentarii















