Despre poporul român

băi, voi sunteți nebuni
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Scriam în urmă cu câteva zile despre cauza pentru care țării noastre i se întâmplă astfel de nenorociri. Cei mai mulți resping acest adevăr. Numai că adevărul nu poate fi respins și asta o știm cu toții. Nu vorbesc despre adevărul juridic relativ, ci despre adevărul absolut, nealterat de judecata părtinitoare.


O națiune poate fi evaluată după mai multe criterii. În ciuda faptului că indivizii pot ieși din tipare, națiunile vor rămâne cu eticheta obținută în urma aprecierilor.

Noi, românii am avut parte în istoria ultimei sute de ani de foarte multe evenimente care mereu au schimbat soarta poporului. S-au întâmplat chestiuni pe care cronicarii vremii le-au pus doar în sarcina intereselor politice, astfel că poporul, în ciuda forței lui nu a fost niciodată parte în decizia statului român. Cei care au decis, cel puțin după 1945 până azi se cunosc foarte bine. Mai ales pe cei de după 1989 îi știm chiar noi trăitorii acestui timp. Și, avem deja formată, cu privire la ei, cea mai bună concluzie. Dar, cu privire la popor în ansamblul său, avem rețineri în a spune ceva cu valoare de judecată.

Ne derobăm, ca popor, de răspundere prin faptul că mandatând pe unii să administreze ceea ce avem, ca națiune, și socotim de acolo înainte că nu mai avem nici un fel de implicare. Sigur, având de partea noastră și o Constituție, care este aproape nepermisivă.


Pe de altă parte poporul nu poate funcționa ca o gloată. Are nevoie de organizare pentru a fi luat în seamă.

Constituția reglementează referendumul ca posibilitate de exprimare a poporului. De asemenea avem și inițiativa cetățenească. Nefolosită, sau mai degrabă nefolosibilă. Cu alte cuvinte editorii legii fundamentale s-au gândit la toate. Numai că, din păcate de cele mai multe ori nu funcționează tocmai datorită modului cum au fost scrise. Și într-un caz și în celălalt capătul se află la Parlament sau la Președinție și de ce nu, chiar la Curtea Constituțională. Deci tot la mâna unor minorități. Altfel spus, dacă un popor bine organizat, propune o schimbare radicală printr-o inițiativă legislativă constituțională, Parlamentul nu este obligat să o valideze prin vot. Așa că, poporul prin votarea cestei Constituții este practic legat de mâini. Poate vota doar ceea ce decid politicienii. Fără a intra în detalii cu privire la tehnica votului și la numărarea propiu-zisă a lor.


În altă ordine de idei, poporul român are o putere imensă oferită prin apartenența lui la valorile creștine moștenite sau dobândite.

Or, de această putere, poporul român, nu s-a prea folosit, cel puțin în ultimii 73 ani. Poate că a venit momentul ca românii să reconștientizeze ceea ce au și nu folosesc și să înceapă să reînvețe apropierea de Dumnezeu. Asta nu înseamnă neapărat să se apuce de construit biserici supraelastice ci să-și reconsidere fiecare în dreptul lui poziția de creștin și ceea ce înseamnă de fapt asta. Pentru că e posibil să fim într-o mare eroare. Adică să fi fost învățați sau îndrumați greșit. Cum putem descoperi asta? Simplu. Ce facem atunci când ni se spune că am călcat o lege? Ne facem rost de lege, o citim, și apoi dacă vedem că e adevărat ce ni se spune, putem să avem un punct de vedere. Plătim sau cerem îndurare. Ce nu facem de obicei în aceste cazuri? Nu întrebăm pe nimeni. Nici chiar pe cei care, presupunem noi, că știu mai bine, fiind de meserie. Ne documentăm singuri pentru a fi siguri.

Revenind la apartenența noastră la valorile creștine, mai pot spune că declarația pe proprie răspundere a faptului că suntem creștini nu este deloc suficientă în acest caz. Nu poate nici un om să facă pe un altul creștin. Asta este o mare minciună. Un milion de oameni pot să susțină contrariul nu înseamnă nimic. Creștin poți fi doar tu singur, prin mărturisire cu gura ta. Altcineva nu poate face asta pentru tine. Cei care ne-au învățat așa, au avut interes financiar. Plecând de la acest adevăr avem o mare șansă de a ne tămădui țara prin intervenția directă a lui Dumnezeu. Mergând mai departe în minciună nu facem altceva decât să-L ținem departe pe Dumnezeu de noi și astfel țara rămâne la dispoziția forțelor răului care fac prăpăd zilnic.

Ce spun eu nu este decât o invitație, în primul rând, la o documentare, la a citi Cartea de căpătâi a creștinilor, apoi de a-i urma învățăturile, indiferent de ceea ce am fost învățați sau cum am fost obișnuiți și nu în ultimul rând de a face prin puterea dată de Dumnezeu să schimbăm din temelii această țară. Ce nu spun? Nu spun nimănui să-și schimbe religia. Fiecare alege după ceea ce pricepe.

Ce trebuie să mai știm? Că prin rugăciunea „Tatăl nostru” creștinii tocmai asta fac:

investesc slujitorii din cer ai lui Dumnezeu să vină și să facă ordine în țară (izbăvește-ne de cel rău). Asta au făcut acești slujitori în zilele lui decembrie 1989. Au izbăvit și au tămăduit țara.Numai că noi nu am luat-o în direcția bună iar dracii, s-au bucurat de o casă curată și și-au adus și alți demoni să locuiască în ele.

Iată de ce eu cred că nici o organizare politică sau de orice alt fel nu va reuși să aducă adevărul în țara noastră și mai ales în mijlocul poporului român.

Acum depinde de ceea ce ne dorim.


 

Categorie: Opinii
Etichete: opinii, poporul roman, virgil florea
Distribuie:
Next Run
Articolul anterior
Explozia de la Crevedia – sau când CORUPȚIA ne UCIDE până și salvatorii, ce ne mai rămâne?…
Articolul următor
Eroarea generației Z

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Krak
ULTIMELE ȘTIRI

Penitenciarul Arad organizează Bursa Locurilor de Muncă și Conferința „Schimbare, Angajare, (Re)integrare”

0
Penitenciarul Arad organizează, în perioada 22–23 octombrie 2026, două evenimente dedicate reintegrării sociale și profesionale a persoanelor private de libertate: Bursa Locurilor de Muncă și Conferința „Schimbare, Angajare, (Re)integrare”. Cele două evenimente urmăresc consolidarea parteneriatului dintre sistemul penitenciar, instituțiile publice, mediul economic și comunitate, având ca obiectiv comun facilitarea accesului la oportunități de angajare și reducerea riscului de recidivă. Joi, 22 octombrie 2026, începând cu ora 09:30, la sediul Penitenciarului Arad, va avea loc Bursa Locurilor de Muncă, eveniment care facilitează întâlnirea directă dintre reprezentanții mediului economic și persoanele private de libertate aflate în pregătirea pentru reintegrarea în comunitate. Bursa…

Guvernul Luca Niculescu cere azi votul de învestitură în Parlament

0
Guvernul propus de premierul desemnat Luca Niculescu vine astăzi în Parlament pentru votul de învestitură. AUR și USR au anunțat că nu vor susține guvernul, în timp ce PNL și UDMR au semnat acorduri cu premierul desemnat.  Ședința plenului reunit al Parlamentului în care se va supune la vot învestirea noului executiv începe la ora 14:00. Guvernul Luca Niculescu are nevoie de 233 de voturi pentru învestire. Guvernul propus de premierul Luca Niculescu este „hibrid”. Din cei 18 miniștri, 11 sunt de la PSD, iar ceilalți șapte sunt independenți. Prim-ministru – Luca Niculescu; Viceprim-ministru și ministrul de Interne – Marian…

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…
Next Run
DE LA ACELAȘI AUTOR

VA FI SAU NU VA FI?

0
Cârmuirea unui popor se poate face doar în două feluri. Să-l slujești sau să-l stăpânești. Nu există o cale de mijloc. În istorie, cu excepția statului antic Israel slujit de împăratul David nu se cunosc alte națiuni care să fi fost slujite de cei rânduiți să le fie căpetenie. Cu toții, împărați, regi, dictatori sau în timpurile moderne, președinți nu au cârmuit națiunile decât prin stăpânire. Uneori s-a întâmplat ca ei să aibă teamă de Dumnezeu și, ca o consecință, stăpânirea a fost mai degrabă o administație și în folosul oamenilor. În vechime, liderii aveau drept de viață și moarte…

NEVOIA DE ADEVĂR

0
Chiar așa. Avem nevoie de adevăr sau ne place să trăim în minciună? Care dintre noi este capabil să-și definească ce tip de nevoie ne satisface? Mai înainte să ne răspundem poate că ar trebui să aflăm care sunt consecințele acestor opțiuni. Noi avem o oarecare percepție despre adevăr. Nu-l putem accepta ca fiind absolut. Pentru că ne vulnerabilizează înaintea societății. Ne naștem cu ascunderea realității. Știm deja de când suntem copii faptul că unele lucruri nu avem voie și totuși le facem. Nu din spirit de nesupunere sau neascultare neapărat, cât mai mult din dorința de a cunoaște argumentul…

 PROSTIE SAU TICĂLOȘIE?

0
Când eram copil, am auzit o istorioară scurtă cu privire la alegerile unui tânăr. „Prins” oarecum în menghina diavolului, acesta i-a prezentat trei opțiuni graduale de la ușor spre foarte rău: 1. Să devină bețiv, 2. Să-și violeze sora și 3. S-o omoare pe mă-sa. El, conform poveștii, a ales-o, normal, pe prima. Continuarea spune că, îmbătându-se, și-a pierdut mintea și le-a comis și pe celelalte două. Sigur că este folclor neasumat, dar tâlcul ei ne spune ceva foarte greu de evitat atunci când ne decidem să facem analize cu privire la alegerile noastre zilnice. Întodeauna avem alături un sistem…

Mai e mult?

0
Ne e dat nouă, generației născute imediat dipă război să nu avem parte de oameni serioși, bine pregătiți, cinstiți și patrioți la conducerea statului nostru. Putem înțelege că la începuturile guvernării comuniste, cei de atunci nu aveau cum să priceapă cum stau lucrurile la acel nivel. Știau doar că, „partidul rezolvă totul” iar ei nu puneau întrebări. Puțini dintre ei au mers atunci la școală. Le era suficient ceea ce decidea partidul. Nu aveau opțiuni. Iar ei n-aveau nici un fel de interes să iasă din rânduri. Le era bine acolo pentru că partidul, până la un nivel, se îngrijea…

REVOLUȚIE SAU SERVOLUȚIE?

0
REVOLUȚIE SAU SERVOLUȚIE? Dacă pentru primul termen avem definții concrete, clare și explicite, pentru cel de-al doilea nu avem nimic. Pentru că nu există și, deci, e inventat. Doar să sune bine în melodia textului următor. Ne apropiem de aniversarea ultimei revoluții a românilor. Cea începută în 16 Decembrie 1989. S-a scris, s-a vorbit, s-a arătat la televizor încât orice ar mai adăuga cineva ceva acum ar fi inutil și deloc productiv. N-o voi face nici eu. Voi încerca să scriu despre trăirile celor care se aflau atunci în preajma lui Ceaușescu și dețineau poziții de decizie în armată, Securitate.…

Despre altele…

0
Tipologia umană are foarte multe criterii de evaluare. Putem fi la fel după unele criterii dar suntem diferiți după multe altele. Reducând totul la formula bun-rău, nu vom avea un tablou foarte corect și exact. Pentru că bun sau rău nu sunt întotdeauna la fel pentru toți. Și nu am în vedere nuanțe. Poți fi foarte bun în spargerea seifurilor și apreciat de hoți pentru asta. Nu poți fi tot atât de bun și în felul în care societatea în ansamblul ei apreciază tipul acesta de talent și profesionalism. Subiectul meu este însă cu totul altul. Îndrăznesc să scriu despre…
Next Run
Articolul următor Încă o MIZERIE MARCA MESZAR: „asumatul” refuză mingile donate de SCU copiilor și juniorilor Academiei UTA Apasă aici pentru a citi
Secret Link