De ce democraţia a influenţat atât de bizar mentalitatea societăţii noastre actuale? Este cu adevărat o democraţie aici în ţara de pe arcul carpatic? Cuvântul „democraţie”, utilizat cu atât inocenţă şi chiar savoare de indivizi şi grupuri, trădează o falsă atribuire. O societate democratică, un partid democratic, o atitudine democratică, un comportament democratic sunt concepte care mărturisesc conduite publice responsabile, deschise, concesive. Vocea celor mulţi, ar zice democrația, devine vocea tuturor. Partidele democratice se alcătuiesc pe baza unor interese de grup, în care deciziile devin obligatorii. Consultarea majorităţii este caracteristica societăţilor deschise, iar obligativitatea consensului partinic ţine de conduita unei societăţi închise. Trecerea parlamentarilor noștri de la un partid la altul întreține neobrăzarea de a nu mai reprezenta grupul de votanți care l-au delegat în acest sfat al țării (după alegeri, formula întâlnirilor cu alegătorii pentru explicarea promisiunilor electorale și împlinirea lor nu mai există)!
Democrația este considerată „puterea celor mulți”, exercitată prin reprezentare. Se întâmplă oare în viața politică românească așa ceva? Chem în sprijin pe filosoful Karl Popper, care identifică cinci caracteristici pentru validarea „societăţii deschise”, adică „democratică”:
(1) individul trebuie să fie mai important decât grupul, ceea ce ar însemna că omul nu poate fi bruscat pentru ideile sale, false, ori parţial eronate. Dreptul la opinie şi consideraţiile rezultate nu pot fi denigrate în metafore şi nici nu îndreptăţeşte pe cineva să eticheteze pe altcineva cu atribute de tipul „mincinos”, „prostănac”, „tembel” ori „animal”;
(2) în faţa legii, indivizii sunt egali, indiferent de opţiunea pentru o doctrină de grup, diferită ori paralelă. Discriminările de grup sau individuale sunt mentalităţi specifice „societăţilor închise” de tip totalitar, indiferent de varianta împărtășită. Opoziţia de partid merită aceeaşi consideraţie, aşa cum virtutea proprie este cu atât mai de calitate cu cât adversarul este mai puternic şi mai valoros (comentăm, împreună cu Ilie Moromete: ” – Și cum vei conduce dumneata fără opoziție?”);
(3) într-o societate deschisă democraţiei, orice individ are dreptul la asistenţă umanitară, inclusiv la compasiune pentru un om sau grup de indivizi, care, la un moment dat are nevoie de sprijin colectiv. Asistenţa afectivă, psihologică, socială, umanistă este specifică democraţiilor.
(4) o societate democratică pretinde grupurilor majoritare protecţia împotriva abuzurilor venite chiar din partea grupului, a unor indivizi favorizaţi şi înzestraţi cu putere sau altor grupuri sociale;
(5) în fine, se impune asigurarea tuturor drepturilor individuale şi colective, un fel de contract tacit de bună convieţuire.
Mulţumesc celor care au avut răbdarea de a parcurge aceste consideraţii privind valorile umaniste ale democraţiei. În ce măsură societatea contemporană românească se integrează principiilor specifice unei „societăţi deschise”, adică „democratice”? La fiecare alegere electorală, ţara se împarte între noi şi voi. Noi suntem buni democraţi, avem favoruri, suntem protejaţi chiar împotriva legii şi bunului simţ. Voi sunteţi rău-voitori, totalitarişti, aveţi interese obscure, sunteţi mafioţi, moguli, organizaţi în clanuri şi călăuziţi de opinii perverse. Schimbarea puterii politice duce la inversarea jocului relaţiei dintre voi şi noi. Nici nu contează doctrine (care nu se cunosc ori nu se respectă) și nici plasarea „în centru, stânga, dreapta, centru – stânga, centru-dreapta”!
Nimic nu este chiar întâmplător decât întâmplarea însăşi. Viaţa – aşa zis democratică – se bazează pe o filosofie de existenţă, pe care doar cei puternici au privilegiul de a o degusta. Cezarii – sau cei tari – sfidează „mulţimea”, pentru că ei, cei mulţi, întrețin, prin aroganță, psihologia pătimaşă a grupului emoţional, care, în momentele importante, îşi pierde raţiunea şi „gândeşte” agresiv şi mânios. Mulţimea este potolită cu „pâine şi circ”, iar bietul cetăţean e un subiect, un simplu subiect, într-un amplu scenariu scris, cu răceală, de cei puternici. Cheia „societăţii deschise” se află între degetele guvernanţilor. Amăgirile ţin de strategia manipulării plebei. Însănătoșirea moralității publice derivă din însănătoșirea mentalității politice! Fără o generație vizionară, demnă, responsabilă, corectă vom continua să întreținem speranța între paranteze și să amânăm așteptările împlinirii traiului „democratic” pentru guvernanță.
3 comentarii. Leave new
M-am edificat asupra originii modelului, cine l-a lansat și scopul inițial. Nu o să credeți, dar primul care a enunțat conceptul a fost chiar Platon, filosoful antic grec, acum 2500 de ani. Platon, în opoziție cu tirania sau democrația, dorea să elaboreze un „plan de edificare a unui stat perfect în care fiecare cetățean să fie realmente fericit”.
Platon spune că ceea ce-l preocupă nu este fericirea indivizilor, și nici cea a vreunei clase particulare din stat, ci numai fericirea întregului, și aceasta, argumentează el, este altceva decât rezultatul acelei domnii a dreptății de-a care am arătat că are caracter totalitar. Una dintre principalele teorii ale Republicii este că numai această dreptate poate duce la adevărata fericire – dezvoltă enunțul Karl Popper . Ideea lui Platon, inițial a fost preluată abia la sfârșitul secolului al XIX-lea, de către filosoful francez Henry Bergson , evreu de origine, care dorea să opună societăţii tradiţionale a națiunilor, considerată închisă, în corsetul etniei sau religiei dogmatice, o societate deschisă, o societate globală a umanităţii, care să faciliteze destructurarea tuturor formelor rigide, și a fondurilor modernității. Consideră că instinctul și inteligența umană sfârșesc prin a crea modele de societate închise, dogmatice, subordonate legilor naturii sau ale celor create de om, propunând o societate creativă, cu o mare libertate de gândire, cu o trăire conștientă intuitivă, fluidă, într-o dinamică evolutivă.
Continuare. ”Ideea lui Henry Bergson a fost preluată la mijlocul secolului trecut de către filozoful Karl Popper , care o extinde, dezvoltând antiteza societatea deschisă – societatea închisă; conceptualizează ideea filosofică, elaborând o ideologie a societății deschise. Consideră că societatea închisă stagnează dezvoltarea evolutivă, că dogmele și esența naturală predefinită limitează evoluția, pe când societatea deschisă este o alternativă la revoluțiile de sistem închis și printr-o „inginerie socială graduală” în gândirea politică, pot fi găsite răspunsuri optime împotriva „greșelilor guvernanților” în detrimentul membrilor societății.
Elevul său de la London School of Economics György Soros preia ideile profesorului și consideră că lumea actuală poate fi schimbată și militează pentru implementarea în practică a societății deschise. George Soros, acest discipol sârguincios al urmaşilor săi, care prefigurau societatea deschisă, demarează dezvoltarea conceptului, favorizat de îmbogăţirea, într o singură zi, cu 1,1 miliarde de dolari, prin speculaţii la bursă, ca apoi să investească sute de milioane de dolari pentru implementarea ideii. În anul 1984 deschide la Budapesta prima fundație pentru o societate deschisă, „Open Society Foundations”, pe care o expatriază în întreaga lume, ca să constatăm în februarie 2018, că fondatorul, optimist pentru reușita modelului lansat, donează din averea sa imensa sumă de 18 miliarde de dolari Fundației.
Mihai Bogdan Marian, într-un studiu pe această temă, remarca:
„Societatea deschisă susţine expansiunea economie-lume şi modele de integrare politico-administrative transnaţionale;
În sfera socio-culturală societatea se întemeiază pe valori culturale asociate schimburilor comerciale;
– rolul principal revine comunităţilor create artificial;
– presupune dislocarea populaţiilor etnice din arealele tradiţionale de habitat;
Funcţionează principiul minorităţilor active, care împiedecă instaurarea unui monopol cultural la nivel de societate;
– pluralism de idei şi opinii;
– peisaj social diversificat;
– extroversie (înclinație psihologică către lucrurile din afara eului propriu, către ambianța fizică socială, depersonalizare). În economie, societatea deschisă este caracterizată prin economia de piaţă transnaţională; Capital privat dominant faţă de cel public în economie.
Iar în sfera dreptului, a reglementării normative, legislaţia să fie sumară, să conţină prevederi ale drepturilor negative, iar rolul central ar trebui să revină sistemului de justiție .
Nu dezvolt modelul pe domenii, dar este evident că în esență, acesta este un pericol pentru națiunea română. Totuși, vă menționez câteva aberații: femeia va avea rolul doar de procreare, utilizată pentru reproducția populației; fecundarea artificială ar permite înmulțirea fără participarea unui element subiectiv; militează pentru destructurarea familiei, cenzurarea afectivității bărbat-femeie; coloratura etnică, religioasă, culturală, va fi abolită creându-se comunități umane artificiale; individul ideal al societății deschise va fi de înălțime medie, culoarea pielii cafenie deschis și va face parte din comunitatea IT-iștilor, a homosexualilor, a lesbienelor, ori a bărbaților selecționați ca donatori de spermă.