Al Doilea Război Mondial | Prizonierii de război, privire comparativă | Calvarul prizonierilor din Uniunea Sovietică (13)
Dileme greu de rezolvat
Sfârșitul războiului în Europa a generat dileme greu de rezolvat, a creat întrebări la care răspunsurile oricum ar fi fost date ar fi nemulțumit pe o parte dintre cei care le așteptau și mai ales a creat probleme insurmontabile factorilor de decizie care ar fi trebuit să facă dreptate.
Foștii prizonieri de război sovietici se aflau în mijlocul acestor frământări, controverse, neliniști etc, pentru că taberele pentru care au luptat, felul în care au făcut-o, motivațiile, modul în care au căzut în mâinile dușmanului, traiul din lagăre, manipularea la care au fost supuși au fost foarte diferite, așa încât și stările de care au avut parte după război variau de la bucuria eliberării, până la suferința internării în alte lagăre sau chiar a condamnării, uneori, la moarte. Mai exista, peste toate, voința implacabilă a învingătorului care își aplica propria versiune a modului de desfășurare a ostilităților, a modului în care avea să aplice legile justiției internaționale și naționale.
Sovieticii își duc în erore aliații
Cei mai mulți dintre prizonierii existenți în lagărele Axei (Germaniei) au fost eliberați în primele luni după semnarea capitulării, în timp ce prizonierii deținuți de puterile aliate învingătoare au continuat să fie reținuți în lagăre sau puși la muncă chiar și la 10 ani de la încheierea războiului.
Una dintre ultimele chestiuni atinse la Yalta a fost cea a repatrierii prizonierilor de război deținuți de Germania. Întrucât unele lagăre se aflau deja sub administrarea Armatei Roșii, democrațiile occidentale erau interesate să își aducă oamenii acasă într-un timp cât mai scurt și, deasemenea, doreau să trimită la casele lor numărul mare de prizonieri sovietici și pe cei aflați sub uniforma Werhmachtului, pe care i-au capturat pe teritoriul Germaniei. Doreau să scape de ei și deoarece costurile cu întreținerea erau foarte mari. Nici britanicii și nici americanii nu se gândiseră în profunzime la toate implicațiile acestei înțelegeri. Sovieticii aveau puțini prizonieri aliați, așa că înțelegerea îi interesa mai mult pe ei pentru a-și recupera cetățenii în scopul reintegrării lor în muncă, ducând mare lipsă de oameni. Cât despre cei prinși în tabăra dușmană, prin urmare considerați dezertori, autoritățile sovietice își induc în eroare aliații insistând că prizonierii Armatei Roșii fuseseră forțați să se înroleze în armata germană împotriva voinței lor. Aceștia trebuie să fie separați de prizonierii germani, să fie bine tratați și nu categorisiți drept prizonieri de război. Chiar îi acuză pe aliați că i-ar fi bătut pe acești prizonieri, pe care sovieticii aveau de fapt intenția să îi judece și să îi condamne la moarte sau să îi trimtă în Gulag îndată ce îi primeau înapoi. (Antony Beevor, Al Doilea Război Mondial, op. cit. p. 728).
Returnarea prizonierilor, crimă sau binefecere
După război, consilierul juridic al Foreign Office, sir Patrick Dean, nota la 24 iunie 1945 cu privire la returnarea prizonierilor sovietici: „Aceasta este pur şi simplu o problemă a autorităţilor sovietice şi nu priveşte guvernul majestăţii sale. La timpul potrivit toţi cei pentru care doresc să trateze autorităţile sovietice trebuie să fie predaţi acestora şi pe noi nu ne priveşte faptul că ar putea fi împuşcaţi sau pedepsiţi într-un fel mai aspru decât ar fi sub jurisdicţie engleză”. Ca rezultat, mai multe sute de mii de oameni au fost daţi pe mâna lui Stalin. Din primul lot de 10. 000, toţi, înafară de 12, sau dus de bunăvoie în țară. Un diplomat american a asistat la sosirea lor:
„Au fost duşi sub pază severă spre o destinaţie necunoscută. Oamenii aflaţi la bordul lui Empire Pride, care a acostat la Odessa, la 10 iunie 1945, au trebuit să fie ţinuţi sub ameninţarea armelor, printre ei aflându-se mulţi bolnavi sau răniţi în urma unor încercări disperate de sinucidere”. Un observator britanic nota: „Autorităţile sovietice refuzau să accepte cazurile care necesitau transportul cu targa, chiar şi pacienţii muribunzi au fost puşi să coboare pe picioarele lor din vapor, cărându-şi singuri bagajele. Un prizonier care încercase să se sinucidă a fost tratat foarte brutal şi rana i s-a deshis şi a început să sângereze. A fost coborât de pe vapor şi dus în spatele unei barăci din port. S-a auzit o împuşcătură după care nu s-a mai auzit nimic”.
El adăuga că 31 de prizonieri au fost duşi în spatele unui depozit şi 15 minute mai târziu s-au auzit rafale de mitraliere.(Paul Jonhson, op. cit. p. 420).
Condamnarea trădătorilor
La 11 mai 1945, Stalin a ordonat ca fiecare front să organizeze lagăre pentru foștii prizonieri de război și pentru deportații sovietici. Au fost planificate o sută de lagăre cu o capacitate de 10.000 locuri fiecare. Foștii prizonieri urmau să fie cercetați de NKVD, (NKGB) și SMERȘ. Dintre cei 80 de generali ai Armatei Roșii capturați de Wehrmacht, numai 37 au supraviețuit până au fost eliberați. Dintre aceștia, 11 au fost ulterior arestați de SMERȘ și condamnați de tribunale NKVD. În martie 1946, peste 5 milioane de bărbați și femei, prizonieri de război și civili deportați pentru muncă silnică fuseseră deja repatriați în Uniunea Sovietică. Aproximativ două milioane de foști prizonieri au trecut prin sistemul de filtrare, dintre care 993 de mii au revenit în forțele militare; 277 de mii au fost trimiși acasă, iar 334 de mii au ajuns în batalioanele de geniști (Batalioane de muncă); 283 000 au fost arestați și predați NKVD-ului, mulți au ajuns în batalioanele de pedeapsă, au fost condamnați la muncă silnică sau la exil. (Rodric Braitweit, op. cit. p. 4441)
La 2 august 1946, Colegiul Militar al Tribunalului Suprem al URSS a condamnat la moarte prin spânzurare 12 persoane: A.A. Vlasov, V.F. Malîșkin, G.N. Jilenkov, F.I. Tuhin, S.K. Buniacenko, G.A. Zverev, V.D. Korbuhov etc. În aceași zi, la Moscova, în Lubianka (sediul NKVD) sentința a fost îndeplinită. (Nikolai Koreniuk, Armata lui Vlasov, Magazin istoric, aprilie 1991)
În căutarea „trădătorilor”, mulți foști prizonieri sovietici au avut de suferit după repatrierea lor. După ce s-au confruntat cu organele de anchetă ale NKVD au fost condamnați pentru diverse pricini. Erau din prima clipă tratați cu suspiciune pentru că intraseră în contact cu lumea capitalistă și au văzut nivelul de trai din țările respective care se afla mult peste ceea ce se întâlnea în Uniunea Sovietică. Valentina, Evdokimovka, partizană, povestea cum după victorie soțul s-a întors acasă nevătămat, dar, după o noapte petrecută cu soția, NKVD-ul l-a ridicat și apoi a fost condamnat la 7 ani închisoare pentru că a căzut prizonier la Smolensk. Fugise din prizonierat, s-a reîncadrat în trupele combatante a luptat în România, Cehoslovacia, fusese propus spre decorare și totuși a fost declarat trădător. (Svetlana Aleksievici, op. cit. p 417)
Încarcerați și de germani și de sovietici
Tatiana Nanieva a fost capturată de germani în 1942, pe când funcționa ca infirmieră într-un spital care fusese încercuit. Ea a îndurat doi ani și jumătate de detenție la germani. Apoi în ianuarie 1945 s-a bucurat mult când a fost eliberată, dar și bruscată de doi ofițeri sovietici. A reușit să fugă și să se ascundă până când trupele din prima linie au reușit să se trezească din beție. Dar, crima de trădare de țară a nu a ocolit-o și a fost condamnată la 6 ani de închisoare într-un Gulg și la exil pe viață în Siberia.
Pavel Stenkin, care supraviețuise deja la Auschwitz, a suferit un tratament similar din partea compatrioților. El făcuse parte dintre cei 10.000 de prizonieri sovietici care fuseseră trimiși la Auschwitz, în octombrie 1941, pentru a construi lagărul de la Birkenau. În primăvara următoare, când mai supraviețuiseră doar câteva sute dintre ei, a fugit în pădure și, în final, a reușit să ajungă la primele unități ale Armatei Roșii, care avansau. Dar în loc să fie bine primit și să i să permită să lupte în continuare împotriva germanilor, așa cum dorea, a fost interogat săptămâni întregi, întrebarea standard pusă de SMERSH (unitate specială de contrainformații militare) fiind: Când te-ai alăturat armatei germane? După câteva luni, în baza unor dovezi prefabricate a fost condamnat la mai mulți ani de închisoare. Demonstrând nivelul de cinism existent în sistemul judiciar sovietic, judecătorii au tratat expeditiv cazul, deoarece aveau în acea seară bilete la teatru! Abia în 1953, după moartea lui Stalin, Stenkin a fost eliberat, fiind unul din cei peste un milion de soldați sovietici care au fost încarcerați de două ori – o dată de germani și apoi de compatrioții lui. (Laurence Rees, Auschwitz,op. cit. p. 338-339)
A refuzat colaborarea cu germanii și oferta americană și a ajuns închis de sovietici!
Un caz la fel de tragic a fost cel al lui Lev Mișcenko, luat prizonier de nemți alături de alte câteva mii și transportat la Du Lag – 127, aflat la periferia orașului Smolensk. Foamea, frigul, mizeria și tifosul au început curând să reducă numărul acestora. Cei bolnavi au fost trimiși la un lagăr-spital, dincolo de gardul de sârmă ghimpată, unde au murit ca muștele. În decembrie Mișcenko și alți deținuți de la Moscova au fost transferați în alt lagăr, din satul Katin. Au fost hrăniți și cazați bine. Germanii sperau să îi recruteze ca agenți care să traverseze liniile și să dea infiormații privind planurile și dispozitivele rusești. Mișcenko și unul din camarzii săi au refuzat. Spre surprinderea lor, nu au fost împușcați ci au fost transferați în Germania. În continuare Mișcenko a respins ofertele de a fi recrutat în Armata Rusă de Eliberare, a evadat de două ori, a ajuns la americani și a refuzat oferta lor de a pleca în SUA. În cele din urmă a fost repatriat în țara lui, unde a fost arestat și interogat de KGB, apoi închis până în 1955. (Rodric Braitweite, Moscova, 1941, sfârșitul Blitzkrieg-ului, p. 299)
Problemele ivite după încheierea păcii au fost de o mare complexitate, iar nevoia de răzbunae complicau și mai mult situația. Prin urmare abzurile și crimele nu vor înceta încă mulți ani. Dar despre toate acestea în reportajul următor.
Vezi și:
- seria Al Doilea Război Mondial | Prizonierii de război, privire comparativă | Calvarul prizonierilor din Uniunea Sovietică
- Seria Al Doilea Război Mondial | Prizonierii de război, privire comparativă | Crimele Germaniei naziste
- Seria Al Doilea Război Mondial | Prizonierii de război, privire comparativă | Cruzimea japoneză
- Seria Al Doilea Război Mondial | Drama prizonierilor de război români | Prizonieri pe frontul de Vest
- Seria Al Doilea Război Mondial | Drama prizonierilor de război români | Suferința din lagărul de la Oranki
- Seria Al Doilea Război Mondial | Drama prizonierilor de război români | Viața și moartea în lagărele sovietice
- Seria Al Doilea Război Mondial | Drama prizonierilor de război români | Capturarea și drumul spre lagăr
- seria 80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial
- seria Arădenii în Al Doilea Război Mondial
