Deh… au venit și zilele comunei Arad. Un pic mai bine decât la Covăsânț, un pic mai rău decât la Vladimirescu. Ăștia suntem, cu ăștia defilăm. Mici, manele și monopol. De organizarea proastă a acestei sărbători nu avem a ne plânge, din moment ce an de an am tot fost dresați, ca în bancurile cu Pavlov, să acceptăm mizeria ca fiind normală și furtul ca fiind o virtute. Am vagul sentiment că la Brăila, spre exemplu, le iese mai bine o sărbătoare de asta decât la noi. (Era doar un apropos mizerabil. Îmi retrag cuvintele. La noi e ca la nimeni.)
Ei bine, vreau să vă deslușesc câte ceva din mecanismul de funcționare al răposatului meu creier care a dat în bengăneală, la finalul săptămânii trecute. Adevărul e că aveam un creier fain! Îl purtam cu mândrie peste tot. Precum la birt, așa și la Primărie. Și nici măcar nu făcea diferența. Acum însă, creierul meu s-a defectat total, precum cutia de viteze a unei mașini americane, spartă pe drumeagurile Moldovei. Nu mai am ce face cu dânsul și nici nu îi întrevăd o folosință în viitorul mediu sau îndepărtat. În sfârșit, după îndelungi chinuri, am devenit arădean neaoș.
Scurtcircuitarea inteligenței mele colosale s-a produs în decursul zilelor de sâmbătă și duminică, atunci când diavolul și a sa consoartă mi-a coordonat nervii degetelor, în timp ce țineam telecomanda în mână, spre a apăsa pe butonul pierzaniei. Căci, dragă cetitorule, Necuratul a fost cel care m-a împins spre păcătosul gest de a pune tembelizorul pe Realitatea TV! Care Realitatea TV s-a mutat cu arme și bagaje în comuna noastră dragă spre a sa glorificare pe ecranele patriei. În dimineața zilei de sâmbătă, atunci când am făcut gestul necugetat, respectivul post transmitea în direct ceremonia de deschidere a nu știu cărui campionat de judo, cu sediul în Arad. Printre oficialitățile prezente se numărau Falcă, cu bandană tricoloră trasă peste bustu-i atletic de primar (țucă-l unciu să-l țuce!), Fifor și Gușă. Cosmin Gușă. Care Gușă, cât și Fifor, s-au exprimat mulțimii de judoka aliniați ca pionierii de pe vremuri, în frumoasa noastră limbă engleză. Că care limbă nu se află în posesia primarului Falcă. Care Falcă a vorbit rumânește. Când parlea Fifor în limba lui Mr Bean, Falcă îl privea cu o admirație soră că iubirea de patrie. Ceva de genul: ,,Bă… da’ ce bine le mai lovește ăsta pe ungurește!’’. Iar pe burtieră scria mare, cu majuscule: ,,Aradul-capitala multiculturalității’’.
După aproximativ o oră, Realitatea TV revine în direct din Piața Pompierilor. Zisă și a reconcilierii. Cu Orban – marele marilor lierali, Falcă-marele micilor liberali, Ando – nici prea mare, dar nici prea mic, Lazăr Faur – nici puțin, nici deloc, din toate punctele de vedere și Horia Truță – istoric specializat în istorie. Și s-au pus ăștia pe dezbătut. Aranjarea pe platoul de filmare spunea tot. Orban pe un scaun, aproape de moderatorul păcii, iar între el și restul invitaților o distanță anume, cât să exprime în limbaj non-verbal faptul că: ,,sunt aici, dar nu-s cu ei’’. Și au dezbătut de m-a durut capul, inima și sufletul. Dacă limba română ar fi fost inventată la Arad, de către cei prezenți pe platou, sunt convins că dezacordurile ar fi devenit o obligație.
Baiul e că de atunci s-a dezlănțuit apocalipsa. Două zile la rând îi vedeam la tv doar pe Ando, Faur și Truță. Care băgau niște platitudini cu pretenția de replici geniale. Ando știa un lucru sigur și clar: că la Arad s-au tipărit timbre franțuzești și din eclipsa asta intelectuală nu ieșea. Cum intra în direct, cum făcea pe filatelistul. Cap de bour, ce mai! Faur avea altă fixație. Repeta obsesiv faptul că el are prieteni unguri și că se înțelege bine cu ei. Suna asta ca societatea americană. Aia în care trebuie să ai în gașcă un negru, primit de milă, doar ca să nu spună lumea că ești rasist. Până la urmă, tind să cred că de aia au fost invitați ăștia doi la toate live-urile. Pe model american, să nu creadă lumea că ești un discriminator pe bază de IQ! E bine să ai în gașcă și pe unul ca Ando sau Faur, să vadă lumea că nu discrimnezi lipsa conexiunilor sinaptice din sistemul nervos central al populimii. Sau, mă rog, nu discriminezi populimea lipsită de conexiuni sinaptice la nivelul sistemului nervos central. Despre istoricul Truță, nu mai pomenesc, pentru că mi-e jenă de foștii mei profesori de istorie. Orice îl întreba cineva, Truță începea de la Primul Război Mondial. Dacă îl întrebi cât e ora, îți zice de Pacea de la Paris. E de înțeles. Are și omul o vârstă. Dar ăialalți doi ce argumente au?
Nu mai pomenesc de tâmpeniile debitate de aceste mici genii locale. Dacă doriți, puteți viziona emisiunile pe site-ul respectivului post de știri. Mi-a rămas în minte un amănunt strident. Timp de multe minute, Ando și Faur au dat cu presupusul în direct ținându-se de mână! O daaaa! Și chiar se potriveau! Din păcate însă, România e o țară care consideră familia ca fiind o uniune între un bărbat și o femeie. Nasol. Îi propun pe această cale, domnului Ando, ca din fondurile pe care le administrează la CJ să organizeze și un Gay Parade. Pe lângă Casa Jelen, aș sugera eu. Ca să demonstrăm lumii că suntem o comună fără complexe și deschisă tuturor, din toate pozițiile.
Trecând peste toate, întreb și eu ca prostul, dar în mod public: cât a costat această campanie de media? Că nu cred că a fost plătită din buzunarul personal al lui Falcă! Și mai am o dilemă. Dacă tot vroiam să ne vedem la tembelizor, nu puteam găsi și noi niște intelectuali mai de Doamne-ajută? Exact pe ăștia i-am găsit? Mă sună foștii mei colegi de facultate din Vaslui, Tulcea și Botoșani și fac mișto de mine și de comuna mea din cauza lor. Vai de noi și de Aradul nostru!
3 comentarii. Leave new
Era argumentat articolul. De la aluziile gay deja a devenit prost.
Nici eu nu ma asteptam ca la zilele aradului inaltul deputat glad varga sa aibe birtul lui si sa ranjeasca trecatorilor de la pult ! Penibil daca s-a ajuns pana aici !
In Arad avem, ce peste tot si oameni de calitate si jeguri. Diferentele intre aradeni, pe la mijloc, asa ca in simbolurile chinezesti, sunt mici, de nuanta. Totusi exista deosebiri si pe mijloc intre unii si altii. Care ar fi aceste deosebiri si care ar fi criteriile dupa care se poate distinge intre oameni de calitate si jeguri, este mai greu de deslusit, cu atat mai mult in societatea actuala, exista un grad mare de simpatie pe calitatile jegurilor.
Cred ca un criteriu ar fi acela al scopului urmarit de unii si de altii. Adica daca vrei sa faci bine chiar daca esti prost esti mai de calitate decat cel cae face raul bine, adica cu profesionalism. Pe aceasta distinctie as veni cu o alta care sa defineasca mai fin si mai precis diferenta intre omul de calitate si jeg. As spune ca cei care vor sa faca bine se impart intre mai inteligenti si mai putin inzestrati intelectual, de unde ar aparea ca oamenii de calitate trebuie sa indeplineasca doua conditii: sa aibe o directie corecta in ceea ce fac si sa faca ceea ce fac cum trebuie, adica corect. mi-e greu sa cred ca un individ animat de bune intentii dar care este prea prost sa nu faca rau ar putea fi definit ca om de calitate. De cei care merg in directia gresita nu mai discut ca n-am nervi.
O prima concluzie ar fi ca orice ai face numarul oamenilor de calitate segmentat pe distinctiile de mai sus este in mod necesar mai mic decat al jegurilor.
Ajung astfel sa pot pune o intrebare: ce fel de om este ala care pe de o parte se plange, ca la emisiunea din articol, au ajuns sa fie invitati niste jeguri (directie gresita si actiune penibila) si intre timp el nici macar nu a intentionat vreodata sa implice in dezbateri, de pe pozitia de ziarist si pe altii?
Eu sa fiu ziarist as incerca, macar as incerca, sa organizez o dezbatere in online, una moderata si deci coerenta, pe cititori si, sa premiez pe acei intervenienti care resusesc sa se demarce din punct de vedere al pertinentei. Si in mod obligatoriu as asigura anonimatul, ca din categoria oamenilor de calitate sunt, dupa gradul de bun-simt, oameni care nu vor sa intre, nemascati in troaca publica.
Poate si ziarul asta online va deveni mai de calitate (dupa definirea termenului de calitate care implica si cantitatea minimala critica).
Poate ca ziarul asta ar ajunge sa-si propuna sa fie o alternativa la oferta locala caracterizata prin subiecte partizane si subiective si ce este mai grav, despre nimic. La aceasta ora se afla in dezbatere propunerile de modificare a organizarii justitiei si nici un ziar local, nu reuseste sa faca dovada, ca ar fi capabil sa abordeze un astfel de subiect. Poate o fi de vina calitatea ziaristilor din comuna Arad?