No, dragii mei, azi vom dezbate adânc, până la plăsele, cea mai iubită instituție din municipiu, anume Poluția Locală. Aproape 200 de oameni își riscă viața zi de zi ca să păzească panseluțe, iar noi trebuie să îi asigurăm de toată stima și respectul nostru. Că, până la urmă, asta e treaba lor: să păzească panseluțe, nu să oprească ziariști din glăsuit.
Deci, până nu demult, cei 200 se credeau „decât” polițiști. Acum, de când Sfântul Toma a pogorât deasupra lor, se cred securiști. Nu știți voi ce filme au ei în cap cauzate de stresul pazei panseluțelor. Care Toma, după cum se știe, a fost înainte adjunct de SRI. (Să ne înțelegem! E nevoie și de adjuncți în lumea asta. Că pe cine trimiți după țigări atunci când ai o discuție importantă?) Și-or tras și uniforme negre, ca ale ălora din SRI, doar că , din nefericire, pe ele scrie „Poluția Locală”.
Revenim la temă. Așadar, de când Sfântul Toma s-a pogorât printre ei, oamenii din „Poluția Locală” se cred foarte importanți. Dau de deochi, ghicesc în pumn, leagă și dezleagă cununii, dau blesteme de ghinion la sataniști… Din astea! Am stat noi cât am stat , dar după ce am discutat cu niște angajați CFR, am ajuns la concluzia că ar fi în interesul instituției să facem publică și imaginea lor de oameni, de familiști, de eroi care, subliniem din nou, păzesc panseluțe cu prețul vieții. De aceea, în cele ce urmează, vă vom reda ultima stenogramă a ședinței operative a Poluției Locale, care se ține de regulă vinerea, pe ștrand – unde am și găsit listingul cu poze: în speță, într-un tomberon de lângă No Name.
Să purcedem.
Intră Sfântul Toma. Sala e plină de uniforme negre. Toți arată ca niște dobermani. Pitici. ,,Semper fidelis” – rostește șeful postând o atitudine marțială. Toți răspund după cum înțeleg. Unul zice „parasimepre“, altul zice „tempera“. Restul tac, că nu știu ungurește.
– Am venit de la … dar nu e treaba voastră!
Dobermanii zâmbesc superior și îi răspund:
– Ioi, șefule, așa vorbești cu noi de parcă noi nu știm unde ai lucrat înainte. Dar să știți că noi…mucles. Nu zicem la nimeni nimic. Suntem polițijdi locali, obișnuiți cu munca informativă.
Toma:
– Vreau să vă spun că v-am asigurat perimetrul informativ pentru următoarele șapte zile calendaristice.
În momentul acesta simți mândria și relaxarea cum cuprinde haita de dobermani. Pitici. Polițijdi sculați și polițizde unde. ,,Bă! Ăsta șăf!“ –zic ei în mintea lor.
– Notați! (n.r. în momentul acesta fiecare `telectual local scoate ce și pe ce are el de notat. Unul un bilet de tramvai, altul scrie pe spatele unui proces verbal, altul cu dermatograful). Miercuri va exista o perturbare în câmpul tactic, pe aliniamentul Maranata – bloc 101, zona 300, între orele 2 PM și 4 PM.
Simți tensiunea cum crește în aer. Zorilă, unul dintre cei mai buni polițijdi locali din Micălaca, o legendă vie a acestei instituții, om care are informatori inclusiv în federația cameruneză de fotbal (umblă vorba că e atât de bun încât cineva plănuiește să îl împuște cu o carabină roz!), își trage o palmă peste frunte și fără să vrea gândește cu voce tare: „Hai să îmi trag una! Se lasă cu morți! A zis PM. Asta înseamnă post-mortem! Colegul lui, care e mai bătrân și a făcut armata la diribau îl corectează: „Zorilă. E mai grav. E pușcă-mitralieră!“. Restul rețin și notează ce pricep: „Miercuri ne masturbăm pe câmp“.
– Doamna Ana, bloc 10*, scara B, apartament cutare, are programare la coafor. Doamna Ana se află în posesia minorului Gigel, în vârstă de 13 ani. Notați cu atenție și rețineți acest nume: Gi-gel! Care minor Gigel intenționează, conform surselor noastre, să efectueze în acest interval temporal scurte deplasări cu placa de skatebording în fața estabilișmentului, existând pericolul real să intre în cultura de panseluțe regenerată urban de domnul Falcă.
Urmează un minut de tăcere. La „Poluția Locală”, când rostești ,,Falcă“ trebuie să îți faci de trei ori cruce. Așa scrie în fișa postului.
– Veștile proaste nu se termină aici. Am analizat profilul psiho-somatic al suspectului Gigel. Vă rog, nu vă panicați! Are 10 pe linie la educație fizică!
Geaba zice șeful să nu se panicheze. Panica pică peste ei precum un tavan fals care nu a fost prins bine. „Tot mai greu ne dă ăsta să facem!“ – gândește un expert local. „Io am doi copii de crescut. Io nu mai stau în stresul acesta. Mă transfer la RECONS“ – zice vecinul lui de birou.
– Stați liniștiți la locurile voastre. Am soluția. Se numește Bârna! În 15 minute să fi cu băieții de la intervenție la mine în birou! Alcătuim împreună Planul Operativ de Acțiune Specială!
Facem acum o pauză ca să explicăm trebi și chestii. Bârna e șeful de la Ordine Publică. Are trei facultăți terminate: educație, fizică și sport. La Goldiș. E genul de polițist american rebel. Mănâncă semințe pe de-ascuns și de regulă îl doare între mușchii fesieri de ședință. Mintea lui e setată doar la muieri. „Oare dacă o chem la chef fără chiloți, vine? Sau să o chem la mine în birou și să îi dau o ciocolată? Dar dacă cumpăr o ciocolată, am belit-o până la salar! Io zic că Tilotama dă, că o dat și la alții. Ideea e să nu afle bărbatu-so. Că am auzit că ăsta o fost parașutist și e rău ca frasu. Dacă află ăla, îmi țăpă una de îmi zboară mucii pe cerul patriei!“. Cam astea îs avioanele din mintea lui.
Bârna:
– Șefu! Deci… ăăă…îi…o fost… Să vedeți ce s-o întâmplat!
Facem a doua paranteză. Ăia de la Ordine Publică sunt cam toți din Felnac și cam toți sunt neamuri între ei.
– S-o strâcat RATA de Felnac și nu or ajuns oamenii la lucru azi. O vinit un vrăbion și s-o băgat în față… Io cred că îi radiatoru. Că cure apă! Nu am oamini nici păntru mine. Îs legat dă mâni și dă picioare. Io l-am sunat pă Pistru. L-am sunat și pă Torsin, Da ăștia nu ne mai bagă în samă dă când l-o amendat Țigu pă Pistru că o parcat pă mijloc. Io v-am zis: grijă mare la Țigu. Hai să îl mutăm pe Transport Valori. Că îi bolând și amendează pă tătă lumea. Numai dușmani ne face!
Toma (marțial):
– Bârna! Rezolvi problema!
Bârna, umil:
– Oi face ce-oi putea. Dacă îi radiatoru, îmi trăbă o cheie de paișpe, un imbus, un patent și două sârme.
Toma (colegial):
-Păi le iei și repari radiatorul!
Bârna (stresat):
– Nu se poate!
Toma (iritat):
– Cum adică nu se poate?
Barna (pechinez):
– Păi nu le-am bugetat! Că ne-o trăbuit imprimante, uniforme, plus că trăbă acoperită gaura… Dă unde atâța bani?
Acesta este momentul în care Toma își dă seama de gravitatea situației și decide să acționeze ca un adevărat mascul alfa:
– Am înțeles! Am să vorbesc eu cu… dar nu e treaba voastră și am să readuc situația de pe aliniament la normal! La muncă!
P.S.: O zis Valeriu că tre să subliniez faptul că acest pamflet este ca cadou de ziua mea pentru „Poluția Locală”, că cică cu replica asta mai îndulcim judecătorul. Că mai mult ca sigur iar o să ne poarte ăia prin a țâșpelea proces. Io vă zic doar că am vorbit cu cei de la HI5 și or promis că ne ajută. Dacă dați un like pe Facebook, primim 50 de bani și dacă dați un share primim un leu. Iar la halul de disperare în care ne aflăm, ne trăbă bani de avocați. Hai liberare!
2 comentarii. Leave new
La mulți ani faini !
Cu uniformele negre parcă-s din SS, varianta Felnac.