Candidatul eligibil a învins | Pamflet electoral
Țara nu mai avea direcție. Nu mai avea președinte legitim. Alegerile din turul întâi au fost anulate pentru fraude electorale comise de actori statali și non-statali. Avea doar viteză de derivă, mișcări browniene și nemulțumiri până jos la popor.
Instituțiile îi funcționau încă, prin inerție administrativă, ca niște mecanisme bine unse, dar fără comandă centrală, fără lider. Economia supraviețuia greu din ajustări succesive. Politica se consuma în scandaluri minore, reciclate ciclic. Iar ideea de apărare proprie devenise un capitol decorativ din strategiile naționale.
De fapt, siguranța ei nu era rezultatul vreunei capacități interne, ci al unei geometrii externe de protecții, garanții, parteneriate și umbrele strategice.
Când țara a intrat oficial în stare de „instabilitate prelungită”, a apărut, necesitatea unui candidat la președinție. Unul eligibil.
Dar cine să facă selecția dacă prima a eșuat? Nici nu existau competențe să se pronunțe. Așa că s-a lansat ideea ca selecția să o facă un Forum mondial democratic, care va comunica organizatorilor alegerilor candidatul eligibil.
Zis și făcut – vorba din popor – într-o sală discretă, la nivelul Consiliului de securitate.
La masă stăteau cei cinci membri permanenți. Ordinea de zi era comunicată.
John Miller – Statele Unite.
Jean Dupont – Franța.
James Smith – Regatul Unit.
Ivan Petrov – Federația Rusă.
Liu Wei – China.
Președintele ședinței, normal, ales americanul, care deschise dosarul.
— Avem un candidat tehnic valid. Toate criteriile procedurale sunt îndeplinite.
Pe ecran apăru prima fișă, având și poza candidatului, un bărbat de cca 50 de ani, cu păr creț, fața deschisă, satin, puțin efeminat, plăcut la înfățișare.
Coeficient de inteligență – foarte ridicat.
John Miller își notă rapid ceva.
— Capacitate analitică?
— Excepțională.
— Viteză de decizie?
— Timp mediu, funcție de domeniu.
James Smith ridică ușor privirea.
— Gândire strategică?
— Modelată aproape exclusiv pe simulări.
Jean Dupont zâmbi.
— Sună foarte curat.
A doua fișă.
Inteligență emoțională – sub pragul funcțional.
O pauză. Se privesc reciproc. Parcă ar întreba: cum e posibil. Mai ales Ivan.
Jean Dupont se aplecă ușor înainte.
— Cum gestionează conflictul social?
— Nu îl gestionează. Îl ocolește.
— Cum reacționează la criză publică?
— Nu o percepe ca pe o problemă distinctă.
John Miller aprobă.
— Asta reduce mult zgomotul decizional.
James Smith interveni calm:
— Nu este influențabil de emoția colectivă?
— Nu. E indiferent! Da!
— Nici de presiune mediatică?
— Nu.
— Nici de simpatie publică?
— Nu.
— Excelent, spuse englezul.
Ivan Petrov se mișcă pentru prima dată în scaun.
— Sau foarte grav. E insensibil ?
Privirile se întoarseră spre el.
— Vorbim despre un om care nu poate citi tensiunea unei societăți. Un lider fără empatie nu conduce o țară după sentimente. Conduce după procedură, după reguli.
John Miller răspunse fără iritare:
— O țară instabilă are nevoie exact de procedură. De reguli după care să conducă. Și apoi conducerea efectivă este realizată de structuri adecvate situației.
A treia fișă.
Experiență politică – zero.
Experiență administrativă – aproape zero.
Jean Dupont clipi rar.
— Nici o funcție publică?
— Ceva aleatoriu, nesemnificativ.
— Nicio negociere instituțională?
— Nu.
— Nicio criză reală?
— Nu.
James Smith își aranjă stiloul.
— Atunci nu este contaminat de reflexe politice, de doctrine sau ideologii.
Ivan Petrov zâmbi scurt.
— Sau nu le înțelege, habar nu are ce este puterea.
— Puterea este o arhitectură, nu o emoție, replică englezul.
Jean Dupont reveni:
— Cum comunică?
— Strict tehnic. Și va avea consilieri.
— Cu electoratul?
— Nu este un obiectiv prioritar. Se va limita la strictul necesar. Apoi avem și regizori.
— Cu aparatul de partid?
— Nu are partid. E produs al ONG-urilor.
Un scurt moment de liniște. Totuși pe fețele interlocutorilor se puteau observa grimase de respingere, de surpriză sau decepție. Niciunul nu părea liniștit.
John Miller rupse pauza:
— Asta îl face ideal.
Ivan Petrov își sprijini coatele pe masă.
— Ideal pentru cine?
— Pentru stabilitate.
— A cui?
James Smith interveni, politicos:
— Pentru sistem, desigur.
Pe ecran apăru ultima fișă.
Profil etic – nedeterminat.
Președintele Miller îndrăzni:
— Doriți să analizăm acest capitol?
John clătină ușor din cap.
— Etica nu este predictivă.
Jean Dupont completă:
— Și oricum va fi filtrată instituțional.
James Smith adăugă:
— Important este să nu genereze inițiativă politică necontrolată.
Ivan Petrov ridică sprâncenele.
— Așadar, nu vă interesează ce va face cu puterea, ci doar cât de sigur este că nu va încerca să o exercite autonom.
John Miller zâmbi.
— Ne interesează ca decizia să rămână guvernabilă.
Pentru prima dată, Liu Wei interveni.
— Din perspectiva noastră, candidatul este coerent.
Toți îl priviră.
— Extrem de concentrat pe obiective. Foarte disciplinat cognitiv. Foarte puțin reactiv emoțional. Și cu o bună toleranță la ambiguitate strategică.
Președintele întrebă:
— Susțineți candidatura?
Liu Wei ezită o fracțiune de secundă.
— Nu.
— Vă opuneți?
— Nu.
— Atunci?
— Ne abținem.
Ivan Petrov îl privi atent.
— De ce?
— Pentru că rezultatul este deja stabilit.
John Miller încuviință.
— Atunci să procedăm.
— Statele Unite?
— Pentru.
— Franța?
— Pentru.
— Regatul Unit?
— Pentru.
— Federația Rusă?
— Împotrivă.
— China?
— Abținere.
Președintele închise dosarul.
— Candidatul este declarat eligibil.
Ivan Petrov mai adăugă, aproape absent:
— Țara aceasta nu are apărare proprie. Nu are capacitate reală de presiune. Nu are autonomie strategică. Are doar protecții externe. Iar voi îi dați un lider care nu va simți nimic când va greși.
James Smith răspunse calm:
— Nu avem nevoie de cineva care să simtă. Avem nevoie de cineva care să nu deraieze.
John Miller se ridică.
— Nu alegem un om. Alegem un instrument de stabilizare.
Jean Dupont își strânse hârtiile.
— Un instrument foarte inteligent.
Li Wei, din prag, adăugă politicos:
— Și foarte ușor de menținut în parametri.
După ședință, pe coridorul lateral, Jean Dupont îl ajunse din urmă pe James Smith.
— Aș dori o scurtă consultație.
Englezul se opri fără ezitare.
— Desigur.
Jean Dupont nu deschise niciun document.
— Ești sigur că acest profil este potrivit pentru o țară atât de expusă?
— Din ce punct de vedere?
— Politic.
James Smith zâmbi vag.
— Tocmai. Nu este politic.
— Nu a condus real o instituție. Nu cunoaște politică. Nu a negociat o criză reală.
— Asta îl face curat.
— Sau periculos.
James Smith își netezi manșeta.
— Periculos este un lider care știe foarte bine cum funcționează puterea și începe să construiască propriile centre.
Jean Dupont îl privi atent.
— Acesta va depinde complet de centrele existente.
— Va fi ghidat de ele.
— Și dacă va greși?
— Va greși tehnic. Nu ideologic.
Jean Dupont respiră adânc.
— Vorbim despre o țară fără apărare proprie. Fără pârghii. Fără autonomie.
— Tocmai de aceea, spuse englezul liniștit, nu ne putem permite un lider care să creadă că are opțiuni.
— Crezi că va înțelege ce i se cere?
— Intelectual, da.
— Uman?
James Smith își strânse dosarul sub braț.
— Nu este o funcție care cere empatie.
Jean Dupont zâmbi fără bucurie.
— Știi… uneori oamenii nu mai vor soluții corecte. Vor soluții suportabile.
— Atunci, replică englezul, aleg cadrul greșit pentru a spera.
Jean Dupont încuviință încet.
— Iar noi?
— Noi nu alegem pentru oameni, spuse James Smith. Alegem pentru sistem.
John Miller zâmbind se retrage în biroul său scoate telefonul și comunică:
– Dle Președinte, candidatul propus de excelența voastră a fost validat.
Timpul a trecut și țara are un nou președinte sigur, valid, stabil, fără riscul de a intra în derivă, ce aparține sistemului.
- Citește mai multe articole ale autorului – AICI
