Ionuț N. Manea (n. 1981, Slatina, județul Olt). Medic stomatolog, locuiește în Timișoara. A publicat în revistele literare: Vatra, Orizont, Literomania, Helion, Matca Literară etc. În 2020 a obținut premiul național ROMCON pentru povestire și este prezent cu texte în antologia de proză scurtă Literomania (2019) și în antologiile Moștenirea Văcăreștilor (2017, 2019).
Premiul I la Concursul Național „Mihail Sadoveanu” pentru proză, oferit de Muzeul Național al Literaturii Române Iași (2017), Premiul I la Festivalul Moștenirea Văcăreștilor (2017) – proză, și Premiul al II-lea pentru poezie Moștenirea Văcăreștilor
(2019).
Redactor șef al revistei SF „Helion Online” și membru al Cenaclului „Pavel Dan” din Timișoara. Absolvent al unor cursuri de scriere
creativă cu Marius Chivu și Florin Iaru.
A debutat cu volumul de proză scurtă „Confesiunile Maestrului Păpușar” (2020), la Editura Tracus Arte, volum cu care a fost laureat al premiilor ROMCON 2021, la categoriile proză scurtă și nuvelă. La aceeași editură a apărut volumul de poezie „Scrisoare pentru Ping Su”, inclus în 2021 de Cărturești la categoria Raftul de Debut. Al doilea volum de poezie, „Dispozițiile unui dumnezeu tânăr” a fost publicat la Casa de Pariuri Literare, 2022.
Am vrut
În camerele văruite. Nici măcar nu-mi aparțin.
Am vrut.
Am vrut o facultate. Apoi, o soție frumoasă. 1-3.
Copii. 2.
Cu amantele, de obicei, m-am căsătorit. Am fost un băiat serios.
Am un câine. Mai trece din când în când pe la mine fosta soție.
Cu prietenul ei tânăr. Îl strigă: Dani, iubitule!
Așa erau ochii ei acum zeci de ani când ne-am îndrăgostit.
Nu poți alerga la nesfârșit. Și nu ai dreptul să spui nu.
Teatrul radiofonic. Singur. Ostrovski (Orice naș își are nașul).
Apusul a rămas la fel, noi ne-am schimbat.
Nici măcar nu pot să mor, nu mai am sufletul curat.
1208
Elsei Lasker-Schüler
Haita de șacali din vintrele oricărui om fericit,
La un moment dat se va năpusti
Și va masacra.
La Dozești
Firele de porumb cad la copăit
Mai am două rânduri
Soarele – vampir
Iar Adina nu a sunat azi
Deși am căutat-o în fiecare vâlcea/ M-am rugat
Cu abces în palma dreaptă
Lacrimile au zguduit podeaua
Am văzut-o în cele din urmă
În celălalt sat
Cu părul dezlegat
Nu ca o fată normală din Petroșani
M-am întors înfrânt și am înțeles
Deși nu primisem rezultatele la bacalaureat
Nu mai conta
Adina îmi făcuse o gaură în stomac
Asemănătoare contracturii mușchiului intercostal.
Vulturești (II)
Pădurea a rămas în același loc, așteptându-mă la nesfârșit, precum un
câine credincios.
Sunt străin printre fagii înalți. De parcă nu aș fi un frate de-al lor.
O aruncătură de băț, păsările ascunse sub frunzele late.
La marginea lizierei, s-au strâns cusururile.
Merg înainte și nu știu să mă întorc.
În poiană mă așteaptă soarele glumeț, iar mai încolo, lacul din
Inima pădurii, cu capul pieptului prins cu o sfoară de tavan.
Stau pe spate în iarba crudă. Limitele așa ar trebui să arate.
Închid ochii. Bunicii sunt aproape. Adie vântul din Vulturești, cu mirosul
său specific, de
Oameni cu toți nasturii încheiați, care se pregătesc de muncă.
Drumul e pustiu, nu trec mașini în amiaza mare.
Copiii Lisandrei joacă tenis cu piciorul pe șosea.
Mamaia Ilinca aduce o găleată de apă de la fântână.
Mariana, vecina mea, vrea să ne-ntâlnim sub pod să mă-nvețe să o sărut.
Țin o carte în poală, dar gândul meu e vântul din Vulturești.
În casa de pe uliță, la nea Marcel, unde a umblat tata înainte să moară.
