Gheorghe Falcă – omul, crezul și fapta… sau despre universuri paralele tăiate de o secantă

Mă pune dracu`, săptămâna trecută, să îl sun pe Valeriu, așa, de control. Nu știu cum l-am prins, dar numa` subtil nu o fost. Omul, în loc să îmi răspundă la bunăziuială, mă ia din prima: ,,Bă, da tu nu mai bagi nimic pe site? Păi pentru ce exiști tu pe firmamentul jurnalisticii contemporane?! Hai, bagă ceva de politică externă (n.m. de parcă lumea ar crede că-s plătit în euro!), de administrație… Dacă nu ai subiect scrie ceva de rockerii tăi, că oricum sunt singurii care te citesc. Scrie, bă, ceva!”.  Luat pe nepregătite, nici nu mai apuc să inventez o scuză valabilă. Și oricum, toate scuzele cinstite le-am folosit până acum: au venit neamurile din Germania, trebuie să tai iarba, igrasie în baie, apă la genunchi etc. ,,Lasă lumea să creadă că sunt în concediu” – zic io. ,,Nu se poate – zice el- că nu ai încă un an lucrat la site să poți primi concediu!”. Și iaca așa m-am trezit eu scos din banalul cotidian și trimis în câmpul muncii cu pixu`.

Cum îl cunosc bine pe individ, am înțeles din prima aluzia subtilă. Valeriu vrea de la mine un articol de externe, unul de administrație și unul de divertisment, despre rock în general. No, Țiți, scoate-te… scoate-te! La ce mi-o trebuit mie să îl sun? Nu aveam destulă vreme de pierdut pe acasă? Acu` trebuie să scriu trei articole!

Aș fi vrut să redactez azi un comentariu de politică externă, dar primesc o lovitură în moalele capului de la colegul Notaroș. Lajos se exprimă de dimineață într-un articol despre faptul că ,,am ajuns până acolo încât să ne facem că ne interesează dacă în America va câștiga Hillary sau Donald, de parcă am fi în posesia unor cunoștințe de care până și americanii neaoși se lipsesc”. După care își exprimă propria părere despre subiect. S-a dus dracului articolul meu de politică externă! Dacă mă apuc să scriu despre Trump mă trezesc iar obiect de studiu la ,,Flacăra Roșie”. Așa că, decât să las subiectul să mă ocolească pe mine, mai bine las să îl ocolească pe el.

Pe la orele prânzului vine și inspirația divină. Băiat deștept, cum sunt cunoscut de publicul cititor (că io cum am o clipă liberă, cum gândesc!) mă hotărăsc să fac un fel de ness ,,trei în unu”. Adică să scriu un articol despre sport, despre rock și despre administrație. Toate la un loc. Și care să fie și adevărat pe deasupra! Și uite așa mă scot și nu mai scriu nimic altceva săptămâna asta. Unde mai pui că story-ul ce urmează mă afectează profund, dat fiind faptul că am început să dezvolt o psihoză pornind de la acest subiect.

Să purcedem la fapte.

Ca orice poveste de groază, acțiunea nu se desfășoară unde începe. Psihoza mea a încolțit în urmă cu trei ani, la praznicul de la Beliu. Aflat acolo ca să impart ziarul meu, ,,Țara Zărandului”, dau nas în nas cu Falcă! Care Falcă mă invită la masă alături de Țica (primarul de atunci din Beliu), Ioțcu, Pistru și alte personaje. Din vorbă în vorbă, aflu direct de la sursă, cum că Falcă ar fi făcut parașutism. Mai precis în armată. La Caracal, ca să fiu dureros de exact! Eu, care mi-am pierdut ceva ani din viață pe aerodrom, practicând exact sportul invocat, iau o atitudine superioară și îi adresez niște întrebări tehnice lui Falcă, să-l prind cu minciuna. Ghinion. Primarele vorbea în cunoștință de cauză. Semn clar că nu mințea. Am dedus atunci că, deși nu îmi convine, iaca, am ceva în comun cu Falcă. Asta deși eu mă vedeam total opus lui ca tipologie sau experiență de viață. Atâta bai să fie! Până la urmă, ziceam eu, un punct comun e o punte de comunicare. Și de atunci nu a mai comunicat nici Falcă cu mine, nici eu cu el. Ani de zile m-am liniștit cu gândul că, la urma urmei, tot la Caracal și tot la parașutiști a făcut armata și Grigore Cartianu.

Trec anii în goană, și în zbor săptămânile trec… Asta până acum câteva zile când, pentru mine, timpul s-a oprit în loc. La fel ca Melmuth Rătăcitorul, uitasem deja de puntea comună Ghiță-Țiți când, într-o seară, ascultând radio în grădină, dau de emisiunea lui Lăpușcă cu Falcă invitat pe piedestal! Atunci s-a produs declicul. Să vă explic de ce.

Bag seama că emisiunea, care are două ore, trebuia să fie compusă din două părți distincte: ,,Falcă : omul și crezul” – unde se discuta despre latura umană a geniului; și ,,Falcă : omul și fapta” – unde se discuta despre latura administrativ-politică a onorabilului. Dacă nu mă credeți, întrebați vecinii, că am dat radioul la maxim, să audă și ei cum stă treaba.

Și începe discuția despre tinerețea revoluționară a edilului. Pentru început Falcă face vorbire despre armata efectuată pe calea aerului la, insist să nu râdeți, Caracal. Cunoscând subiectul nu îi dau importanță. Era ceva în aer ce prevestea dezastrul psihic care avea să mă dărâme în următoarele două ore. Ca un câine ce simte mirosul pericolului în aer, stăteam în poziție de așteptare. Urechi ciulite, coadă ridicată, păr zburlit pe greabăn.

După parașute, trecem la fotbal. De unde aflăm că domnia sa a jucat și fotbal în vremi imemoriale, la Brad. A naibii coincidență, și eu am jucat la Vagonul în aceași perioadă a vieții umane, numită copilărie. Mă alin cu idea că peste un milion de români au jucat fotbal, așa că încerc să nu găsesc un punct comun aici. Dar nu se poate! Începe urgia. Falcă trece la studenție. Care studenție a fost petrecută lă Timișoara. Unde am terminat și eu. Dau vina pe coincidențe și mă hotărăsc să resping orice asemănare cu invitatul lui Lăpușcă. Mi-l și imaginam pe Falcă intrând în birt la Crescinii (colț cu 15, colț cu 16) și comandând o sticlă de bere și patru pahare, ca mai apoi să ia pe cont o sticlă de rom și una de vodcă. Și mai niște beri și romuri… Girând cu carnetul de student, normal. Din studenție își aduce aminte că mergea pe munți cu gașca. Ba mai și făcea parte dintr-un grup alpin. Pronunță sfintele cuvinte ,,orientare turistică”. Nu se mai poate! Simt că explodez. Io, care am fost la naționalele de orientare sportivă doi sau trei ani la rând mă declar învins. Și p-asta o avem în comun!

Lăpușcă îl face oarecum să lase experiențele sportive la o parte și îl invită să facă playlistul. Știți că în emisiunea lui, invitatul face muzica. Sincer, nu țin minte prima melodie pusă din colecția de suflet-Falcă. Cred că am fugit la budă. Întors dintre cele lumești, primesc din nou lumină de la edil. Tot de studenție vorbea. Dar, la un moment dat, face un apropos. Ne explică invitatul cum că el cunoaște Aradul de mai demult decât credem noi, opinia publică, societatea civilă sau votanții lui Bulumac. Pe scurt, prima mare iubire a moțului a fost o micălăceancă! Și nemțoaică pe deasupra. Care nemțoaică a plecat la braț cu altul și trăiesc o frumoasă poveste de viață normală, într-o țară normală. Atunci am înțeles eu cum vine treaba cu obsesiile de care dacă nu scapi, te bântuie când ți-e lumea mai dragă, mai ales în prag de alegeri. Păi de aia nu o suportă el pe Adela Cristea, fostă Unterweger! Îi aduce aminte de paradisul iubirii șvăbești pierdut printre străzile desfundate ale Micălăcii. De aia nu face nici pasajul de la Billa. Surâd superior în sinea mea, când mă lovește măciuca realității drept în față. Păi prima mea mândră a fost Erika. Tot o minoritară. Și de atunci am niște… Dar mai bine să nu vorbim. Punctăm încă o punte comună cu Ghiță și trecem la bomba care mi-a zdruncinat existența.

Ajungem în sfârșit la roooock! Ce? Credeați că nu mă țin de cuvânt? Am vorbit de sport, ba am mai deviat și prin birturi studențești, am dat-o pe iubiri adolescentine… ce mai, un fel de emisiune a lui Capatos, dar în scris, pe criticarad.ro!

Marea dezvăluire a emisiunii lui Lăpușcă a fost faptul că Falcă a recunoscut că e rocker. Sau că a fost. Vorbea de părul lui lung și creț. La trecut, desigur. Vorbea de Zorilă, folkistul care i-a fost coleg de cameră. De Iris, Compact și Holograf. Izvora rockul din el ca spuma din berea caldă. Fac pariu pe cât vreți că, undeva, pe brațul drept, Ghiță are un tatuaj cu Savoy, iar pe brațul stâng altul cu Dida Drăgan.  Atunci am înțeles marea sa viziune asupra urbei: Falcă, rocker undercover fiind, dorește să facă Aradul să arate cam cum arată orașele în videoclipurile ălora de la Sepultura. Am plans cu lacrimi de sânge când am aflat cum s-a tuns ,,Ghiță the badass”. Fusese acceptat într-o organizație studențească, un fel de UTC, dacă nu chiar acolo. La prima întrunire, zice el, s-a dus cu pleata în vânt și intenția de a lua cuvântul. ,,Când am văzut însă că toți cei prezenți erau frumos îmbrăcați, rași, tunși și frezați, mi-a fost rușine să vorbesc îmbrăcat așa. De aia primul lucru după ședință pe care l-am făcut a fost să merg la frizer”! (Citat aproximativ) Așa s-a încheiat carierea de rocker a primarului. Epic. Monumental. Rebel până la capăt. Iar capătul a fost acolo.

În partea a doua a emisiunii, Lăpușcă tot încerca să îl facă pe Falcă să vorbească despre administrație, dar degeaba. Ghiță se întorcea la anii tinereții. Eu, ca un om care simte că se apropie criza bărbatului la 40 de ani declar acum că îl înțeleg pe Falcă cu totul. În filmele americane, criza bărbatului de vârstă mijlocie se rezolvă ușor. Își cumpără omul o mașină roșie decapotabilă sau un Harley și își ia o amantă cu douăzeci de ani mai tânără. Mai merge pe la sală să dea din burtă jos, poate chiar apelează la chirurgie plastică. Totul pentru a câștiga lupta cu timpul și a te simți din nou tânăr. Dar Falcă nu și nu. Nu vrea mașină roșie, nu vrea Harley, nu vrea amantă. Poate pentru că le are deja, cine știe… Falcă preferă să se tămăduiască cu amintiri. Precum coloneii ăia în rezervă care se întâlnesc dimineața la un coniac și își dau ordine unul altuia deși îi caută Kuki pe acasă iar armata a uitat de ei demult. Și cu toată această luptă interioară grea, el totuși vrea regenerare urbană. Iaca așa, chiar dacă trasă de păr, mi-am făcut și norma de a vorbi despre administrație. Scuze Valeriule, dar despre administrație, din emisiunea cu pricina, mai mult de atât nu am putut scoate.

Pe final să vă explic și dilemma mea. Aseară am văzut pe Discovery o emisiune prezentată de Morgan Freeman. Și el zicea așa: nu doar că există universuri paralele, dar se poate să  existe și planete paralele în același univers. Adică, matematic vorbind, există o șansă la țâșpe mii de miliarde ca undeva în cosmos atomii să se fi așezat exact ca la noi. Să existe o planetă albastră, niște continente, o uniune europeană, o țară numită România, un Arad și un primar. Universul fiind infinit, șansa asta statistică devine de fapt realitate. Văzând câte puncte comune am eu cu Falcă, încep să mă tem. Dacă, cumva, într-un univers paralel, sau pe o planetă geamănă, câțiva atomi nu au stat locului și evoluția a mers cu o infimă de grad mai altfel. Iar acolo eu sunt primar ,iar el ziarist? Eeee? Nu v-ați gândit la asta! Dar eu da. Pentru că refuz să cred că într-un alt univers sau pe o planetă geamănă tot el ar fi primar. Asta ar însemna că Dumnezeu chiar are simțul umorului!