„TU, OMULE, EȘTI VINOVAT, DAR OMUL DIN TINE NU E”... (Constantin Noica)
A. COPILUL CU PREA MULTE MOAȘE RĂMÂNE CU BURICUL NETĂIAT.
În lumea vie, cu atât mai mult în cea a oamenilor, majoritatea consecințelor tragice ale unor acțiuni nefaste se produc din cauza panicii: iar panica este cu atât mai mare, mai nestăpânită, „produsele” ei negative pe măsură, cu cât sunt angrenați mai mulți oameni. Tot așa, cu cât se apucă mai mulți oameni de aceeași treabă, cu atât sunt șanse mai mari să nu se termine nimic sau să eșueze totul… Indivizii unei mulțimi acționează haotic, brownian – în calitate de individualități, ca să zic așa – dar, la nivelul întregului (al mulțimii respective în ansamblul ei), acest lucru nu se prea vede… iar de aici, o serie de erori de evluare și de decizie…. Acest lucru s-a petrecut și în anul 1989, dar și în prezent, când rejudecăm cu aceeași acribie evenimentele „acelui” decembrie ’89. Este ca la „Ziua morților”: ne pregătim cu flori, lumânări, coșuri pline de pomeni,… eternul sobor de preoți, eterna colivă, eternele parastase… veșnica pomenire dar și … bârfă – de fiecare dată alta sau altfel…
Ce a fost la ’89? revoltă populară spontană, revoluție, complot, lovitură de stat, conspirație internațională? Unii ar fi tentați să spună: de toate la un loc și, ca rezultantă – nimic! Alții ar spune: „un ghiveci”, haotic, zgomotos, „hei-rupist”… ca întotdeauna la voi, românii… dar cu sacrificii enorme și, culmea! – evitabile… Morții și schilodiții sunt o realitate crudă; eșecul economic și social este de necontestat; dreptatea, justiția, echitatea, decența, mult-visate s-au dovedit o himeră. Iar toate acestea, pe fondul unui lamento interminabil, punctat ba cu nostalgii ale „epocii de aur”, ba cu acuzații nefondate, ba cu invocarea păcatelor noastre ancestrale pedepsite de ‘Ăl de sus (deh, se pare că venise momentul Judecății de apoi!); cert este un lucru: ca întotdeauna, la marile prefaceri istorice, la marile evenimente – tragice sau nu – au existat și vor exista profitori (șmecherii) și înșelați (fraierii), călăi și victime… Dar mai ales „deștepți” și „idioți”…
B. SE SPUNE CĂ DACII CÂND SIMȚEAU CĂ MOR, HOHOTEAU DE RÂS ȘI STRÂNGEAU UN PUMN DE ȚĂRÂNĂ ÎN PALMĂ…DISPERARE SAU OROARE?
În aceste zile, când mai e puțin până la Crăciunul 2023, s-a produs din nou un „eveniment” (grotesc, palpabil, concret, zgomotos, grobian…) ce mi-a reamintit – brutal! – cine suntem de fapt sau, mai bine zis, de cine suntem reprezentați de fapt: niște „circari ai istoriei”. Deși mă aflu cam la aproape vreo 1500 de mile, mai spre Vest (Vestul „Vestului” Europei), pot auzi și vedea lejer toate programele de știri ale posturilor radio-tv române. Cu multă jenă – față de convivii mei britanici – am asistat (a câta oară?!…) la scene din „Comici vestiți ai (micului) ecran”– scene devenite tot mai des, obișnuite, în Parlamentul României: în „cămara” reunită a deputaților și senatorilor trebuia votat Bugetul pe anul viitor. George Simion și – mai ales – celebra Șoșoacă –„senatoarcă” au fost din nou „cap de afiș”; trebuie oare să descriu sau să schițez ce s-a întâmplat? Azi suntem în zorii lui 20 decembrie, deci mâine va fi „solstițiul de iarnă”, cu siguranță, se vor reuni „mai marii” noștri, cu pletora de „reprezentanți” ai noștri (?), într-o ședință „solemnă” care va comemora… bla, bla, bla… Cât „circ” se va face din nou, nu știu, dar nu e greu de presupus… Păcat de morții noștri! Englezii – puținii care mai privesc sau trag cu urechea – mi-o spun în față, in ciuda tactului lor proverbial, că au senzația de vizită la ZOO… Revenind totuși la lucruri mai serioase decât „fermentațiile putride” din Casa Poporului, constat că în eternele „dezbateri – talk-show-uri” televizate, se insistă tot mai mult pe ideea că în România, lui Decembrie 1989, a avut loc un puci, o lovitură de stat orchestrată de la Moscova… Atunci ce-a fost în stradă? Puhoiul de oameni, de toate vârstele și condițiile sociale, dar mai ales cei ce vor deveni victimele împușcate, nevinovate, majoritatea tineri – se adunaseră oare de bine, de entuziasm, să mai aplaude „prelungit” (cum se zicea atunci, la modă ) hotărârile din cancelariile oculte ale Europei și Americii? Și nu e vorba de „o stradă”, ci de sute, mii de străzi din localitățile României… O revoluție produce schimbări radicale într-o perioadă de timp relativ redusă (de aceea se numește „revoluție” și nu „evoluție”…); dacă este „revoluție social-politică”, atunci se schimbă radical orânduirea de stat, regimul politic și… întotdeauna pe fondul unor revolte populare – bază umană și sprijin politic! Așa a fost cam în toate capitalele Europei de Est. Nici într-un caz în sensul că masele sunt adevăratele făuritoare ale istoriei… Masa de oameni este întotdeauna amorfă, năucă, gata să explodeze la cea mai mică provocare, fie ea și absurdă, este ceea ce generic se spune, masă de manevră, carne de tun! E ca un cartuș, unde glonțul nu pleacă din tub, dacă tubul nu explodează. Iar explozia tubului e inițiată de o capsă, la rândul ei, presupunând un deget care apasă pe trăgaci… Să fi fost „degetul” respectiv complotul ce a pus la cale „lovitura de stat”? Și de ce România – într-o Europă de Est aflată în fierbere (care aproape peste tot a și dat în clocot dar, fără să stropească cu apa clocotită) – a trebuit să explodeze, ca mămăliga scăpată de sub control, fără „capac”? Sau, cine a venit și a pus totuși „capacul” – unde „trebuia” și când „era momentul potrivit”?… În „rezumatul” rezumatului: de ce a trebuit să achite doar România „nota de plată” cu sânge, așa cum „stă bine” oricărei revoluții?
C. „CEL MAI IUBIT DINTRE PAMÂNTENI ” vs. PROFEȚIA LUI ARSENIE BOCA ȘI GHICITOARELE ÎN CAFEA ALE „SINISTREI OVARĂȘE”
În orice tip de organizare statală – din antichitate încoace – există structuri de forță care să apere instituția respectivă (statul) de ostilitatea externă sau internă: armata, poliția, justiția, serviciile de informații (interne și externe) ș.a.m.d. Ține de o anumită „normalitate”. Nu mai este însă normalitate atunci când un stat intervine în treburile interne ale altui stat (ce ne facem cu definiția „agresorului”, a „suveranității și independenței” etc.?). Și totuși… a existat (de pe vremea U.R.S.S.-ului lui Brejnev) doctrina suveranității limitate. Măreața Uniune… își arogase dreptul de a interveni „în lagăr”, acolo unde se considera că socialismul este „în pericol”… Evident, „asistată/ajutată” de țările socialiste „frățești” din Pactul de la Varșovia… Auto-legitimarea a început cu „Primăvara de la Praga”, urmată de acel august fierbinte, 1968. Odată cu venirea lui M. Gorbaciov la putere, după „Vietnamul sovietic”, numit Afganistan, rușii, se pare, s-au „vindecat” de respectiva doctrină… Au schimbat-o cu una mai sinistră și aplicarea ei o vedem sub ochii noștri, azi, în Ukraina… Nici „lagărul”/ (pardon, sistemul) opus (capitalist – condus de S.U.A. ) nu a fost mai breaz… Tot în decembrie 1989, S.U.A. a intervenit în Panama pentru a înlătura regimul lui Noriega. Nu-mi este foarte clar dacă cu sau fără „oblăduirea” O.N.U., recte Consiliul de Securitate, unde, oricum, yankeii aveau, regim de membru permanent... Sau, doar cu „binecuvântarea” N.A.T.O. (de atunci). Dreptul de a interveni acolo unde se consideră că drepturile omului (inclusiv ale propriei populații ale unei țări), sunt flagrant încălcate – chestie alambicată și discutabilă, sub aspectul dreptului internațional – ține de Carta O.N.U. (și interpretarea ei! sic!). Tot din motive umanitare, mult mai târziu, 1999-2002, s-a intervenit (pe calea aerului exclusiv) și în fosta Yugoslavie. Cert este că, în 1989 (să nu uităm întâlnirea Bush-Gorbaciov, din Malta, cu „secretele” ei), s-au petrecut două fapte memorabile, trecute nejustificat sub tăcerea unei anumite „indiferențe”…: unu, criza din Panama, „rezolvată” de S.U.A., care a distras oarecum atenția de la ceea ce se petrecea în Europa de Est, mai ales în România (cam în același interval de timp cu evenimentele din Panama); doi, criza efectivă din România, lăsată spre „rezolvare” pe mâinile Măreței Uniuni… (tot mai șubredă deja…). Și yankeii și rușii – în mod tacit, suspect de „tacit”!… – s-au lăsat, reciproc, ca fiecare, să „se ocupe de ograda sa”…
Toată lumea civilizată se săturase până-n gât de Ceaușești; nu mai vorbesc de români… Sunt două excepții: „camarila” familiei care fusese ridicată la onoruri și puteri inimaginabile pentru ei, până atunci și… last,but not the least,… Ceaușeștii în persoană/persoane, care nu se mai săturau de ei înșiși veci, pururi (cum ar zice ardelenii)… Yogoslavia (încă!…) și-a făcut datoria de „pretenă”: serviciile lor secrete au comunicat cu cele românești, avertizându-le, pe cele din urmă, că „se pregătește ceva”. Mai târziu, Iliescu „se va revanșa”: va face afirmația – rămasă celebră – după care România ar fi avut doar doi prieteni, de-a lungul istoriei… Marea Neagră și… Yogoslavia… Până și Israelul, recunoscător că în 1973 nu am rupt relațiile diplomatice cu ei (așa cum re – „comandase” Moscova pe atunci), a jucat fair: Mossad-ul a avertizat și el că „se petrece ceva”… Între noi fie vorba, „Scornicești-ul” avea tot interesul să… doar „vindeam” evrei la greu, pe valută forte… marea sete a „dâmbovițeanului”… Ai noștri – cu ochi albaștri – s-au cam „aia” pe ei: cum să trimită mai „sus” (sus de tot) o asemenea informație? Și totuși, după zile de ezitări, formulări super-eufemistice, „și-au luat inima-n dinți”… Efectul? – 0 (Zero!)… Doar nu erau „Ei” Cei mai iubiți dintre pământeni? Poporul român îi va apăra cu prețul vieții!… Până în acest hal de orbire ajunseseră cei doi dictatori. Mitingul de neuitat din Piața Palatului (ultimul!) s-a făcut la cererea expresă a „tovarășului” (nimeni nu l-a „montat” să…). Era convins că dacă se va adresa, direct, „clasei muncitoare”, poporului, atunci… Chiar și la „proces”, nu a recunoscut nimic, nici măcar „instanța” excepțională ad-hoc… Cerea să vorbească numai Marii Adunări Naționale și reprezentanților clasei muncitoare… Vă mai amintiți? Ca niște „ateiști cum trebuie”, i-au consultat și pe Părintele Boca (El!) și pe ghicitoarele în cafea (Ea!). Avertismentele primite și de la alți „clarvăzători” & Co i-au lăsat reci – le-au intrat pe o ureche și le-au ieșit pe alta… În ultimul caz, și eu aș fi făcut la fel, dacă aș fi fost atât de tâmpit să… Cert e că cei „doi” au fost! Cu certitudine!…
D. REQUIEM…
Din capul locului, refuz să cred că baia de sânge nevinovat din decembrie 1989 a fost o „recuzită” obligatorie în „teatrul absurd” a cărui dramă s-a jucat pe scena țării noastre. În cele „două acte” – până în 22 și după 22 (cu un fel de „bis” după 25!…). Că trebuia să curgă cât mai mult sânge spre a „legitima” pe noii sosiți la putere… Așa ceva depășește orice cinism și absurd! Victimele nevinovate sunt urmarea haosului și dezordinii, bulucelii care au domnit tot timpul în istoria României…Acesta este „stilul românesc” de a face față momentelor de grea încercare! Da! Armata și Securitatea au tras asupra populației SPONTAN revoltate, ajunse la capătul răbdării. Ordine militare venite din toate părțile s-au „încrucișat” și sau „încurcat” între ele, majoritatea nici nu înțelegeau ce se petrece, „cine” cu „cine”. Bieții soldați (MApN și MAI, trupe speciale ) – tineri, neinstruiți, „cocoșați” de muncile agricole ale toamnei, erau ca drogații… nici nu știau ce fac… că trag în părinții, frații, surorile, nevestele și copiii lor… Ce-ar fi urmat dacă deschideau focul cu mitralierele grele, cu tancurile, cu rachetele – foc continuu? Piața Tiananmen (Beijing – iunie 1989) ar fi fost o „joacă de copii”… simple artificii de Anul Nou Chinezesc ( o spun eu, cu sarcasm regretabil)… „Securiștii” care au tras și ei, unii sporadic, alții sistematic, din „case conspirative” nu aveau și ei familii în mijlocul poporului?… Nu neg, unii au fost atât de fanatizați (poate chiar drogați), atât de „terorizați” încât… Oare câte „conturi” nu s-au „reglat” atunci?
Este cert, au fost planuri bine puse la punct, anticipând revolte ale populației, răzmerițe iscate de „agenturili stăine”, scenarii de acțiune pentru apărarea, cu orice preț, a „socialismului românesc”, cadre militare și para-militare special pregătite pentru… Dar și acolo exista o ierarhie pe lanțul de comandă și nu pot crede nu erau și oameni lucizi… Scenariile erau „pe hârtie” și puțini îți imaginau că se va ajunge până la… „Teroriștii”? Exact ca și în cazul asasinării lui J.F.K…. nu vom ști, probabil, niciodată, NIMIC! Da, turbata de „ovarășă” a ordonat ca morții Timișoarei să fie aduși în Capitală, arși în crematorii iar cenușa să fie aruncată prin canale… Să dispară orice urmă… Nu, nu știm (noi, muritorii de rând) ce-a fost cu acea călătorie în Iran chiar în mijlocul „evenimentelor”. Sunt convins și de faptul că „Gorby” nu i-ar fi dat azil lui Ceaușescu și sinistrei lui consoarte… și nici China. Poate Coreea de Nord (dar nici aici nu bag mâna-n foc; „ăia” aveau destule dureri de cap cu „ale lor”)… Nu cred că Iliescu dorea să-și înceapă ascensiunea pe un morman de cadavre, nici măcar „năucul ăla” de G. Voican-Voiculescu sau „oracolul” de la Dămăroaia. Petre Roman, Virgil Măgureanu? Îi exclud din capul locului! A fost năuceala și buluceala bete și năuce care i-au cuprins pe toți.
„Procesul” lui Ceaușescu nu a fost un proces normal – cum tot regretă mulți azi! A fost o situație excepțională, în vremuri excepționale – o Curte Marțială! Că decizia fusese luată dinainte, da, pot să accept. Așa cum accept că era o necesitate obiectivă, o justiție și o dreptate ce-au așteptat prea mult timp! Chiar de la D-zeu! Poate de aceea s-a petrecut ceea ce s-a petrecut în zi sfântă, de Crăciun. O naștere clădită pe o moarte necesară!
Câtă dreptate se ascunde în înțelesul adânc al vorbelor lui Noica: „Tu, omule, ești vinovat, dar omul din tine nu e”!…
Citește și:
- ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (I)
- ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (II)
- ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (III)
