La ora 04,00 în 24 august a.c. „tancuri ale armatei turce au pătruns pe teritoriul Siriei şi atacă poziţii ale organizaţiei teroriste Stat Islamic din localitatea Jarablos”, informează AP. Numai că, dacă priveşti harta Siriei, marcată cu diferite culori, în funcţie de etnii şi religie, în acea zonă locuiesc Kurzii. Jarablos este un oraş kurd. Da, kurzii s-au luptat cu ISIS pentru Jarablos dar oraşul nu a fost cucerit.
Strategi şi servicii Intelligence, susţin că implicarea Turciei în lupta cu ISIS este nesemnificativă, mai mult declarativă. Armata turcă a atacat constant poziţiile kurde din Irak sau Siria, mai mult din aer sau cu rachete sos-sol. Dimpotrivă, Turcia a fost acuzată de relaţii comerciale cu Statul Islamic, de la care ar fi cumpărat petrol.
Lupta sa în zona de conflict este cu etnia kurdă. Şi nu de acum, ci de aproape 100 de ani! Să vă redau pe scurt, de când datează germenele conflictului
Cine îşi mai aminteşte de Tratatul de Pace la Sèvres – 10 august 1920 – când Imperiul Otoman învins, a încheiat pace cu Puterile Aliate învingătoare? Se semna sfârșitul Primului Război Mondial. Turciei i se impuneau obligaţii precise, deosebite, dar care nu au fost respectate. Obligaţii care persistă până astăzi! Să vedem.
Să mă refer la încărcări ale Tratatului, cele mai relevante pentru evenimentele de azi: Imperiul Otoman nu poate deţine teritorii în Europa; strâmtorile Bosfor şi Dardanele sunt ape internaţionale, scoase de sub controlul Turciei iar Kurdistanul se constituie ca stat independent.
Garantul aplicării Tratatului revenea Puterilor Aliate, care dezinteresate sau împiedecate de Războiul de independență declanşat de naționaliştii din Anatolia, conduşi de Pașa Mustafa Kemal, au permis ignorarea prevederilor stipulate în tratatul de la Sèvres. Victoria Paşei Mustafa Kemal, devenit Atatürk – tatăl turcilor – împotriva Puterilor Aliate a permis ocuparea teritorii locuite de kurzi. Tratatul de la Lausanne din 1923, consfinţeşte şi recunoaşte Republica Turcă, care include teritorii locuite de kurzi. Astfel s-a împiedecat constituirea statului independent Kurdistan.
Teritoriul kurd în suprafaţă de circa 500 mii km2 şi o populaţia de peste 20 de milioane atunci, a fost împărţit, în diferite perioade ale secolului trecut, între Turcia, Iran, Irak, Uniunea Sovietică şi Siria. Turcia fiind beneficiarul cel mai important. Acum, se estimează că trăiesc 20 de milioane de kurzi, 20% din populaţia Turciei.
De aproape 100 de ani, cum spuneam mai sus, kurzii, acest popor ajuns la 40 de milioane de suflete, luptă să-şi întemeieze un stat al lor. Mi s-ar părea legitim.
O să vă surprindă, sau poate nu, când vă spun cine s-a gândit la situaţia lor! Americanii! USA – marea democraţie. Când au atacat Irakul au descoperit că sunt persecutaţi de dictatorul Saddam Hussein. Şi, pentru a-şi dobândi drepturile lor, i-au organizat, i-au înarmat serios, iar când USA şi Anglia „dezrobeau” poporul irakian, ocupând Bagdadul, centrul şi sudul Irakului, kurzii ocupau nordul până la Kirkuk.
De atunci, şi dintotdeauna, s-a trezit în ei sentimentul că şi ei merită să aibă un stat numit Kurdistan, şi luptă pentru a-l întemeia. Kurzii din Turcia, care deţineau şi o pondere în Parlamentul turc, au solicitat măcar o autonomie în Sud-Estul Turciei – reprezentatul politic fiind PKK – Partidul Muncitorilor din Kurdistan, nerecunoscut de Turcia, considerat organizaţie teroristă, şi nu fără temei. PKK-ul a revendicat mai multe atentate teroriste cu zeci de morţi.
Primăvara arabă şi destabilizarea Siriei începând cu 2011, când „forţe de opoziţie” au contestat legitimitatea lui Bashar Al-Assad, acţionând prin forţă, fiind înarmate de occident, recrudescenţa violenţei, a acţiunilor teroriste şi a rivalităţii între curente ale Islamului din zonă s-au intensificat. Acum în Siria există război, lupte armate, cel puţin între patru facţiuni musulmane. Alawiţii, o disidenţă shiită, adepţii lui Bashar Al Assad (susţinut de Rusia), opoziţia musulmanilor sunniţi (susţinută de USA), ce reprezintă peste 70%, fundamentalişti ai Califatului Daesh şi sunniţii kurzi – PYD, din nordul Siriei (înarmaţi de americani). Luptele continue între aceste facţiuni, crimele şi atrocităţile comise, inclusiv de bombardamentele Rusiei, USA şi Turciei, au generat marea migraţiune spre Europa a populaţiei din Siria şi alte zone de conflict.
Aşa cum arătam mai sus şi declara preşedintele Erdogan: „Atacurile dinspre Siria la Gaziantep şi Kilis au ajuns din păcate pâna în acest punct. În cele din urma am decis să punem capăt acestei situaţii. Începând de la ora 04.00 dimineaţa forţele noastre armate au lansat o operaţiune militară împotriva poziţiilor deţinute de organizaţiile teroriste Daesh şi Unitățile de Apărare a Poporului kurd – PYD, în Siria.”
Iar Ministrul de externe Çavuşoğlu, preciza referitor la operaţiunea denumită „Scutul Eufratului”: „Obiectivul este să măturăm organizaţia teroristă Daesh din nord spre în jos (…) iar forţele YPG trebuie sa treacă cât mai repede în estul Eufratului”.
Se pune problema de a şti, tentativa de lovitură de stat eşuată, a favorizat sau a răcit relaţiile dintre USA şi Turcia? Răspunsul ar fi complex. Dar, sigur de aceasta a profitat Erdogan. Apropierea lui de Rusia lui Putin, declarată, a produs consecinţe în optica USA. Că aserţiunea e corectă, mă susţine vizita Vicepreședintelui american, Joe Biden, în Turcia, chiar în 24 august, ziua în care a fost invadată terestru Siria. Acesta nu numai că nu a obiectat, că a fost atacat un protejat de al său, dar – aşa cum afirmă ministrul de externe – operaţiunea a fost acceptată de USA, care a fost de acord ca YPG „să treacă cât mai repede posibil în Estul Eufratului”!
Şi poziţia premierului Binali Yildirim a fost complet schimbată faţă de USA şi Joe Bieden, afirmând că: „Statele Unite sunt partenerul nostru strategic, nu duşmanul nostru”. Uitase de Fetullah Gulen, pe care îl solicita USA să-l extrădeze. Nici stimatul domn Joe nu a fost mai puţin culant, când întâlnindu-se cu preşedintele Erdogan, participând la o conferință de presă comună, avută la Ankara, a început cu: „Îmi cer scuze. Mi-aș fi dorit să pot veni mai devreme.”
Din analiza evenimentelor derulate,
a declaraţiilor actorilor din câmpul tactic beligerant, putem aprecia, că Turcia are mână liberă să atace aliaţii USA dacă este cazul, dar nu şi pe cei ai Rusiei (Bashar Al-Assad). Că Turcia va acţiona armat pentru curățarea districtului Jarablus din provincia Alep de organizația teroristă ISIS şi nu va accepta crearea unei entităţi kurde pe teritoriul Siriei. În 26 august, Associades Press transmite declaraţia premierului turc că, „operațiunea transfrontalieră din Turcia va continua până ce se va asigura 100% securitatea la frontieră și viața și proprietatea poporului nostru (…) iar operaţiunile vor continua până când se militanți kurzi și alte entități teroriste sunt eliminate din regiune.”
Aş putea face enorm multe consideraţii privind conflictele etnice, religioase, teritoriale, a modelului de societate, incompatibilitatea islamului cu democraţia, a islamului politic şi democraţia, a teoriei multiculturale sau a islamului progresist, dar ori aş încărca inutil memoria unora, iar mulţi, sigur, ar refuza astfel de teme.
Putem concluziona, că în teatrul de operaţii Turcia-Siria-Irak, între fracţiunile rivale musulmane, încă nu e previzionat învingătorul. Şi nici nu va fi cunoscut curând.
- Citește mai multe articole ale autorului – AICI
2 comentarii. Leave new
Un comentariu foarte bun, mai ales pentru noi cei carora ne-au fost ascunse datele situatiei reale, istoria ne-a fost ascunsa, am invatat numai minciuni si porcarii si asta numai si numai pentru a ni se ascunde adevarul, de ce, pentru ca un „mojic”nu avea voie sa stie si el ceva. De aici rezulta acea taina pe care Ceausescu o propaga, FORMAREA OMULUI NOU, adica omul nou nu trebuia sa stie nimic, acel om al cavernelor (TROGLODIT), in schimb trebuia doar sa munceasca 12 ore zilnic si duminica pina la ora unu, cu acea cutie de conserva de carne de vita, ceia ce pentru noi, salahorii era o victorie ca puteam obtine acea conserva. Eu imi aduc aminte ca in anii 1958-1959-1960-1961-1962, tata astepta americanii, insa americanii au venit acum la de-a gata si au luat Dobrogea, Devaselu si tot pina la urma, nu vreau sa mai dezvolt paguba cu industria romana, o uzina ca TRACTORUL BRASOV s-o duci la fier vechi ! ? ce se mai poate comenta intr-o situatie ca asta si fiti atenti, fara ca nimeni sa dea socoteala. De ce, pentru ca au facut pensiile din cadrul armatei si M.A.I. dupa cum urmeaza: cei cu table, 2000 lei iar cei cu stele 4000 lei, iar clasei mumcitoare le-au redus toate pensiile le-au rotunjit pina au ajus de le-au egalat si le-au dat 1000 lei. Acea clasa muncitoare care in 22-12-1989 au iesit in strada si au iasit 11.000.000 de oameni, nu armata si militia au facut revolutia ci acei prapaditi care au pensii de 1000 lei. Magaria este atit de mare ca aproape jumatate din asa zisi revolutionari sunt din cadrul militiei si armatei, pai cel care au facut aceasta lege a revolutionarilor sa dea socoteala, sa dea totul inapoi ce a furat de la cei ce muncesc si da la niste trintori. Sa primesti in fiecare luna 4000 lei fara sa muncesti, de unde se fura acesti bani, de la salariul minim pe economie, de la taxe si impozite, de la benzina si motorina, de unde !?. Ar fi multe nemultumiri de aratat in care sufera tot poporul cu exceptia citorva hoti, legali. Am ajus ca la 20.000.000 de locuitori sa avem 589-600 de parlamentari, pe linga ei si alti secretari s.a.m.d. Un exemplu al magariei este si acel aspect cind un muritor de rind primeste o trimitere sa faca raze, sau alte verificari, iar cind ajunge acolo este programat si daca vrea pe loc trebuie sa dea 500 lei sau mai mult, pai daca are acea trimitere de ce i se cere sa de-a bani !?
Vă înţeleg supărarea.
Aveţi dreptate în f. multe privinţe.
Numai după cu faceţi comparaţie între dictaura lui Ceauşescu, nu prea sunt diferenţe pentru omul de rând.
Aşa este : cine e oropsit, în orice societate, suferă !