Poliția Locală Arad transformată de Adrian Toma într-o minidictatură | Noi acuzații de hărțuire morală și amenințări la adresa subordonaților, dar și multe alte probleme din activitatea DGPLA | Sesizări trimise de polițiștii locali către Primăria Arad… degeaba

adrian toma
Distribuie:

 


Sub conducerea lui Toma Adrian, Poliția Locală Arad s-a transformat într-o instituție dominată de abuzuri, intimidări și complicități politice. În ciuda plângerilor oficiale ale polițiștilor locali, acesta continuă să fie protejat de un cerc de influență format din Lilioara Stepănescu, Adriana Sobaru, Bogdan Boca și Lazăr Faur. Printre cele mai grave acuzații se numără hărțuirea morală a subordonaților, achizițiile publice suspecte și moartea unui om al străzii în sediul instituției (vezi lista lungă de articole asociate). Deși există sesizări oficiale și probe clare ale abuzurilor, Primăria Arad refuză să ia măsuri, consolidând un sistem de corupție și frică. Polițiștii locali amenință cu sesizarea altor instituții, iar întrebarea rămâne: va fi tras la răspundere Toma Adrian sau va continua să fie protejat de sistem?


Plângeri ignorate și hărțuire morală

Mai mulți angajați ai Poliției Locale Arad au formulat plângeri detaliate împotriva lui Adrian Toma, acuzându-l de comportamente abuzive și hărțuire sistematică la locul de muncă. Nu mai puțin de 11 polițiști locali și-au unit vocile împotriva acestuia, denunțând presiunile psihologice la care sunt supuși zilnic. În ciuda acestor sesizări, Primăria Arad și persoanele cu funcții de decizie din administrația locală nu au luat nicio măsură, consolidând astfel sentimentul de impunitate al directorului general.


Conform informațiilor noastre, sunt și polițiști locali care-l consideră pe directorul lor responsabil de problemele lor de sănătate, afecțiuni dezvoltate și cronicizate din cauza mediului stresant. Se pare că unul dintre polițiștii locali are și o scrisoare medicală în acest sens și l-a actionat pe Toma în comisia de disciplină pentru faptul că datorită comportamentului acestuia s-a îmbolnăvit.


Unul dintre episoadele recente de intimidare a fost direcționat către un șef de serviciu din subordinea sa, căruia i-a transmis la finalul unei ședințe amenințătorul mesaj: „Aveți grijă de familie”. Într-un gest de disperare, acesta a sesizat, și de această dată, situația superiorilor din primărie, însă fără nicio reacție concretă.

Ședința a avut loc în sediul DGPLA, la începutul lunii februarie, în prezența mai multor angajați. Conform informațiilor noastre, există și o înregistrare din timpul ședinței care surprinde amenințarea.

Captură foto din timpul ședinței:

toma tudose


Alte episoade conflictuale între Toma și șeful de serviciu din subordinea sa pot fi rememorate din articolele Șantaj, abuz în serviciu și amenințări cu PUȘCĂRIA în biroul principal al Instituției Prefectului. STOIAN către un POLIȚIST LOCAL: „Doar un telefon dau din poziția pe care o dețin și vei fi legat până deseară! și Am descifrat utilitatea trotinetei în Arad: să aibă cu ce fugi directorul Poliței Locale, Adrian Toma, de responsabilitatea de a-i explica unui angajat de ce vrea să-i concedieze soția!/ . Pentru alte episoade de abuzuri puteți răsfoi presa locală, și alte publicații au tras semnale de alarmă.


Personalul operativ al DGPLA se confruntă și cu alte probleme, doar că Toma e prea ocupat (ca să nu zicem incompetent) să găsească soluții

Compensarea muncii în zilele de weekend și sărbători legale, gestionarea inechitabilă a resurselor umane și discriminarea la nivel instituțional (tratament preferențial acordat de conducere altor servicii din cadrul DGPLA) sunt alte probleme care au fost aduse la cunoștința primăriei:


O altă situație semnalată de polițiștii locali este legată de siguranța lor în clădire și de nerespectarea legislației în vigoare privind protecția împotriva incendiilor. Mai exact, este vorba de condițiile de evacuare de la parterul clădirii instituției și de la etaj care pun în pericol viața angajaților în caz de incendiu, cele 4 uși de evacuare din clădire fiind blocate.

Această sesizare este singura la care primăria a transmis un răspuns, notificând DGPLA (adică pe conducătorul instituției) să facă toate demersurile ca cele 4 uși de evacuare să se deschidă. Nu știm cât cam cât ar dura să intervii pentru ca ușile alea să se deschidă, putem estima că în cel mult două zile s-ar putea rezolva problema. Doar că, nici acum nu s-a demarat nimic în acest sens, o dovadă în plus că lui Toma i se rupe de dispozițiile lui Lazăr Faur.


Mașinile de Poliție Locală nu mai beneficiază de servicii de spălătorie auto de mai bine de un an

Și acest aspect îi nemulțumesște pe polițiștii locali, motiv pentru care, inițial, au abordat consucerea DGPLA cu această problemă. Răspunsul pe care l-au primit de la domnul Toma i-a uimit: nu e treaba lui să se ocupe de asta. Astfel, polițiștii locali au sesizat primăria și cu această problemă, solicitând să includă și mașinile de Poliție Locală în contractul pe care îl are încheiat cu spălătoriile auto pentru mașinile primăriei. Deocamdată, la această sesizare nu s-a primit vreun răspuns.


Unii dintre șefii de servicii refuză prezența polițiștilor locali la stadion 
Cum am putut observa cu toții, când UTA are meciuri acasă, la stadionul Francisc Neuman sunt dispozitive și de poliție locală. Doar că, acest lucru se întâmplă în baza unor dispoziții verbale date de Toma. Când li s-a solicitat șefilor de servicii să creeze dispozitivul pentru meciuri, aceștia i-au sugerat directorului să le solicite în scris și, mai mult, să le pună la dispoziție dovada că sunt respectate dispozițiile hotărârii de consiliul local conform cărora DGPLA  a încasat de la Clubul UTA contravaloarea serviciilor de asigurare a măsurilor de ordine și siguranță. Evident, nu s-a putut face dovada.
Conform hotărârii CLM  nr. 859 din 23 decembrie 2024 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2025,

taxa specială pentru servicii de asigurare a măsurilor de ordine și siguranță efectuate de Direcția Generală Poliţia Locală Arad la competiţiile organizate de cluburile sportive de drept privat, evenimente culturale, concerte în aer liber, competiții și activități sportive, organizări de prezentări sau alte activități este de 40,00 lei/oră/polițist.
a) Taxele speciale se datorează de persoanele fizice şi juridice care solicită serviciile menționate mai sus.
b) Taxa prevăzută la pct.2 nu se datorează de către instituțiile sau unitățile care funcționează sub coordonarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice sau a Ministerului Tineretului și Sportului, cu excepția incintelor folosite pentru activități economice. Taxele prevăzute la pct.1 și 2 nu se datorează pentru acțiunile organizate de municipiul Arad.
c) Taxele se achită anticipat la casieriile Primăriei Municipiului Arad, odată cu depunerea unei cereri scrise, depuse la registratura Primăriei Municipiului Arad.
d) Veniturile realizate vor fi utilizate de către Direcția Generală Poliţia Locală Arad pentru achiziţii de bunuri, materiale necesare desfăşurării activităţii, obiecte de inventar, mijloace fixe etc., plata orelor suplimentare efectuate de către personalul Direcției Generale Poliţiei Locale Arad, în condiţiile legii, pentru cursuri de perfecţionare pentru personal (curs, transport, cazare, diurnă) și pentru plata drepturilor salariale”


Imoralitate și ilegalitate în conducerea Poliției Locale Arad

În afara comportamentului său abuziv, Toma Adrian ridică semne de întrebare și prin cumularea pensiei cu salariul de la stat, o practică extrem de controversată, dacă nu chiar ilegală, având în vedere funcția sa de conducere. În plus, acesta ocupă poziția de director general fără a deține cursurile de inițiere obligatorii la o instituție de formare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, așa cum impune Legea 155/2010 a Poliției Locale.

În orice altă instituție publică din România, o astfel de situație ar fi fost investigată și sancționată, însă la Arad, Toma Adrian pare să fie protejat de un zid de influență și complicități la nivel înalt.


O protecție bine pusă la punct

Un aspect esențial al protecției de care se bucură Toma este relația sa extrem de apropiată cu secretarul PMA, Lilioara Stepanescu. Surse interne din primărie indică faptul că aceasta își petrece ore întregi închisă în biroul său împreună cu Tomiță, dezvoltând o relație de prietenie puternică, în baza căreia acesta beneficiază de protecție absolută. Această relație strânsă ridică întrebări serioase despre independența deciziilor luate în cadrul Primăriei Arad și despre posibile conflicte de interese.

Mai mult decât atât, este susținut activ și de Bogdan Boca, city managerul Aradului, viceprimarul Lazar Faur și șefa de la Resurse Umane, care joacă un rol esențial în menținerea sa în funcție. Toate modificările și mutările abuzive ale polițiștilor locali de la un serviciu la altul sunt aprobate fără ezitare, consolidând astfel controlul și influența lui Toma asupra instituției.

Complicități și lipsa de reacție a autorităților locale

Surse din interiorul Primăriei Arad indică faptul că Toma se bucură de o susținere solidă din partea acestui cerc de influență administrativ-politică, care blochează orice tentativă de verificare sau sancționare a acestuia. Lipsa de reacție a celor cărora li se subordonează instituțional nu doar că încurajează comportamentele abuzive, dar și distruge moralul și integritatea Poliției Locale Arad. În fața acestui zid al protecției politice, polițiștii locali sunt pregătiți să apeleze la alte instituții competente, inclusiv la organisme anticorupție și justiție, pentru a opri abuzurile și pentru a restabili un climat de normalitate în instituția pe care o reprezintă.

Va fi tras la răspundere Toma Adrian?

„Situația din Poliția Locală Arad nu mai poate fi ignorată.” – consideră polițiștii locali. Abuzurile comise de Toma și protecția de care acesta beneficiază sunt un simptom al corupției și al disfuncționalității din administrația publică locală.  Va veni momentul în care autoritățile își vor face datoria sau Toma Adrian va continua să fie specialul protejat al Primăriei Arad?


Citește și:


 

Categorie: Investigații, Recomandări
Etichete: abuzuri, hărtuire, politia locala arad, primaria arad, toma adrian
Distribuie:
Articolul anterior
Dragi părinți, nu mai fiți cretini!
Articolul următor
La insistențele noastre urmate de „concursul autorităților”, Primăria Ghioroc a aplatizat groapa de gunoi de la intrarea în comună… cu problemă cu tot – exact unde merită săpat!
Bagă un „16”

5 comentarii. Leave new

  • avatar of liviu alexe
    Liviu Alexe
    3 martie 2025 10:32

    toma face parte din mafia sri, de aceea nimeni nu-i poate face nimic

    Răspunde
  • = CE VA MIRA ? == E TZARA LOR A SECURISTILOR FAC CE VOR CU IOBAGIMEA == DAR SI IOBAGIMEA E VINOVATA IN PROSTIA EI – SE GUDURA LA SECURISTI == IGNORANTZA E O ARMA PUTERNICA IMPOTRIVA SIST SECURIST FANARIOT == TREBUIE NUMA UTILIZATA .

    Răspunde
  • Toma un securist împuțit care răspunde la comanda politică a primarului un gunoi de om

    Răspunde
  • Ma bucur ca esti impartial…stimate domn…lasa pe altul

    Răspunde
  • „Dreptate si Fratie”!
    Jean, nu depune armele, lupta pana la capat.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

le commissariat d'aulnay-sous-bois. photo afp

O rețea de cerșetori romi din APATEU, formată din femei și copii, a fost destructurată de Brigada pentru Protecţia Familiei și procurorii din Bobigny (Franța). Femeile cerșeau deghizate în port musulman, iar în perioada Ramadanului făceau 500 de euro pe zi

O reţea de cerşetori din România, majoritatea emigrați din comuna Apateu, județul Arad, a fost destructurată în Franţa, de Brigada pentru Protecţia Familiei, Procuratură și Poliţie. Gruparea era formată din…
perchezitii arsat industrie

[ACTUALIZARE] Parchetul European (EPPO) a emis comunicatul oficial cu privire la perchezițiile efectuate la ARSAT Industrie de la Pecica. S-au confiscat peste 112 000 EUR, 17 300 RON, date și fișiere media stocate, inclusiv imaginile de pe camerele de supraveghere

[ACTUALIZARE]  Perchezițiile desfășurate luni, 11 martie, și coordonate de procurorii Parchetului European Biroul Teritorial Timișoara au avut loc la sediul grupului  Arsat Industrie, afacere deținută de familia Ghinea. Descinderile au…