Ared
romi dubăț | despre viața

Romi Dubăț | Despre viața și moartea cea de toate zilele la „ziariștii pe stil vechi”

Dintre mulții colegi mai tineri decât mine cărora le-am scris necrologul (nu știu… nici dacă aș ști n-aș spune nimănui de ce, dar pentru cei care pleacă dincolo la vârste mai înaintate decât a mea, n-am atâta compasiune), cel mai mult mi-au consumat sentimentele toate… dar episodul ăsta cu Romi mă roade (precum Corbul lui Poe pe autor)… are ceva filosofic în sâmburi – ca vinul alb pe care cel mai recent plecat dintre noi îl consuma de fiecare dată ca și cum ar fi fost pentru ultima dată. Familia sa i-a înțeles la fel de bine ca și…
2 comentarii
Pandelea

Fă-te ziarist!

Cum naiba să te cobori la nivelul de a fi de acord când ești taxat drept „al patrulea” la… orice… adică primul fraier de după podium. Adică cel mai prost din curtea școlii. Adică ăla care își bagă în traistă resturile care rămân de la ospățul șmecherilor… Adică du-te, bă, dreaq, cu puterea ta cu tot!
7 comentarii
întru reabilitarea lui 1 aprilie

Întru reabilitarea lui 1 APRILIE – sau cum și de ce i-au bătut năstrușnicii sfinți Sisoe și Fesbuchie pe serioșii muritori Otto von Bismarck și Rahmaninov

O să fii de acord că nu-nțelegi din prima: într-o țară în care păcălelile sunt esența fiecărei zile din an, noi ne-am  făcut din 1 aprilie o zi-marotă kitsch, băgându-ne picioarele în ele rațiune, pasiune și respect. Pe lângă că suntem păcăliți de la 1 ianuarie până la 31 decembrie inclusiv, nu există zi lăsată de Dumnezeu să nu se petreacă o țeapă – mai avem și o zi „special dedicată” fraierilor care suntem. 1 aprlie este ziua de naștere a unor: Otto von Bismarck (de la care ai tu pensie), Serghei Rahmaninov (de la care ai tu melodii…
0
Cuie Meta, cu algoritmul tău cu tot!

Cuie Meta, cu algoritmul tău cu tot!

Îmi cer scuze pentru că le dau îngerilor mei păzitori de lucru – dar am fost forțat de împrejurări s-o fac… chiar cred că era imoral dacă n-o făceam! Sunt aici pentru ca să-ți spun ce se întâmplă PE BUNE în ARADUL ĂSTA, iar țelul meu e SĂ NU MINT! Poate greșesc: scriu, în medie, 1000 de articole pe an, din toate genurile de presă posibile (am și inventat vreo două noi) și fac asta constant de aproape 22 de ani… dar de mințit nu te mint! – de aia dai click pe titlurile mele pe Facebook, de aia…
0
Germania - țara ce dă tonul care face muzica în România - legalizează posesia și consumul de cannabis. Noi, tot cu dependența de Rafila, Dâncu, Abraham și „farmacia inimii”...

Germania – țara ce dă tonul care face muzica în România – legalizează posesia și consumul de cannabis. Noi, tot cu dependența de Rafila, Dâncu, Abraham și „farmacia inimii”…

Germania – țara din care România ia cu copy&paste totul: de la decizii politice externe majore, la legi interne și mașini de poliție până la ciocolată și tăiței – este la un pas de în a lega cannabisul în scop recreativ, impunând doar ca „persoanele adulte să poată achiziționa și deține o cantitate maximă de de 20-30 de grame de canabis pentru consum personal”. (Adică-i ca și cum n-ai avea voie să umbli pe stradă cu mai mult de 20 de litri de țuică la tine!:)) România face parte (inclusiv) din cele mai toante țări din UE în care…
0
un veac de adversitate

2021 – un an nihilist-postromantic și cinic-revelator

  Antropologic, politic, economic, intimist ori metaforic… transcendent dacă poți aruncă-i o privire retrospectivă lui 2021… fă-ți un almanah cu întâmplările sale, pune-le într-o ecuație, caută-le o logică și încearcă să definești exact ce te-a lovit mai mult sau mai puțin definitiv în anul care – ufff… bine că – a trecut. Fă exercițiul ăsta de dragul rațiunii practice, de amorul ordinii mondiale din mintea ta, fă-o că-i DE COLECȚIE anul ăsta consecutiv ca o pedeapsă… ca o aproximație a unui profet impostor: 20-21… D.p.d.v. al sănătății publice, 2021 a fost, pentru aproape toată populația acestei planete, un an…
0
carantina ca pedeapsă a căcaților

CARANTINA ca pedeapsă a căcaților cu pix și servietă pentru că ai îndrăznit să te întorci sănătos din PARADIS

  Motto: Legile europene rezumă situația unui cetățean care călătorește pe teritoriul UE astfel: Certificatul Digital te consideră în regulă dacă: ai primit schema completa de vaccinare; ai un rezultat negativ al unei testari (48 de pentru antigen sau 72 de ore pentru PCR); ai trecut prin boală in ultimele 6 luni și ai anticorpi. *** Când se întorc din paradis, bagă-i  în carantină! – parcă-i o formulă  din manualul pentru dictatori „Cum să devii un tiran”, iar dacă acum două veri ți-ar fi zis careva că e suficient să de duci în Spania și să revii în țară…
0
tarifele pentru publicitate practicate

Am împlinit 5 ani – iar ceea ce durează peste 5 ani e RELAȚIE, ceea ce e sub 5 fiind doar o AVENTURĂ

Nicidecum un fan al aniversărilor, fie ele și „rotunde”, menținându-mi față de acestea un sentiment aproape opozabil celui „de sărbătoare”, n-am cum, totuși, să nu marchez faptul că astăzi se fac 5 ani fix de la apariția pe piață a acestui site – iar ceea ce durează peste 5 ani se poate numi RELAȚIE – ceea ce e sub 5, încadrându-se în limitele AVENTURII. Și nu că aventura ar fi ceva blamabil, dar aventuri am traversat și traversăm cu toții, chiar mai des decât și-ar dori orice aventurier de profesie –  relații adevărate, însă, mai rar. Am trecut acest postulat…
0
am fost să dau declarație

Am fost să dau declarație la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate că NU EU SUNT JON SNOW!

  „Experiența vieții”! Ieri, 3 martie dimineața târziu să tot fie… și tot ce-i posibil ca eu să fi fost primul om din lume căruia i s-a întâmplat asta. Am mai dat eu ceva declarații la viața mea… dar ca asta – no way! Auzi tu: să te citeze oficial Ministerul de Interne ca să te prezinți la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate din orașul tău amărât pentru că cineva – și nu orice „cineva”, ci un căcat cu servietă care întâmplarea face că este prefectul județului tău amărât – te-a reclamat că tu ești Jon Snow! Adică acolo unde…
6 comentarii
Idioții utili

Idioții utili

În jargonul politic și jurnalistic, un idiot util este un termen derogatoriu pentru o persoană percepută ca făcând propagandă pentru o cauză fără a înțelege pe deplin obiectivele ei, și care este folosită cinic de promotorii cauzei. Termenul a fost folosit inițial în timpul Războiului Rece pentru a descrie necomuniștii considerați susceptibili la propaganda și manipularea comunistă. Termenul a fost adesea atribuit lui Vladimir Lenin, dar această atribuire nu este fundamentată. (…) Scriind în The New York Times în 1987, William Safire a discutat despre utilizarea din ce în ce mai răspândită a termenului „idiot util” împotriva „oricui insuficient de…
0
2020-2021

Incalificabilul 2020 vs. indecidabilul 2021. Ce ți-a mai rămas nedorit?

Anului 2020 nu i se potrivește nicio copertă, convenția sa nu încape în nicio concluzie și nu se încadrează în nicio  formulă… rupe orice tipar, sparge orice ecran; e o păpastie, ca-n poza asta (de pe freepik.com) în adâncurile căreia încă nu ai ajuns și nici n-ai trecut peste ea. O trecere întru „habar n-ai”, cum ar zice fenomenologii spiritului. 2020 este, și va continua să fie și după ora 12 a acestei nopți, o noapte: o noapte cu insomnii de mii de ore, coșmaruri aievea, coșmaruri imaginate, conspirații și caricaturi închipuite trasate după limitele imaginarului în zona nebuniei…
0
10 lucruri pe care le-am

N-ai știut că ai AUR?… Atunci asta meriți: o ANARHIE COPARTICIPATIVĂ!

  Mă stupefiază câți oameni (aparent informați) sunt stupefiați de scorul la „parlamentare” obținut de construcția politico-interlopă Soviet Style „AUR”! O turmă de căprioare înlemnite de spaimă la apariția haitei de lupi, într-o noapte de decembrie, după ce și-au băut lăpticul în poiana lor și se pregăteau pentru cel puțin 20% somn liniștit în următorii 4 ani: adică i-a luat prin surprindere un FAPT NATURAL-BANAL… din seria „toamna plouă”, „când plouă, trăsnește”, „politica-i curvă”. Postează o persoană foarte citită, o profesoară-prietenă pe facebook confesiunea „N-am știut că, iată, cuplul Gheorghe Funar +Vadim Tudor a avut copii. Partidul AUR, Alianța…
2 comentarii
dacă s-a vorbit liber

[ACTUALIZARE] Dacă s-a vorbit LIBER, pe POSTUL NAȚIONAL de televiziune, despre UZURPAREA DE CALITĂȚI INTERLOPE a POLIȚIȘTILOR din Arad… nu e totul pierdut!

  E despre LUCRURI GRELE emisiunea de pe TVR „DISPĂRUȚI FĂRĂ URMĂ”: despre LUCRURI GRELE, SPUSE PE FAȚĂ! Echipa Ruxandra Ţuchel, Rafael Udrişte, Silviu Andrei a fost în vară la Arad, iar când am fost contactat telefonic de Rafael, știindu-l exclusiv „de pe sticlă” ca jurnalist specializat pe emisiuni cu caracter creștin-ortodox, m-am… autobulversat aflând că am fost recomandat (nu am întrebat de către cine… și cred că e mai bine că nu știu cui să-i mulțumesc pentru onoare 🙏) pentru a discuta, pe cameră, în cadrul unei emisiuni nișate pe  persoane dispărute și trafic de carne vie – în cazul nostru…
1 comentariu
Wise
Krak
GLR Car Wash
Marketing Arad, Branding Arad
Secret Link