Sau… „Duios, englezoaica… tăcea!…” – terzo tempo
PROLEGOMENE LA O PATOLOGIE ONIRICĂ. V-ați visat vreodată ca fiind în pielea sexului opus (pardon, aici, în Albion, genul opus)? Eu, unul, până azi noapte, NU. Ei bine, vorbesc de vis de vis, nu de reverie… Dar în noaptea ce recent s-a sfârșit, DA, m-am visat duioasă, englezoaică, tăcând… Pe deasupra, și o mare feministă, încă și mai dată naibii,… sexistă!. Probabil, tocmai pentru că fusese noaptea de Halloween… Nu că purtam mască și costumație muierească, ci, eram de-a dreptul… Pe deasupra, mai aruncam și ocheade peste Canal, peste Continent, taman la capătul său celălalt, spre o țărișoară numită Românica și populată de aplaudaci… Și atunci:
ÎNTRE NOI, MUIERILE!… Prostovanii ăia de bărbați, i.e. „partea inutilă a p…ii” (cum spunem noi, suratele, mai ales daco-getele!) caută și acuma, cu lumânarea aprinsă în plină zi, cine dracu’ o fi inventat sentința „În spatele unui bărbat puternic se află o femeie și mai puternică !”… Cum cine? Noi, muierile, mai cu siguranță, britanicele, sau, mă rog, anglo-saxonele…, nu suntem noi „fruncea” omenirii? Că de la NOI pleacă toți și toate… Nici un grup de cercetători britanici (pace, Radu Banciu!) nu a inventat sau descoperit vreun bărbat care să nască… Încă? No, never! at all!… Aplaudacii, mai ales cei de pe Dâmbovița – parcă mitici li se mai spune? – au recurs la o porcoșenie de XXX, interpretând, sui generis, versurile unui cântec de pahar de la ei: „Femeia te ridică, femeia te coboară…” Să le fie rușine! Dar, ca femeie englezoaică, cu mult bun simț (common sense), calmă și serenă, n-am să le strig în față „Porcilor !” (jignesc the actual pigs!), ci am să le argumentez:
AM VENIT CU TATA ȘI-AM PLECAT CU MAMA…
Asta chiar că-i de la noi, de pe Tamisa… Dar, by the way, să nu uităm şi de înțelepciunea perenă a latinului – „Pater semper incertus est”… Chiar aşa! Ca să se nască o fiinţă umană e nevoie de doi – un genitor masculin și apoi, o purtătoare de sarcină. După…, femeii îi revine povara; ca să nu mai vorbesc și de chinurile facerii… Bărbații au inventat, disprețuitor, denumirea de matriarhat. Ba, chiar ca să afle-n treabă, unu’ – zis Homer – mai pomenea și de amazoane. Imaginarul trib de femei războinice, aflat în Nordul Mării Negre, fiicele lui Ares – zeul războiului la ahei. Ele formau o societate închisă, exclusive feminină, se împerecheau cu bărbații doar pentru a se reproduce, doar odată pe an și păstrau doar nou-născuții de sex feminin… Sânul drept le era extirpat spre a nu le incomoda în lupte (zice un istoric mascul roman, Marcus Junianus), ele fiind experte în tras cu arcul și mânuirea calului. De la chestia asta vine și termenul de amazoană – „a-mazos” (”a” – prefix de negație; „mazos” – sân”). Astea-s basme! Niciodată noi, muierile, nu am fost dominante într-o societate a bărbaților … din păcate !… alta ar fi fost istoria și așa, atât de stupidă, cum e și astăzi… Prea bine, în Comuna Primitivă foarte timpurie (vremea „bunului sălbatic” – cum ar fi zis J.-J. Rousseau) relațiile de procreare nu erau reglementate; se comiteau adesea incesturi, cu consecințe dezastruoase, văzute chiar și de pe Lună… Până și ăia, și-au dat seama și au început cu restricțiile; „căsătoriile” pe grupuri presupuneau, obligatoriu, parteneri sau partenere din alt grup social. În „vălmășagul” ăla, clar – pater semper incertus est, certa mater est: identitatea unui individ în cadrul comunității se putea stabili cu certitudine doar după mama care „l-o făcut”. Ăsta a fost matriarhatul, deci de la ginta matriarhală s-a pornit…Patriarhatul a apărut mai târziu, (jaba’ visează bărbații, fie ei și britanici!…): i.e., odată cu instituția moștenirii unor bunuri materiale. Identitatea unui individ e stabilită acum după cel ce-i lasă o moștenire în bunuri. Cel considerat astfel – tatăl… Da’ cel mai de preț bun – viața ! – de la noi, muieretul, provine…
„CEL DE-AL DOILEA SEX”?
Toată stima și recunoștința noastră, a britanicelor, față de Simone de Beauvoir – vecina noastră de peste drum (vreau să spun Channel), autoarea cărții considerate text fondator al feminismului (nostru!) contemporan – „Femeile nu trec niciodată mai departe de pretext, (ele) fac inventarul lumii fără a încerca să-i descopere sensul” ( finalul cărții). Porcii de bărbați, libidinoși, comme d’habitude, inclusiv britanicii mei, vor spune că ultimul cuvânt din citatul de mai sus e redactat greșit – în loc de „sensul” ar trebui scris „sexul”!… Partenerul de viață (nu soțul!) al Simonei de Beauvoir – Jean-Paul Sartre – nu ar fi fost atât de celebru fără celebrissima Simone… El și-a permis să refuze Premiul Nobel pentru literatură (1964), oare de ce? Pe cine avea în spate? Pe Simone… Ea da, feministă d’a noastră: o viață întreagă i-a stat alături (și în spate!) lui Sartre, a refuzat căsătoria (e drept, nici el nu s-a sclifosit prea mult…). Da, „…infernul este celălat…” – proclama, printre altele – existențialismul (varianta atee). Când femeia e condamnată – de lege?!, fie civilă, fie divină – să-l suporte toată viața pe „celălalt”, când veșmântul de mireasă numa’ a fericire și viitor luminos nu arată, nu grăiește ci, mai degrabă, a giulgiu (prea multe tinere, din nefericire, decedate, au fost puse în sicriu, îmbrăcate în costum de mireasă!), când porcii de bărbați vor să reglementeze până și viața strict intimă a femeii, încât să nu mai dispună de libertatea de a alege ( poftiți, existențialism!) cu privire la propriul trup și ce, cum și când să zămislească…??? Când noi, muierile, suntem supuse la tabuuri sociale absurde – izvorâte din puritanismul atât de ipocrit al bărbaților –
virginitate la căsătorie, lapidarea femeii adultere ș.a.m..d., toate izvorând asistate de și din zâmbetul „înțelegător” al bisericii (știm care!)? În timp ce ei – porcii ! – își pot permite orice: curve, haremuri, adultere, abuz asupra copiilor, relații gay etc. și toate pentru că suntem doar în patriarhat, ha? Cum să nu fii o bună feministă, chiar și sexistă? Noroc că noi, britanicele, deținem pionieratul în lupta noastră de emancipare (evident, alături se suratele noastre yankee…)!
„CE LE PASĂ DAMELOR!”… Spunea hâtru britanicul Peter Cheyney în titlul unui roman de-al său.
Conaționalul nostru (sânge pur londonez) credea că ne ia pe noi, muierile britanice, la mișto!?… Născut în zona Whitechapel (nu oare, locul pe
unde bântuia Jack Spintecătorul?), fostul polițist, reporter judiciar și multe altele s-a apucat de scris romane polițiste în urma unui pariu pe 5 lire: cine poate scrie un thriller în idiomul specific autorilor yankei? A câștigat și… așa a vândut prima sa carte. A fost un autor (britanic, englez de-al nostru!) de succes. Da’ totuși nu se compară cu Agatha Christie, marea noastră contemporană englezoaică! – Dame Agatha Christie (a fost înnobilată!). Prin cele 60 de romane polițiste scrise (dintr-un total de 80, plus 14 volume de povestiri, 19 piese de teatru, 6 romane sub pseudonim – Mary Westmacott), Dame Agatha a devenit cel mai vândut autor din toate timpurile (peste 2 miliarde de exemplare).Tot ea a creat personajul Hercule Poirot – un detectiv belgian, destul de deșuchiat ( David Suchet?, ha, ha, ha!), chiar un pic saltimbanc – după părerea mea. Ea l-a vrut belgian, ca să nu fie englez și bine o făcut! Căci, maestra s-o dovedit (din plin!) una d’a noastă’ (iacă, vorovesc și ardelenește!) – feministele englezoaice… – și a creat un alt personaj tipic britanic, dar femeie!, Miss Marple… Celebrul său roman „10 negri mititei” – capodoperă a genului („Ten Little Niggers”– lansat la 6 noiembrie 1939), după mărturisirea sa, „cea mai grea carte de scris”, a suferit și el de „Political Correctness”: după moartea scriitoarei, a fost rebotezat „Erau zece”… Puritanii și puritanele de sex (gen), rasă, religie etc. au sărit din nou peste cal… Deci, Miss Marple… Ea nu apare în „Zece…” dar este peremptorie pentru cultura noastră britanică și… contemporană!
„FEMEILE SUNT CA TRADUCERILE: CELE FRUMOASE NU SUNT FIDELE, IAR CELE FIDELE NU SUNT FRUMOASE”… zicea un alt hâtru (dar irlandez…), Sir George Bernard Shaw.
Totuși, el aparține culturii noastre britanice: este considerat cel mai semnificativ autor dramatic de limbă engleză, de la secolul XVII încoace, i.e., de la Shakespeare înspre noi… Tot „parșivul” de irlandez mai îndrăznea să spună:”… femeia este o ființă domestică, trăiește pe lângă casa omului și se hrănește cu zilele lui” (I’auzi!…). Nu se potolește și-i mai fată mintea: „…femeia nu e inferioară bărbatului și nici superioară, dar despre egalitate nici nu poate fi vorba…”. Noi, feministele britanice susținem sus și tare: „NOI VREM EGALITATE, DAR NU PENTRU CĂȚEII …de bărbați!”… (pace, Grigore Alexandrescu, de la Românica!…). Cum să nu tremure carnea de pe mine? Noi, femeile englezoaice am dat cele mai „tari” regine – Elisabeta I, Victoria și Elisabeta a II-a! Au avut oare majestățile lor bărbați mai puternici, în spate? Dar, să fiu sistematică: Urmează o listă cu primele 15 femei britanice care au făcut ISTORIE (acestă listă e făcută de nimuricii de bărbați, căci de-ar fi să respectăm adevărul, lista ar cuprinde nu zeci, nu sute, nu mii,… ci milioane!). Dar să ne mulțumim deocamdată cu atât, mai ales că avem de-a face totuși, cu un TOP britanic. În spiritul nostrum, decent, ordinea este alfabetică. Deci:
1. Jane AUSTEN (1775 – 1817) – scriitoare (vă amintiți „Pride and Prejudice”, i.e. „Mândrie și prejudecată”);
2. Florence NIGHTINGALE (1820 – 1910) – precursoarea (într-un fel – a Crucii Roșii); este un icon pentru cultura Victoriană, a militat pentru ameliorarea tratării răniților de pe front, având experiența războiului Crimeii;
3. Emmeline PANKHURST (1858 – 1928) – „capul” mișcării sufragetelor;
4. Margaret THEATCHER (1925 – 2013) – prima femeie Prim-ministru (the Premier) al Marii Britanii;
5. QUEEN Elisabeth II (1926 – 2022) – oare, mai are nevoie Majestatea Sa de vreo prezentare?…
6. Beatrix POTTER (1866 – 1943) – cunoscuta scriitoare de cărți pentru copii;
7. Mary STOPES (1880 – 1958) – fondatoarea primelor controale clinice ale nașterilor, prima femeie la facultate (Manchester);
8. Agatha CHRISTIE (1890 – 1976) – cea mai bine plătită autoare de best- seling din toate timpurile;
9. Rosalin FRANKLIN (1920 – 1958) – precursoarea descoperirii elicei duble AND (difracția în raze-X a imaginii AND-ului); pentru finalizarea acestor cercetări, Crick & Watson au primit un Nobel, ulterior;
10. Helen SHARMAN (n. 1963) – primul cetățean britanic în spațiu ( misiune pe stația orbitală sovietică „Mir”);
11. Dorothy LAWRENCE (1896 – 1964) – singura femeie britanică, cunoscută ca participantă, efectiv, în Primul Război Mondial, în prima linie a frontului ( a fost corespondent de război și, în ciuda interdicțiilor, normale atunci, degizată în bărbat, tot a ajuns unde și-a droit);
12. Ada (Contesă de ) LOVELACE (1815 – 1852) – fata lui Lord Byron – a colaborat cu Charles Babage, părinte-precursor al computerului contemporan (partea de soft); se zice că era un matematician genial; a murit, din păcate, doar la 36 de ani… ;
13. Prințesa DIANA (1961 – 1997) – fără comentarii, „Regina inimilor”;
14. Charlotte COOPER (1870 – 1966), marea tenismenă britanică a sec. XIX, membră a ilustrului Ealing Lawn Tennis Club, câștigă primul turneu de la Wimbledon la 25 de ani, prima femeie la Olimpiadă ce a câștigat aurul, în tenis (1900);
15. Vicontesa Nancy ASTOR (1879 – 1964) – prima femeie deputat în Parlamentul Marii Britanii (MP, Camera Comunelor).
La această scurtă Pleiadă menționată (cum am spus, se pot adăuga o mare mulțime de nume glorioase) nu putem omite eroinele britanice anonime… De pildă, cine a ținut vreodată socoteala celor ce-au muncit pe brânci, în condiții de sănătate și igienă practic, inexistente, în fabricile de armament din timpul Primului și celui de-al Doilea Război Mondial, înlocuind bărbații, duși pe front? Câte n-au murit de boli profesionale, câte nu s-au schilodit, câte n-au rămas cu sechele pe viață? Și, mai aveau, acasă și de îngrijit familia… Cîte n-au murit, ucise, în „războiul nevăzut”, ca agente de informații, surori medicale, infirmiere etc. în războaiele lumii? Ha? Eu, britanica feministă (fie și sexistă), dau de pământ cu toți ăia, cu nasul pe sus, mereu îmbufnați, sictiriți, afectați, sclifosiți, plini de fițe (pot să aibă toată morga britanică că tot căcăcioși rămân…). Cine a fost mai întâi, oul sau găina? Găina, proștilor. Și Dumnezeu era de sex (pardon, la noi, gen) feminin!…
La ăia, de își zic geto-daci-aplaudaci, undeva pe Someș River, a fost o universitară (filosoafă, desigur) ce-a îndrăznit prima ( sic!), în plin regim comunist, să afirme public : de ce să tot vorbim doar de frigiditatea femeilor, dar nu și de impotența bărbaților? (La cine s-o fi referit, oare?). Și fiindcă, veni vorba de țara de la celălalt capăt al Continentului, apoi, fiindcă tocmai se isprăvi și cu Halloween-ul, nu știu de ce îmi reprezint vrăjitoarea tipică, scorpia (poate oare cineva să dea o definiție clară a ceea ce este acest specimen?) drept femeia-bărbat, mult cântată de un „poet de curte” cu prenume de „Vece”, i.e. haznalele de pe Dâmbovița River… La noi, unu’ de pe Avon River se gândise – săracu‘!… nici mai mult, nici mai puțin decât „să îmblânzească scorpia”… ha, ha, ha!… Să „margă” fuguța-fuguța pe Bahlui River sau pe Dâmbovița River… – are șanse să găsească una aflată (încă?) pe suprafața Pământului, cică-i senatoare… Eu, una, trebuie s-o șterg englezește din visele autorului, iute-iute, că-mi veni ciclul!…
Citește și:
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (IV). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (III). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (II) Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- Un ardelean la KINGSWAY HOUSE (I). BRITAIN IS DEAD, LONG LIVE BRITAIN!
