[ACTUALIZARE 3] S-a ales PRAFUL din „marea prăduială” a lui Fizidean: TOȚI „traficanții INTERNAȚIONALI de migranți-hoți” chemați de DIICOT Arad pentru AUDIERI au fost lăsați LIBERI

s-a ales praful din „marea
Distribuie:

Toți cei 7 (doi arădeni, doi bărbați din Ineu, doi bucureșteni și un constănțean), reclamați la DIICOT Arad de către arhicunoscutul (nu doar de noi) Fizidean Ioan Vivi (aflat în penitenciar pentru trafic de minori și droguri) și încadrați miercuri la „grup infracțional organizat, specializat în comiterea de infracțiuni la regimul frontierei de stat (trafic de migranți/trecere frauduloasă a frontierei de stat), respectiv contra înfăptuirii justiției (favorizarea infractorului)” – conform COMUNICATULUI DE PRESĂ DIICOT – au fost eliberați după audierile care au durat câteva ore… până joi după-masă (în foto principal – mașinile de poliție în care au fost duși din arestul IPJ în fața procurorilor).

Procurorii antimafie au reușit să probeze… mai nimic din „amintirile din copilărie” ale lui Fizidean, așa încât să apară ca MAGISTRAȚI SERIOȘI în fața unui judecător de drepturi și libertăți – darămite să-l pună sub acuzare pe Nuredin Beinur însuși… cum spera Fizi „să-l ajute soarta”.
„Clanul Sportivilor” din această „formulă FIZI-DIICOT” (cum ar boteza-o matematicienii) a fost „invocat d`anpulea în speța asta”  (cităm din unul dintre avocați)…
Ce-i dau ăia să fumeze lui Fizi la Deva (sau prin ce izolator o mai fi acuma) – numai ei știu!

De asemenea, ineuanii Dănuț Perva și Marius Ilițoiu nu au apărut pe Portalul Justiției ca inculpați în ceva recent – dar au tras o sperietură soră cu moartea-n beci și au scris în 24 de ore cât n-au scris în viața lor (în folclorul contemporan de cartier , chestia asta se numește „blestemul fostei prietenii cu Fizi” și te lovește e mai multe ori pe viață… de obicei în preajma sărbătorilor) – deci ușor nu le-a fost!
S-au trezit liberi de „Moș Nicolae” – ceea ce s-ar putea să facă din ei niște băieți mai buni: Doamne-ajută!

Dacă tot n-a fost să se-ncheie altfel, măcar să se-ncheie cu o morală această fabulă juridică cu proști:

Cât despre Fizi… ai grijă la „Blestemul lui Fizi” (la mișto, dar ca unui prieten ți-o spun): îți recomand ca, dacă ai fost amic cu Fizi… sau măcar ai băut o cafă cu el odată, oriunde, și te-ai scăpat cu ceva penal, du-te singur, cât îi astăzi, și dă-te-n gât la DIICOT… povestește tot ce-ai făcut cu Fizi de când ai fost mic și până acum, toarnă-ți cenușă-n cap și dă-le banii înapoi la băieți! Cere-ți iertare victimelor pe care le-ai făcut să sufere (mai ales dacă știe Fizi despre ele)!
Că nu vrei să scrie Fizi despre tine!
Iar dacă ești procuror, te mai faci și de râs în fața colegilor!


[ACTUALIZARE 2] (5 decembrie, 2019 – ora 09.10)

„Urmare a activităților desfășurate ieri de polițiștii S.I.C. si D.I.I.C.O.T, doi bărbați de 33 si 46 de ani din Ineu si unul de 39 de ani din Bucuresti, au fost reținuți pentru 24 de ore , fiind introduși în arestul I.P.J. Arad, urmând a fi prezentați judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.” – a transmis în această dimineață Inspectoratul de Poliție Județean Arad prin Biroul de presă.

În ordinea… inversă de idei a cazului, am primit – așa cum, de altfel, anticipam (noi și oricare cititor al articolelor noastre) – un fel de DEZMINȚIRE de la avocata lui Nuredin Beiunur.
O publicăm exact așa cum arată ea pe mailul redacției:

„Bună ziua,
Numele meu este Mădălina Tirteu, sunt avocata domnului Beinur Nuredin și vă contactez în legătură cu articolul pe care l-ați publicat ieri, cu titlul „Nume de COD: FIZI” Cine sunt INTERLOPII săltați de DIICOT Arad și cum se conducea, de la INEU, o veche REȚEA MAFIOTĂ de URMĂRIȚI INTERNAȚIONAL”.

Domnul Beinur Nuredin nu cunoaște de existența dosarului DIICOT la care faceți referire în articol, nu cunoaște să aibă vreo legătură cu acest dosar și nici nu a fost chemat la vreo audiere.
Raportat la afirmațiile care vizează persoana clientului meu, doresc să vă pun în vedere că acesta a suferit o singură condamnare, cu suspendarea executării pedepsei, pentru infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice, în prezent fiind reabilitat.
 
Vă solicit respectuos să publicați o dezmințire a acestui articol care lezează nejustificat imaginea domnului Beinur Nuredin. 
De asemenea, vă solicit să îmi comunicați numele autorului articolului și o adresă de corespondență a redacției.”
– urmând să revenim asupra subiectului, îndată ce vom citi soluția judecătorilor față de cei propuși pentru arestare.

[ACTUALIZARE 1] (4 decembrie, 2019 – ora 13.30 ) „Nume de COD: FIZI” Cine sunt INTERLOPII săltați de DIICOT Arad și cum se conducea, de la INEU, o veche REȚEA MAFIOTĂ de URMĂRIȚI INTERNAȚIONAL [FOTO / VIDEO]

Nuredin Beiunur , zis „Spaima Litoralului”, interlop bătrân, probabil fără vreo infracțiune din Codul Penal nebifată în lunga sa carieră în care a condus rețele mafiote pe toate planurile, a învârtit (și încă învârte) sportivi, politicieni, administratori „pe degete”  – e suficient să te uiti pe ACEASTĂ HARTĂ, dacă nu știi despre cine și ce e vorba – este numele cel mai răsunător dintre cele 7, aduse astăzi la audieri la București, Constanța și Arad.
Cel mai răsunător pentru… restul țării în afară de orășelul Ineu – pentru locuitorii căruia numele Dănuț Perva provoacă cei mai „răcoritori fiori”, individul fiind un fel de „spaima dealurilor din Câmpia de Vest” pe tot ce ține de activități de tip mafiot. Îi mai regăsim în acest lot pe (niște oarecare pentru „oamenii pe treaba lor” dar bineștiuți în „lumea neagră”) Marius Ilițoiu – zis „Mocrea” și pe fratele lui Mircea Nebunul (acest „Mircea Nebunul) – parte din Clanul „Sportivilor”… foarte activ în capitală. 

„Ce i-a apucat, așa, brusc, pe procurorii de la DIICOT Arad să salte interlopi celebri din Constanța, București și (chiar!) Ineu?!… că nu ne aducem amine să se fi întâmplat așa ceva în ultimii 10 ani cel puțin” – ne-am întrebat când am aflat de isprava oamenilor lui Miron Codrin.
Ei bine, am reușit să aflăm – nu foarte ușor, pentru că nici DIICOT, nici Poliția Română n-au aprobat publicarea numelor celor, la ora publicării articolului, neinculpați în dosar… darămite poze, filmări și alte detalii („Oare de ce?” – hai să întrebăm, ca proștii!) – că la baza acestor informații stă nimeni altul decât „personajul nostru porno” preferat din pestrița lume a ăstora: Fizidean Ioan Vivi – da, Fizi-chiar-el – la pârnaie de doi ani și probabil în curs de eliberare condiționată pentru „16”-le ăsta.

Am cotrobăit puțin în incredibila colecție de „perle umane” a lui Fizidean de pe facebook – rămasă deschisă… de când a fost el închis și, iată, am găsit într-o filmare live, de acum trei ani, tot „lotul de cumetrii” pe care Piticul Porno i-a „dat în gât”, făcând astfel un cadou frumos, de primă și avansare în grad profesional, procurorilor DIICOT,  destrămând… sau măcar cutremurând oleacă o rețea de altfel FOARTE VECHE și cu mult mai multe fapte penale comise decât ceea ce se poate proba în Instanță, controlată chiar de la Ineu!
Despre implicarea propriu-zisă a bucureștenilor și constănțeanului, probe prea multe am înțeles că nu prea sunt – dar pe numele lui Perva și Ilițoiu, conform surselor noastre, judecătorii vor primi destule dovezi, astfel încât să le emită mandate de arestare.

Fii atent „film de Fizi”: 

https://www.facebook.com/ioanvivi.fizidean/videos/1067358900032261/


[TITLUL INIȚIAL] ( 4 decembrie, 2019, ora 11.20) Ați știut că avem în centru județului o „Sucursală a CLANULUI SPORTIVILOR”? Două persoane din București, două din INEU și una din Constanța au fost REȚINUTE de DIICOT Arad într-un dosar de FURTURI CU PREJUDICII MARI din ELVEȚIA

[COMUNICAT DE PRESĂ] GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, DESTRUCTURAT

Polițiștii Serviciul de Investigații Criminale ai I.P.J. Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – B.T. Arad, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au desfășurat astăzi, 4 decembrie a.c., o acțiune pentru destructurarea unei grupări infracționale organizate.

Astfel, acțiunea a avut ca scop destructurarea unui grup infracțional organizat format din 7 persoane, specializat în comiterea de infracțiuni la regimul frontierei de stat (trafic de migranți/trecere frauduloasă a frontierei de stat), respectiv contra înfăptuirii justiției (favorizarea infractorului).

Din cercetări a reieșit că doi dintre membri grupării, dintre care unul reprezentativ în cadrul conducerii grupării infracționale cunoscută sub numele de „Clanul Sportivilor”, ar fi săvârșit mai multe furturi cu prejudicii mari și în bandă organizată pe teritoriul Elveției.

Pentru a se sustrage de la măsurile preventive instituite împotriva lor, ar fi coordonat și organizat împreună cu ceilalți 5 membri ai grupării, repatrierea lor și a unui copil minor în țară, în mai multe etape, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, în scopul îngreunării cercetărilor și tragerii acestora la răspundere penală pentru faptele comise în străinătate.

În cauză, au fost desfășurate 3 percheziții domiciliare, una în București și două pe raza județului Arad, fiind puse în executare 7 mandate de aducere, 2 în București, 4 în județul Arad și unul în municipiul Constanța.

Două persoane din București, două din Ineu (județul Arad) și una din Constanța au fost conduse la audieri, urmând a fi dispuse măsuri legale.

Activitățile au beneficiat de sprijinul al polițiștilor de investigații criminale din Constanța și D.G.P.M.B. – Serviciului Grupări Infracționale Violente și al celor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Arad.



 

Categorie: Știri
Etichete: DIICOT Arad, Elvetia, fizidean ioan vivi, Ineu, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
Jandarmii de la Sebiș au prins trei HOȚI DE LEMNE din Vârfurile care furau… ca-n „Codrii Iancului” din Hălmagiu
Articolul următor
APPLE se așteaptă la vânzări de peste 100 de milioane de iPhone 12 în 2020

12 comentarii. Leave new

  • Daca nu ne dati nume, e ca si cand Angelina Jolie ar fi fost gang-bang’uita de toata redactia fara un mp4. scurt macar. Pff..vorba intelectualilor 😉

    Răspunde
  • Bravo Critic Arad,asta da articol detaliat,tot respectul,asa se face un articol,cu detalii de la A la Z

    Răspunde
  • Lucică te felicit pentru articol!

    Răspunde
  • De ce este din nou afisat numele „Fizidean”? Ce legătură mai are el acum? El este condamnat și își ispășește pedeapsa RECUNOSCUTĂ. De ce se tot leaga lumea de numele lui? De ce nu îl lăsați în plata Domnului? Vă faceți spate si rating pe numele lui? Referiți-vă atric la persoanele aflate in cauză și atât! El si Beinur nu aveau ce căuta in articolul acesta!

    Răspunde
  • Dacă Perva si Marius is interlopi eu is șeful șmecherilor de pe vest……..o dati in bărci nebunilor,nu mai aveti de lucru?!? Stati pe brânci…lăsați oamenii sa isi vada de viata lor….vine randul altora !

    Răspunde
  • Domnilor ,Danut Perva a fost cineva cu ani in urma dar acum sincer nu cred ca este impplicat in schimb Ilitoiu sageata interlopilor 90%are dea face cu treaba la care va referiti si sa nu uitam cine vindea droage si tigari prin ineu,perva sau ilitoiu?

    Răspunde
  • Ce iti mai place sa sugi pula sugator de pule ce esti tu fizi frizeru pisat cu sana atita sa stai la bulau pina ma fac eu calugar rasa mati de pichinez

    Răspunde
  • Bă, Fizi ăla și-a recunoscut fapta. Nu are nici un 16 la dosar. Perva ăla e oală spartă și îl cunoaște toată lumea. Ilițoiu ăla la fel. Ei toți și-au făcut soate și au cunoscut lume pe spatele lu Fizi. Perva cunoaște lume prin Fizidean, bă. Nu îl mai băgați țap ispășitor ca nu are și nu a avut nici un avantaj la pedeapsă. Ei singuri s-au prăduit, ca sunt niște incapabili. Mai lasați lumea sa doarmă liniștită. Publicați doar ceea ce e corect!

    Răspunde
  • Domnule ziarist Radu Pandelea, in articolul scris de dumneavoastra mai sus apare citez : Toti cei 7 ( doi aradeni din Ineu, doi bucuresteni si un constantean ) …. Nedumedirea mea este : cati inculpati au fost de fapt, pentru ca din calculul meu reies doar 5 ???!!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

UAV
ULTIMELE ȘTIRI

Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a furat gențile unor angajați din Gara Arad

0
Fapta a fost sesizată miercuri, 2 septembrie 2026, la Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad. Bărbatul în vârstă de 32 de ani, originar din județul Timiș, a sustras genți cu bani, acte și carduri bancare aparținând unor angajați din Gara Arad. Polițiștii l-au identificat rapid, iar în noaptea de miercuri spre joi acesta a fost depistat și prins în cartierul Grădiște din municipiu. Prejudiciu recuperat și reținere Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar prejudiciul total, de aproximativ 1.300 de lei, a fost recuperat. Cercetările continuă într-un dosar penal întocmit pentru furt și efectuarea de operațiuni financiare în…

CET HIDROCARBURI – preluată ostil de ARAD ENERGY | Membrii Consiliului de Administrație al CET H și-au dat demisia în bloc

0
Din această iarnă, serviciul de termoficare din municipiu va fi gestionat de noua societate înființată de primărie. Consilierii locali au avut pe ordinea de zi a ședinței de joi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare în municipiu. Proiectul de hotărâre nu a fost însă adoptat, din lipsă de majoritate de voturi. Astfel, a fost repus pe ordinea de zi a ședinței programate pentru vineri, 4 septembrie.  Contractul cu CET Hidrocarburi încetează oficial în 15 septembrie, însă societatea va continua să asigure serviciul în perioada de tranziție, cel târziu până la 31 octombrie. În acest…

DOCUMENTE Denis Borz vs. Primăria Livada – un caz demn de analele psihiatriei judiciare | Hărțuit de fiul vitreg, Adrian Țolea explică tot contextul într-o conferință de presă | Înregistrare integrală

0
 Adrian Țolea, primarul comunei Livada, a susținut miercuri, 2 septembrie, o conferință de presă cu tema „Clarificări privind situațiile conflictuale la care sunt supuși Primăria și Consiliul Local Livada, precum și subsemnatul, de către fiul meu vitreg” – conform propriei sale formulări. Convocat pentru ora 12:00 la Cafeneaua „Joy`s”, evenimentul – destul de neobișnuit  (din păcate…), deci remarcabil în relația politicieni acuzați – mass-media – a fost transmis live pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Livada. și înregistrat video de jurnaliștii prezenți. Binecunoscut de majoritatea arădenilor, mediatizat inclusiv la nivel național (penibil, ce-i drept – fără măcar contactarea telefonică…

Actualizare 1 Pacienții de la Psihiatria de pe „Cicio-Pop” – mutați din cauza ploșnițelor care au invadat clădirea

0
Spitalul Județean Arad confirmă suspendarea activității medicale la Secția de Psihiatrie de pe str. Ștefan Cicio-Pop și transferul pacienților în alte unități medicale de profil. Conform reprezentanților Spitalului Județean Arad, suspendarea activității se aplică în perioada 4-9 septembrie în vederea efectuării unor lucrări de reparații și igienizare, precum și a procedurilor de dezinsecție și dezinfecție în toate spațiile medicale. Se vor repara și zugrăvi pereții și tavanele și se va interveni la pardoseală, atât în spațiile medicale, cât și pe holuri. Începând din data de 10 septembrie activitatea medicală va fi reluată, însă vor continua lucrările de reparații și igienizare…

Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad anunță noi numere de telefon pentru cititori

0
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad pune la dispoziția cititorilor noi numere de telefon pentru contactarea secțiilor bibliotecii, inclusiv pentru prelungirea perioadei de împrumut a cărților.  Cititorii pot solicita prelungirea perioadei de împrumut contactând direct secția la care au fost împrumutate cărțile:   Secția Împrumut Carte pentru Copii: 0787 667 392;  Secția Împrumut Carte pentru Adulți: 0787 331 362; Secția de Arte: 0787 342 627. Prin aceste noi numere de telefon, Biblioteca arădeană își dorește să fie mai aproape de cititori și să le ofere un acces cât mai simplu și rapid la serviciile sale. Prelungirea perioadei de împrumut se realizează…

Tarife mai mari pentru permise și înmatriculări auto din 15 septembrie 2026

0
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări anunță că începând cu data de 15.09.2026, se vor aplica tarifele actualizate pentru emiterea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie. Acestea vor fi următoarele: permis de conducere – 139 lei; certificat de înmatriculare – 76 lei; autorizație de circulație provizorie – 25 lei. Tarifele aferente documentelor de mai sus, precum și cele aferente plăcilor cu număr de înmatriculare, pot fi achitate inclusiv prin intermediul stațiilor de plată SelfPay sau prin intermediul platformei ghiseul.ro. În ceea ce privește plățile efectuate anterior datei de 15.09.2026, se vor avea…
Revolut
DE LA ACELAȘI AUTOR

ACTUALIZARE | Un fel de happy-end la filmul cu „proștii de la Kilometrul 0”: polițistul local Țigu necesită o zi-două de revenire, iar Ursu un curs aprofundat de gestionare a propriilor probleme

4 comentarii
TITLUL INȚIAL | Polițistul local Cristian Milorad ȚIGU a încălcat porunca ardelenească „cu Ursu nu te pui”. A ajuns la spital, iar Ursu în arest ! O știre care ne zguduie mai mult de râs decât din punct de vedere socio-penal… încă o anecdotă care face ca bancurile cu polițiști locali să pară de un realism de-a dreptul cinic îl are ca protagonist pe mai vechea noastră „parte vătămată” Cristian-Milorad ȚIGU a cărui dimineață de duminică a reprezentat un nou capitol repetitiv din cariera lui… care pare că-și autoplagiază prostiile cu o consecvență demnă de un serial de comedie scris…

Un scandal epic în Primăria comunei Livada a culminat cu o tentativă de furt a unui document administrativ, loviri, alte violențe și fugă de la locul faptei

4 comentarii
Primăria comunei Livada este într-un „tămbălău continuu”, imposibil de gestionat de primarul Adrian Țolea care este prins între demintatea publică pe care o ocupă și… familie, autorul de facto al unor manifestări la limita dintre sfidare, hărțuire și șantaj (nu doar) sentimental fiind Denis Robert Borz., fiul vitreg al primarului. Pe rețelele sociale puteți urmări derularea acestui scandal care a ajuns și în instanțele de judecată – nu mai puțin de șase dosare fiind pe rol – acuzațiile vehiculate fiind respinse de judecători. Totul a culminat astăzi, când („ca de obicei”), Denis, nemulțumit din motive pe care le vor elucida…

O poveste de cartier încheiată tragic | Arădeanul Tavi Teiceanu, cunoscut ca „băiat cu caracter” în mediile interlope, s-a sinucis aruncându-se de la un etaj superior al unui hotel din Barcelona într-o piscină goală

0
Trupul neînsuflețit al lui Octavian Teiceanu (41 de ani), un băiețaș cunoscut în special în lumea interlopă arădeană ca „generos și de caracter” în pofida activității sale infracționale, este depus la Casa funerară Kuki de pe „Cocorilor”, după ce a fost transportat din Barcelona (Spania) unde – fără vreo explicație cât-de-cât coerentă – s-a sinucis în ziua, 17 ianuarie, aruncându-se în piscina goală de la un etaj superior al hotelului unde avusese o întâlnire cu un partener.  Fotografiile primite de la un cititor surprind momentul în care trupul arădeanului a fost preluat de autoritățile spaniole: Fratele său, Adi Teiceanu, a…

Underground Pulp Fiction | Trei bețivi din Șilindia i-au făcut pe Kusturica și Tarantino să pară niște amatori într-ale filmelor cu tâmpiți memorabili

0
Trei bețivi să întâlniră… cum ar veni „cu prilejul Sfintelor Sărbători”, imediat după mahmureala de Sfântul Nicolae și, cum la Șilindia (ca-n mai toate comunele și satele dimprejur) trendul majoritar în lifestyle e să v-adunați 2-3 tovarăși și să vă faceți muci la unul dintre voi acasă – pentru că birtul nu mai e ce-a fost demult… orice casă-i un birt și nu-i nicăieri ca acasă, în birtul tău – așa se sfătuiră… că mai bine nu se sfătuiau! Până după Ziua lui Eminescu, când urmau să meargă la lucru (sau nu) mai era o veșnicie presărată cu chefuri după…

Pe principiul „cadourile nu se anchetează”… avem și-un Moș Crăciun hobanat

1 comentariu
„Așa cum a promis” (neprecizând „în care și cât decembrie”), Călin Bibarț a deschis de unul singur podul hobanat (mă rog, cu Moș Crăciun șofer de autobuz și Cristi videograf… deci singur) –  „cadoul său de Crăciun pentru arădeni” pe care (cei mai) mulți îl consideră un mișto colectiv, venit din partea unui pădurar singuratic conjunctural primar și specialist în poduri. Fanii lui Bibi (postarea, la ora la am redactat acest eveniment istoric pentru Arad, avea 1,5 k like-uri, 142 love, 8 „ai grijă”, 3 wow-uri, un singur haha și niciun hate, 302 share-uri și 279 de comentarii) jubilează… îi…

ACTUALIZARE | Ovidiu „Suliță” Orădan – plasat sub control judiciar 60 de zile

3 comentarii
ACTUALIZARE, ora 15.00 |  Patronul firmei de transport SULL TRANS a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Acesta este acuzat că a amenințat cu moartea un fost angajat și i-a lovit piciorul cu ușa de la un camion, cauzându-i leziuni care au necesitat 10-12 zile îngrijiri medico-legale. Agresiunea ar fi avut loc la începutul lunii noiembrie, în zona unei spălătorii auto din Zădăreni. Descrierea faptelor conform procurorilor „Prin ordonanța din data de 09.12.2025 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul O.O.I., în vârstă de 43 ani,…
Salon Marem
Articolul următor APPLE se așteaptă la vânzări de peste 100 de milioane de iPhone 12 în 2020 Apasă aici pentru a citi
Secret Link