Mai dorm şi eu, ca tot omul. Din când în când, am şi coşmaruri. Unele sunt recurente. Adică, apare mătuşă-mea din morţi, ca să ne mai toace zilele cu ţăcăneala ei, sau vine enelul (stai, că ăla nu-i vis, de fapt), sau câştigă iar brădeanul, şi leru-i ler. Deci, nu duc lipsă de bau bau. Dar acum, acum subconştientul meu, în inconştienţa sa, a sărit calul. Aşa că am visat că eram în centrul oraşului, în sala aia din primărie, cea mare, nu ştiu cum îi spune, cu balconul de unde poate râde Valdemort la cetăţeni, pe sistemul „Iar vă fac, fraierilor”, ei bine, acolo era plin de oameni care dansau. Iar eu valsam cu Adrian Wiener.
M-am trezit în spume. Ce-i cu mine? Cum pot visa aşa ceva? Ce însemnează, vorba lui Caragiale, acest vis? Am stat, la o cană mare de cafea, să încerc a elucida acest mister dansat. Eu nu îl cunosc pe Adrian Wiener. Dar îl văd pe Facebook. Are nouă postări ale domniei sale. Şi o poză de profil. E un bărbat arătos. De aia am visat, oare, că dansam? Dar mănânc îngheţata normal, nu îmi împing capul în cornet. Ca urmare, nu e asta. Ce să fie? Să fie o premoniţie? Oricum am sta şi am cugeta, dacă nu dispar fizic toţi ceilalţi candidaţi (în afară de Florin Truţ, evident), domnul Wiener nu ajunge primar. S-ar putea chiar să iasă pe locul doi, candidând singur. Nu, sigur nu e nici asta.
Am aprins un trabuc, asta mă linişteşte şi mă ajută la meditaţii mai mult sau mai puţin transcendentale, şi atunci mi-am dat seama. Citisem cele nouă postări ale candidatului M10. cu nouă mai mult decât era necesar. Stilul acela, atât de alambicat, care îmi aduce aminte de francofonia domnului Petre Roman în anii 90, de sinergia faptelor şi meandrele concretului, marcă înregistrată Iliescu. Adrian, sau Adi, cum îi spunea prietenul Nicu, omoară subtil. Îţi intră în cap cu cuvinte imposibil de pronunţat, şi îţi mănâncă neuronul pe dinăuntru. Totul ambalat într-un stil care mă duce cu gândul la un filosof care se pişă în chiuvetă, după o disertaţie despre eludarea iezuită a filosofiei cathare şi post-bogumile, în zona Languedoc. Pam pam. Deci, concepte, interminabile disecţii terminologice, cosmogonii şi structuri semiotice paralele, of, demiurgii ăştia, veniţi pe pluta Monicăi Macovei, oamenii ăştia mult prea citiţi, care îmi intră în vise şi le violează ca, mai apoi, când sunt treaz lacrimă, să îmi planteze planturoase elucubraţii…na, că mă ia şi pe mine.
Sunt de acord cu aserţiunea de acum câteva zile a candidatului care îmi bântuie visele. E adevărat, o mare parte din electorat e mai încet la minte (altfel nu l-ar fi reales pe Gogu), dar sunt şi de ăia care mai gândesc. Şi da, e foarte adevărat, e foarte multă violenţă, şi impostură, şi dorinţă de afirmare călcând cadavre şi principii. Dar, dacă e atât de rău, de ce vreţi să fiţi conducătorul acestor oameni? Şi, dacă vorbim despre principii, faptul că înjuraţi stânga după ce făceaţi schimburi de salivă cu ea, acum nu foarte mult timp, ei, asta ce ne spune? Mica Vienă a devenit foarte mica Wienă.
Şi uite aşa, cum scriu, Adrian postează din nou. De data asta, e melancolic. Parcă şi aud un cvartet de, mă scuzaţi, coarde, poate concertul nr. 5 de Henry Purcell.
Nu o să mai dorm niciodată.
2 comentarii. Leave new
Demential! Dupa ce l-am citit,am intrat la banca sa platesc rata si nu ma mai opream din ras. Cred ca functionara s-a mirat maxim,sa mai fie cineva care sa rada cand le plateste dobanzi si comisioane. Vorba aia din reclama: Viata exista in adevaratul sens al existentei sale !
Bravo Basul da in ei de sa le crape obrazul ala gros….pe care nu mai poți sa il tai nici cu bisturiul …..