Acest exerciţiu de scriere trebuia să se numească altfel. Trebuia să îi spun „Colectiv, un an. OK, şi ce-i cu asta?”, dar mi-e că, după cum am văzut în atâtea rânduri, aş putea fi înţeles greşit, şi pus la un alt stâlp al infamiei, trecând rapid de la cinic la nesimţit. Cu toate astea, starea mea de spirit legată de ceea ce s-a întâmplat în ultimul an, nu s-a îmbunătăţit. Deoarece nu s-a schimbat nimic. Nimic esenţial.
Nenorocirea de acum un an era menită a fi un catalizator. Genul ăsta de dezastru se întâmplă oarecum rar, şi are tendinţa de a modifica lucrurile până la măduvă. Dar, dacă să o luăm logic, ce s-a schimbat? Pentru că singura modificare majoră este Gabriel Oprea. Iar faptul că am scăpat de general nu mă face să dorm mai bine, nici pe mine, nici pe alţii. Probabil doar Gabi Oprea doarme mult mai rău, şi mult mai puţin. Că în rest, l-am schimbat pe Ponta cu Cioloş (schimbat e mult spus, pentru că a plecat el singur, dând dovadă, dacă nu de decenţă politică şi umană, măcar de un ascuţit simţ politic, chestie rară pe meleagurile astea). Dar, în rest, vorba regretatului Marin, canci.
S-au dat mult mai multe amenzi, mai ales barurilor mici, cu patroni care nu aveau disponinilitatea financiară de a muta legea după cum vor muşchii lor. S-a grăbit adoptarea unei legi împotriva fumatului, cu multe hibe, care generează şi mai multe abuzuri şi, bineînţeles, şi mai multe amenzi. Mai departe. Au ieşit mulţi tineri, ca să protesteze, şi au dus-o chiar mai mult, temporal vorbind, decât aş fi crezut. Voiau să schimbe sistemul, cel puţin o parte dintre ei, şi cel puţin o parte din el. Li s-au servit, în schimb, discursuri peste discursuri, cum că sistemul e bun, are nevoie doar de mici ajustări, de aia vin tehnocraţii şi pun ei mâna pe sapă şi lopată şi schimbă ei acolo unde trebuie, că ei ştiu, sunt şcoliţi prin ţări străine, unde oamenii ard mai greu la concerte.
Apoi a venit faza cu spitalele, şi arşii, şi zecile de morţi, şi ni s-a ascuns adevărul, adevărul acela năucitor şi murdar, că de fapt spitalul, care trebuia să vindece, ucidea. Iar povestea aia cu reforma sănătăţii, esenţială pentru ţara asta, a rămas aceeaşi poveste fără prinţi şi prinţese, doar cu balauri şi căpcăuni şi tot felul de bacterii ucigaşe şi infecţii intraspitaliceşti. Ne-am plâns morţii, i-am înjurat printre dinţi pe cei care ne-au minţit şi ne-au omorât tinerii, şi tot ce s-a întâmplat a fost începerea unei campanii furibunde împotriva tuturor medicilor, la grămadă, să nu vedem cum spitalele se prăbuşesc peste pacienţii care nu primesc un calmant acătării, că nu-s bani. Lasă că sunt pentru toate investiţiile faraonice ale bisericii, că poate face doamne doamne un miracol şi se repară sistemul medical.
Şi-acum, vom vedea comemorări, şi nu e asta grozăvia, dar vom vedea asasinii dând cu texte de căcat pe la televiziuni, prin presă şi pe aiurea, coroane de flori, poza cu lumânarea pe toate conturile de facebook, şi toată ipocrizia aia, ieşind prin toţi porii, vom vedea câţiva tineri furioşi, nişte amenzi în plus, vreo doi doctori reţinuţi pentru şpagă sau malpraxis, şi vom zice ura, am învins, sistemul s-a curăţat. Măcar până la următorul dezastru.
Tragedia din Colectiv trebuia să ne adune şi să ne trezească. Să schimbăm cu adevărat ceva. Dar, ca de atâtea ori, am ales să mergem mai departe, cu obrazul plin de lacrimi şi scuipat, aşteptând să treacă şi comemorarea asta pentru că, înainte de toate, suntem români, iar tragismul superficial e unul din atuurile noastre de a-i supravieţui, în genunchi, istoriei.
