Citesc comentariile la anunţul retragerii lui Dan Cancel din cursă și nu pot să nu mă minunez de nivelul de mârlănie al postacilor penelişti sau aiurofobi. Bucuria asta, nedisimulată, la un gest absolut logic, mai ales cunoscând foarte bine circumstanţele acestei retrageri, îmi provoacă greaţa. Să o luăm cu începutul. Dan Cancel a fost primul care şi-a anunţat intenţia de a candida. Baza lui de votanţi e constituită din oameni ai cifrelor, ştiţi, din aceia care râd la glume cu nivel de impozitare, poştaşi şi alte câteva categorii aşa zis tehnice. Cancel nu este ceea ce numim un candidat tipic. Are carisma unui contabil şi căldura unei frapiere. Dar era cel mai în măsură să candideze, din punct de vedere al cunoştinţelor în administraţie. Cariera lui este impecabilă. A fost cel mai tânăr şef al Gărzii Financiare din România şi unul dintre cei mai eficienţi. Pe de altă parte, este de o inflexibilitate absolut înfiorătoare, şi asta l-a costat candidatura. Eventualilor sponsori de campanie nu le surâde o astfel de figură. Un primar cu care nu poţi „discuta” nu este un primar. Este un aproape primar.
În trei luni de zile, lui Dan Cancel i s-au aruncat în spate clasicele acuze, cum că ar fi omul lui Falcă. La nesfârşit. I s-a promis sprijin din toate părţile, sprijin pe care nu l-a primit. Gestul său de acum e de o logică rece, fără emoţii pozitive sau negative. Doar este. Pun pariu că a fost greu. Neimplicaţii, cei care îl înjură în şoaptă pe Falcă, cum îl înjurau în şoaptă şi pe Năstase, Crăciun şi pe toţi ceilalţi, lătrând în gura mare cât de minunat e totul, deci laşii ăştia vor face mişto. Unii dintre ei au şi început. Prin retragerea sa, Dan Cancel dă tonul unei mişcări de împuţinare a candidaţilor care, dintr-un motiv sau altul, au şanse mici. E un lucru absolut normal în orice proces electoral din orice democraţie normală. Deci nu levantină, ca a noastră, în care orgoliul şi interesul personal primează în faţa chestiunilor cu adevărat importante. De aceea şi tonul meu, nu neapărat mai blând, dar cu un anume respect, o anume simpatie pentru cineva care nu e neapărat simpatic. Dar a dovedit că poate încasa, şi poate merge mai departe. Aşa că lăsând orice glumă la o parte, respect, Dane ! Şi, dacă aveţi o problemă cu asta, scrieţi-o pe o hârtie A4 (nu Audi), faceţi-o sul şi băgaţi-o, adânc, în propriul cur. Să vă fie de bine.
