Deci ieri, pe vremea aia cumplită, cu o răceală cruntă pe mine, şi îndopat bine cu un cocktail de codeină, pseudoefedrină şi ibuprofen, am purces către Expo, să văd alegerile din PNL. În fapt, simulacrul numit realegerea lui Don Teflon. Mergeam cu acelaşi elan cu care am făcut sex prima oară, ştiind că rezultatul va fi dezamăgitor, dar neştiind cât de mult. Era o tânără din Curtici, îmi amintesc bine momentul, băusem amândoi vin, eu ca să îmi fac curaj, ea ca să mă vadă mai arătos, iar efectul imediat a constat în înroşirea nasului domnişoarei, de n-am mai ştiut dacă făceam sex cu renul Rudolf sau cu clovnul din IT. Oh, minunate amintiri, cât de mult le preţuim când începem să îmbătrânim…
Dar, revenind la momentul zero, atenţie, nu-i spun zero barat, nu suntem în nici o campanie, nu, e doar momentul zero, cel al unei săli aproximativ pline, cam o treime din ce poate aduna Remeţan într-o joi, pe lună plină, o sală unde unde sentimentul de nervozitate al sălii era la o concurenţă strânsă cu cel de dezgust şi cel de jenă. Totuşi, mai uşor cu jena, suntem în definitiv aici, urmaşi direcţi ai lui Traian. Cum care Traian? Acela care şi-a luat rămas bun de la PD-L, lăsându-l liber să îşi urmeze chemarea, şi anume distrugerea PNL. Pentru că asta am văzut acolo, dar până atunci, hai să vedem pe cine am pus ochii.
Păi, bineînţeles, strategul. Unicul. El însuşi, cu mişcări ample, cu zâmbet de părinte autoritar, cu dantura imaculată, pielea feţei întinsă mai ceva decât fundul unui bebeluş, cu ochii aceia sfredelitori, vorbind despre…fericire. Bine, după ce a dat-o cu adevărata dreaptă, cu cinstea, cu morala şi cu proverbiala bunătate cu cei care nu o merită. Faza cu fericirea, adică discursul doi, aia m-a zăpăcit. A-l auzi pe Gheoprghe Falcă vorbind despre fericire, fie ea şi consecinţă genetică, e ca şi cum l-ai auzi pe Pol Pot discutând despre beneficiile ceaiului de muşeţel. A fost un moment deschizător, dacă nu de ochi, măcar de conserve.
Aş vrea să spun câte ceva şi despre celelalte discursuri, dar nu prea multe, deoarece, chiar dacă au fost diferite, au fost extrem de asemănătoare. Conţinutul era oarecum acelaşi, dar îmbrăcat diferit, ca şi sacourile acelea, ce pot fi purtate pe ambele părţi, în funcţie de moment şi purtător, ba mai poţi să le detaşezi şi mânecile, devenind astfel un fel de vestă, bună atât la petrecerea firmei, cât şi la pescuit la copcă. O diferenţă notabilă a fost însă discursul tânărului deputat Glad Varga, neobişnuit de vivace pentru un moment atât de mortuar. Asta aduce şi întrebarea numărul doi: cât de nepopular este Glad în rândurile proprie-i formaţiuni dacă, ca şi deputat, este pus în rândul doi? Pebtru că, pe primul rând, se aflau Ctitorul, Iustin, degrabă declamator al propriei fericiri, Gianina, posesoare a unui discurs despre loialitate şi a unor ghetuţe foarte frumoase, Sergiu, într-un costum cabrat, care lăsa să se vadă atât caracterul puternic al posesorului, cât şi cheiţa cu motive naţionale, aflată undeva în spate, între a patra şi a cincea vertebră. Era şi Claudia Boghicevici, cu un ştreang galben atârnându-i şic şi neglijent pe umeri. Călin Bibarţ, cu un aer de misionar iezuit în haine civile, cu privirea aceea de pronaos, undeva între un El Greco târziu şi o Maica Tereza proaspăt sosită în Calcutta. Faţă în faţă cu Don Teflon, cu un fular care-i venea bini, bini di tăt, Ovidiu Moşneag, lângă Corina Crişan, care lua pulsul evenimentului. Şi în lateral, în dreapta sau extrema stângă, în funcţie de privitor, eternul şi fascinantul Bogdan Noghiu, în tot şi-n toate.
Votarea mi-a adus aminte de toate plenarele pe care le văzusem şi revăzusem. O adunare aiurea, care nu îşi avea locul şi rostul, e ca un chef surpriză de care ştie sărbătoritul. Aşa am crezut. Apoi, am primit rezultatele. Pe mail. Şi mi-am dat seama. toţi cei aleşi la conducerea PNL sunt din PDL. Cu excepţia lui Bâlcea, dar el e mai pedelist acum decât au fost Feieş şi Crişan vreodată, luaţi împreună, apoi separat. Şi m-am prins. Nu am fost la nunta cu dar a lui Gheorghe Falcu cu preşedenţia organizaţiei, ci la vesela slujbă de îngropăciune a Partidului Naţional Liberal.
Şi toate astea s-au întâmplat de ziua lui Hitler. Felicitări organizatorilor.
3 comentarii. Leave new
extraordinar text
Ai inceput cu scuze. Te-ai scuzat ca scrii articolul. Ai facut si o referire la un eveniment plin de gingasie mitocaneaca care intentiona sa scoata in evidenta faptul ca ai fost si tu un copil normal cu relatii firesti. Vad ca nu reusesti sa descrii un eveniment decat prin raportare la centrul pamantului, care intamplator si transcendent nu este un reper geografic sau astrologic/fizic ci propria ta fiinta (aici isi are locul o mica autoridicularizare asa, pentru transmiterea ideii de modestie, care te caracterizeaza pe tine si pe toti marii ganditori de la Hamangia).
Nici pe partea de continut nu stai foarte bine fiindca, in lipsa unui proiect, a unei campanii de presa, nu reusesti sa ataci esenta: Ton Teflon nu are contracandidat fiindca sistemul corupt de organizare a partidelor face sa aiba acces la pozitii de vizibilitate in mass-media, doar a sociopatilor, inavutitilor, frustratilor si lingailor (vezi Bilci Sergiu de la PNL si restul de la PDL).
Ce stomac au aradenii si cat sunt prinsi in capacana imposturii escrocilor din politica, adica si din presa!
Chestiunea aceasta cu realegera devenit pentru noi românii de după 1965 o treabă extrem de nepopulară, ba dimpotrivă, chiar greu de digerat, indiferent cine ar fi personajul reales. Dacă se întâmplă ca acesta să fie unul de teapa celui menționat în articol atunci mizeria crește exponențial. Mai spune că vrea să umble pe un drum nou. Care nu este altceva decât cotidianul județului Brașov sau al regiunii Stalin pentru cei mai demult născuți.
În final va trebui într-un fel să ne dumirim cine pe cine a plombat. Sau cine e plomba? CĂ fuziune nu e. Doar s-a polizat oleacă locul de nește Ludovici cu nește orbani și cu blagoslovenia unuia s-a făcut boghiceveala în așa fel încât să știe tot românul că la Arad Cristina e de genul care vrea el. Că tot nu contează. Hai pa. ȘI merețiînvârtindu-vă. Pe floaișter.