Universitatea din Texas SUA a autorizat miercuri studenţii să poarte arme la cursuri, conducerea instituţiei de învăţământ aderând astfel la un proiect de lege adoptat de către aleşii locali – ne face cunoscut Mediafax, citând Agence France-Presse.
Surpriză? Şoc? Nici vorbă ! USA, aşa cum ştim, e ţara tuturor posibilităţilor…
Fiind democraţie, libertate de expresie, e normal să fie supusă dezbaterii orice iniţiativă. Au apărut deja comentarii privind oportunitatea acestei forme de apărare personală şi, de ce nu, chiar colectivă. Eu spun că poate fi practică și utilă în acest mediu. Şi apoi, să nu uităm precedentul! „În 1966, Universitatea din Texas a fost teatrul primului atac armat în masă produs într-un campus universitar, un fost puşcaş marin împuşcând mortal la vremea respectivă 14 persoane” – se amintea în expunerea de motive pentru admiterea înarmării noilor forţe armate universitare.
Mă miră faptul că şi în rândul comunităţii universitare sunt unii opozanţi sau care pun la îndoială eficacitatea inovaţiei academice. „Nu cred că pistoalele au ce căuta într-un campus universitar, deci această decizie a fost cea mai mare problemă a preşedinţiei mele de până acum”, a declarat Gregory Fenves, preşedintele instituţiei.
Îndoiala domnului Gregory Fenves are ceva suport, zic eu, privind eficacitatea metodei. Să vizualizăm un scenariu posibil. Un conferenţiar într-un amfiteatru cu 80 de studenţi abordează tema : Islamul politic şi democraţia. E temă de actualitate doar! Mulţi o dezbat, o răsucesc pe toate laturile şi nu se compatibilizează.
Un student texan musulman din rândul 20 al amfiteatrului, când profesorul insista şi pronunţa verdictul, că cele două modele de societate sunt incompatibile, Ali, calm, scoate de sub hijab-ul lui imaculat, un pistolul, îl îndreaptă spre profesor şi cu o voce acută, iritată, îl somează!
– Vă rog domnule profesor să vă retrageţi cuvintele!
Sala, devenită câmp tactic, câteva clipe e mută! Nici un zgomot, nici o voce, mormânt. Şi, ca la o comandă nevăzută, cineva neidentificat strigă:
– Teroriştii ! Teroriştii !
Profesorul aude, intră sub catedră, dar din arma studentului în hijab plecă glonţul! Şi în următoarea miimea de secundă, din cele 80 de pistoale din dotarea studenţilor, pardon 79, trag asupra teroristului. Aproape imperceptibil, în vacarmul creat, se aude o voce abia desluşită : Allah Akbar!
Profesorul scapă cu o plagă superficială.
O comisie a Congresului USA analizează evenimentul, sunt audiaţi şeful FBI, Şeriful Texasului, constatând că victimele colaterale, cei 6 studenţi ucişi, care erau în apropierea teroristului, s-au datorat lipsei de antrenament în poligon. Gravă, este considerată lacuna instructorilor, care nu au exersat tragerile la ţinta nr.10 – corpul uman, partajată în „părţi vitale”, părţi care, obligatoriu, trebuiau evitate la tragere.
Ziceam, de scenariu… este finalizat pozitiv cu uciderea teroristului. Putem aprecia acţiunea antiteroristă Politically corect, scopul a fost atins : anihilarea teroristului. Pierderile colaterale sunt inerente.
Aş pleda chiar pentru oportunitatea înarmării colegiilor americane. Desigur, doar elevii trecuţi de 18 ani. Pot să justific, chiar să probez utilitatea. Care ar fi fost rezultatul atacurilor asupra comunităţilor, fie şi colegii, dacă tinerii ar fi fost înarmaţi?
Fapte:
În iunie 2015 un atacator a intrat într-o biserică din Charleston şi a ucis nouă credincioşi; la colegiul din statul Oregon – SUA, în octombrie 2015, un tânăr de 20 de ani, a ucis 15 persoane iar 20 au fost rănite; în 12 iunie 2016 un bărbat, de origine afgană, a intrat într-un club din Orlando – Florida şi a ucis 50 de persoane, şi tot atâtea au fost rănite. Ultimul atac pe care îl ştiu, în 25 iulie a.c. , atunci când persoane necunoscute au atacat cu focuri de armă la clubul din Fort Myers – Florida, unde se sărbătorea „Noaptea adolescentului”, ucigând două persoane și rănind 17.
Acum, pot eu să-i sugerez Congresului să dea arme la preoţi, la enoriaşi, la tinerii din cluburi, la elevi? Şi dacă ar auzi de propunerea mea, sigur o firmă de lobby a vânzătorilor de arme ar prelua ideea, m-ar sponsoriza să pledez pentru necesitatea înarmării „întregului popor” american, doar astfel va fi în siguranţă.
Am dubii asupra siguranţei persoanei în USA, mai ales vizualizând o statistică a criminalităţii elaborată de ei, ce pare semnificativă. E drept, din anul 2013, dar e edificatoare: rata criminalității la 100.000 locuitori: omucidere- 4,5%; răpiri cu violenţă- 26,9%; jafuri- 112,9%. Și am citat doar infracţiunile cu violenţă criminală.
Dacă e să o luăm aritmetic, în ţară căreia i se spune „Jandarmul Mondial”, liderul producţiei şi comerţului cu arme, multe defensive desigur, la 100.000 de locuitori, 4500 persoane sunt victime ale unor ucigaşi, majoritatea cu arme de foc.
Acum, spre sfârşit, mă raliez părerii Preşedintelui USA, Barack Hussein Obama,
care după incidentul de la Casa Albă, din 20 mai a.c., când noaptea, un individ înarmat, a forţat penetrarea sistemului de securitate, fiind împuşcat de Secret Service – care spunea la un serviciu memorial recent, pentru cinci ofițeri de poliție împușcaţi în Dallas: „ … am cerut în mod repetat republicanilor să realizeze costul pentru societate a opoziției lor față de controlul armelor de foc și a cheltuielilor pentru sănătate mintală si tratament medicamentos”.
Opinia mea, care sper să conteze, ca şi a contemporanului meu Obama, este pentru reglementarea strictă a accesului persoanei private la folosirea armelor de foc. Este un mare pericol dacă la arme ajunge orice dement, care poate să ucidă, fie din ură sau iresponsabilitate, motivat de convingeri religioase ori de răzbunare.
Asemenea curiozităţi pentru noi europenii, ca cea transmisă de France Presse, ni se par inepţii sociale și legislative , deşi mulți alţii le consideră modalităţi de apărare, folosite şi de străbunii lor când ocupau cu puşca pământurile indienilor.
Concluzia personală este că, civilizaţia şi cultura europeană pătrund mai greu pe alte continente…aproape la fel de greu pe cum putem înțelege și accepta demersul lui Barack Obama.
- Citește mai multe articole ale autorului – AICI
