Die Iohannis-Bombe explodierte! Er furzte…(Bomba-Iohannis a explodat! A făcut fâsss…)
Motto: „Ce-a ajuns țara asta… dacă până și președintele își caută de lucru <<afară>> ”… (din folclorul miticesc contemporan)
A. „Triunghiul Bermudelor” – Klaus-Vladimir-Donald…
În legendarul și înspăimântătorul triunghi, de obicei, se produc dispariții bizare. În triunghiul nostru (cu „unghiurile” Klaus, Vladimir și Donald) mai degrabă apar lucruri și fapte bizare. Mai precis, „s-a ițit” și al patrulea unghi – Emmanuel! Și atunci, ori aveam de-a face cu un super-triunghi topologic cu patru unghiuri, ori suntem ca în romanul lui A. Dumas – „Cei trei mușchetari”, unde, pe lângă Athos, Porthos, Aramis, mai apare un al patrulea erou, D’Artagnan… Quid pro quo?…
Cam așa ar trebui să înceapă comentariile mele, după ce – în ultimele zile, climatic nebune – am urmărit destul de atent ce „se vorbește pe la colțuri” (vedeți, tot triunghi sau pătrat!) prin această parte de Continent-Europa + „vecinul”- Britain… Chestia e că întotdeauna, într-un fel se vede Europa din perfidul Albion și cu totul altfel se vede Engliterra prin ochii frumoasei prințese feniciene, răpită de Zeus – preschimbat în taur (ați „ghicit”! – e vorba de Europa…). Și mai nou, cu totul și cu totul altfel se vede faimoasa și frumoasa prințesă-Europa de pe malul celălalt al „mocirlei atlantice”, recte Yankee’s Land (sau, preferați Yankee-Stan?…). Pe locuitorii celei din urmă nu-i interesează cum îi vedem noi, europenii: le este suficient cum se văd ei pe ei înșiși…
B. KLAUS: Athos, comte de la Fere, Graf von Hermannstadt…
Secretul lui Polichinelle. Mda, cam așa a apărut auto-numirea sa drept candidat pentru funcția de Secretar General al NATO (nu al P.C.R.!). Zvonacii carpato-danubiano-pontici de multă vreme „cârcoteau”, glosau pe tema asta. De fapt, nu neapărat privind conducerea politică (!) a celei mai puternice alianțe militare din lume; doar legat de ceva „foncție” europeană înaltă – unii vorbeau chiar de președinția Consiliului European (!…)… Nu putea ditamai Șeful de stat să dispară în anonimat după terminarea ultimei legislaturi… legale… De aceea am și ales un motto pe măsură: oricâte bube-n cap le găsim miticilor din Ceauschwitz am Dâmbovitzen, numai de lipsa simțului umorului nu-i putem acuza…
Mușchetarul nostru, precum alter-ego-ul lui din romanul lui Dumas, este un taciturn. Amintiți-vă ce făcu Athos și cu sluga sa Grimaud – aproape că îl dezvățase să vorbească… Nu e rău să fii introvertit, nu e rău să-ți măsori cuvintele cu un cântar farmaceutic, dar nu e tocmai bine să nu excelezi în calitatea de negociator. Nici debordând de limbariță ca tot omul-latino, dar nici ursuz ca unul provenit din cele mai îndepărtate cețuri nordice… Funcția râvnită la NATO cere abilități excepționale de negociere, nu e deloc ușor să faci „pace între dobitoace”, mai ales acum când ursulețul Misha s-a dovedit un ditamai urs Grizzly euro-asiatic. Athos a fost un excelent spadasin; Iohannis este – poate – un bun schior… biciclist… drumeț (mai ales…).
Am urmărit reacția marilor „cancelarii” europene: leul britanic (devenit mai nou, tigru bengal), cocoșul galic (răzbunător pentru umilințele suferite la Kremlin), ciobănescul german (amintindu-și de rădăcinile sale prusace)… toți aceștia, or fi căscat ochii mari, și-or fi dat coate, zâmbind cu condescendență și… atât! Ochii lor erau ațintiți la mustangul din preeriile yankee – oare ce „nechează” acesta?. Concluzia: și-au văzut toți mai departe de treburile lor, căci era deja hotărât: Mark Rutte, răsărit printre polder-ele din Regatul Țărilor de Jos…
Aici, în „vecinătatea” de peste English Channel a Europei, nemaipomenita veste a fost primită cu o indiferență serenă tipic britanică. Englezii au umorul lor (și încă, ce umor turbat!) dar nici măcar la acest capitol nu s-au obosit, nu s-au deranjat. S-a remarcat (la agențiile serioase de știri, nu tabloide) doar faptul că gestul „sinucigaș politic” al liderului germano-daco-tracic nu va face decât să întârzie o numire așteptată, deja rumegată și care nu se face după exhibiționismul „klausian”, ci prin negocieri și consens diplomatic (i.e., 0% opuneri). Să ne fie clar, funcția vânată și de „primul turist” al Românicăi, nu este una militară, ci doar politică, extrem de importantă prin prisma rolului de reprezentare și mediere între berbecii Europei. Partea militară – „partea leului” – revine, comme d’habitude, yankeilor de la Pentagon (doar ei bagă cel mai adânc mâna-n buzunar…).
Se pune totuși întrebarea: ce-i veni „blajinului” și tăcutului Athos, comte de la Fere? Când și cum i „s-a sculat” în zori de zi, pe ne-picurate… ambiția asta? Se știe de „cumpătarea” sa proverbială, de calmul său impenetrabil și mai ales că este ultimul gureș din pleiada noastră de politicieni (și încă un politician „făcut”, nu „născut”…). Logic, oricine se întreabă, mai ales în Românica: cine dracu’ e la spate și „trage sforile”?. Că numai ideea lui Athos nu putea fi. Orgolii? Gârlă! O fi având el păcatele lui, dar nu este un cățălandru cretin care să sară la prima asmuțire… Dar nu-l văd nici de fraier! I.e. să fie instrumentul orb al unor jocuri de culise euro-atlantice. Ce jocuri se fac în spatele său și, mai ales, de către cine?
Am citit și eu „decalogul” tăcutului Graf von Hermannstadt, așa cum a apărut în Politico: dincolo de banalitățile arhicunoscute, vânturate în principiile clasice ale NATO, mie, cel puțin, îmi apare o singură chestie care dă de gândit, la modul foarte serios și explică multe intrigi de la „Marele Stat Major” de la Bruxelles. O singură „chestie” dar cu multiple „rădăcini” și „ramuri”.
(i) Ideea de fond este corectă în sine, dar greu aplicabilă: principalul pericol pentru NATO vine dinspre Est – „crivățul” care bate dinspre stepa rusească s-a intensificat în ultimii doi ani, odată cu agresiunea (nu fără precedent!) a Rusiei asupra Ukrainei. Flancul estic al NATO a devenit cel mai expus. Până acum, doar Mircea Geoană a avut o funcție înaltă, respectiv cea de secretar general adjunct NATO. Țările flancului estic ar fi cele mai îndreptățite la un reprezentant la cel mai înalt nivel. Acesta ar fi argumentul României. Dar mai există: țările baltice, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria – toate foste țări socialiste, în lagărul sovietic (balticii, de-a dreptul în „brațele” sovietice), ex-membre ale Pactului de la Varșovia. Mai trebuie luată în calcul și Turcia – principala forță militară (ne-rusească) de la Marea Neagră. Mai ales că această țară are controlul strâmtorilor Bosfor și Dardanele, apoi și ieșirea largă la Mediterana. Ambiguitatea jocului său în raport cu Rusia o face mai puțin susceptibilă de ambiții mari în NATO, deși, ca forță militară (convențională) este cea care contează cel mai mult aici.
(ii) Ieșirea României la Marea Neagră, vecinătatea cu Ukraina, rău și greu încercată mai ales în ultimele luni, dorința Moscovei de a transforma Marea Neagă într-o „mare nostrum” (cu toată Turcia, la Sud, și ostilitatea Geogiei, la Est), fac din țara noastră un candidat important, eligibil. La aceasta se adaugă rezervele, până la ostilitate, ale Ungariei, Bulgariei și chiar ale Turciei față de Mark Rutte (mai precis, față de Regatul Țărilor de Jos!). Fiecare – din ultimele trei – au motive mai degrabă „naționale”: Ungaria – ofuscată de acuzele olandeze privind pericolele în care se află democrația în această țară; Bulgaria – știm prea bine! – este pusă la „stâlpul infamiei” cu privire la intrarea în spațiul Schengen, atât de Austria cât, mai ales, de Regatul Țărilor de Jos (dar și România e „țintuită”, acum doar de Austria – și bănuim de ce!…); Turcia are ce are cu „excesul de libertate” în Țara Lalelelor, care permite unor opozanți ai regimului de la Ankara „să se exprime” (să ne amintim de opoziția îndelungată a turcilor față de intrarea în NATO a Finlandei și mai ales, a Suediei…). Un lucru însă trebuie evidențiat, neapărat: la „șefia” (politică) a NATO , nu este aleasă o țară (un stat, un regim politic), ci o persoană fizică ale cărei calități, dorite pentru o astfel de funcție, nu au nicio legătură cu naționalitatea… Deși, nu bag mâna în foc pentru totala „neutralitate” a statelor membre…
(iii) Este, pentru mine, de neînțeles „parada” foarte recentă, făcută în mass media românești, privind uriașele bogății naturale ale Românicăi: o evaluare (plină de mândrie găunoasă!) de 700 de miliarde de (dolari, euro?): aur, păduri, cărbune, petrol și gaze, metale rare (e.g. teluriu – numai noi și Suedia, din Europa…) ș.a.m.d. Ce mai, un Eldorado! Cui prodest? Există țări ca Nigeria, Congo, Brazilia ș.a. (mă rezum doar la acestea) care stau pe bogății imense dar au majoritatea populației la fel de săracă, cu un nivel de trai la fel de scăzut etc. ca… noi, Românica! I.e. „Munții noștri aur poartă / Noi cerșim din poartă-n poartă…”. Bine că nu au fost date publicității hărțile geologice „clasificate” ale țării, deși sunt convins că ele sunt de demult cunoscute la Moscova, Londra, Paris, Washington sau Berlin… ca să opresc doar aici…). Dacă rusnacul se „înfurie”, atunci s-au „dus” zăcămintele din platoul continental al Românicăi la Marea Neagră; s-ar putea duce pe apa sâmbetei și bogățiile naturale din Ardeal (aici se află cele mai multe!) dacă „muscalii” vor vrea să intre în posesia altcuiva (de la Vest) ș.a.m.d… Nu, nu este defetism! Este prostia noastră de a „defila” pe sub nasul rușilor cu așa ceva! Ce folos că U.E. recunoaște raptul tezaurului României din perioada 1916-17… de către cine? De către o țară care nu mai recunoaște isprăvile bolșevicilor după „măreața” lor revoluție, deși și-a asumat teritorial fosta „măreață Uniune…”? Dacă autoritățile de pe malul gârlei Dâmbovița au crezut că-i dau astfel „mușchetarului” Iohannis un șut în fund care să-l proiecteze taman până la Bruxelles, atunci sunt curat dobitoci!
(iv) Și totuși, în afara țărilor din Est, cine ar mai susține candidatura lui Athos, Graf von Hermannstadt, împotriva opțiunilor deja declarate ale puternicilor Europei (U.K., Germania, Franța)? U.K., cu tot Brexit-ul său cu tot, este, în continuare membru cu drepturi depline, al NATO. Chit că au și briții un differendum de secole (deja!) cu Spania, pe tema Gibraltarului… Din Vest, poate Spania, din motivele de mai sus… Poate Italia? Deh, sângele latin apă nu se face… Oare? Repet, o fi având Iohannis păcatele lui, dar nu cred să fie atât de stupid, să se înfoaie tărâța-n el, încât să devină ridicol nu numai în întreaga Europă dar și peste „Gârlă”. Aici, în perfidul Albion, se „șoptește”, prin diverse cotloane, altceva: dacă nu i-aș crede pe briți relativ imuni la teoriile conspirației, mai că mi-ar veni să cred… Mâna Moscovei!… „Țarul” de la Kremlin (cel ce va fi Aramis – Chevalier d’Herblay, Der groBe Kaiser von Sankt-Petersburg und F.S.B. – în episodul viitor)… Are destule paiațe prin Europa, la care trage el sforile… Vom vedea cum…
(v) NATO este „OrganizațiaTratatului Atlanticului de Nord”, prin tradiție, șefia politică trebuie să aparțină unui cetățean al unei țări din această zonă (eventual, un yankeu). Cele mai bine înarmate țări sunt tot de aici; să nu mai pun la socoteală că Leul Britanic (actual tigru bengalez…) și Cocoșul Galic sunt puteri nucleare… O notă în plus pentru Franța… Cu toate slăbiciunile și degringolada arătată în ultimele săptămâni privind susținerea Ukrainei, mai ales când yankeii nu se pot hotărî din cauza campaniei electorale și a luptei aprige între republicani și democrați, Vestul rămâne Vest și un motiv serios de teamă pentru Kremlin. Emmanuel, Chevalier D’Artagnan de Tarbes (vom vedea) forțează nota și are nevoie de un pion (i.e. un fraier) din Europa de Est… Oare cine? Toate aceste jocuri sunt făcute pentru a „forța” mâna Americii? Dacă ne lăsați baltă, pe noi, occidentalii, pe bieții ucraineni etc., atunci vom schimba foaia! – ar vrea să zică vest-europenii… Oare? O armată europeană, bine integrată, închegată și unitar pregătită este mult prea departe… Apoi, să nu fie oare mâna lui Donald Duck – acel Porthos, Monsieur du Vallon, de Pierrefonds? Mark Rutte e favoritul lui Joe Biden nu și al lui Donald Duck…
Multe și neștiute sunt căile Europei! În episodul următor, vom „citi” în altă „cheie” ce se vântură pe aici pe malurile Tamisei…
Să ne amintim de începuturile Românicăi cu NATO:
La summit-ul pentru admiterea României în NATO, comandanţii supremi ai celor mai puternice armate din lume prezentau caracterul soldaţilor din subordine.
Bush împuşcă un soldat american în picior şi îl întreabă dacă îl doare.
– No, răspunde soldatul, pentru că „I love my country”.
Putin face acelaşi lucru, iar soldatul rus răspunde:
– Net, ia liubliu maia Rusia.
Pus să facă acelaşi lucru, nea’ Nelu, după ce trage un glonţ în piciorul soldatului Bulă îl întreabă dacă îl doare.
– Nu, răspunde acesta pentru că port numărul 40 şi am bocancii 44…
Citește și:
- ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (XVII). 8 MARTIE sau DESPRE DEZVRĂJIREA UNEI LUMI APUSE
- ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (XVI). Gata cu băutura, hai pe schiuri!
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
