Însetat de sânge, un criminal feroce şi-a ales victimele dintre prostituatele unei mahalale londoneze. Ucigaşul din 1888 n-a fost prins niciodată, totuşi poliţia a declarat cazul închis. De ce oare?
Împreună cu fragmentul de rinichi uman expediat pe adresa poliţiei a sosit şi o scrisoare: „Vă trimit jumătate din rinichiul scos de la o femeie… restul l-am mâncat prăjit…” Adresa expeditorului: „Din iad.“ Se întâmpla în 1888, şi toată Londra a aflat imediat că groaznica misivă venea de la Jack Spintecătorul, care tocmai ciopârţise a patra victimă cunoscută – Catherine Eddowes, în vârstă de 43 de ani.
Toate cele patru femei fuseseră prostituate jalnice, bătrâne şi decrepite, silite să se vândă în mahalaua Whitechapel, o adevărată hazna populată de cei mai decăzuţi şi mai săraci oameni. Străduţele şi aleile ei strâmte şerpuiau printr-o îngrămădire sordidă de cârciumi, bordeluri şi spelunci unde se fuma opiu. Mai puţin de jumătate dintre copiii născuţi aici supravieţuiau vârstei de cinci ani; fiecare cocioabă încropită din diverse ambalaje adăpostea cel puţin şapte suflete. În asemenea condiţii disperate, ca să nu moară de foame, multe tinere nu aveau de ales şi deveneau prostituate. Din motive necunoscute, asemenea femei constituiau prada preferată a lui Jack Spintecătorul, care nu a fost niciodată identificat sau prins.
Prima victimă a fost Mary Ann „Polly“ Nichols de 42 de ani, căreia i-a fost tăiat gâtul în noaptea de 31 august. În timp ce murea pe o străduţă în întuneric, ucigaşul i-a spintecat abdomenul cu un cuţit de 25 de centimetri. Peste opt zile, „Dark Annie“ Chapman de 47 de ani, grav bolnavă de tuberculoză, a fost lichidată în acelaşi mod şi cu acelaşi tip de instrument.
Lumea şi-a amintit acum de o altă moarte a unei prostituate din Whitechapel, mai demult. Întrucât ea fusese înjunghiată pur şi simplu, poliţia nu a văzut nici o legătură. Dar publicul era de altă părere şi presiunile oamenilor speriaţi au silit poliţia să trimită întăriri în sinistrul cartier. Detectivi particulari şi voluntari civili s-au înscris în Comitetul de pază din Whitechapel, organizat de cei îngrijoraţi de soarta afacerilor din Londra.
Groaza crescândă a dat la iveală latura întunecată a epocii victoriene. Cei avuţi ignorau pur şi simplu condiţiile mizere în care trăiau cei săraci. Într-o perioadă în care sexualitatea era un subiect tabu, aşa-numiţii oameni cumsecade nu aveau ochi să vadă numeroasele prostituate din oraş.
Dar acum toţi erau preocupati de ucigaş, care semnase cu cerneală roşie „Jack Spintecătorul“ primul său mesaj. Dispreţul lui faţă de poliţie şi convingerea că nu va fi prins păreau întemeiate, deşi devenea evident că omorurile decurgeau după o schemă anume.
Medicii ajunseseră la concluzia că era stângaci şi că avea cunoştinţe de anatomie, fiind priceput în extragerea cu precizie a organelor interne. Treptat, a devenit limpede că fiecare crimă fusese comisă între orele 11 noaptea şi 4 dimineaţa. Dar asta încă nu dovedea nimic. Anchetatorii au început să urmărească nevinovaţi, dar mai ales răufăcători cunoscuţi, violatori sau chirurgi şi măcelari nebuni – fără nici un rezultat.
Ucigaşul devenea tot mai cutezător şi crimele mai oribile. Surprins pesemne chiar după ce îi tăiase gâtul lui Elizabeth „Long Liz“ Stride de 45 de ani, Spintecătorul a dispărut în noaptea de 30 septembrie, abandonându-şi victima moartă, dar nemutilată. A fost găsită strângând ciorchini de struguri într-o mână şi dulciuri în cealaltă. Cei care au găsit-o au spus că auziseră paşi, dar nu-l zăriseră pe făptaş.
Lipsit de plăcerea obişnuită, Spintecătorul a acţionat din nou peste doar trei sferturi de oră. Victimă a fost de data aceasta Eddowes, pe care a omorât-o, a tranşat-o şi a trimis poliţiei prin poştă o bucată de rinichi. Surprinzător, un paznic de noapte aflat la numai câţiva metri distanţă nu auzise nimic. Într-o noapte de sâmbătă, într-un cartier suprapopulat, cu cohorte de poliţişti şi detectivi pe urmele lui, cumplitul criminal a reuşit să lovească din nou.
Vreme de şase săptămâni după dubla crimă, Spintecătorul nu a mai acţionat în nici un fel. În acest timp, poliţia a dat de un fir interesant. În noaptea asasinării lui Stride şi Eddowes, un poliţist oprise un domn elegant pe care-l văzuse discutând cu o prostituată în Whitechapel. Chestionat, suspectul – căci după cum arăta n-avea ce căuta într-un asemenea cartier rău famat – a declarat că e medic şi astfel poliţistul l-a lăsat în pace. Curând după aceea au început să circule zvonuri. Să fi fost criminalul o persoană din înalta societate, care – împinsă de nebunie – să fi devenit obsedată de viaţa depravatelor din cartier?
Timp de aproape un secol, în virtutea acestei teorii, suspectul a fost ducele de Clarence, un nepot al reginei Victoria. Ziarele vremii n-au publicat, însă, această speculaţie, deoarece ducele era fiul cel mare al moştenitotului tronului, Edward, print de Wales, devenit mai târziu regele Edward al VII-lea. Se ştie, însă, că ducele avea o formă de labilitate mentală. Cei care susţin teoria că el a fost Jack Spintecătorul insistă asupra faptului că după ultima crimă ducele a fost internat într-o casă de sănătate şi nu i s-a mai dat drumul niciodată. A murit în 1892.
Cea mai oribilă dintre crime s-a petrecut în dimineaţa zilei de 10 noiembrie. La ora 3:45 vecinii au fost treziţi de ţipetele venite din camera închiriată de Jane „Black Mary“ Kelly, în vârstă de numai 24 de ani. Când, după ce s-a luminat de ziuă, servitorul proprietarului a pătruns în încăpere, a vazut clar că Spintecătorul profitase de „intimitatea“ oferită de cămăruţa victimei. Eviscerase victima meticulos, scosese inima şi rinichii şi lăsase părtile cadavrului aranjate ordonat pe podea.
Această crimă feroce şi ciudată a fost ultima atribuită oficial lui Jack Spintecătorul. Peste câteva săptămâni, poliţia a închis cazul fără să fi oferit măcar o explicaţie publicului. Unii membri ai Comitetului de pază din Whitechapel au vorbit în particular că ucigaşul îşi mărturisise crima şi apoi se aruncase în Tamisa. Mulţi considerau că oficialii inventaseră cu bună ştiinţă această poveste ca să-l protejeze pe ducele de Clarence sau pe vreun poliţist violent.
Cât despre cel înecat, un sinucigaş fusese într-adevăr scos din Tamisa după moartea lui „Black Mary“ Kelly. La 3 decembrie, Montagne John Druitt, avocat scăpătat, obsedat de boala de nervi a mamei lui, se aruncase în Tamisa. Biletul lăsat de el n-a fost făcut public niciodată şi ar putea fi chiar confesiunea invocată de către poliţie ca să închidă cazul.
Descendent al unei cunoscute familii de medici, Druitt avusese legături numeroase în înalta societate engleză şi absolvise o şcoală prestigioasă. Făcuse parte din clubul de elită „The Apostoles“, ai cărui membri proveneau din familii de vază. Toţi cei care îl cunoscuseră pe avocat spuneau că acesta detesta femeile.
La 1 iulie 1888, doamna Druitt fusese internată într-o clinică de boli nervoase. Fiul său o vizitase regulat, probabil din ce în ce mai îngrijorat de propria lui instabilitate psihică. Fie că se ducea la clinica de la birou, fie de la o şcoală de băieţi unde îşi completa venitul ca instructor de educaţie fizică, Druitt trebuia să treacă prin Whitechapel.
Oare spaima şi ura lui Druitt faţă de femei să fi produs monstrul numit Jack Spintecătorul? În octombrie, fratele său William observase la el semnele unei tensiuni psihice şi ale unui comportament aberant. La 30 noiembrie, fusese dat afară şi de la şcoală.
Unele teorii susţin că membrii clubului „The Apostoles“ au făcut uz de înalta lor poziţie socială pentru a-l proteja pe unul de-al lor. Poate că îl împinseseră pe Druitt la sinucidere sau poate că planuiseră chiar ei să îl omoare, ca să pună capăt sălbaticei şi insaţiabilei sale patimi. Apoi, conform acestor teorii, ar fi convins autorităţile să muşamalizeze povestea şi să închidă cazul.
Suspectat de 14 crime, necunoscutul agresor a fost probabil vinovat numai de cinci comise în cele trei luni ale domniei terorii. Fascinat de sânge, alegându-şi victimele în aşa fel încât localizarea lor forma o cruce pe harta cartierului Whitechapel, Jack Spintecătorul nu va fi probabil identificat niciodată. Şi cu atât mai puţin înţeles.
