Disoluția evidentă a societății mă împinge, mânat de grozăvia care se prefigurează, să mă amăgesc și eu că iau atitudine și să-mi spun mie însumi ceea ce cred… Să mă afirm înlăuntrul și în afara mea, căutând o scăpare pentru cei pe care-i am în responsabilitate și, dacă se va putea, pentru mine însumi. Un blestem vechi născut dintr-o trădare pare că ne urmărește și ne face să plătim de secole prețul durerii, aici, în mijlocul Grădinii Maicii Domnului – iar pe durerea noastră clădim biruințe sublime imposibil de explicat, pe care, însă, lăsăm să se cațere cei care duc mereu și mereu la îndeplinire blestemul. Poate a venit vremea să rupem această vrajă malefică, întunecătoare de minți, ce face să apreciem micimea și tupeul unor semeni drept calități manageriale, hoția de tip empiric drept inteligență nativă, marginalizarea socială și etnică ca pe o premisă a succesului.
În mijlocul unei mări de demență colectivă, alimentată conspiraționist de forțe venind parcă din neguri și ieșită din matca istoriei.
Ies din prezent și îndrăznesc să mă compar cu trecutul. Decebal și-a tăiat gâtul pentru că trebuia să moară în picioare.
Comparativ cu strămoșii noștri suntem o rușine socială… și mă opresc aici cu raportările. Dar, aviz atât celor care au mai rămas în tranșee, cât și celor care ne văd înregimentați în turmele lor de sclavi, vă anunțăm – puțini sau mulți, câți om fi rămas – că printr-o ironie a istoriei, sau printr-o minune divină, pe pământurile acestea încă mai trăiesc daci, fie și doar prin ideile care au supraviețuit, dacă nu chiar fizic.
Foto: istorienumismatică.wordpress.com (prelucrată)
1 comentariu. Leave new
Frumos de sincer zis