Una dintre cele mai ciudate situaţii din Românica este legată de nume. Cu cât mai ciudat numele, cu atât mai multe şanse are posesorul să-i meargă bine în viaţă. Un nume cât de cât normal poate să îţi asigure un trai eventual decent, dacă ai norocul să lucrezi, să zicem, sub umbrela unui Umbrărescu. Dar dacă îi căşunează unui Căşuneanu pe tine, ai cam pus-o, cu tot numele tău normal.
Şi, după (dupe, în buzoiană) jocurile astea de cuvinte, fără vreo noimă aparentă, putem trece la dezvoltarea povestirii (observaţi, vă rog, plimbarea, deloc comodă, prin pădurea narativă, în căutare de miez). Un nume, cu cât mai ciudat, cu atât mai bun. De exemplu, unul dintre cei mai potenţi (financiar) români purta numele de Triţă Făniţă. Era regele de necontestat al grânelor româneşti. A fost senator, cred, şi învârtea milioane de euro aşa cum învârtim noi…ei, noi nu învârtim nimic. Nu e un caz singular. Ce ziceţi de Culiţă Tărâţă? Adică da, e pe bune, îl cheamă aşa. Există. Şi nu numai. Face mai mulţi bani decât o să aibă şapteşopt la sută dintre arădeni, vreodată. Cu tot neamul lor.
Continuăm pe aceeaşi alee, a numelor aiurea-n cucuruz, şi ajungem la doamna Germina Nagâţ. Ce-a făcut, mă? Pe bune. Doamna Nagâţ era ceva foarte tare pe la Parchetul General. Aşa că n-o să continuăm. În schimb, o să continuăm cu lista. În sudul ţării, unul dintre puternici are frumosul nume de Jenel Copilău. Pe lângă faptul că are un astfel de nume, domnul Copilău (Jenel, pentru prieteni) posedă un simţ muzical înăscut, ca urmare mulţi manelişti de frunte ai ţării îi preţuiesc preţuirea (care vine cu un anume preţ – remarcaţi ce tare sunt la cuvinte). Şi câteva milioane bune.
De exemplu, dacă te cheamă Cîrmîz, o să o duci atât de bine, că poţi să-i scuipi în gură pe toţi pensionarii. Şi o să îţi mulţumească pentru asta. Toate frustrătile se duc down the drain, rămâi tu, cu numele tău care stârneşte râsul, dar doar printre dinţi, să nu cumva să observi. Dacă te cheamă Muia, sau Labă, poţi candida liniştit, vei câştiga din primul tur, fără probleme. Se bat partidele pe Labă, mi se pare cea mai corectă definiţie a politicii româneşti.
Nu prea ai cum să le plângi de milă oamenilor cu nume ciudate în România. Se pare că există o legătură ciudată. Ai avut ghinionul să ai un nume naşpa, au râs copiii de tine, n-au vrut fetele să iasă cu tine, ei, toate astea se răzbună când te maturizezi. Prima burtă, primul milion de euro. Acum îţi dau târcoale coardele mai mult sau mai puţin cunoscute, mai mult sau mai puţin cântăreţe, iepuraşi etcaetera. Şi asta pentru că nu mai ai nume. Ai un renume. Şi toţi cei din jurul tău o duc mai bine. Pentru că tu, cu numele tău ciudat, aduci o aură de bunăstare.
Aradul ar trebui să o ducă mult mai bine în ultimii ani.
