De vreo lună, m-a luat o durere de spate înfricoşătoare. Noapte, zi, mereu durere, câteodată difuză, altădată ascuţită, genul acela de durere care te taie în două. Asta s-a întâmplat în perioada marelui scandal mediatic arădean, cel cu închiderea unui ziar anonim şi a unei televiziuni pe pierdere, punerea pe liber a câtorva jurnalişti talentaţi, şi a lui Andrei Ando. Să fie clar, nu mi-am buşit spatele de la săritul în sus de bucurie pentru necazul papistaşului, pentru că ştiu cum e să ţi se ia ceva, chiar dacă mie mi-au luat ceva la care eu am muncit, ceva creat de mine. Oricum, cunosc gustul acela de cenuşă, cum cunosc şi sentimentul acela jenant, când se prinde lumea că nu eşti cel care credeau că eşti. Chiar dacă, la fel, există mari diferenţe. Poate că odată, la o bere, voi vorbi despre ele. Poate nu.
La fel, ştiu foarte bine sentimentul de căcat maro pe care îl încerc atunci când plătesc pentru păcatele altora. Cum ştiu şi feelingul acela de disperare difuză, când altul e mai rapid decât mine, şi mă face, chiar dacă eu mergeam la sigur. Cam cum l-a făcut mai tânărul Andrei Fuliaş pe mai marele Andrei Ando, după o investigaţie jurnalistică misterios de rapidă, venită imediat după ofuscata defectare înapoi, spre dulce-amarul tărâm al presei autohtone. Mapa cu miracole peneliste şi-a făcut şi îşi face al naibii de bine treaba. Nu de alta, dar să nu creadă nimeni că prosteşte pe cineva. Asta nu scade cu nimic nici impactul, nici seriozitatea investigaţiilor în sine, cum nu scade nici binele uriaş făcut lui Valer Blidar, care căuta în draci o variantă elegantă de a opri hemoragia financiară cauzată de managerierea defectuoasă a ceea ce se voia un imperiu mediatic local, precum şi o distanţare de penelei, care nu putea fi făcută în plină campanie, dacă ar fi existat o televiziune funcţională.
Dar nu sunt aici ca să îi plâng de milă lui Ando, nici să îi ridic osanale lui Fuliaş. Doar observ cum PNL ia oamenii din presă şi ori şi-i face sclavi, ori duşmani, ori manageri, ori îi pune pe liste. Cazul lui Lazăr Faur vorbeşte de la sine şi nu prea. Pentru că Lazăr Faur e un caz mai special. Pentru majoritatea observatorilor, prezenţa fostului moderator TV poate părea excentrică şi bizară. Pentru că lui Lazăr nu îi place politica. O spune chiar în conferinţa sa de presă. O consideră de o utilitate îndoielnică, un rău necesar. Şi atunci, de ce? Mai ales că, în una din cărţile sale, acelaşi jurnalist Lazăr Faur dezvăluia o imagine foarte neplăcută a unor politicieni cu care acum este coleg de bărcuţă. A treia, şi momentan ultima: Lazăr Faur manageriază o clinică particulară, cu rezultate foarte bune. Ce l-ar împinge să îşi cheltuie energie, timp, bani şi să îşi pună în oarecare pericol imaginea (prin asociere, bineînţeles) ? Pare ciudat, şi dă cu minus, nu-i aşa ?
Cum, la fel, rămâi într-un anume suspans când îl vezi pe Lazăr pe o listă în care nu se regăsesc nume sonore ale liberalilor şi foştilor democrat liberali. Ştiu că e un trend naţional. Ştiu că asta încearcă să se vândă, şi s-ar putea să prindă la gospodari, dar totuşi, ce caută Faur pe listă? Mai exact, de ce e pus acolo?
Poate că un răspuns poate fi găsit înăuntrul discursului proaspătului candidat. Pentru că, personal, nu înghit poveşti cu TVR sau cu mâini, drepte sau stângi, ale iezuitului. În schimb, citind coumunicatul de presă al distinsului nou politician Lazăr Faur, am înţeles că şi-l doreşte pe Cioloş preşedinte. Al PNL. Deci în loc de Gorghiu. Şi îşi asumă această aserţiune. Cum, sunt sigur, în fiecare judeţ, pe fiecare listă, e cel puţin un Lazăr Faur, venit din zona media/societate civilă/mediu de afaceri, cu această opţiune clar afişată. Pentru că aici se stabileşte un trend, politica e o dinamică înfiorătoare, şi asta e noua idee: îl sprijinim pe Cioloş, dau jos cu Gorghiu în primăvară, la congres, după nişte rezultate nemulţumitoare la alegerile parlamentare, chiar dacă, ca şef de campanie, am făcut tot posibilul să scot rezultat. Gorghiu era ocupată să candideze pe Timiş, nu a prea dat totul în campania partidului, bla bla bla. E genul de ameninţare difuză, şi trebuie să ai un creier dezvoltat, dar sinistru, şi simţuri asemenea ca să poţi veni cu o astfel de idee. Ca urmare, ştiu de unde nu a venit. Lazăr nu are genul acesta de sociopatie politică, şi nici ceilalţi comunicatori ai PNL. Poate, cu excepţia celor două domnişoare care împart acelaşi prenume. Deşi eu pariez că această construcţie, bucată cu bucată, îi aparţine şefului de echipă. Gheorghe Falcă poate, dacă nu vedea, măcar întrezări atât de departe. Iar schemele de joc de genul pion otrăvit sunt una din specialităţile lui.
Nu vedem doar o primenire a listei liberale. Vedem şi naşterea unui nou tip de golem politic, de data asta naţional.
1 comentariu. Leave new
Frumos zis.
In fine, ne vedem la urne.