Sincer vorbind, nu aș vrea să fiu în pielea premierului Cioloș în perioada asta. Un birocrat de succes de la Bruxelles, omul care a revigorat agricultura europeană, a nimerit în balta de porci a societății românești. Și fiecare porcotanie din țară trage după premier din toate pozițiile. Până și termenul de ,,tehnocrat” începe să aibă înțelesuri diferite din cauza războiului anti-Cioloș. Dacă citești DEX-ul, termenul are o interpretare; dacă citești ziarele, e exact opusul.
Până la urmă, fiecare trebuie să își ducă crucea în spate indiferent de anotimp. Păi cine e de vină că s-a nimerit tehnocrația la noi la poartă chiar în an electoral?
Subiectul Cioloș nu mi-ar fi atras atenția, dacă nu ar fi izbucnit scandalul legat de demisia/demiterea ministrului culturii. Eram absolut convins că Cioloș și executivul lui sunt doar cele trei puncte care fac trecerea de la o frază la o concluzie și că, oricum, suntem un popor suficient de deștept încât să înțelegem că în câteva luni nu poți schimba lumea. Dar realitatea recoltei de prostie culeasă de câmpurile patriei mă contrazice pe zi ce trece. Ne-am apucat să îi cerem acestui guvern interimar, că de fapt asta e el, reforme profunde, schimbări de mentalități și măriri de salarii din sărăcii suprapuse.
Revenim la cultură… L-am văzut pe Cioloș hărțuit efectiv de o mulțime care avea o singură problemă. De ce l-a schimbat din funcție pe Vlad Alexandrescu, ministrul culturii. Sau mai bine spus al inculturii. Din România!
Demiterea respectivului tehnocrat a venit în urma scandalului de la Opera Română. Acolo, o gașcă de talibani comuniști, loviți cu leuca naționalismului în cap, s-au trezit în pragul revoluției culturale din motiv de Johan Kobborg și Alina Cojocaru. Cei doi au îndrăznit să formeze un corp de balet alcătuit în majoritate din străini. Oameni angajați prin concurs și nu pe pile, cum se face în restul marii culturi române de la țară și orașe. Trecem peste faptul că atât Kobborg cât și Cojocaru sunt niște genii în viață ale acestei arte, nu putem să nu remarcăm răutatea, naționalismul ieftin și lipsa de deschidere spre lume a unei bune părți din cei care lucrează în cultura română doar pe bază de carte de muncă.
Și aici ajungem la miezul problemei. Ceea ce se petrece la Opera Română nu e un fenomen singular. E doar strident. Toate instituțiile de cultură din România au devenit un cimitir al elefanților. Un loc cu liniște și verdeață în care te poți retrage la adăpostul banului public. Pentru că în cea mai mare parte a sa, cultura română e o escrocherie făcută cu bani publici. Valorile noastre se remarcă în afara sistemului sprijinit de stat. Scria un blogger, cu argumente, despre faptul că în topul celor mai bine vândute cărți din România sunt foarte puțini autori români contemporani. Iar cei ce au intrat în top nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor, nu și-au publicat cărțile pe bani de la stat și în general sunt ceea ce trebuie să fie. Adică independenți! Trupele de teatru care dau lovituri în lumea culturală europeană sunt și ele, cu unele mici excepții, independente. Avem o situație inversată în cinematografie. Majoritatea filmelor premiate la nivel international din ultima decadă au primit subvenționare directă de la CNC. Iar în mentalul colectiv, deși aceste filme sunt subvenționate de la buget, s-a creat imaginea independenței noului val de cineaști. Nimic mai fals!
S-a umplut țara de poeți și de organizatori de evenimente culturale. E nevoie de o pilă la Uniunea Scriitorilor și de o editură care să îți publice trei cărți. Contra cost, normal! Rezultatul? Legea îți oferă un surplus de 50% la pensie! Doar așa, că ești tu, mare poet. Bine, dacă chiar ai nevoie de această completare a veniturilor, poți scrie și un roman. Dar e mai greu. Trebuie să așterni mai multe litere pe pagină, trebuie să ai cursivitate și cât de cât o idee. Cu poeziile moderne e simplu. Arunci trei propoziții pe o pagină de carte iar restul lași în alb. Dacă are vreun înțeles îi zici Dumnezeului creatorilor: ,,Mulțam!”. Dacă nu are un înțeles, îi explici cititorului că e prea prost ca să îți atingă profunzimea. Și te-ai scos! La fel și cu organizatorii de evenimente. De când au fost inventate centrele culturale județene sau municipale, cu bani de la stat și pretenții la nivelul solului, organizator de evenimente să tot fi! Iei trei nume mari de la București, le duci la Arad și încasezi cam 30 de milioane de lei vechi numai pe transportul lor cu mașina de la Timișoara la Arad! Ce? Credeți că nu s-a întâmplat? Mai întrebați o dată, că vă arăt documentul!
Ar fi multe de spus despre halul culturii române actuale. O cultură care nu naște altceva decât paraziți hrăniți din banul public. O cultură care nu produce performanță și care suge banul public sub acoperirea unor legi neghioabe. Nu știu când va lua un autor roman Nobelul pentru literatură. Nu știu când va lua un film românesc Oscarul. Dar știu un singur lucru. Că dacă cineva, un conațional de al meu, ar avea această cinste, acesta ori și-a produs opera în străinătate, ori e un independent!
