Sau… „Duios, englezoaica… tăcea !…” – quarto tempo
1. „EU SUNT PROPRIA MEA FEMEIE”… ar fi spus Evita Peron… Bag samă că ați priceput: eu, „duioasa…tăcuta” englezoaică m-am întors!
Semnatarul rândurilor de față avu ghinionul să se viseze drept mine chiar în episodul trecut. Așa că… nu m-am lăsat! Mi-am descărcat of-ul în capul lui, dar nu de tot… Îmi venise ciclul și a trebuit să dispar vreo câteva zile și acum, iată-mă ! Nu scapă autorul de mine așa ușor! Visul lui va deveni coșmar. Da, eu feminista și sexista englezoaică! Dacă-i bal, bal să fie! Sau, cum ar spune autorul acestor scrieri – ardelean înfocat – „Dacă-i de musai, atunci, ca de voie bună!”… Și, ce crede posesorul visului în care mă întrupez eu, că voi „tăcea…duios”?… Ei bine, se înșală amarnic! De aceea am început cu un citat din Maria Eva Duarte de Peron, fostă primă doamnă a Argentinei (1946-1952). „Evita” – ați ghicit! – e diminutivul de la Eva (la voi, românii, ar veni „Evuța”). Foarte probabil cititorii (ipotetici!) ai acestor rânduri sunt prea tineri pentru ce voi relata eu acum … În vremurile pe care le voi pomeni, majoritatea lor erau, poate, de-abia în faza pomenită de mine în episodul anterior – „Am venit cu tata și am plecat cu mama!…” (ce-mi mai place!)…
2. „DON’T CRY FOR ME ARGENTINA!”
Ei, această piesă trebuie să v-o amintiți. Lansată în 1976 de Julie Covington (anglo-saxonă „d’a noastă”), va fi power-play-ul music-hall-ului „Evita” (1978); va fi cântată, ulterior, și de faimoasa Madonna… sigur, o mai auziți și azi, din când în când… Dar, „puțină istorie nu strică” sau „istoria este cea mai frumoasă poveste” cum ar zice unu’ de la voi, oltean, „fost”-externe, Adrian Cioroianu… Deci, 1982.
Eu, englezoaica – duioasă și care tace – nu am vârstă; totuși îmi amintesc, cu neplăcere, de una din „legile” lui Murphy care spune „45 de ani îi trebuie unei femei ca să ajungă la vârsta de 30 de ani”… Dar (irlandezul „nostru”) Oscar Wilde a putut zice: „Atâta timp cât o femeie poate să arate cu 10 ani mai tânără decât fiica ei, este perfect mulțumită”… Iar eu, vin să comentez, cât se poate de …duios: „Uneori, femeia are dreptate, alteori, mereu!”.
Războiul dintre Marea Britanie și Argentina, deci;… obiectul conflictului – Insulele Malvine (Las Malvinas) sau Insulele Falkland (plus Georgia de Sud și Sandwich de Sud). Câștigat – după 74 de zile – de Marea Britanie, of course! Cine era atunci șeful Cabinetului britanic? Ha? O femeie! (prima femeie Premier din istoria noastră) – Margaret Thatcher… Acum ați înțeles? Vorba regretatului John Lennon – „Ca de obicei, există o femeie măreață în spatele oricărui idiot”…Cine, Yoko Ono?… Dacă am fi acasă la Unchiul Sam, la yankei adică, un Harold Coffin (ce nume predestinat, la noi, înseamnă „sicriu, coșciug, raclă”) ar spune „În spatele fiecărui bărbat de succes se găsește o femeie care nu are ce să poarte…”. Bărbatul de succes (american!) este idiotul din citatul din J. Lennon… Ce vreți, yankeii „E” invidioși pe noi, englezii, britanicii, dar și ele, yankeele… Așa-i între muieri, mai ales când sunt de același sânge… Prea bine, voi, românii, o aveți azi pe M.S.R. Margareta, custodele Coroanei României… Dar ați avut și vreo trei românce de pomină!…Trei Elene…, Elena Lupescu (viitoarea văduvă a
hăndrălăului Carol al II-lea), Elena Ceaușescu (fostă primă-„doamnă”? a lui… știți voi, „femeia-bărbat” a „bărbatului-femeie”) și Elena Udrea (fostă Cocoș, acum găină plouată la Târgșor)…
3. „SĂ NU VĂ PRIND PRIN ORAȘ CU FEMEI DE SEX OPUS !” …
Cu aceste cuvinte „magice” își încheia discursul unul dintre comandanții „celui ce mă visează pe mine”, când își făcea armata, înainte de a li se da drumul răcanilor, la prima învoire….Tot istorie… era 1975, Lipova… Eu, englezoaica, sunt însă o doamnă și vă întreb: știți oare cum se comportă, aici, la noi acasă, diverse britanice, la celebrul, dar caducul Five o’clock tea, atunci când un gentleman (englez, desigur) mai cere un cub de zahăr? Englezoaica, neaoșă îi oferă o bucățică foarte, foarte mică; Irlandeza (naturalizată aici, obviously!) îi va întinde toată zaharnița, să se servească; Scoțiana, îi va spune politicos, dar sec: „Nu ați amestecat destul…” Noi, englezoaicele, nu suntem zgârcite, ci doar cumpătate! Unde ar fi ajuns Leul britanic fără noi, cele care disprețuim risipa? Iată, un exemplu foarte recent: duminica trecută (12 noiembrie) a fost Remembrace Sunday – duminica de comemorare a eroilor noștri căzuți pe câmpul de luptă, pentru libertatea și democrația
noastră (dar și a altora!); în fapt, se celebra ziua Armistițiului din 11 octombrie 1918 (zi ce s-a nimerit – anul acesta – într-o sâmbătă). Solemnitate și sobrietate. Foarte multe femei (inclusiv from overseas – Commonwealth-ul britanic, dar nu numai…). Coroane superbe prin
simplitatea și decența lor – macii roșii… ca sângele…). Evident, a participat și M.S. Regele Charles III și A.S.R. Prințul de Walles, William. Cel din urmă era aproape cu un cap mai înalt decât tatăl său, ce vreți, seamănă cu prințesa Diana dar, mai ales și cu bunicul său (din partea tatălui), văr bun cu Regele vostru, Mihai de România. Oameni înalți (și la propriu și la figurat). Poliția britanică a avut grijă ca solemnitatea momentului să nu fie tulburată de zurbagiii pro-palestinieni care făcuseră deja ravagii la Paris, Roma, Berlin… a înnebunit lumea!, Ucraina, Gaza… Ceea ce vreau să remarc: a fost participarea a 9 (nouă) supraviețuitori ai Zilei de 6 iunie 1944 (The D-day) dar și a unui număr semnificativ de femei în uniformă… Să nu uităm că iubita și regretata noastră regină M.S. Elisabeta a II-a, pe atunci doar prințesă moștenitoare, a servit în acele vremuri, sub haină militară, în Corpul Auxiliar de Femei; de atunci i se „trage” îndemânarea de șoferiță, își conducea adesea singură mașina, la reședința-Balmoral, în Scoția… Apoi, marți (14 noiembrie), M.S. Regele Charles al III-lea a împlinit frumoasa vârstă de 75 de ani. Long live the King! God Save the King! La știrile de pe posturile TV britanice a fost dată știrea la rubrica Fapte diverse, după multe alte Head lines!… Fără emfază… max. 2 minute… a tăiat un tort, a dat mâna cu vreo câțiva intimi ai Coroanei și… atât… Ohooo, ce-ar fi fost în Românica posesorului somnului în care mă visează… „Ce mai freamăt, ce mai zbucium!”…Recent, o altă muiere „de pomină”, de la voi – Șoșo – și-a serbat ziua de naștere, cu mult tam-tam și Katiușe (cântate în ruso-română!). „Neîncăpătoarea” – pe sticlă! – s-a crezut la Karaoke și dacă și nașterea ei s-a produs (mai bine era un „nu hotărât!”) tot în luna octombrie, s-o fi crezut sărmana senatoare la același nivel cu Regele nostru… Haida-de! Și puricele care traversa un pod alături de elefant îi spunea, mândru, pachidermului: „Mă, ce tropăim!”… Noi, feministele adevărate, nu o recunoaștem ca fiind d’a noastră… ea este total anti-sexistă!… Au bon entendeur, salut!
4. „PLOUĂ, PLOUĂ, PLOUĂ, / VREME DE BEȚIE….”
Afară e o vreme de câine… cerul e de plumb și cade la nesfârșit o ploaie englezească (i.e., un „shower” a l’anglaise). Știa românul băcăuan G. Bacovia ce știa… La voi, în Românica, aud că drăguțu’ de Sus vă căptușește deja cu zăpadă, ger, viscol… grăbită a dracu’ iarna asta la voi… Aici, în Kent e o atmosferă a la Sir Alfred Hitchcock… să nu uităm că e născut cetățean britanic, din mamă (!) britanică… Pică bine o poveste foarte englezească și bine pleoștită sau asortată în acest cadru: Cică, două vecine și prietene (mai rar la noi!) se întâlnesc la poarta cimitirului . Kate și Ann. Kate era în mare doliu. Ann: „Oh, my Goodness, deeply condolences, dar ce s-a întâmplat?”; Kate: „Azi îl îngrop pe soțul meu…”; Ann: „Cum așa, știam că e greu bolnav dar, numai acum vreo două ore, l-am văzut mișcându-se prin grădina voastră…”; Kate: „Mda, da’ o zis ăia de la Meteo că de mâine încep ploile…” Asta e englezoaica: prevăzătoare… și chibzuită la pungă… La shopping, întâlnești aproape numai muieri. Mai ales în prima parte a zilei. Predomină cele în vărstă și foarte în vârstă, nu se lasă. Își drămăluiesc fiecare penny (aici se pronunță „piii”). Profită de ficare bonus pentru fidelizarea clientului, chiar dacă aduce o reducere insignifiantă de cca. 10%, și asta doar peste o sumă respectabilă cheltuită – aici, cam 25-50 pounds (lire). Noroc acum cu cardurile, merge repede și corect. Caserițele mai schimbă o vorbă cu
cucoanele, mai ales dacă le știu de cliente constante. Nimeni nu cârâie la coadă, ce vreți, calm englezesc + educație britanică… Dacă se găsește vreo cumpărătoare să baune, atunci nu-i din „partea locului”, i.e. nu-i britanică. Chiar și cele din fostele colonii sau dominioane – deși cumpără cantități cu care poți umple un camion – stau serene la coadă și așteaptă. A, să nu uit, caserița nu servește următorul client decât dacă cel din față și-a făcut bagajele și s-a cărat de acolo. Așa că… așteptăm cu calm, fără stres inutil. Dacă vreo blondă sau șatenă face gură sau se manifestă mai nu-știu-cum, precis e yankee… Alta e povestea când mai apar pirandele din Eastern – Europe… (majoritatea lor, știți de unde…). Se îngrămădesc, înconjurate de tipi suspecți, de puradei mucoși și gălăgioși, un nor compact de decibeli și tot tacâmu’…Toate au niște fuste uriașe și înfoiate, crinoline, în toată regula…Aici, la noi, însă la tot pasul sunt camere de supraveghere. Plus angajați cu ochiul „format”… Nu prea ține să bage pe sub fustele lor tot felul de „nimicuri”. În plus, aici, în Kent, ne-o ferit Domnu’ de prea multe, se duc dracu’ la Londra, la vreo 30 de mile. Personal, mă gândesc cu milă la ce-o fi prin shop-urile din Ceauschwitz am Dâmbovitzen (ați ghicit – Bucarest …nu Budapest!…)… Da!, suntem mai neglijente cu ținuta, n-avem vreme de fițele modei. N-avem nici bani ca să fim mână spartă. Ne purtăm copiii, pe jos sau în cărucioare, aproape despuiați, fie vremea cât de rea… Asta credeți voi esticele! În realitate îi călim; dacă mai și plâng, fiți sigure că nu din cauza frigului sau „caniculei”… În definitiv, aici, în Kent nici nu prea este frig. Dar nici călduri de ți se urăște cu viața!… Cam tot anu’. De dă vreo zăpadă (să zicem, 3-5 cm.), localnicii intră în panică. Am avut și noi inundații, ierni grele, vânturi feroce dinspre Nord, dar nu prea prin părțile astea. Când e vorba de furtună mai serioasă, e problema celor din zona lui English Channel… Northern Sea… Dar, în general, suntem bine pregătiți, pentru orice…Da!, nu ne mai dă nici dracu’ jos din mașină, chestia asta este aici o necesitate. Deși, Anglia, mai ales, e destul de „înghesuită”, distanțele zilnice de parcurs sunt mari, de la domiciliu la locul de corvoadă sau la grădinițele/școlile copiilor. Nu răzbim fără patru roti. Și, în definitiv, noi avem mașini foarte economicoase, de mic litraj și spațiu așișderea. De vedeți pe unele care se fâțâie în monștri de 5-6 zerouri după o cifră, apoi să știți că astea nu prea sunt de prin părțile locului… Ale noastre, din high society, au, de obicei, șofer și garda de corp. Deh, le ține punga; noroc că nu-s prea multe. Asta-i povestea cu mașina, da, da… o yankee s-ar duce și la budă cu mașina, darămite până la shop-ul din colț…
5. DUMNEZEU LE-A PROMIS BĂRBAȚILOR CĂ VOR GĂSI SOȚII SUPUSE, ÎN TOATE COLȚURILE LUMII. ȘI APOI, A FĂCUT PĂMÂNTUL ROTUND …
Din înțelepciunea muieretului britanic… Cândva, Carol Quintul, împărat al Imperiului Roman de Națiune Germană, rege al Spaniei, Arhiduce al Austriei etc. se putea lăuda că în imperiul lui „soarele nu apune niciodată”. Vax! Asta o putem spune noi, britanicii și …britanicele; în (fostul) nostru imperiu, „soarele răsărea tot timpul ”, se petrecea – cu adevărat! – așa ceva … Ou sont les neiges d’antan?… În mintea sexiștilor purtători de pantaloni e vraiște! (ei nu pot purta și fustă; noi, muierile, da!, amândouă veșmintele și nu neapărat pe rând…). Ce cred
ei, sărmanii? Că dacă la sfânta cununie, nefericita îmbrăcată în mireasă aude porunca „femeia trebuie să se supună bărbatului, să-l asculte-n „tăte cele”, atunci îi și musai să respecte „porunca divină”? Aici, le dau dreptate suratelor mele geto-dacice, din vremea lu’ Ceașcă-împărat: Cum e femeia în capitalism? În dreapta, țigara; în stânga, brățara ; în spate, trecutu’; în față, avutu’ … Da’ cum e femeia în socialism? În dreapta, nărodu’ ; în stânga, plodu’ ; în spate, regretu’ ; în față,… Decretu’!…
Mda… Îl voi lăsa pe cel care se visează femeie englezoaică, feministă și sexistă. Deocamdată. După ce-și face „somnul de frumusețe”… Care frumusețe, oh, my sweet Lord? E bătrân, decrepit, șontorog – umblă cu bastonul… Dacă se va trezi (din coșmar!), ar putea asista la următoarea scenă: Londra, 1983 – într-un dormitor obișnuit, într-un apartament obișnuit, într-o dimineață obișnuită – el, către ea: „ ‘Morning Darling!”. Londra, 2023 – același peisaj, doar că e în zori de zi – el către ea: „Scoală Fă’!”…
Citește și:
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (V). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (IV). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (III). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (II) Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- Un ardelean la KINGSWAY HOUSE (I). BRITAIN IS DEAD, LONG LIVE BRITAIN!
