ESPRIT DE GEOMETRIE… ESPRIT DE FINESSE – TREISPREZECE – / INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ sau ÎNTRE FAUST ȘI MEPHISTO… (Actul VIII)
ÎN LOC DE INTRODUCERE: Fabulă despre artificialitatea inteligentă
Un cocoș, într-o ogradă,
Ia găinile la sfadă!
Vrea să-și facă „datoria”
Dar, i s-a respins „mândria”!
O găină mai moțată
Îi răspunde enervată:
<< Geaba ești tu plin de fală…
REALITATEA-i VIRTUALĂ !
Bă, cocoș cu creasta lată,
Cică, nu mă las „călcată”?
Îți zic vorbă, răspicat:
Nu ești deloc EDUCAT !
Poți să mă înjuri de mamă…
Zici că nu te bag în seamă?
Mă făcuși „eretică”?
Mama fu… ELECTRICĂ!
Este mama clocitoare
Cu A.I. în PROGRAMARE…! >>
Morala:
Nu-i cocoșu’ ca găina
Ce clocește ca MAȘINA!
Ce-i cocoș „înaripat”
A rămas un „cap pătrat”!…
Tu, cocoș nenorocit,
Give up „pohta” ce-ai „pohtit”!
(Din folclorul englezesc A.I. și V.R. contemporan…) – „TRADUCERE”…
1. NU SUNTEM UN „POPOR VEGETAL”, CI UNUL ANALFABET FUNCȚIONAL!… (Pace! Ana Blandiana…)
La „simulările” de examen la clasa a VIII (apoi de Bacalaureat – ce urmează) s-a făcut și se va face risipă și de efort uman și de cheltuieli materiale. Rezultatele nu sunt (și nu vor fi) o surpriză.. Dacă se simula / se va simula pe computer – Realitate Virtuală (V.R.) prin Inteligență Artificială (A.I.) – toată tărășenia ar fi arătat cam la fel… Nici aici în Britain (!) rezultatele n-ar fi fost mult diferite: văd, aud ce se spune, fie în mass media, fie prin discuții directe cu persoane în cauză. Nici în Europa, nici în America și – sunt sigur! – nici în prea-lăudata Asie (Extremul Orient) lucrurile nu pot sta la altfel… Și tocmai acum, cu „explozia” în domeniul A.I. și V.R.! Cu cât avansăm mai „cumplit” în tot ce ține – generic – de A.I., cu atât ne dovedim mai tâmpiți?!… Cauza „primă”? Eu o văd în două mari aspecte:
(i) Rădăcina „răului” este chiar A.I.! Paradoxal! Cu cât crește dependența noastră de „sculele inteligente” cu atât ne îndepărtăm mai mult de „natura noastră” dar și de cea înconjurătoare. Transmițând „mașinii” tot mai multe operații ale minții noastre, devenim tot mai comozi, tot mai indolenți cu ceea ce ne-a dat „mama” natură – i.e. „cap”! Până și o simplă adunare /scădere, înmulțire/împărțire o facem tastând pe I-phone sau tabletă… nu „ne mai batem capul”, nu are sens să învățăm (fie și pe de rost) tabla înmulțirii sau schemele formalizate de raționamente corecte-logic… Putem să-l știm pe Shakespeare (ideile fundamentale, cap-coadă) printr-o lectură (totuși atentă și asta!) de o singură zi (cel mult!) a reader-digest-urilor pe care le găsim tot pe Net… Așa devenim „docți”, „dăștepți” dau nu și ÎNȚELEPȚI… Înțelegerea lumii și a propriei noastre existențe nu poate fi mutată pe alte suporturi „responsabile” cu un asemenea efort care este – la urma urmei – apanajul exclusiv al omului! Căutarea oricăror mijloace de a ne ușura munca (efortul) este lăudabilă în sine, este rațională… dar asta nu înseamnă și căutarea LENEI!… Peste tot se spune: cel mai bun tratament împotriva senilității, venite odată cu vârsta, este exersarea continuă a minții!
(ii) Stratificarea „fals-elitistă” a societății contemporane. Sună fain zisa din Legile lui Murphy „inteligența este o constantă; populația lumii e în creștere”; ne place, ne „gâdilă” umorul, dar știm că nu este așa. Problema (mai gravă, pentru progresul omenirii) nu este atât „ajutorarea celor neajutorați” (chestie cât se poate de creștinească, de altfel), cât recuperarea și dezvoltarea celor cu adevărat dotați! O mulțime înfiorătoare de talente (în toate domeniile) se pierd din cauza pauperității. Știți prea bine la ce mă refer. Poți să-ți dai odrasla la cele mai „înalte” (și costisitoare!) așezăminte educativ-formative (pentru că-ți „permiți”)… dacă este „bou”, nu iese decât, cel mult, „vacă” (fără sexisme…)! Dar, cei mai mulți n-au parte nici măcar de această „sclivisire” de suprafață… La cealaltă extremă se află așa-zisul „savant idiot” care, datorită ultra-hiper-super… specializării, nu mai poate comunica cu nimeni (nici măcar cu sine însuși, sic!). Ergo: rădăcina răului este tot în om: la fel cum nu putem da vina pe „bietele” dispozitive excepționale de A.I., tot așa, oamenii, societatea poartă vină… Nu există – deocamdată?!…- un sistem educațional adecvat noilor realități: este boala cronică a inadecvării sistemelor de formare a oamenilor la nevoile (prezente, dar, mai ales viitoare) ale vieții, ale pieței muncii, în definitiv! S-a încercat și se încearcă (uneori cu succes) în Finlanda, Singapore, Japonia, unele universități americane, dar cu o floare nu se face primăvară… Stratificarea (economică, în primul rând!) a societății a dus la arhicunoscutele pseudovalori din prezent…
2. VORBA LUI VLADIMIR ILICI – „Ce-i de făcut?”…
Multe, foarte multe!… Am în vedere cel puțin două lucruri: Pe de o parte, experiența mea didactică – o viață întreagă am stat la catedră ( la aproape toate nivelurile de învățământ, de la preuniversitar, în sus) și nu pot fi acuzat că aș „chibița” de pe tușa terenului; la aceasta se adaugă ceea ce văd aici, în Marea Britanie: nu se poate vorbi de un sistem unitar, de un „centralism democratic”; sunt multe de reproșat și sistemului din Britain; cu toate acestea, performanțele educaționale ale briților (mai ales în sistemul învățământului universitar) îi situează pe primele locuri din lume… Pe de altă parte, am în vedere, primordial, Românica, știind prea bine de unde vin și ce am trăit „acolo”. Adică, un paradox: se face un „tam-tam”, poate prea strident, cu reușitele unor tineri români pe plan internațional și în același timp e un „lamentatio” continuu pe tema situației dramatice a unităților școlare (majoritatea!) și a rezultatelor marii mase de copii și adolescenți studioși (inclusiv absolvenți de „facultate”)… Din capul locului vreau să afirm că nu mai suntem pe vremea începutului modernizării țării: nu mai putem avea un Titu Maiorescu sau un Spiru Haret sau chiar un Dimitrie Gusti – nu sunt convins că marea lor „viziune” și înțelepciune didactico-educațională s-ar mai potrivi zilelor noastre. Nici măcar ca model… Din studenție încă, învățam că volumul de informație (cognitivă !) de care dispune omenirea se dublează la 10 ani, apoi, la 5 ani, apoi la…. (Sunt notorii cercetările la temă ale lui Derk J. de Solla Price). Acest tsunami „catastrofal” (?) al informației pune marea problemă a gestionării ei. Cred că a fost și unul din factorii hotărâtori ce-au dus la nașterea A.I.! Dar nu putem nici să tot facem experimente și reforme peste reforme (de fapt, „fardări nedibace”), cu oameni ajunși acolo „sus” prin ministere și guverne, pe criterii politice, i.e., pile! Și, pe deasupra, tembeli, incompetenți, chiar caraghioși!… Sunt afectate generații întregi și chiar destinul țării. Poate să „toace” la infinit „locatarul” de la Cotroceni, cu „România educată”… Deci, cum aș putea, eu, să răspund la interogația altui „locatar” celebru, de data asta aflat într-un Mausoleu dintr-o Piață Roșie? Întrebare pusă-n cap de paragraf… De fapt tot el a dat un răspuns pertinent: „Învățați, învățați, învățați!”…
a) Lupta cu tradiția. În istoria lumii, oamenii „cu carte” (înțelepții) au fost și nu prea au fost apreciați. Ceea ce a primat întotdeauna a fost puterea. Cea politică, economică, militară etc. Prestigiul social adus de știință și cultură a fost cum a fost, dar, de prea multe ori a fost privit „chiorâș”… Și în Românica (sec. XIX-XX), oamenii „cu carte” au fost priviți admirativ, dar dobândirea unui astfel de statut nu era principala țintă în viață. Prioritate avea succesul social bazat pe avere (care „garanta” realizarea oricăror alte „succesuri” – vorba lui a’ mică a lu’ Băsescu…). Perioada comunistă obsedată de „egalitarism”, zidită pe fundamentul unui prolecultism deșănțat, n-a făcut decât să inverseze valorile… Și atunci, de ce oare era obsedată nomenclatura (mai ales cea a ultimelor decenii) să-și trimită odraslele la școli cât mai înalte, dacă se poate, chiar în inima capitalismului cel hulit? Până și în societatea condusă după codul eticii și echității socialiste, „ciocănarii”, cei de la „munca de jos”, „țăranii” etc., generic – proletariatul, erau priviți, ca întotdeauna în lumea românească,… i.e., PROST!… Deviza era: fă pe dracu’n patru și termină și tu o facultate, nu contează care, că apoi, om trăi și-om vedea ce facem cu tine!… Patalamaua conta! – dar nu conta pe ce căi a fot obținută… Și azi, în „era post-comunistă” sau a „capitalismului primitiv”, lucrurile stau la fel… Nu chiar așa?… se poate cumpăra orice: de la carnete de conducere-auto (pentru analfabeți dovediți), la concedii medicale și pensionări de boală închipuită, până la doctorate…( nu mă refer la cei îndreptățiți la așa ceva!). Dacă veți înțelege prin cele afirmate mai sus că pledez pentru îndemnul „lăsați dracu’ cartea, că ea nu mai contează, ci banu’ e vital!”, vă înșelați amarnic…
b) „Tratat despre lucrul bine făcut” – celebra carte a lui Tadeusz Kotarbinski. Ea ar trebui citită de cât mai multă lume… a și fost tradusă în limba română de mulți, mulți ani… Ea îmi evocă două lucruri ce mi-au rămas „înfipte” în memorie: Tradiția germană a respectului de sine prin calitatea muncii și a rezultatului său (seriozitatea și punctualitatea nemților au devenit cal de bătaie în bacuri!?…). Nu conta ce lucru făceai, conta doar să fie „un lucru bine făcut”!… Da, nemții nu prea au umor și mă întreb dacă acea tradiție invocată mai face vreo doi bani azi, la ei acasă… Apoi… Tradiția anglo-saxonă: când cineva caută de lucru, prima întrebare pe care i-o pune potențialul angajator este „Ce știi să faci?”… Nu ce studii, ce patalamale ai, ci la ce te pricepi? Iar pentru ei, „a te pricepe” înseamnă ceea ce – pentru noi – ar fi „a te pricepe BINE”!, i.e., a face performanță… Iar performanță se poate face oriunde, nu contează câte „diplome” ai bătute-n cuie pe peretele camerei sau biroului tău…
c) Nu prezența budelor din curtea școlii, ci absența unei dotări adecvate a claselor școlare (mai ales în mediul rural, dar nu exclusiv…). Unii au făcut din prima chestie un „cap de țară”; s-au găsit primari „mai tembeli decât tembelii” care au aruncat cu bani pe toalete școlare de lux, cum poate doar la niponi mai întâlnești… Aici, pentru oricine are un pic de minte și ochii larg deschiși, e clară spălare de bani, deci, corupție…Cât privește dotarea…- eficientă! – a școlilor din mediile defavorizate cu „instrumentele” A.I., aici lucrurile stau tragic… Au fost părinți, fundații de binefacere chiar și instituții educaționale ale statului (!…) care au făcut un „efort” (pe măsura posibilităților); ce te faci însă dacă lipsește sursa wireless, chiar elementarul curent electric, dar mai ales personalul pregătit pentru așa ceva? Sau, mai grav, spațiul fizic educațional (clădiri, săli ș.a.m.d.)? Ce să mai vorbim de programul school after school? În alt episod sugeram – fără să comit vreo blasfemie – că spațiul din bisericile din diverse localități ar putea fi „valorificat”.. Că doară, bag sama nu se țin toată ziulica, non-stop, slujbe după slujbe… Și drept-credincioșii au nevoie de un respiro duhovnicesc, dacă se poate (și se poate!) pe la crâșma satului… Dar alt lucru grav este nivelul de calificare a „personalului didactic”! Aici e aici! Știu, dacă toți dascălii ar deveni ca atare numai din vocație (sic!), atunci am avea o planetă întreagă plină de …analfabeți! Datorită celor „în profesie”, deși nu prea ar avea ce căuta pe „acolo”, avem o țară plină de analfabeți funcțional!… Și – știm și asta – „peștele de la cap se-mpute”… Vorbeam altădată de televiziunea integrată (filme documentare magistral făcute!), care ar face infinit mai multe parale decât cursurile fade, incompetente și de „treacă-timpu’ ” în multe așezăminte așa-zis școlare…
În episoadele următoare voi încerca să apuc taurul de coarne: ce legătură se poate face între tot mai hulita A.I. (?) și pregătirea profesională (formarea pentru viață) a tinerei generații? Mă uit, aici, în Anglia, la ce dotări au școlile ( până și cele mai modeste!)… Să nu ziceți: „Păi, Britain is Britain, nu Românica…”. Greșit! Dotările la care fac referire sunt simple, ieftine, ingenioase – și din partea statului britanic, dar și din partea unei puzderii de organizații non-guvernamentale. Elementul comun, care sare-n ochi, este că nu sunt grandomane, nu luxoase, ci doar strict funcționale. Da, aici spiritul practic al briților nu se dezminte. Dar, oare, noi nu putem face așa ceva? Suntem chiar atât de înapoiați mintal? Atunci, de ce spune că avem un popor cu o inteligență deosebită? Sau, poate s-a greșit termenul: în loc de inteligență ar trebui să zicem „șmecherie”?…
Episodul următor va șoca persoanele pudibonde… Am pomenit mai sus, pe undeva de „ochii larg deschiși”. Poate vă întrebați, anticipat ce are titlul unui film („sula”) cu A.I. în educație („prefectura”)? Este vorba de invocarea unui film – „Cu ochii larg închiși” (Eyes Wide Shut)… Un film „scandalos”, onirico-erotic, regizat (se putea altfel?) de Stanley Kubrik (1999) după nuvela lui Arthur Schnitzler, „Traumnovelle” (1926). Poate unii ați văzut filmul și ați remarcat jocul magistral al lui Tom Cruise și Nicole Kidman. Căci ceea ce va urma nu este atât A.I. cât I.A. ( = artificialitate inteligentă) și nici V.R. cât R.V. (= virtualitate reală)…
Să nu ajungem ca în povestea următoare: La școală, profesoara întreabă clasa: „Ce capitală are Marea Britanie?”. Liniște… Bulă, din spate: „Dar ne-ați spus să învățăm nume de capitale de țări, nu și nume de mări…”
Citește și:
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XXI). INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ (1)
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XXI). INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ (2)
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XXIII). INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ (3)
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XXIV). INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ (4)
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XXV). INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ (5)
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XXVI). INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ (6)
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XXVII) | INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ (7)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
