Ne aflăm, perioada aceasta, în plin circ local-electoral, denumit nefericit ,,Zilele Aradului”. Un șir lung de sărbători câmpenești, fum de grătare și coji de semințe care te fac să te întrebi dacă nu cumva te afli într-o comună mai acătării, decât într-un oraș. De la an la an, aceste zile dedicate urbei scad în calitate și crește numărul celor care se declară oripilați de organizarea evenimentelor dedicate Aradului. Ideea de a intra în cartiere cu tarabe de mici, bere la halbă și cântăcioși din memory stick este de un kich absolut. Aceste manifestări nu diferă cu nimic de nunțile țigănești din Timișoara. Oricum, un singur lucru nu rămâne nebifat la astfel de circuri ambulante: prezența politicienilor locali, în special a celor liberali, la paranghelie. Aceasta pentru că tu, ca arădean, trebuie să știi că dacă nu era Falcă cu ai lui, nu ai fi dat cinci lei pe un langoș lângă o scenă pe care se cântă ,,Pușca și cureaua lată” varianta play-back.
Știm cu toții ce se petrece în Arad pe parcursul acestor două săptămâni, așa că nu are rost să vă povestesc eu situația. Vreau doar să vă arăt cam ce înseamnă o sărbătoare reală a unei localități într-o țară normală.
Așadar, întreaga filosofie a organizării unor astfel de manifestări nu este de a-ți ospăta alegătorii. E mai degrabă vorba de promovarea în lume a orașului tău. Iar promovarea nu o faci pentru cei care locuiesc acolo, pentru că ei știu foarte bine în ce oraș s-au născut și au crescut, ci pentru a-l face cunoscut în afara sa. O astfel de sărbătoare este menită să atragă în oraș oameni din afara sa, din localitățile învecinate sau poate chiar de mai departe. Aceștia vin la tine să te cunoască, să te vadă la față, se îți consume produsele locale și să îți lase banii din portofel.
Să vă dau un exemplu. Am lucrat în Germania într-o regiune viticolă și am participat, prin fișa postului, la destule manifestări similare. Și în fiecare week-end mă luam cu mâinile de cap. Tarabele și spațiile din centrul urbei (cam cum avem noi acum în Piața Avram Iancu) erau oferite cu titlu de gratuit producătorilor locali. Peste tot vedeai terase ale diferiților producători locali de vin care își vindeau marfa. Dacă te nimereai să fii băutor de bere, cum a fost cazul meu, într-un oraș care nu are nici un producător local al acestui produs, îți cumpărai licoarea de la alimentară. O dramă! Acesta este modul în care o primărie le mulțumește firmelor din aria sa de acoperire. Dacă tot anul le caută de taxe și impozite, măcar o dată la 12 luni să le ofere ceva în schimb. Acum faceți o plimbare prin spatele teatrului și numărați tarabele ocupate, cu chirie, de firmele locale. Și numărați-le încă o dată. Veți vedea că vă ajung degetele de la o mână. Restul comercianților sunt rulotiști pe care peste două săptămâni îi vezi în piață la Pâncota sau peste o lună la Țebea. Asta e ocupația lor, să migreze după vaduri de consumatori.
Pe lângă tarabe, gălăgie și muzică proastă, promovarea culturii locale lipsește cu desăvârșire din programul de ospăț. Probabil că cei care mai pun mâna pe câte o carte nu fac parte din bazinul electoral care trebuie. De aceea merită a fi ignorați cu superioritate.
Ne tot lăudăm că suntem un oraș industrial, deși excelăm, vorba lui Mihuța, doar la ace, brice și carice. Nu am văzut niciodată de Zilele Aradului o prezentare a industriei locale și a performanțelor acesteia. Să vină inventatorii ăia cu trotineta electrică, de care au scris toate ziarele din țară, să să își prezinte timp de câteva ore prototipul în public. Să se vadă până la Timișoara că avem cu ce ne lăuda. Nu am văzut puținele firme de soft arădene invitate să își promoveze invențiile proprii. Dacă firma BMW ar avea sediul la Arad, sunt convins că în această perioadă, în fața Palatului Administrativ, am avea o prezentare a produselor Mercedes. Că atâta îi duce capul pe organizatori.
Înainte de a încheia, trebuie să ne referim puțin și la muzică. Vă mai aduceți aminte de concertul Uriah Heep de pe ștrand? Câteva zeci de mii de oameni au plătit atunci bilet pentru a vedea live această trupă. Cred că jumătate din spectatori erau veniți din Timișoara, Reșița sau din Ungaria. Muzica este cârligul cel mai bun cu care poți agăța mulțimi de oameni din împrejurimi. Pe care îi poți aduce la tine să își lase banii în conturile tale. O formația de renume internațional, o vedetă de afară îți va aduce imediat câteva mii, dacă nu zeci de mii de turiști. Așa că banii investiți într-un show de calitate se recuperează înzecit. Au învățat șmecheria asta orașe din România mult mai sărace decât Aradul. Mor de ciudă când văd că la Galați, Vaslui sau Botoșani urcă pe scenă nume precum Sandra, Samatha Fox sau cine știe ce icon al anilor `80. Nu sunt cele mai proaspete staruri, dar sunt staruri, mai ales pentru categoria celor aflați acum la vârsta maturității. Unde mai pui că nici nu ard la buzunar chiar atât de tare. Iar când te uiți la Știrile ProTv și vezi relatarea de la fața locului îți vine să schimbi canalul, de nervi. Oameni din public dau declarații reporterului și spun că: ,,Am venit de la București special pentru ea. A fost idolul adolescenței mele”, sau a venit de la Brașov, sau de la Constanța. De la mama dracului să vină, dar să vină! Ei bine, la Arad așa ceva nu este de luat în calcul.
De ce? Pentru că, așa cum spuneam la început, aceste zile nu sunt dedicate Aradului. Sunt zilele electorale ale PNL. Organizate pe banii noștri. Și fac pariu că nu sunt sume mici în joc.
