Recunosc în fața adversarilor domnului Cristoiu că îi citesc „Gândurile zilnice”. Sunt inedite, deseori acuzatoare, scrise fără menajamente, folosind uneori epitete inoportune. Nu îmi permit să citez ce scria, destul de ofensator, despre participarea președintelui Johannis la Conferința de presă după summit-ul de la Roma. Eliminând totuși acele cuvinte, îl citez din necesitate: „Klaus Johannis a ținut o conferința de presă dominată de o jubilație (…) pentru a convinge poporul român că n-are de ce să fie îngrijorat, deoarece, pe post de Nicolae Ceaușescu (…) își aduce o contribuție măreață, istorică, genială la salvarea Uniunii Europene.”
Inițial am zâmbit, apoi m-am supărat pentru jigniri, iar când a făcut comparație cu fostul dictator, m-am oprit și am analizat dacă este admisibilă comparația.
Dacă, într-adevăr, enunțul Președintelui la summit-ul de la Roma a fost genial, înseamnă că are efect asupra viitorului României! Poate, în sfârșit vom fi și noi o țară egala celorlalte 26 state rămase în Uniunea Europeană, după Brexit. Și apoi, dacă nu, de ce Ion Cristoiu a făcut asemenea comparație? De ce mă supără, „are probe”?
Am citit materiale apărute în mass-media românești despre eveniment, analizele experților, aprecieri ale politicienilor, interviurile unor participanți, Declarația celor 27, constatând că aprecierile sunt neutre, generale ori preponderent pozitive.
Ba chiar spunea Președintele nostru, că bătălia a fost pe text, pe formulări, nu pe natura relațiilor și pe viitorul comun al statelor din UE. «Da, ne-am opus și pot să remarc, cum am făcut și în text, ne-am opus cu succes, fiindcă ați constatat cu toții, până și din discursul liderilor, pur și simplu, a dispărut sintagma „Europa cu două viteze” sau „Europa cu mai multe viteze” sau „Europa cercurilor concentrice”».
Se întrevăd perspective sigure, de consolidare, meritul avându-l Președintele Johannis. Dar în ce constau „contribuția măreață, istorică, genială”? Cum o apreciază filosoful de Găgești. Și unde a remarcat „afinitatea” cu fostul dictator comunist?
Cine caută găsește! Vă rog să fiți atenți la întrebarea unui jurnalist și la răspuns!
– Domnule Președinte (…) din câte știm, ați avut o intervenție importantă și dacă ne-ați putea spune cum ați reușit să răsturnați, practic, tot acest discurs care venea dinspre nordul și vestul Europei și care părea să nu aibă nici o rezistență în zona de Est, cel puțin?
– Cum am reușit? Poate am avut o zi bună. Nu, am prezentat din punctul meu de vedere, pericolele unei Europe cu două viteze, unde pericolul cel mai mare pe care-l văd este revenirea la geometria Cortinei de Fier, care ar fi mortală pentru Uniune, fiindcă, dacă acceptăm conceptul – încă o dată, dacă am accepta – a ieșit din discurs, dar că să vă răspund la întrebare, dacă am fi acceptat Europa cu două viteze, mai devreme sau mai târziu, viteza a doua ar fi fost în Est, și atunci cu siguranță ar fi revenit niște temeri profunde ale est-europenilor, temerea de a fi lăsați în urmă. Cum în Vest, cu certitudine, încet, dar sigur, foarte mulți europeni se tem că le ia cineva locurile de muncă, că vine cineva și îi împinge la ei în țară deoparte.
Ați reținut întrebarea și răspunsul! Președintele nostru, singur, a învins Nordul și Vestul Europei! A reușit să înlăture pericolul unei Europe cu 2 viteze. Pentru că a avut o zi bună! Excelent! Cât mai multe zile bune domnule Președinte!
Numai că, fiind om în vârstă, trăind în secolul trecut, mi-am explicat comparația lui Cristoiu. Așa era atunci! Totul se datora „tovarășului”, prin grija tovarășului, prin geniul și orientarea magistrală, atitudinea meritorie, determinantă a tovarășului, etc. Bineînțeles, că totul era minciună, iar cei ce practicau tămâierea tovarășului, pentru lingușeala și slugărnicie, erau răsplătiți. O fi exagerat maestrul? Explorăm!
Acest mod de comportament al unor personaje din mass-media să fie oare, un plagiat după uzanțele impuse de activiștii de partid, din timpuri apuse?
Dacă mai cităm și câteva formule desuete din vocabularul dictaturii din secolul trecut, de la Conferința de presă recentă, cum ar fi: „Avem toate motivele să fim mândri de ce am realizat”, „este necesar să reînnoim angajamentul de a continua dezvoltarea”, „o Uniune mai bine integrată oferă perspective clar mai bune pentru noi toţi decât o Uniune fragmentată”, „Uniunea să evolueze permanent în sensul consolidării acelor politici care asigură fundamentul şi eficienţa Uniunii”, „o Uniune mai puternică înseamnă, fără îndoială, și o Uniune mai aproape de cetățeni”.
Fiecare formulare își găsește corespondent în vreo Cuvântare a tovarășului de pe timpul dictaturii, de la vreun Congres. De aceea, filosoful din Găgești care, trăind ambele epoci, făcea comparația, zic eu, pertinentă. Unele exprimări sunt chiar mai proaste!
Și a conchis Președintele la conferință: „Am convingerea că putem depăşi această perioadă de incertitudine înţelegând mesajul clar de coeziune care a fost dat şi astăzi (…) dincolo de diferențele de viziuni între statele membre cu privire la modul de integrare, relevă dorința tuturor de a continua acest proiect de succes, care este Uniunea Europeană.”
Atenție! Cade tencuiala !
Într-adevăr, sintagmele repudiate, nu se mai găsesc în textul Declarației, au fost înlocuite, cu altele, acceptabile pentru toți: „Vom acționa împreună, cu ritmuri și intensități diferite acolo unde este necesar, dar mergând în aceeași direcție”. Au suprimat vitezele și cercurile de pe orbita exterioară. Teoretic vorbind, cercul din exterior – unde era plasată România – nu se poate apropia de punctul central, de origine, de scop, fără a atinge nivelul cercurilor mai apropiate de punct. Dar, mergând în aceeași direcție, la început mai încet, poți accelera ritmul pentru a ajunge la potou odată cu ceilalți aliați. Asta ar fi în teorie, respectiv în fizica clasică.
Practic și pragmatic, însă, pentru a merge toți în aceeași direcție, e necesar ca la start să pornim de pe aceeași linie, să avem același echipament și un arbitru imparțial! Cum e posibil ca România să-și asigure ca „cetățenii (ei) să beneficieze de noi oportunități de dezvoltare culturală și socială și de creștere economică” – cum stipulează Declarația de la Roma – când noi nu dispunem de facilitățile celorlalți „egali”? Când se va dărâma zidul spațiului Schengen, pentru a beneficia și noi de circulație liberă? Dar umilirea noastră cu Mecanisme de Control (zis de cooperare!) și Verificare? Dar interdicția de a încheia afaceri comerciale profitabile cu state neagreate de liderii UE? Dar impunerea de la Bruxelles sau de către alți parteneri strategici, interdicției de a încheia afaceri comerciale favorabile țării, se vor menține?
În aceste condiții declarația de la Roma pentru noi este o hârtie fără valoare.
Țările de la Vișegrad s-au răzvrătit din nou, pur și simplu, au amenințat că nu vor semna Declarația comună. De exemplu, premierul polonez solicita „întărirea rolului parlamentelor naţionale în detrimentul Bruxellesului, coordonarea cu NATO în domeniul politicii apărării comune şi o agendă socială a UE”, aspecte ce s-au regăsit, mai puțin explicite, e drept. Ostentativ Beata Szydlo, la pupitru, în ședința solemnă de semnare a Declarației, a simulat o ezitare, ca în final să semneze documentul.
În fond, summit-ul de la Roma din 25 martie 2017, ce a aniversat 60 de ani de la fondarea Comunității Economice Europene, antecesoarea Uniunii Europene, s-a desfășurat sub numeroase presiuni și îngrijorări privind viitorul Uniunii Europene, cu multe disensiuni, abordări diferite, inegalități și tratamente discriminatorii, semnalate după abandonarea Uniunii de către Marea Britanie. Că Uniunea este în degringoladă o probează chiar inexistența unui orizont comun de dezvoltare. Lipsa unui consens unanim. Aceasta este explicația apariției „Cărții Albe” asupra viitorului Europei”, a lui Jean-Claude Juncker, cu 5 scenarii posibile. Pentru noi nimic nu este clar, definit.
Îmi amintesc summit-ul de la Bratislava din septembrie 2016, când încheiam analiza astfel: „Summit-ul a fost doar o întâlnire prospectivă, nimic nu e definitiv, necesitând eforturi pentru armonizarea poziţiilor, fapt pentru care, pe viitor, succesiv, vor avea loc dezbateri, se va stabili Foaia de parcurs a activităţilor Uniunii Europene”. De data aceasta, la Roma, rezultatul e similar, Uniunea va avea menirea de a regla ritmul și intensitatea dezvoltării pentru a merge în aceeași direcție.
Sigur, și mă bucur de asta, Președintele a reușit să evite „revenirea la geometria Cortinei de Fier, care ar fi mortală pentru Uniune…”!
Mulțumesc domnule Președinte Werner Klaus Johannis!
- Citește mai multe articole ale autorului – AICI
4 comentarii. Leave new
Eu nu cred o iotă din ceea ce spune Cristoiu. Conceptul de Europă cu două sau chiar mai multe viteze există de când e Europa. Întotdeauna au fost unii mai egali decât alții. Acum dacă, chipurile, s-a renunțat la viteze, sunt convins că s-a renunțat doar la definirea acestora ca mod de lucru nu și la continuarea lor după cum interesele ocer. Ceea ce făcut Iohannis nu este altceva decât o mare cacialma menită s-l reinventeze în presa din țară pentru a-i da greutate următoarelor idei ce vor veni în totală contradicție cu modus vivendi românesc dar cu mare necesitate de implementare. Și dacă vin din gura lui Iohannis înseamnă că e de bine. Deci în concluzie eu nu cred în darurile făcute de greci. Vin și ei cu un cal pe care îl vor lăsa în piața mare.
Excelent sintetizată poziția ce o ocupă România în UE !
Găsiţi oameni politici mai buni ca Dl. Johannis şi ajutaţi-i să vină la putere!
” Cel mai uşor lucru pe lume este să gândeşti. Să faci ceva, e deja un lucru greu.
Să faci ce gândeşti este cel mai greu lucru de pe lume!!!!!!” Confucius
Cel mai sigur drum spre realizarea dorinţelor noastre de adevăraţi români, este să facem ce gândim !!!!!
Absolut de acord.
Am auzit și eu de Kong Fu Zi, la Istoria doctrinelor politice, prin anul 1965, și pare că avea dreptate în timpul său.
Acum „cauterii” omenilor politici urmăresc să găsească oameni politici care nici nu gândesc, nici nu fac nimic, și pot fi manipulați.
Dacă dl Johannis e „OM POLITIC” – eu sunt rabinul românilor !